CUVÂNT LA NASTEREA DOMNULUI
Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul
si Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva cuvinte în legătură cu acest
prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.
Ati văzut că atunci când vine primăvara - fiecare din noi am apucat atâtea primăveri
câti ani avem -, mai întâi începe să se încălzească vremea, soarele începe să
ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolti
iarba, pământul se umple de iarbă verde si de flori; neamul păsărilor începe
să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele
ies la păsune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate
cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toată podoaba pământului
se schimbă spre înnoire si se face un fel de rai pe pământ. Si fiecare are o
multumire sufletească ajungând să vadă această împodobire si înnoire a stihiilor
vremii, si de bucurie si multumire dă slavă lui Dumnezeu.
Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească
a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe
toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă bineves-tesc
vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pământul de această primăvară
si înnoire a neamului omenesc.
Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu
către sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie
a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, si tot prin femeie,
la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adică al satanei.
Dar de ce se cheamă Hristos sământa femeii? Apostolii spun că Hristos din sământa
femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sământă de bărbat după trup.
Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în "Cuvânt teologic"
la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: "Sufletul Mântuitorului
în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei
si Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947,
trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).
Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în
Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema
pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema
Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).
Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci
de ani, în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon,
împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul
lor, si mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pământul
lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încă nu trecuse Iordanul.
Împărătia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel si lângă Ierihon,
avea pe atunci un împărat cu numele Balac.
Si acesta, când a văzut că poporul lui Israel - căruia îi ajuta Dumnezeu în
vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumne-zeu - ia
tară după tară si popor după popor, si a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins
de mare spaimă si grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curtii sale
din Madiam si a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum
mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).
Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care
se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât
să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă
în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor,
încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.
Si a trimis Balac împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari
daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele
sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă
nu, tara lor va fi pierdută.
Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam,
după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui
Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât
sunt de frumoase sălasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... o stea
răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel si va lovi pe căpeteniile Moabului
si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni
cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).
Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care
trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si că Acesta va da lovitura
de moarte lumii păgâne si idolatre si va împărăti peste toate popoarele lumii,
până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.
Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.
Băgati de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea
Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moa-bului. De
atunci traditia aceasta era în tot pământul Persiei si în pământul unde se află
astăzi Irakul si Iranul.
Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste
dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arătat
steaua în Egipt, în Persia si în alte părti cu doi ani mai înainte.
Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai făcea drumul ca si celelalte,
de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte -, stiind si proorocia
lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va răsări din Iacov, din
Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate
împărătiile lumii si va împărăti în veac în împărătia cea duhovnicească si fără
de sfârsit (conf. Luca 1, 33).
Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeti
că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai
mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărti
vechi rămase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de
un mileniu si jumătate, că se va arăta o stea neobisnuită, o stea făcându-si
drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste
un Împărat care va împărăti toată lumea. Si pândeau, că erau astronomi, să vadă
când va apărea steaua care să-si facă drumul ei, nu asa ca toate celelalte.
Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte?
Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliti.
Deci se stia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu
steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!"
Si de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduială
dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti
pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă
peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.
Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană si
cu daruri, să-L găseas-că pe Împăratul lumii.
Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind
împiedicat de diavo-lul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem,
ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.
Iubiti credinciosi,
Dar cum s-a săvârsit această taină duhovni-cească? Nouă ne istoriseste Evanghelistul
Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: că logodită fiind Maria,
mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece
de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).
Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă si Preacurată
Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt si a fost cămara plină de toate darurile
Sfântului Duh?
După cum arată dumnezeiestii Părinti, Maica Domnului a fost logodită pentru
două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte
de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a
spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua si va naste
fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.
Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip
negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela
a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să
afle care din ele va naste fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii
neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită,
o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.
Dar satana s-a înselat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu
si să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă
planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul
celor înselători ies prost (Iov 5, 12-13).
De aceea Dumnezeu Si-a arătat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic
Fecioarei, ca să creadă toată lumea si însusi satana că este femeie ca toate
femeile, si el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci asteptată
si aleasă să nască pe Mesia.
Iar a doua pricină a fost si mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul si Marele
Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de
la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos. (Marele Vasile,
Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).
Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit
si la urmă să fie omorât, si satana stia că noi prin rănile Lui ne vom vindeca.
Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Si durerile
noastre si cu suferintele noastre S-a împovărat... si prin rănile Lui noi toti
ne-am vindecat (53, 4-5).
Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Si dacă ar fi
stiut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă
departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât si batjocorit
si omorât, ca să nu se plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia
să vină prin Cruce.
Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea
să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigo-nească.
Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos si să ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând
taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau
un prooroc.
Că auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, căci nu stia sigur cine este:
De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei
4, 1). Iar altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din tinutul
gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca
8, 28).
A spus acestea pentru că diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei
sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea
pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemeni proorocilor si
dreptilor către care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind că
este Fiul lui Dumnezeu după fiintă, Cel care va prăda iadul si va omorî moartea.
Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi,
cu câti drepti, cu câti făcători de minuni, care au înviat si mortii? El stia
că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu stia că va veni în persoana
lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic
lângă Preacurata Fecioară Maria.
Iubiti credinciosi,
Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a văzut că Maica Domnului
are în pân-tece, s-a întristat. El stia că a luat pe această fecioară din mâna
proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată si s-o păzească cu totul
în învătătura Sfintelor Scripturi. Si când a văzut-o grea, a început a se spăimânta,
a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: "Spăimântatu-s-a Iosif..."
si "Nu te mâhni, Iosife...".
S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată si preasfântă,
pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhan-ghelul Gavriil
12 ani, încredintată lui ca unui om bătrân si văduv, cum se poate deci ca această
cămară a tainelor, această floare a raiului si a cerului, să fie acum grea?
Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva
să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?
Acestea erau întrebările pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se
după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi
era asupra sa. "Mă tem - gândea el - că de voi spune lui Zaharia aceasta,
o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o
va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai bine am s-o las în taină si mă
duc".
Si cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife,
fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit
într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum
Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme că a înselat-o cineva! Nu te
teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ti-o fure! Nu.
Este preasfântă, preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul si pământul si am zidit
toată făptura! Ia-o, si nu te teme!"
Si asa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a
cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, Căruia I-a
pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestantii
de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci
zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea până când..., ca si cum
ar da a întelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi
cunoscut Iosif!
Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugetă asemenea cu dânsii. Să
cerceteze Scriptura mai întâi si să vadă ce înseamnă cuvântul până când. Si
atunci să vadă adevărul, care străluceste mai mult decât soarele în Evanghelie
si în toate dumneze-iestile Scripturi.
Cuvântul "până când" înseamnă vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului
Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Părinti, vedem tâlcuit
că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, până
ce voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale, să nu întelegi că de
la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmăsia si pe diavolul
si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăti
cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, că împărătia
Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).
Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice
că n-a avut copii până în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamnă că a născut
după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?!
Deci a arătat vesnicia, că niciodată nu a mai născut.
Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui
Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodată,
sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul
nu s-a mai întors!
Deci cuvântul până când înseamnă vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când
auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când înseamnă că în vecii vecilor n-a cunoscut
bărbat si n-a cunoscut-o nimeni.
Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica
sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius,
să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.
Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul
era cetatea lui David, căci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif,
logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindcă si Iosif si Maica
Domnului se trăgeau din neamul si din casa lui David, după dreptate au venit
în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.
Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, căci
într-însa s-a născut si s-a uns ca împărat marele strămos al Mântui-torului,
după trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul
patriarh Iacov, care, păscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte
a văzut si a proorocit că acolo avea să se pogoare si să Se nască Pâinea cea
vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii
între Ierusalim si Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul si unde
Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta
Treime. Acolo era Betleemul!
Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul
va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai
înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme,
pământul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, căci
din tine va iesi Povătuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5,
1; Matei 2, 6).
Această proorocie au cunoscut-o si arhiereii si cărturarii, căci atunci când
i-a întrebat Irod: "Unde va să se nască Hristosul", ei au răspuns:
"În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.
Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se
nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în
Betleem, căutau un loc unde să poată naste.
Iubiti frati, poate si dumneavoastră si noi am stat în una din nopti afară,
când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de strălucitoare, ca în
timpul de iarnă de acum. Ce ati face dacă ati vedea deodată că stelele si cerul
tot vin si vin si vin spre pământ si se apropie? Si din ce se apropie mai tare,
mai tare luminează; si de atâta orbire si de frică, negresit, mai că v-ar iesi
sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!
Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi
si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze
străpung văzduhul, arzând toate si luminând toate! Câtă frică ar fi atunci si
cât cutremur să vezi stelele si soarele venind spre pământ.
Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fată de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos.
Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al
pământului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si căldura în el,
si a pus luminători pe tăria cerului. Acela a venit!
Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care
a făcut toate din nimic, a venit până la firea noastră. Si n-a voit să vină
să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era
numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o pesteră. Era o pesteră cu iesle pentru
vite, care avea cam 20-30 de picioare lătime, unde se adăposteau vitele de căldura
mare. Era pestera unde David închidea oile când era păstor.
Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în pestera unde David, strămosul Său
după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci
pestera lui David, ca să-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.
Dar de ce S-a născut într-o pesteră? Pentru că ea este simbolul întunericului.
El a venit să aducă lumină si în temnita iadului si în lumea care era în noapte,
că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum
si mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă,
stătea în întunericul slujirii de idoli si al păcatului.
Si S-a născut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesteră, ca să arate că
El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? La pesterile de
care a spus Isaia, căci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului
- în veci cu întuneric sunt făcute. Si a venit să risipească întunericul din
pesterile iadului si întunericul păcatului de pe fata pământului.
Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit să lumineze pesterile
întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos
era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume.
El de la început era lumina lumii si a venit să lumineze si să strălucească
în toate părtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Dar stiti în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva.
Adu-ti aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când
a zis: "Să se facă lumină" si a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua
întâi a săptămânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!
Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinti
de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica
a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Săi ucenici si Apostoli. Duminica
Sfintii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa,
că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10).
Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!
De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru că în ziua
aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul:
"Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, si am venit să aduc lumina
cea sfintită si duhovnicească la toată lumea. Eu am adus lumină peste tot omul
si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintită. Eu am făcut
lumina atunci când am făcut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu
lumină gândită, ca lumină duhovnicească". Iată pentru care pricină Hristos
S-a născut Duminica si la miezul noptii.
Iubiti credinciosi,
Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod si au întrebat
unde este Împăratul care S-a născut. Si întelegând Irod că în Iudeea si anume
în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti
si cercetati cu de-amănuntul despre Prunc si, dacă Îl veti afla, vestiti-mi
si mie, ca, venind si eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).
N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L
piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici
dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează
vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.
S-au dus deci magii, după cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din
Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus
Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnă si tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie,
ca unui Dumnezeu si smirnă ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis
să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.
Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare.
Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani
mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, să taie toti pruncii
de doi ani si mai jos, că numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împărat,
Care este Hristos.
Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis si-i spuse:
Scoală-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo până ce-ti
voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).
Ati văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis:
"Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om?
Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul
fariseilor când au vrut să-L prindă?
Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei
când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice Sfântul Ioan Gură de Aur:
"Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanta si mândria cugetului să
stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă
te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimesti martiriul si să te încununeze,
te găseste dusmanul. Dar tu esti dator să te păzesti, să nu crezi că esti mai
tare decât Petru si Pavel si să stai în calea primejdiei".
Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David
de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?
Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului,
treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douăzeci si opt; Ilarion
cel Nou a stat la o văduvă bătrână sapte ani într-o grădină, într-un bordei;
Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul
mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor
Studitul două-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul său, Nicolae
Mărturisitorul.
Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca să
nu aibă mândria să spună: "Mă duc la moarte!" Pentru că nu suntem
pregătiti de moarte, si Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui,
îi ia darul. Este mai bine să zicem: "Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios
si fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întăresti Tu, scoate-mă; dacă nu, fug!"
Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa
ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului (Isaia 26,
20).
Auzi! Să ne ascundem putin, câtusi de putin, până va trece mânia Domnului. Nu
avem poruncă să iesim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem
descoperiti.
Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea
mare care va fi către sfârsitul lumii pentru toată Biserica de pe fata pământului,
zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită
si cea simtită". Pustia cea gândită este atunci când omul va tine credinta
în taină si se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie
si pentru moarte.
Iar pustia cea simtită vor fi codrii, muntii, dea-lurile, văile adânci, desisurile,
care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie să facem.
Negresit, în toată vremea si în tot locul, crestinul trebuie să fie pildă, să
mărturisească prin toată viata sa că este cu adevărat lumina lumii si sarea
pământului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre
dreptate, iar cu gura se mărturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).
Dar si aceasta să o învătăm din Evanghelia de azi: că este bine, si după Sfintii
Prooroci si după Sfintii Apostoli, să te feresti din calea primejdiei când poti.
Când nu, stăm înaintea Domnului si El va întări pe cele neputincioase si va
plini cele cu lipsă ale noastre.
Iubiti credinciosi,
Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au
fugit în Egipt. Si au stat acolo, după mărturia unor sfinti si a unor mari istorici,
sapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.
Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească
proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15),
precum trebuia să plinească la vreme si proorocia despre răstignire, hrănirea
cu otet, trestia si toate celelalte.
Dar si pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos
au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o
seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire.
Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nălucit că El nu
ar fi fost si om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.
Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă
si fire omenească si că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se folosească
Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că
din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca să arate că purta trup si S-a ferit cu
firea Sa omenească de sabia lui Irod.
Iar după ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a
luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în părtile Galileii, în pământul lui
Israel (Matei 2, 21-22).
Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit
tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice: ...Nazarinean
se va chema. Dar de la Sfintii Părinti aflăm că cuvântul nazarinean nu există
în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret,
ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema
(Matei 2, 23).
Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii
au fost strămutati din locul lor si o multime de cărti canonice de-ale lor s-au
pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui
Tobie si altele care au intrat în canonul cărtilor Scripturii. Asa se întelege
proorocia aceasta de "Nazarinean". Se bănuieste că se află în cărtile
lui Enoh, care a scris 19 cărti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit
potopul. Căci se stia si după potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste
Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească si în cea de a doua a Sfântului
Apostol Petru.
Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l găsesti în toată Scriptura, dar s-a
păstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Părinti.
Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au păstrat numai prin traditie
si nu sunt scrise? Da, avem. Iată ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol
Pavel către Timotei: După cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa
si acestia stau împotriva adevărului... si celelalte (3, 8).
Ati văzut? Dar căutati la Numerii si la Levitic, să vedeti, găsiti pe Iannes
si Iambres în Scriptură?
Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred
numai ce este scris. "Dacă voi credeti numai ce este scris, vă rog să-mi
arătati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptură?" Au zis: "Nu
este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti
în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el că Iannes si Iambres s-au
împotrivit lui Moise?" Au răspuns: "Poate din traditie". "Nu
"poate". Eu vă aduc vouă si altele din Scriptură, care arată că traditia
este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie
veche întreagă, scrisă.
V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptură că asa i-a chemat?
În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până
la a treia plagă (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul
musită, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.
Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire
în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a
noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus
Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură.
Asa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".
Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de
toate să dati slavă milostivirii si bunătătii celei negrăite a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit
la Nasterea Lui, că ne-a învrednicit pe toti să mai ajungem încă o dată Nasterea
Domnului si să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în
trup a lui Dumnezeu Cuvântul.
Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am
spus si cele ce ati auzit. Amin!
Parintele Cleopa
Părintele
Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui.
Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la
bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o
deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât
şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi
vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul
care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele
Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea
lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un
mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă
cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri,
ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie
să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm
sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că
el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât
dacă ar fi printre noi, în trup.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam.
Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de
apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un
protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a
tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici.
Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi
ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva
mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa
încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu
care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim
acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne
călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi
vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării
noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale
materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi
din Apus.
