20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT – Viaţa, Acatistul, Învăţături – “Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie!”

20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT – Viaţa, Acatistul, Învăţături – “Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie!”

SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. 

CITIŢI ŞI: DOUĂ ZILE ÎN KRONSTADT – DIN JURNALUL UNUI STUDENT

SF. IOAN DE KRONSTADT: “Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! Aţi fost duşi în rătăcire! Întoarceţi-vă la adevăr!” – PAPA NU ESTE BINEVENIT ÎN ROMÂNIA ORTODOXĂ!

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. 

Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.  

* 

Viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 oc­tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor­dică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit, după frumoasa datină creştinească păstrată în poporul rus, numele sfân­tului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila (Bulgaria, secolul XI), faţă de care va avea ulterior mare evlavie. în familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profun­zime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus.

Tatăl, care descindea dintr-o familie de preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, era mereu bolnav, decedând în 1851 în vârstă de 48 de ani. Iernile însă, el obişnuia să citească mereu întregii familii din Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor. Mama era un exemplu de devotament şi rugăciune fierbinte şi statornică. Ea va trăi până la adânci bătrâneţi fiind marto­ra celebrităţii fiului ei, care o vizita şi consulta mereu cu respect şi veneraţie.

Tânărul copil va creşte sub dubla fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a maies­tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelenţă, preot.

Ioan ajunge ultimul elev

La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.

Pe baza notelor bune primite este trimis cu o bursă la Academia duhovnicească (teologică) din Sankt Peterburg pe care o va absolvi în 1855 cu titlul de magistru (licenţiat), ca al 35-lea din 39 de candidaţi. Performanţele mai degra­bă mediocre ale studentului Ioan Serghiev în studiul aca­demic se explică în mare parte prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei epocii, în ciuda eforturilor de reaşezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).

Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, câtVieţile Sfin­ţilor şi Comentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hri-sostom, precum şi inspiratele predici teologice ale mitro­politului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viaţa monahală nu-1 atrage. îl înflăcă­rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.

Curând înţelege că impera­tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie­tatea Rusiei vremii sale. în 1851, murind tatăl său şi ră­mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du­pă o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi deznă­dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne­cunoscută. La o serbare după absolvirea Academiei o cu­noaşte întâmplător pe fiica protoiereului Nesviţki din Kron-ştadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care se va şi căsători la scurt timp.

La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt – portul militar al Sankt Peterburgului – în locul socrului său, de eâtre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovniceşti. Păşind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică

Om simplu şi fire ţărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală. Axată fundamental în jurul rugăciunii către Dumnezeu şi pentru oameni, aceasta lua forma slujirii active şi concrete a lui Dumnezeu şi a semenilor. Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt.

Îşi fixează regulile simple ale unei spiritualităţi sacerdotale exemplare, de la care nu se va mai abate. Hră­nită din citirea şi meditaţia asiduă a Sfintelor Scripturi împletite însă strâns cu adâncirea în săvârşirea zilnică a slujbelor dumnezeieşti, încununate de Sfânta Liturghie şi însoţite de o aprofundare a sensurilor teologice ale căr­ţilor de cult, şi, respectiv, cu intensificarea rugăciunii şi meditaţiei personale, a veghii interioare prin invocarea neîncetată a Numelui lui Iisus şi ţinerea unui „jurnal” – această spiritualitate simplă şi la îndemâna tuturor cre­dincioşilor, fără eforturi şi cu obiective ascetice extraordi­nare, trebuia să susţină lucrarea istovitoare a împlinirii practice cu maximă conştiinciozitate a multiplelor îndato­riri şi responsabilităţi pastorale şi caritative.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele­brarea zilnică a Sfintei Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie).

După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi soră -, precum şi retra­gerea discretă şi iubitoare în umbra celui care i-a adus aminte faptul ascetic elementar că, întrucât este preot, nu-şi mai aparţine luişi sau familiei, ci este prin excelenţă un „om pentru ceilalţi”.

Părintele Ioan îşi începe slujirea preoţească într-un moment extrem de defavorabil pentru Biserică. Viaţa reli­gioasă a Rusiei la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului XIX era profund marcată de consecinţele reformelor pe-trine menite să aducă Rusia pe calea modernizării. Practi­când cultul statului şi al naţiunii, regimul ţarist impusese o viziune reducţionistă, formalistă şi utilitarista despre religie şi Biserică, apreciate exclusiv din perspectiva con­tribuţiei lor la menţinerea moralităţii sociale şi susţinerea Imperiului. Educaţia religioasă şi practica liturgică erau dominate de formalism şi ritualism.

Cultul divin ortodox devenise un simplu de­cor ritualist

Spovedania o dată pe an (în Postul Mare) era obligatorie pentru toţi cetăţenii ortodocşi, iar preoţii trebuiau să raporteze la poliţie achi­tarea acestei obligaţii „civice” (aşa-numita govenie). îm­părtăşania era recomandată doar o dată pe an (de Paşti) chiar şi de Catehismul mitropolitului Filaret. Credincioşii trăiau practic izolaţi de viaţa sacramentală şi harică a unei Biserici oficiale degradate la rangul unui simplu sector în cadru departamentului afacerilor interne al statului (ală­turi de poliţie şi jandarmerie).

Nu e nici o mirare că în aceste condiţii cultul divin ortodox devenise un simplu de­cor ritualist ce masca la oraşe materialismul cel mai cras şi indiferentismul spiritual al aristocraţiei şi elitelor, iar la sate obscurantismul şi superstiţiile de tot felul. Situaţia era, evident, agravată de decalajele economice şi sociale consi­derabile, şi de radicalizarea „intelighenţiei”, câştigată tot mai mult de ideile materialiste, socialiste şi revoluţionare

Pe acest fond de insatisfacţie generată de formalismul şi etatismul religiozităţii publice, dar în acord cu linia ge­nerală a reducţiei utilitariste şi ideologice a creştinismului la moralisme, pietisme, gnoze sau utopii secularizate, se înscrie şi deriva unei părţi însemnate a aristocraţiei peter-burgheze ca şi a unor întinse pături rurale spre sectaris­mul de tip neoprotestant. Anii 1860-1870 vor marca ast­fel ascensiunea „ştundismului” în satele din sudul Rusiei, iar în capitala Imperiului de pe malurile Nevei a „schismei din înalta societate” (cum o va numi scriitorul N. Leskov).

E vorba de epidemia de „conversiuni” de tip „revivalist” protestant produsă în nobilimea capitalei de predicile lor­dului G.V. Redstock (1843-1913) din anii 1874,1875-1876 şi 1878. în 1876 adepţii lui Redstock au întemeiat „Socie­tatea pentru promovarea gândirii religioase şi morale” con­dusă de un bogat filantropist din Sankt Peterburg, colo­nelul Vasili A. Paşkov, care şi-a pus palatul la dispoziţia organizaţiei şi a reuniunilor ei. Cenzura şi poliţia secretă ţaristă însă nu vor tolera activismul predicatorial şi filan­tropic al „paşkovismului”, suprimând reuniunile şi deter­minând în 1884 exilarea din Rusia a liderilor mişcării.

Secularizat, acest pietism individualist, moralist şi ni­hilist, îşi va găsi expresia doctrinară şi literară în „tolsto-ism”. Contemporan al părintelui Ioan, Lev Tolstoi (1828-1910) îşi va alcătui între 1880-1896 propriul „creştinism” şi propria sa „Evanghelie”, formulată în polemică deschisă cu statul ţarist şi Biserica Ortodoxă. Premiza fundamentală este cea a contradicţiei pretins ireconciliabile dintre Evan­ghelie şi Biserică, dintre Evanghelie şi civilizaţie (stat, cul­tură, tehnică, ştiinţă). Toate acestea ar bloca accesul la „creştinismul” autentic. Vinovate în primul rând de falsifi­carea Evangheliei prin „absurdităţile” dogmelor şi „super­stiţiile” riturilor ar fi Bisericile. Ele ar „hipnotiza” masele prin seducţia estetică a cultului şi le-ar „idiotiza” prin vio­lenţa ascetică a rugăciunii, posturilor şi supunerii oarbe faţă de autorităţi.

Tot efortul lui Tolstoi se va concentra în direcţia unei recreări a „creştinismului” ca religie morală şi umanitară, antistatală şi antiintelectuală. Ritualurile tre­buie excluse, dogmele eliminate, Vechiul Testament desfi­inţat, iar Noul Testament şi Evangheliile sever epurate de teologia („kabalistică”) paulină şi de miracole (naştere vir­ginală, înviere). întreg „creştinismul” s-ar reduce la „mo­rala” Predicii de pe Munte, concentrată şi ea în cinci pres­cripţii (afirmate sentenţios de prinţul Nehlindov în finalul romanului învierea, 1899) culminând în „neîmpotrivirea la rău”. în ultimă instanţă „sectarismul” educat al tolstois-mului ducea la o versiune nihilistă, gnostică, secularizată», a „creştinismului” constituit printr-un refuz nonviolent, dar nu mai puţin radical şi anarhic, al istoriei, Bisericii, statului, proprietăţii, serviciului militar şi culturii, dublat de o „trezire” morală de tip individualist şi întoarcerea la viaţa „simplă” şi nefalsificată a unui „popor” idealizat.

În criză în societatea Rusiei secolului XIX se afla deci însăşi înţelegerea naturii ecleziale a experienţei creştine, Biserica în specificul identităţii ei spirituale şi practica ei concretă, liturgic-sacramentală şi socială, mistică şi istori­că. O revigorare a conştiinţei ecleziologice axată pe ideea „sobornicităţii” o declanşaseră, ca reacţie, gânditorii reli­gioşi ruşi slavofili (mai cu seamă A. Homiakov). însă pro­iectul lor ecleziologic era unul tipic romantic, naţionalist, pur speculativ şi grevat de tendinţe utopice şi ideologice, fiind orientat în principal în direcţia unei demarcări criti­ce faţă de creştinismul occidental individualist (decăzut), căruia îi contrapunea imaginea idealizată a unui creşti­nism comunitar, autentic, păstrat de „poporul” rus (Bise­rică şi popor se identificau periculos în viziunea slavofilă, în experienţa misticei şi integratoarei „sobornicităţi”, de-ghizament religios al noţiunii „atotunităţii” din idealismul german).

Îşi împărţea banii şi hai­nele săracilor şi cerşetorilor, cerceta zilnic pe bolnavi şi familiile nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi…

Pe acest fond al unei Biserici contestate şi falsificate, denigrate sau inadecvat exaltate, trebuie înţeleasă semni­ficaţia profund teologică şi profetică a activităţii şi gândirii părintelui loan Serghiev din Kronştadt. Cu un remarcabil simţ al concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi comunitară, mistică şi socială a Bisericii. în faţa reducţiei simplificatoare a creştinismului la morală, la etica şi pietatea individuală, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umană întrupată în cult şi cari­tate, ca o comuniune vie („familie”) a oamenilor în Hristos şi Duhul Sfânt, cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii, ca loc al Adevărului şi Libertăţii autentice.

Doar Liturghia şi Tai­nele Bisericii aduc oamenilor eliberarea din sub sclavia torturantă a păcatului şi, astfel, adevărata pace şi bucurie în har şi libertate. Iar un rol hotărâtor în realizarea Bisericii ca realitate mistică şi socială îi revine preotului: om al rugăciunii arzătoare, al Duhului Sfânt şi al iubirii, el este înger în trup, profet şi slujitor al lui Dumnezeu în cultul divin şi păstor al credincioşilor în societate, deschis spre toate nevoile lor, pe calea împărăţiei lui Dumnezeu, al cărei pronaos e Biserica şi Liturghia ei.

Este greu de imaginat un contrast mai puternic ca acela existent iniţial între mentalitatea şi zelul eclezial şi liturgic al părintelui loan şi indiferenţa generalizată faţă de viaţa liturgică a Bisericii din Rusia epocii sale în general, din parohia sa în special. Kronştadtul ducea viaţa deloc vir­tuoasă, plină de patimi şi mizerii morale şi sociale a unui port militar şi loc tradiţional de exil intern pentru declasa­ţii capitalei Imperiului. Plin de marinari, militari şi lucră­tori portuari, de cârciumi, vagabonzi şi prostituate, de cer­şetori şi oameni sărmani, el era departe de a fi o cetate a pietăţii. Dimpotrivă. Mizeria făcea casă bună cu viciul. La început tânărul preot a încercat să întoarcă „oile pierdute” prin discuţii şi predici moralizatoare.

Nu numai că n-a avut nici un succes, dar s-a expus deriziunii şi umilinţelor de tot felul. A câştigat mai mult prin exemplul personal, respectiv prin abnegaţia cu care-şi împărţea banii şi hai­nele săracilor şi cerşetorilor, şi prin cercetarea zi de zi a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi, împreună cu care se ruga şi cărora le aducea şi ajutoare materiale. A ajuns foarte iubit de copii şi cerşetori („regimentul părintelui loan”, cum li se spu­nea). Coborându-se în cocioabele sărmanilor, nu ocolea nici sufletele celorlalte categorii sociale. Pe toţi îi compă­timea, sfătuia, ajuta.

Trăia pe atunci în Kronştadt o văduvă evlavioasă, Paraskovia Ioanovna Kovrighina, care se mutase în Kron­ştadt cu binecuvântarea duhovnicului ei. părintele Ilarion. Ucenic al Sfântului Serafim din Sarov (t 1833), acesta a îndemnat-o înainte de a muri, în chip profetic, să meargă la Kronştadt pentru că acolo este un mare luminător al lui Hristos pe care să-1 ajute şi să-1 slujească. Aceasta a început să-i ceară părintelui loan – pe atunci încă necunoscut – să mijlocească în rugăciune pentru oamenii nevoiaşi pe care-i ştia.

Rugăciunea sa a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări

La început părintele loan n-a îndrăznit, pretex­tând nevrednicia sa personală. însă în cele din urmă şi nu de bunăvoie, s-a lăsat convins. Credinţa copilului în pute­rea rugăciunii a reînviat, şi acum preotul matur, cu studii academice, a început din nou să se roage cu aceeaşi încre­dere şi la fel de fierbinte pentru oameni, ca şi băieţelul de şase ani care se ruga pentru ca să înţeleagă semnele din abecedarul său.

Şi tot ca odinioară, rugăciunea sa din faţa sfântului al­tar sau din casele oamenilor a fost ascultată şi a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări. Esenţial în ce priveşte minunile părintelui loan – care era departe de a fi un taumaturg specializat sau şaman improvizat – e fap­tul că aceste vindecări erau numai şi numai efectul rugă­ciunii. Trebuia să se roage împreună nu numai preotul, dar şi rudele celui bolnav şi toţi cei prezenţi, pentru ierta­rea păcatelor, mântuirea sufletului şi întoarcerea tuturor la Dumnezeu. Părintele loan ştia foarte bine – o arată „Jurnalul” său – că nu el, ci Dumnezeu lucrează minuni tot celui ce se roagă cu credinţă în făgăduinţa Domnului: „Toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22).

Fapt elocvent şi demn de remarcat e că părintele loan nu refuza să se roage nici chiar pentru cei de alte credinţe şi străini. Deşi era ortodox, convins de Adevărul dumneze­iesc păstrat în întregimea lui în Biserica Ortodoxă, nu pri­vea „de sus” la cei de alte credinţe şi nu făcea nici o deose­bire în mijlocirile sale între ortodocşi şi neortodocşi.

Când slujea Sfânta Liturghie se auzeau mereu nume străine ce aparţineau evident unor oameni de alte credinţe. I se adresau pentru rugăciune nu numai creştini de alte confe­siuni, catolici sau protestanţi, dar şi necreştini, musul­mani, evrei, tătari. Părintele loan se ruga pentru toţi cei ce credeau sincer în Dumnezeu. într-o zi a venit la biserică o tătară. „Crezi în Dumnezeu?”, a întrebat-o părintele loan. „Da”, a răspuns ea. „Bine, îngenunchează şi roagă-te Dum nezeului tău şi eu mă voi ruga Dumnezeului meu.” Şi Dum­nezeu a împlinit rugăciunea femeii.

între anii 1870-1880 vestea despre neobişnuitul preot din Kronştadt, despre viaţa sa sfântă, despre rugăciunile şi vindecările sale a început să se răspândească în Rusia. O declaraţie de mulţumire publicată la 20 decembrie 1883 într-un ziar de mare tiraj avea să-1 facă cunoscut întregu­lui Imperiu, de la Baltica şi până în Siberia orientală.

Mii de pelerini vor începe să vină la Kronştadt pentru mărturisire şi împărtăşire, sute (uneori mii) de telegrame de mulţumire şi de cerere pentru rugăciune soseau zilnic şi mai cu seamă în Postul Mare.

Centrul vieţii părintelui loan era însă săvârşirea slujbe­lor dumnezeieşti şi mai cu seamă a Sfintei Liturghii. Prin exemplul şi prin predica sa el arăta concret centralitatea definitivă şi de neînlocuit a vieţii sacramentale şi liturgice a Bisericii în viaţa creştină autentică, pentru fiecare cre­dincios în parte. Există câteva impresionante mărturii ca­re ne descriu în detaliu felul unic în care părintele loan celebra cultul divin şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântul Andrei din Kronştadt, în faţa a mii de credincioşi veniţi din întreaga Rusie (până la 7000-8000 în Postul Mare).

Era aşteptat de zeci de oameni săraci care-i cereau milostenie

Sculat la ora 4 dimineaţa, îşi spunea rugăciunile de pregătire ale preotului pentru slujirea Sfintei Liturghii, plimbându-se prin grădina casei parohiale. La ieşirea din casă în drum spre biserică era aşteptat de zeci şi zeci de oameni săraci care cereau milostenie. După împărţirea milosteniei, însoţit de mulţime, părintele loan intra în bi­serică pe uşa laterală a altarului, căci nu era posibil să se pătrundă în biserică pe uşa mare. Deşi era înghiontit din toate părţile de popor, nu-şi pierdea sub nici un chip blân­deţea şi seninătatea feţei. Se îmbrăca în veşminte roşii (culoarea sa preferată) şi săvârşea el însuşi slujba utreniei. Nu se lăsa afară nici o stihiră, nici un canon, se cânta şi se citea tot. Fire iute, nu-i plăcea slujirea întinsă, lungă. Ce­rea explicit cântăreţilor şi diaconilor să cânte şi să citească vioi şi în acelaşi timp lămurit şi, mai ales, cu inimă, să lo­vească nu aerul ci inimile cu glasul lor. Canoanele de la utrenie le citea la strană el însuşi.

Nu citea, ci vestea cu înţeles, ca într-o convorbire directă cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Pentru ectenii intra în sfântul altar căzând în genunchi în faţa jertfelnicului, rezemându-şi capul de mâinile încrucişate sub care se aflau hârtiuţele cu numele viilor şi morţilor ce trebuiau pomeniţi. In timp ce la strană se citeau ceasurile, începea pregătirea pentru Dumnezeiasca Liturghie. Dădea o im­portanţă deosebită săvârşirii proscomidiei, la care se adu­ceau în coşuri mari până la 5000 de prescuri. în timpul celebrării exclama către preoţii coliturghisitori: „Ce bune sunt toate la noi, părinte! Mare lucru este această pros-comidie! O întreagă lume e pe sfântul disc! Dar la alţii [creştini] nu e nimic asemănător. Ei n-au proscomidie!” „Priviţi, părinţilor! Iată-l pe Hristos! E aici între noi, şi noi lângă El ca Apostolii!”

Sfânta Liturghie părintele Ioan o celebra într-un ritm alert, interiorizat, cu cutremur mare, cu rugăciuni şi la­crimi, dar în acelaşi timp sobru şi plin de măreţie. Departe de orice pietism şi sentimentalism lacrimogen, încerca să sensibilizeze în toţi participanţii conştiinţa prezenţei mis­terului liturgic, ca dar neasemănat către oameni al iubirii lui Dumnezeu, şi intrare reală a credincioşilor la ospăţul împărăţiei Sale. „Liturghierul” aproape că nu-1 mai des­chidea, fiindcă ştia pe de rost toate rugăciunile. Rugăciu­nile le rostea cu jumătate de glas, concentrat, adăugând însă foarte mult de la sine, uneori în taină alteori în auz (rugăciunile acestea adăugate pot fi citite în volumul de faţă). Ecfonisele le rostea cu ochii închişi, adâncit în sine, trăind parcă pe altă lume. întâia parte a Liturghiei era pentru el partea rugătoare, de mijlocire a sa pentru oa­meni, pentru a căror izbăvire şi mântuire se ruga lui Dum­nezeu cu patos, stăruinţă şi îndrăznire.

Odată cu cântarea Heruvicului începea al doilea suiş al Sfintei Liturghii. Pă­rintele Ioan se cufunda în meditaţie asupra adâncurilor tainei mântuirii noastre în Hristos, retrăind parcă aievea odată cu Vohodul Mare patimile Domnului Hristos: Gheţi-manii, pretoriul, Goîgota, punerea în mormânt. Adeseori îşi scotea batista pentru a-şi şterge lacrimile ce i se scur­geau tăcut pe faţă din adâncul străpungerii inimii în faţa prezenţei reale, vii şi lucrătoare, în misterul liturgic a în­suşi Domnului Iisus. înălţând inimile tuturor spre cer lao­laltă cu îngerii, se ridica odată cu ridicarea Sfintelor Da­ruri spre bucuria învierii şi venirii Lui pe sfântul altar sub chipul Pâinii şi Vinului prefăcute prin Duhul Sfânt în Tru­pul şi Sângele Domnului.

Toţi cei din biserică trebuiau să se roage împreună cu preotul chemând pe Duhul Sfânt şi rostind alături de el troparul „Doamne, Cel ce pe Preas­fântul Tău Duh…”.îndată după minunea prefacerii euha-ristice îi plăcea să rostească cu glas tare:„Dumnezeu S-a arătat în trup! Cuvântul trup S-a făcut!” Apropiindu-şi apoi faţa când de Sfântul Disc, când de Sfântul Potir, ros­tea, ca un prunc gângurind spre maica sa, marea rugăciu­ne de mijlocire a preotului pentru întreaga Biserică şi pen­tru toată lumea. în momentul împărtăşirii cu Sfintele Tai­ne, părintele Ioan devenea tot flacără şi se umplea până la lacrimi de o intensă bucurie duhovnicească pe care căuta zadarnic să şi-o ascundă de coliturghisitorii săi.

ACATISTUL

Condacul 1

Celui ales intre preoti, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, pastorului si invatatorului, celui ce s-a aratat imparatilor iubitor si intristatilor mangaietor, celui ce a luminat pamantul Rusiei si toata viata sa a daruit-o slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui indreptand multimea pacatosilor spre pocainta, multor bolnavi tamaduire de la Dumnezeu dobandind, sa-i aducem lauda ca unui aparator si grabnic ajutator. Tu, dar, parinte, pentru ca ai indrazneala catre Domnul, de toate necazurile ne izbaveste, pe noi, cei care-ti cantam tie: Bucura-te Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Icos 1

Pe ingerul tau pazitor, inca de sase ani fiind, in lumina nespusa l-ai vazut, Ioane, el spunandu-ti tie ca, dupa vointa lui Dumnezeu, intotdeauna nevazut sta si pazeste de toate relele. Prin aceasta din tinerete ales de Dumnezeu pe tine stiindu-te, strigam catre tine:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai aratat “ales” de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce din tinerete te-ai aratat “chemat” al binecuvantarii Lui!
Bucura-te, cel ce pe ingerul tau din tinerete l-ai veselit cu bunele deprinderi!
Bucura-te, ca  pentru nimic l-ai intristat!
Bucura-te, ca nevazutul tau pazitor ti s-a aratat!
Bucura-te, ca acela intotdeauna a te pazi ti-a fagaduit!
Bucura-te, odrasla prea iubita a parintilor celor evlaviosi!
Bucura-te, cel ce din pruncie de parintii tai ai fost invatat cu frica de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce cu cumpatare din tinerete te-ai deprins!
Bucura-te, cel ce zilele tineretii tale in saracie si infranare le-ai petrecut!
Bucura-te, ca datorita bunei tale vietuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit!
Bucura-te, ca fata ta cu smerenie era impodobita!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 2

Te vedem, pe tine, de Dumnezeu inteleptite Ioane, din frageda vrasta umbrit de binecuvantarea lui Dumnezeu, care in taina te-a condus spre o viata virtuoasa. Pentru aceea, avandu-te pe tine pilda demna de urmat, cu smerenie cantam lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Mintea ta din pruncie in lecturile si cugetarile Sfintilor Parinti ti-ai cufundat-o, Ioane si din ele te-ai adapat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfant. Pentru aceasta te rugam pe tine, roaga-L pe Prea Bunul Dumnezeu sa ne faca si pe noi partasi la impartasirea aceasta, pe cei ce-ti cantam:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai pazit de patimi!
Bucura-te, cel ce harul Sfantului Botez intreg l-ai pazit!
Bucura-te, cel ce ti-a placut a citi din scrierile Sfintilor Parinti!
Bucura-te, cel ce ai patruns cu adevarat intelesul acestora!
Bucura-te, cel ce ai aratat mare sarguinta in aceasta lucrare!
Bucura-te, cel ce in iubirea de intelepciune duhovniceasca si fireasca te-ai aratat desavarsit!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta lumea de inselaciune ai vadit-o!
Bucura-te, ca de acea inselaciune ca un vultur, inteleptule ai scapat!
Bucura-te, minunat si luminat invatator al tarilor din nordul Rusiei!
Bucura-te, cel ce ai izgonit intunericul pacatului din oameni!
Bucura-te, ca tuturor celor ce au venit la tine cu rugaciuni degraba i-ai ajutat!
Bucura-te, prea-puternica mijlocire pentru noi inaintea lui Dumnezeu!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 3

Puterea darului lui Dumnezeu care pe cele cu lipsa le implineste, din belsug s-a revarsat peste tine, Ioane, pururi pomenite, cand de Prea Sfintitul Hristofor intru preot ai fost hirotonit si orasului Kronsdadt ai fost randuit păstor; de atunci ai inceput a invata oamenii sa slujeasca drept Sfintei Treimi si sa-i cante: Aliluia!

Icos 3

Avand iubire dumnezeiasca in inima inteleptule Ioane, si randuiala postului cu strictete pazind-o, ai biruit toate navalirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un barbat desavarsit ai iesit sa lucrezi tarina Domnului prin cuvant, ca si cu un plug ai afanat inimile intarite si inghetate ale oamenilor, incalzindu-le cu rugaciunea si cu iubirea ta si semannd in ele samanta pocaintei sincere si a credintei vii. Pentru toate acestea iti cantam tie lauda:

Bucura-te, vas ales al harului lui Dumnezeu!
Bucura-te, locuinta darurilor ceresti!
Bucura-te, cel ce cu toata inima si cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu!
Bucura-te, ca pentru aceasta si intreaga turma pe care ai pastorit-o ai invatat-o a-L iubi pe Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce invataturile Evangheliei si randuielile postului cu frica le-ai pazit!
Bucura-te, ca acestea si pe aproapele tau prin fapte l-ai invatat!
Bucura-te, ca din tinerete peste patimi imparat te-ai aratat!
Bucura-te, slavitule biruitor asupra pacatului!
Bucura-te, ca in lume ca o lumina, exemplu viu ai luminat!
Bucura-te, ca pe pamant ai fost cu intelepicune cereasca daruit!
Bucura-te, stilp neclintit al tarii tale ortodoxe!
Bucura-te, neintarziatule aparator al ortodoxiei si al obiceiurilor celor bune!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 4

Prin furtuna multor necazuri si griji lumesti trecand, ajuta-ne noua, Parinte Ioane, asa cum si in viata ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinta au venit la tine, ca toti cei ajutati de tine sa-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind pe apostolul care zice: “locuinta noastra este in cer” si dorind a-l urma, aceasta viata vremelnica nu ai petrecut-o in slujba trupului si-n lucrarea patimilor, Ioane, ci in curatirea sufletului de intunericul pacatului, caci cu ele nimeni nu poate intra in Cereasca Imparatie. Prin aceasta avandu-te chip de viata placuta lui Dumnezeu si ajutor intru toate, strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, luminata stralucire a luminii evanghelice in zilele noastre!
Bucura-te, cel ce sufletelor intunecate esti luminare patrunzatoare!
Bucura-te, ca in scrierile cele Dumnezeiesti ti-ai cufundat mintea!
Bucura-te, ca din ele ai aflat cale dreapta catre Imparatia Cerurilor!
Bucura-te, ca toate faptele tale au fost lumina lumii!
Bucura-te, ca prin tine Tatal cel ceresc minunat s-a proslavit!
Bucura-te,  cuvantul tau n-a fost nici chimval rasunator, nici mort sau neajuns!
Bucura-te, cuvantul tau intru adevar viu si lucrator s-a aratat!
Bucura-te, ca prin tine cei morti cu duhul prin credinta inviaza!
Bucura-te, ca prin tine cei cazuti in intunericul pacatului se trezesc la pocainta!
Bucura-te, ca pe tine in zilele noastre Domnul pamantului Rusiei prooroc si apostol te-ai aratat!
Bucura-te, ca in tine dobndind stiinta adevarului ai luat darul vindecarii si al apararii credintei, neinfricat luptator aratandu-te!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 5

Stea luminatoare a pamantului rusesc te-ai aratat, Sfinte Ioane, luminnd intunericul pacatului. prin aceasta si azi reversi lumina fiilor Rusiei, celor cuprinsi de intunericul ratacirii, celor care s-au predat in minile necuratilor, ca sa-si cunoasca ratacirea lor si Domnului intru pocainta sa-I cante: Aliluia!

Icos 5

Vazand poporul rus vrednicia ta de invatator si rugaciunea ta cea prea-puternica inaintea lui Dumnezeu, multime multa din diferite parti la tine a alergat, Parinte, auzind de vindecarile bolilor si de sfaturile tale, iar in necazuri mangiere cerand, cu multumire tie iti striga:

Bucura-te, Ioane, noule luminator al lumii!
Bucura-te, ajutator nemijlocit prin rugaciunile tale catre Dumnezeu!
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt puternice inaintea Imparatului milostivirii!
Bucura-te, ca starea ta inaintea Lui este izvor al binecuvantarii, care prin tine se revarsa la toata lumea!
Bucura-te, ca prin tine dupa masura credintei se dau vindecarile!
Bucura-te, ca prin tine cei bolnavi scapa degraba de bolile lor, primind sanatate!
Bucura-te, ca prin tine cei pacatosi la pocainta se intorc!
Bucura-te, ca te-ai aratat inteleptitor al celor razvratiti!
Bucura-te, ca prin tine cei ce fara de minte care rad de cele sfinte ale credintei sunt mustrati!
Bucura-te, ca prin tine cei ce rad de faptele tale cele minunate, venindu-si in sine, sunt primiti de tine ca de un parinte iubitor de fii!
Bucura-te, mangaiere grabnica a celor ce plang!
Bucura-te, tamaduire binecuvntata a celor neputinciosi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 6

Propovaduitor al adevarului, parinte purtator de Dumnezeu fiind, toate ale tale in slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui le-ai dat si jugul preotiei luandu-l nu ai cunoscut linistea aici, pururea savarsind slujbe dumnezeiesti in biserica si in casele credinciosilor cantari duhovnicesti cantnd; celor nevoiasi te-ai aratat ajutator. Si prin aceasta ti-ai atras numele de miluitor fara de arginti, Ioane. De acestea auzind si noi, slavim pe Dumnezeu pentru tine cantndu-i: Aliluia!

Icos 6

Hristos, Dumnezeul nostru, stralucind din fecioara Maria si intunericul inchinarii la idoli izgonindu-l, te-a aratat pe tine, Parinte Ioane, drept si credincios, propovaduitor al adevarului inaintea slujitorilor celor inselatori ai vicleanului. Prin aceasta, avand indrazneala catre Domnul, izbaveste de rautatea si viclenia acelora pe toti care-ti canta asa:

Bucura-te, slujitorule credincios al lui Hristos!
Bucura-te, intre preoti puternic mijlocitor inaintea Aceluia!
Bucura-te, pazitor neadormit al casei celei Dumnezeiesti!
Bucura-te, cel ce prin sabia cuvantului lui Dumnezeu si a rugaciunii ai alungat pe cei potrivnici!
Bucura-te, cel ce prin scrierile tale pe multi i-ai inaltat la iubirea in Hristos!
Bucura-te, cel ce ai aratat prin cuvantarile tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu!
Bucura-te, lucrarea Duhului Dumnezeiesc aratata in inimile oamenilor!
Bucura-te, cel ce te-ai aratat tainic graitor cu Dumnezeu prin rugaciune!
Bucura-te, cel ce ai pazit minunat cucernicia prin curata casatorie!
Bucura-te, cel ce pe multi fii duhovnicesti prin pocainta ai nascut!
Bucura-te, ca ai ramas si dupa moarte in inimile credinciosilor!
Bucura-te, ca pomenirea ta, ca a unui drept propovaduitor, va ramane in veci!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 7

Vrand Prea Bunul Dumnezeu sa mangie poporul sau cel bine-credincios si sa-i intoarca pe cei faradelege de la faptele lor cele rele, te-a aratat pe tine, Ioane, ca pe Iona in Ninive, vestind mania lui Dumnezeu asupra pamantului Rusiei, venind cu graba de nu se vor pocai si de nu vor canta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Un nou necaz si mania lui Dumnezeu am ajuns sa suferim nevrand noi sa ascultam de glasul tau cel dumnezeiesc, prin care ai spus: “Stapanirea tarii se va nimici si puterea va ajunge in mainile slugilor satanei, locuitorii manastirilor vor fi prigoniti, bisericile se vor inchide si multime de popor crestin va muri cu viata muceniceasca”. Pentru aceasta la tine, Parinte Ioane, intru pocainta alergam si cu umilinta strigam: Roaga pe Stapanul Hristos sa-si schimbe mania Sa in mila fata de noi, cei ce-ti cantam:

Bucura-te, glasul propovaduitor al pocaintei!
Bucura-te, vestitor nemincinos al maniei dumnezeiesti asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, cel ce ai invatat a nu lua in seama parerile lumii!
Bucura-te, indreptator adevarat!
Bucura-te, ca te-ai aratat tare povatuitor al poporului ortodox!
Bucura-te, cel ce ai pazit corabia Bisericii nevatamata de pietrele stramtorilor!
Bucura-te, iubitor al imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca te-ai aratat lor intelept sfatuitor!
Bucura-te, ca i-ai invatat cum sa-si foloseasca puterea lor cu dreptate!
Bucura-te, cel ce cu grija i-ai indreptat catre ascultare si credinciosie!
Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale ai ingradit tronurile imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa judece cu nepartinire poporul!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 8

O cale deosebita si neobisnuita de viata ti-ai ales, parinte Ioane, traind in lume ca si cum ai fi trait in cer, in infranare si cucernicie, aducand pururea slava lui Dumnezeu si asa ai fost pretuit ca mare parinte al Bisericii; pentru aceasta, in ceruri intru veselie cu Hristos petreci si aduci penru lume rugaciune strigand neincetat: Aliluia!

Icos 8

Toata lumea ortodoxa te-a cinstit pe tine nu numai in viata, ci si dupa infatisarea ta inaintea lui Dumnezeu, Parinte Ioane, pentru ca mare indrazneala ai inaintea lui Dumnezeu si te rogi pentru binecuvntarea tuturor celor ce alearga la tine si-ti canta asa:

Bucura-te, rod binecuvantat al unui pom bun!
Bucura-te, cel ce ai fost nascut si educat de un tata preot si de o mama binecuvantata!
Bucura-te, ca educatia pe care ai primit-o a ramas exemplu pentru intregul pamant al Rusiei!
Bucura-te, ca cetatea Kronstandtului prin slavirea ta s-a proslavit!
Bucura-te, caci toata Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune!
Bucura-te, ca vestea despre viata ta imbunatatita a ajuns dincolo de hotarele tarii!
Bucura-te, ca prin scrierile tale ai facut cunoscuta taina comunicarii tale cu Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin aceste scrieri ai stralucit lumina cea duhovniceasca in inimile oamenilor!
Bucura-te, ca in scrierile tale s-a aratat curatia sufletului tau!
Bucura-te, ca prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci si alte popoare si-au cautat mantuirea!
Bucura-te, ca prin acestea adevarata credinta a stralucit alungand intunericul ereziilor!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 9

Nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda ta, Parinte Ioane, caci fiind miscat de Duhul Sfant din tinerete, cu osardie ai slujit lui Dumnezeu; mai intai te-ai ostenit multi ani sa inveti invataturile Sfintilor Parinti si apoi i-ai invatat sa cante cu intelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Oratorul minciunii, Leon cel Neintelept si toate gandurile lui cele rele, prin tine, Parinte Ioane, s-au vadit de rautate intarind tu credinta cea ortodoxa prin vestirile tale; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, fluiere insuflat de Dumnezeu!
Bucura-te, trambita a Duhului, dulce glasuitoare!
Bucura-te, cel ce prin cuvintele si invataturile tale ai lamurit dogmele credintei!
Bucura-te, ca prin invataturile tale pe cei credinciosi i-ai intarit in ortodoxie!
Bucura-te, ca prin tine legiunile potrivnicilor au fost invinse!
Bucura-te, ca prin tine cel apostat si invataturile lui au fost vadite de inselaciune!
Bucura-te, ca invatatura pagubitoare a aceluia care spunea ca sufletul nu are o existenta personala, a fost invinsa!
Bucura-te, ca prin tine invatatura cea adevarata despre nemurirea si vesnicia sufletului s-au intarit!
Bucura-te, izvor de intelepciune dumnezeiasca!
Bucura-te, cucernicule savarsitor al tainelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, povatuitor de nadejde spre imparatia Cerurilor!
Bucura-te, invatatorule al adevaratei cai mntuitoare!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 10

Dorind a-ti mantui sufletul, pe multi sfinti ti i-ai luat in ajutor, Parinte Ioane; avand marturisirea apostolica si patristica a credintei, taria mucenicilor, pururi petrecand in infranare si smerenie in faptele cele luminate ale cuviosilor. Prin aceasta cu sfintii petreci neincetat, aduci slava lui Dumnezeu, pomenindu-ne si pe noi cei ce-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Imparatului celui Ceresc te-ai aratat slujitor credincios si imparatilor celor pamantesti ai fost cinste si intelepciune, Parinte Ioane, ambilor slujind cu dreptate, dand ceea ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu si pe toti i-ai invatat sa zica asa:

Bucura-te, robule a lui Dumnezeu bun si credincios!
Bucura-te, slujitor osardnic al aceluia!
Bucura-te, ca toate cele randuite de Dumnezeu cu grija le-ai implinit!
Bucura-te, iscusitule lucrator al poruncilor lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca pururea aminteai de atotprezenta lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta pe acela pururi l-ai avut in minte!
Bucura-te, ca pe cinstitii imparati ai Rusiei ca pe niste slugi ai lui Dumnezeu i-ai cinstit!
Bucura-te, ca i-ai ajutat mult prin sfaturi si rugaciuni sa conduca poporul cu dreptate!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa ocroteasca poporul si Biserica!
Bucura-te, aparatorule de rascoale si de razvratiti!
Bucura-te, cel ce si acum te rogi lui Dumnezeu pentru “imparatia” ortodoxa!
Bucura-te, intarire a sceptrurilor imparatilor celor ortodocsi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 11

Nu este cu putinta, prin lauda, a se infatisa multimea indreptarilor tale prin Dumnezeu savarsite, prea minunate Parinte Ioane, cate le-ai savarsit in timpul vietii tale, bolile vindecand, demonii izgonind din oameni, tamaduind pe cei stapaniti de patimi, ajutand pe cei saraci si tuturor dupa trebuintele lor ajutand; pentru aceea toti impreuna striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Purtator de lumina si clar vazator te-a aratat pe tine Domnul in zilele noastre, prevestind mania cea viitoare a lui Dumnezeu asupra imparatiei ortodoxe, pentru nepocainta poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu si cunoscator al destinelor, te marim pe tine si intru pocainta iti strigam:

Bucura-te, prooroc minunat nemincinos vestitor al celor viitoare!
Bucura-te, propovaduitorule al pocaintei!
Bucura-te, noule prooroc de aceeasi cinste cu acela!
Bucura-te, clar vazatorule al destinelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, vestitorule al maniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, glas dulce glasuitorule al pocaintei!
Bucura-te, impaciuitorule al inimilor celor tulburate!
Bucura-te, puternicule rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Bucura-te, pastorule balnd al oilor celor cuvantatoare!
Bucura-te, cel ce multime de suflete ratacite ai adus Stapanului!
Bucura-te, ca pe multi din temnite si din moarte i-ai scapat!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 12

Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfantul Botez si prin hirotonia intru preot Parinte Ioane: prin sarguinta te-ai facut multora de folos spre slava Daruitorului, intru lumina vietii tale si a milosteniilor tale pe care le-ai facut, s-a proslavit Tatal ceresc, si prin multimea laudelor de care te-ai invrednicit, se inalta Aceluia mareata cantare: Aliluia!

Icos 12

Cantnd viata ta cea din tinerete placuta lui Dumnezeu si inaltarea ta cea duhovniceasca din putere in putere, marim sfarsitul tau si inmormantarea cinstitelor moaste, care au aflat vesnica odihna in biserica cea minunata facuta de tine. Credem insa ca sufletul se odihneste in locuintele cele prea luminate ale raiului, a caror mosteni ajuta-ne sa ajungem, pe cei ce-ti cantam tie laude ca acestea:

Bucura-te, cele ce cursul trecator al vietii l-ai petrecut cu dreapta judecata intru toate pentru Dumnezeu!
Bucura-te, pazitorule neinfricat al Ortodoxiei!
Bucura-te, ca ai ramas cunoscut cu un sfarsit crestinesc al vietii!
Bucura-te, ca ai primit vesnica odihna in cer cu sfintii!
Bucura-te, partasule la bucuria cea vesnica de care sfintii s-au invrednicit!
Bucura-te, ca ai inlesnit mantuirea multor suflete, invrednicindu-le de vesnica fericire!
Bucura-te, ca ai mostenit cu mucenicii cei noi de neam imparatesc imparatia cerurilor!
Bucura-te, ca impreuna cu ei stai inaintea Imparatului slavei si te rogi pentru izbavirea patriei tale de dusmanii fara de Dumnezeu!
Bucura-te, mare aparatorule al Ortodoxiei!
Bucura-te, neintrecutule luptator pentru cinstea cea sfanta!
Bucura-te, ca prin aratarile tale in vis minuni i-ai adus!
Bucura-te, ca pe neortodocsi la ortodoxie i-ai adus!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 13

O, prea drepte Parinte Ioane, nu numai al Kronstadtului si a toata Rusia, ci, de asemenea, luminator a toata lumea si mare rugator catre Hristos te-ai aratat! Primeste de la noi aceasta cantare a nevrednicilor, si cu rugaciunile tale cele bine placute lui Dumnezeu, izbaveste-ne de necazurile cele vremelnice si vesnice, ca sa ne invrednicim sa fim cu tine impreuna in Imparatia Cerurilor vesnic cantandu-i Facatorului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Rugaciune

Parinte Ioane prea minunate, tu cu faptele tale cele minunate pe multi la Dumnezeu i-ai adus si de daruri duhovnicesti te-ai invrednicit de la Stapanul aici: ai vindecat bolile, patimile le-ai starpit, de aceea te rugam, intristarea noastra stinge-o si ne da noua bucuria cea duhovniceasca in inima si ajuta-ne noua sa fim partasi la viata ta si la faptele tale cele bune, ca sa ne invrednicim si noi de Imparatia cerurilor. Amin.

ÎNVĂŢĂTURI

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi

Sufletul este puternic, de aceea şi poate „ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate doborâ lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului, cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune trupul său, ba chiar şi pe al altora, cu duhul (precum vedem că fac sfinţii). El face, în timpul rugăciunii, cuvintele acesteia să se prefacă lesne în duh.

Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al trupului.

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi. Acesta este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Roagă-te de mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credinţă vie, limpede văzătoare şi Acela te va mântui. Aşa m-a mântuit şi pe mine în chip minunat, de mai multe ori. Mântuirea pe care am primit-o a fost tot atât de vădită ca şi cum m-aş fi găsit în temniţă şi mi-ar fi venit un izbăvitor să mp scoată de acolo.

Preotul trebuie să experinemteze singur şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor, chiar şi atunci cînd aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru că atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe care mi-l dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie experinaţă.

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu!

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie, când existenţa trupească sau sufletească îi este stânjenită în vreun fel, când îl doboară deznădejdea (bolile sufletului) sau patimile (bolile trupului), când îl ameninţă nestatornicia stihiilor (focul, apa, aerul, furtunile), când pune început vreunui lucru. Să-şi aducă aminte atunci de unicul Demiurg, Care a făcut totul din nefiinţă şi Care a dat făpturilor Sale puteri de tot felul, pentru a face multe şi felurite treburi.

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moar­te mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăj­maşii de pe pământ? Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va înde­părta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.

Încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri

Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor şi al diavolului, trebuie să ai un ţel pe care să-l urmăreşti necontenit, străduindu-te să-l atingi, bi­ruind în numele Domnului tot ce ţi-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest ţel? împărăţia cerurilor, dumnezeiescul locaş al slavei cereşti, pregătit cre­dincioşilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice ţintă poate fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ţi le asiguri pe acestea. Care ar putea fi ele? Credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai cu seamă dragostea. Crede, nădăjduieşte, iubeşte – mai cu seamă iubeşte – fără să ţii seama de nici un fel de obstacole; iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuţi. Dacă nu te simţi atât de puternic ca să poţi ţine în inimă aceste nepreţuite comori ale spiritului, îngenunchează mai des îna­intea Dumnezeului iubirii, cere, caută, bate la uşă şi vei primi, vei afla, ţi se va deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit. Fie că mergi, fie că eşti aşezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau lucrezi, roagă-te în toată vremea şi din toată inima, ca să ai parte de credinţă şi iubire. încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu înflăcărare şi statornicie; ţi-a lip­sit hotărârea nestrămutată de a le obţine. De acum încolo spune: aşa voi face!

Să nu crezi că te vei putea mântui singur

De vei păcătui înaintea lui Dumnezeu şi păcatele te vor chinui, te vor arde, grăbeşte-te să cauţi unica jertfă, veşnică şi vie, pentru iertarea păcatelor şi mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Celui ce s-a dat pe Sine jertfă. Altminteri nu vei mai primi mântuire de nicăieri. Să nu crezi că te vei putea mântui singur.

Dumnezeu mă milueşte şi-mi dă linişte

Sunt om, în mine lucrează necontenit mila, dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu mă miluieşte şi îmi dă linişte. O dată mă pedepseşte şi mă ceartă cu necazuri, pentru acele porniri ale sufletului că îi sunt potrivnice. E plin pământul de oameni asemeni mie. Deci şi în Domnul îşi arată mila Sa, adevărul şi dreptatea Sa, ca şi în mine. Dumnezeu lucrează toate în toţi (1 Corinteni 12, 6)

Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine!

Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară dacă nu sunteţi netrebnici” (2 Corinteni 13, 5). Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine. De fapt, până acum am fost netrebnic; nu mi-a tre­cut prin minte şi n-am ştiut bine că Domnul este în mine. El, Cel Atotsfânt, Se arată atât de prevenitor faţă de mine şi faţă de cea mai mică scădere a inimii mele. El deşteaptă în mine hotărârea de a-mi elibera sufletul de cel mai neînsemnat germene al păcatului, care ar putea să încolţească. Dar – vai! – Satana mă pândeşte la tot pasul, gata să mă înghită, mă dispută cu Domnul.

Sursa:  http://acvila30.wordpress.com/2011/12/19/sfantul-ioan-de-kronstadt-viata-acatistul-invataturi-nu-darui-celorlalti-dupa-cum-merita-ci-dupa-cum-au-nevoie/

Read more >>

Cuvantul Pr. Cleopa la NASTEREA DOMNULUI

CUVÂNT LA NASTEREA DOMNULUI
 
Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ati văzut că atunci când vine primăvara - fiecare din noi am apucat atâtea primăveri câti ani avem -, mai întâi începe să se încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolti iarba, pământul se umple de iarbă verde si de flori; neamul păsărilor începe să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la păsune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toată podoaba pământului se schimbă spre înnoire si se face un fel de rai pe pământ. Si fiecare are o multumire sufletească ajungând să vadă această împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire dă slavă lui Dumnezeu.

Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă bineves-tesc vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pământul de această primăvară si înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu către sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adică al satanei.

Dar de ce se cheamă Hristos sământa femeii? Apostolii spun că Hristos din sământa femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sământă de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în "Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, si mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărătia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel si lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.

Si acesta, când a văzut că poporul lui Israel - căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumne-zeu - ia tară după tară si popor după popor, si a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă si grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Si a trimis Balac împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, tara lor va fi pierdută.

Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel si va lovi pe căpeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).

Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne si idolatre si va împărăti peste toate popoarele lumii, până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.

Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.

Băgati de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pământul Persiei si în pământul unde se află astăzi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arătat steaua în Egipt, în Persia si în alte părti cu doi ani mai înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai făcea drumul ca si celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărătiile lumii si va împărăti în veac în împărătia cea duhovnicească si fără de sfârsit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeti că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărti vechi rămase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumătate, că se va arăta o stea neobisnuită, o stea făcându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împărat care va împărăti toată lumea. Si pândeau, că erau astronomi, să vadă când va apărea steaua care să-si facă drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!"

Si de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană si cu daruri, să-L găseas-că pe Împăratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.

Iubiti credinciosi,

Dar cum s-a săvârsit această taină duhovni-cească? Nouă ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă si Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt si a fost cămara plină de toate darurile Sfântului Duh?

După cum arată dumnezeiestii Părinti, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.

Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să afle care din ele va naste fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.

Dar satana s-a înselat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu si să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul celor înselători ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a arătat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea si însusi satana că este femeie ca toate femeile, si el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci asteptată si aleasă să nască pe Mesia.

Iar a doua pricină a fost si mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit si la urmă să fie omorât, si satana stia că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovărat... si prin rănile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Si dacă ar fi stiut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât si batjocorit si omorât, ca să nu se plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigo-nească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos si să ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Că auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, căci nu stia sigur cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei 4, 1). Iar altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru că diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor si dreptilor către care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind că este Fiul lui Dumnezeu după fiintă, Cel care va prăda iadul si va omorî moartea.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti făcători de minuni, care au înviat si mortii? El stia că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu stia că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria.

Iubiti credinciosi,

Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia că a luat pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată si s-o păzească cu totul în învătătura Sfintelor Scripturi. Si când a văzut-o grea, a început a se spăimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: "Spăimântatu-s-a Iosif..." si "Nu te mâhni, Iosife...".

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată si preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintată lui ca unui om bătrân si văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului si a cerului, să fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. "Mă tem - gândea el - că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai bine am s-o las în taină si mă duc".

Si cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme că a înselat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ti-o fure! Nu. Este preasfântă, preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul si pământul si am zidit toată făptura! Ia-o, si nu te teme!"

Si asa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când..., ca si cum ar da a întelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugetă asemenea cu dânsii. Să cerceteze Scriptura mai întâi si să vadă ce înseamnă cuvântul până când. Si atunci să vadă adevărul, care străluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.

Cuvântul "până când" înseamnă vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Părinti, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale, să nu întelegi că de la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmăsia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăti cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, că împărătia Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice că n-a avut copii până în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?! Deci a arătat vesnicia, că niciodată nu a mai născut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodată, sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul până când înseamnă vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când înseamnă că în vecii vecilor n-a cunoscut bărbat si n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, căci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindcă si Iosif si Maica Domnului se trăgeau din neamul si din casa lui David, după dreptate au venit în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, căci într-însa s-a născut si s-a uns ca împărat marele strămos al Mântui-torului, după trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut si a proorocit că acolo avea să se pogoare si să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim si Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va iesi Povătuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Această proorocie au cunoscut-o si arhiereii si cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: "Unde va să se nască Hristosul", ei au răspuns: "În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastră si noi am stat în una din nopti afară, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de strălucitoare, ca în timpul de iarnă de acum. Ce ati face dacă ati vedea deodată că stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pământ si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare luminează; si de atâta orbire si de frică, negresit, mai că v-ar iesi sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!

Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze străpung văzduhul, arzând toate si luminând toate! Câtă frică ar fi atunci si cât cutremur să vezi stelele si soarele venind spre pământ.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fată de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos. Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pământului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si căldura în el, si a pus luminători pe tăria cerului. Acela a venit!

Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care a făcut toate din nimic, a venit până la firea noastră. Si n-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o pesteră. Era o pesteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lătime, unde se adăposteau vitele de căldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în pestera unde David, strămosul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca să-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

Dar de ce S-a născut într-o pesteră? Pentru că ea este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină si în temnita iadului si în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stătea în întunericul slujirii de idoli si al păcatului.

Si S-a născut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, căci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Si a venit să risipească întunericul din pesterile iadului si întunericul păcatului de pe fata pământului.

Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit să lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit să lumineze si să strălucească în toate părtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" si a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru că în ziua aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul: "Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, si am venit să aduc lumina cea sfintită si duhovnicească la toată lumea. Eu am adus lumină peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintită. Eu am făcut lumina atunci când am făcut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumină gândită, ca lumină duhovnicească". Iată pentru care pricină Hristos S-a născut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod si au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Si întelegând Irod că în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amănuntul despre Prunc si, dacă Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnă si tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu si smirnă ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, să taie toti pruncii de doi ani si mai jos, că numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis si-i spuse: Scoală-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo până ce-ti voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).

Ati văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L prindă?

Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanta si mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimesti martiriul si să te încununeze, te găseste dusmanul. Dar tu esti dator să te păzesti, să nu crezi că esti mai tare decât Petru si Pavel si să stai în calea primejdiei".

Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douăzeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână sapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul două-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul său, Nicolae Mărturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca să nu aibă mândria să spună: "Mă duc la moarte!" Pentru că nu suntem pregătiti de moarte, si Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine să zicem: "Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întăresti Tu, scoate-mă; dacă nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Să ne ascundem putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului. Nu avem poruncă să iesim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiti.

Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârsitul lumii pentru toată Biserica de pe fata pământului, zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită si cea simtită". Pustia cea gândită este atunci când omul va tine credinta în taină si se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie si pentru moarte.

Iar pustia cea simtită vor fi codrii, muntii, dea-lurile, văile adânci, desisurile, care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie să facem. Negresit, în toată vremea si în tot locul, crestinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viata sa că este cu adevărat lumina lumii si sarea pământului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar si aceasta să o învătăm din Evanghelia de azi: că este bine, si după Sfintii Prooroci si după Sfintii Apostoli, să te feresti din calea primejdiei când poti. Când nu, stăm înaintea Domnului si El va întări pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsă ale noastre.

Iubiti credinciosi,

Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, după mărturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vreme si proorocia despre răstignire, hrănirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost si om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă si fire omenească si că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca să arate că purta trup si S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în părtile Galileii, în pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Părinti aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii au fost strămutati din locul lor si o multime de cărti canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul cărtilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de "Nazarinean". Se bănuieste că se află în cărtile lui Enoh, care a scris 19 cărti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se stia si după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l găsesti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Părinti.

Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au păstrat numai prin traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iată ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: După cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevărului... si celelalte (3, 8).

Ati văzut? Dar căutati la Numerii si la Levitic, să vedeti, găsiti pe Iannes si Iambres în Scriptură?

Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scris. "Dacă voi credeti numai ce este scris, vă rog să-mi arătati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptură?" Au zis: "Nu este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el că Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au răspuns: "Poate din traditie". "Nu "poate". Eu vă aduc vouă si altele din Scriptură, care arată că traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie veche întreagă, scrisă.

V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptură că asa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul musită, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Asa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să dati slavă milostivirii si bunătătii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, că ne-a învrednicit pe toti să mai ajungem încă o dată Nasterea Domnului si să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul.

Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!


Parintele Cleopa

Read more >>

Rugaciune catre SFÂNTUL MUCENIC DIMITRIE

CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC DIMITRIE

           

M

are mucenice Dimitrie, izvorâtorule de mir, cel care ai ruşinat păgânătatea, plecându-ne genunchii înaintea ta, ne rugăm ţie cu umilinţă: Tu, cel care stai înaintea lui Hristos, vindecă-ne prin rugăciunea ta de patimile sufleteşti şi trupeşti care ne apasă! Luminează-ne sufletele moleşite de păcate, tu, cel care te-ai luptat cu tăria Duhului pentru adeverirea credinţei  adevărate! 

Fereşte-ne, sfinte, prin iubitoarea ta mijlocire, de orice întâmplări rele: de boli, de neputinţe, de potop, de foc, de cutremur, de vrajbă, de lipsuri, de războiul dintre noi, de vrăjmaşii văzuţi şi de cei nevăzuţi şi de toate primejdiile, ca să ne învrednicim şi noi, păcătoşii, în veacul ce va să fie, ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, să-L slăvim cu bucurie pe Dumnezeu şi să devenim părtaşi vieţii veşnice. Amin!

Read more >>