20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT – Viaţa,
Acatistul, Învăţături – “Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după
cum au nevoie!”
SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT
Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. 
CITIŢI ŞI: DOUĂ ZILE ÎN KRONSTADT – DIN JURNALUL UNUI STUDENT
SF.
IOAN DE KRONSTADT: “Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! Aţi fost
duşi în rătăcire! Întoarceţi-vă la adevăr!” – PAPA NU ESTE BINEVENIT ÎN
ROMÂNIA ORTODOXĂ!
Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă.
Rugăciunea
pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii
noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din
lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea
nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi
atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa,
decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât
ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.
*
Viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt
Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a
născut la 19 octombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie
nordică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al
sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei
Vasilievna. La Botez a primit, după frumoasa datină creştinească
păstrată în poporul rus, numele sfântului în a cărui zi de pomenire se
născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila (Bulgaria,
secolul XI), faţă de care va avea ulterior mare evlavie. în familie va
primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profunzime şi
sensibilitate, tradiţională în satul rus.
Tatăl, care descindea dintr-o familie de
preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, era mereu bolnav, decedând
în 1851 în vârstă de 48 de ani. Iernile însă, el obişnuia să citească
mereu întregii familii din Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor. Mama era
un exemplu de devotament şi rugăciune fierbinte şi statornică. Ea va
trăi până la adânci bătrâneţi fiind martora celebrităţii fiului ei,
care o vizita şi consulta mereu cu respect şi veneraţie.
Tânărul copil va creşte sub dubla
fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a
maiestuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la
sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început
să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru
el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru
sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a
început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi
rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească
fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă
fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa
existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi
înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin
excelenţă, preot.
Ioan ajunge ultimul elev
La nouă ani este trimis la şcoala
parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de
părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur,
Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din
nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele
încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca
şef de promoţie.
Pe baza notelor bune primite este trimis
cu o bursă la Academia duhovnicească (teologică) din Sankt Peterburg pe
care o va absolvi în 1855 cu titlul de magistru (licenţiat), ca al
35-lea din 39 de candidaţi. Performanţele mai degrabă mediocre ale
studentului Ioan Serghiev în studiul academic se explică în mare parte
prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile
Rusiei epocii, în ciuda eforturilor de reaşezare neopatristică
întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, cât
Vieţile Sfinţilor şi
Comentariile la Evanghelii ale
Sfântului Ioan Hri-sostom, precum şi inspiratele predici teologice ale
mitropolitului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre
smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale
interiorizate, viaţa monahală nu-1 atrage. îl înflăcărează în schimb
zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.
Curând înţelege că imperativele
misionare sunt deopotrivă de valabile pentru societatea Rusiei vremii
sale. în 1851, murind tatăl său şi rămânând singurul sprijin al
familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg
salariul acasă. După o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi
deznădejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot.
într-un vis se vede preot slujind într-o biserică necunoscută. La o
serbare după absolvirea Academiei o cunoaşte întâmplător pe fiica
protoiereului Nesviţki din Kron-ştadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care
se va şi căsători la scurt timp.
La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot
pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt – portul militar al
Sankt Peterburgului – în locul socrului său, de eâtre episcopul
Hristofor, rectorul Academiei duhovniceşti. Păşind pragul bisericii în
care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era
tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca
răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.
În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică
Om simplu şi fire ţărănească dintr-o
bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el
şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală. Axată
fundamental în jurul rugăciunii către Dumnezeu şi pentru oameni, aceasta
lua forma slujirii active şi concrete a lui Dumnezeu şi a semenilor.
Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu,
predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea
activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte,
pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt.
Îşi fixează regulile simple ale unei
spiritualităţi sacerdotale exemplare, de la care nu se va mai abate.
Hrănită din citirea şi meditaţia asiduă a Sfintelor Scripturi împletite
însă strâns cu adâncirea în săvârşirea zilnică a slujbelor
dumnezeieşti, încununate de Sfânta Liturghie şi însoţite de o
aprofundare a sensurilor teologice ale cărţilor de cult, şi, respectiv,
cu intensificarea rugăciunii şi meditaţiei personale, a veghii
interioare prin invocarea neîncetată a Numelui lui Iisus şi ţinerea unui
„jurnal” – această spiritualitate simplă şi la îndemâna tuturor
credincioşilor, fără eforturi şi cu obiective ascetice extraordinare,
trebuia să susţină lucrarea istovitoare a împlinirii practice cu maximă
conştiinciozitate a multiplelor îndatoriri şi responsabilităţi
pastorale şi caritative.
În
fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică
întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora
zece seara. Curând a descoperit că numai celebrarea zilnică a Sfintei
Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia
duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente
crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav
sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie).
După o scurtă ezitare, preoteasa
Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea
zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi
soră -, precum şi retragerea discretă şi iubitoare în umbra celui care
i-a adus aminte faptul ascetic elementar că, întrucât este preot, nu-şi
mai aparţine luişi sau familiei, ci este prin excelenţă un „om pentru
ceilalţi”.
Părintele Ioan îşi începe slujirea
preoţească într-un moment extrem de defavorabil pentru Biserică. Viaţa
religioasă a Rusiei la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului XIX
era profund marcată de consecinţele reformelor pe-trine menite să aducă
Rusia pe calea modernizării. Practicând cultul statului şi al naţiunii,
regimul ţarist impusese o viziune reducţionistă, formalistă şi
utilitarista despre religie şi Biserică, apreciate exclusiv din
perspectiva contribuţiei lor la menţinerea moralităţii sociale şi
susţinerea Imperiului. Educaţia religioasă şi practica liturgică erau
dominate de formalism şi ritualism.
Cultul divin ortodox devenise un simplu decor ritualist
Spovedania o dată pe an (în Postul Mare)
era obligatorie pentru toţi cetăţenii ortodocşi, iar preoţii trebuiau să
raporteze la poliţie achitarea acestei obligaţii „civice” (aşa-numita govenie). împărtăşania era recomandată doar o dată pe an (de Paşti) chiar şi de Catehismul mitropolitului
Filaret. Credincioşii trăiau practic izolaţi de viaţa sacramentală şi
harică a unei Biserici oficiale degradate la rangul unui simplu sector
în cadru departamentului afacerilor interne al statului (alături de
poliţie şi jandarmerie).
Nu e nici o mirare că în aceste condiţii
cultul divin ortodox devenise un simplu decor ritualist ce masca la
oraşe materialismul cel mai cras şi indiferentismul spiritual al
aristocraţiei şi elitelor, iar la sate obscurantismul şi superstiţiile
de tot felul. Situaţia era, evident, agravată de decalajele economice şi
sociale considerabile, şi de radicalizarea „intelighenţiei”, câştigată
tot mai mult de ideile materialiste, socialiste şi revoluţionare
Pe acest fond de insatisfacţie generată
de formalismul şi etatismul religiozităţii publice, dar în acord cu
linia generală a reducţiei utilitariste şi ideologice a creştinismului
la moralisme, pietisme, gnoze sau utopii secularizate, se înscrie şi
deriva unei părţi însemnate a aristocraţiei peter-burgheze ca şi a unor
întinse pături rurale spre sectarismul de tip neoprotestant. Anii
1860-1870 vor marca astfel ascensiunea „ştundismului” în satele din sudul Rusiei, iar în capitala Imperiului de pe malurile Nevei a „schismei din înalta societate” (cum o va numi scriitorul N. Leskov).
E vorba de epidemia de „conversiuni” de
tip „revivalist” protestant produsă în nobilimea capitalei de predicile
lordului G.V. Redstock (1843-1913) din anii 1874,1875-1876 şi 1878. în
1876 adepţii lui Redstock au întemeiat „Societatea pentru promovarea
gândirii religioase şi morale” condusă de un bogat filantropist din
Sankt Peterburg, colonelul Vasili A. Paşkov, care şi-a pus palatul la
dispoziţia organizaţiei şi a reuniunilor ei. Cenzura şi poliţia secretă
ţaristă însă nu vor tolera activismul predicatorial şi filantropic al „paşkovismului”, suprimând reuniunile şi determinând în 1884 exilarea din Rusia a liderilor mişcării.
Secularizat, acest pietism individualist, moralist şi nihilist, îşi va găsi expresia doctrinară şi literară în
„tolsto-ism”. Contemporan
al părintelui Ioan, Lev Tolstoi (1828-1910) îşi va alcătui între
1880-1896 propriul „creştinism” şi propria sa „Evanghelie”, formulată în
polemică deschisă cu statul ţarist şi Biserica Ortodoxă. Premiza
fundamentală este cea a contradicţiei pretins ireconciliabile dintre
Evanghelie şi Biserică, dintre Evanghelie şi civilizaţie (stat,
cultură, tehnică, ştiinţă). Toate acestea ar bloca accesul la
„creştinismul” autentic. Vinovate în primul rând de falsificarea
Evangheliei prin „absurdităţile” dogmelor şi „superstiţiile” riturilor
ar fi Bisericile. Ele ar „hipnotiza” masele prin seducţia estetică a
cultului şi le-ar „idiotiza” prin violenţa ascetică a rugăciunii,
posturilor şi supunerii oarbe faţă de autorităţi.
Tot efortul lui Tolstoi se va concentra
în direcţia unei recreări a „creştinismului” ca religie morală şi
umanitară, antistatală şi antiintelectuală. Ritualurile trebuie
excluse, dogmele eliminate, Vechiul Testament desfiinţat, iar Noul
Testament şi Evangheliile sever epurate de teologia („kabalistică”)
paulină şi de miracole (naştere virginală, înviere). întreg
„creştinismul” s-ar reduce la „morala” Predicii de pe Munte,
concentrată şi ea în cinci prescripţii (afirmate sentenţios de prinţul
Nehlindov în finalul romanului învierea, 1899) culminând în
„neîmpotrivirea la rău”. în ultimă instanţă „sectarismul” educat al
tolstois-mului ducea la o versiune nihilistă, gnostică, secularizată», a
„creştinismului” constituit printr-un refuz nonviolent, dar nu mai
puţin radical şi anarhic, al istoriei, Bisericii, statului,
proprietăţii, serviciului militar şi culturii, dublat de o „trezire”
morală de tip individualist şi întoarcerea la viaţa „simplă” şi
nefalsificată a unui „popor” idealizat.
În criză în societatea Rusiei secolului
XIX se afla deci însăşi înţelegerea naturii ecleziale a experienţei
creştine, Biserica în specificul identităţii ei spirituale şi practica
ei concretă, liturgic-sacramentală şi socială, mistică şi istorică. O
revigorare a conştiinţei ecleziologice axată pe ideea „sobornicităţii” o
declanşaseră, ca reacţie, gânditorii religioşi ruşi slavofili (mai cu
seamă A. Homiakov). însă proiectul lor ecleziologic era unul tipic
romantic, naţionalist, pur speculativ şi grevat de tendinţe utopice şi
ideologice, fiind orientat în principal în direcţia unei demarcări
critice faţă de creştinismul occidental individualist (decăzut), căruia
îi contrapunea imaginea idealizată a unui creştinism comunitar,
autentic, păstrat de „poporul” rus (Biserică şi popor se identificau
periculos în viziunea slavofilă, în experienţa misticei şi integratoarei
„sobornicităţi”, de-ghizament religios al noţiunii „atotunităţii” din
idealismul german).
Îşi împărţea banii şi hainele
săracilor şi cerşetorilor, cerceta zilnic pe bolnavi şi familiile
nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi…
Pe acest fond al unei Biserici contestate
şi falsificate, denigrate sau inadecvat exaltate, trebuie înţeleasă
semnificaţia profund teologică şi profetică a activităţii şi gândirii
părintelui loan Serghiev din Kronştadt. Cu un remarcabil simţ al
concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor
însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi
comunitară, mistică şi socială a Bisericii. în faţa reducţiei
simplificatoare a creştinismului la morală, la etica şi pietatea
individuală, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umană
întrupată în cult şi caritate, ca o comuniune vie („familie”) a
oamenilor în Hristos şi Duhul Sfânt, cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu
îngerii, ca loc al Adevărului şi Libertăţii autentice.
Doar Liturghia şi Tainele Bisericii aduc
oamenilor eliberarea din sub sclavia torturantă a păcatului şi, astfel,
adevărata pace şi bucurie în har şi libertate. Iar un rol hotărâtor în
realizarea Bisericii ca realitate mistică şi socială îi revine
preotului: om al rugăciunii arzătoare, al Duhului Sfânt şi al iubirii,
el este înger în trup, profet şi slujitor al lui Dumnezeu în cultul
divin şi păstor al credincioşilor în societate, deschis spre toate
nevoile lor, pe calea împărăţiei lui Dumnezeu, al cărei pronaos e
Biserica şi Liturghia ei.
Este
greu de imaginat un contrast mai puternic ca acela existent iniţial
între mentalitatea şi zelul eclezial şi liturgic al părintelui loan şi
indiferenţa generalizată faţă de viaţa liturgică a Bisericii din Rusia
epocii sale în general, din parohia sa în special. Kronştadtul ducea
viaţa deloc virtuoasă, plină de patimi şi mizerii morale şi sociale a
unui port militar şi loc tradiţional de exil intern pentru declasaţii
capitalei Imperiului. Plin de marinari, militari şi lucrători portuari,
de cârciumi, vagabonzi şi prostituate, de cerşetori şi oameni sărmani,
el era departe de a fi o cetate a pietăţii. Dimpotrivă. Mizeria făcea
casă bună cu viciul. La început tânărul preot a încercat să întoarcă
„oile pierdute” prin discuţii şi predici moralizatoare.
Nu numai că n-a avut nici un succes, dar
s-a expus deriziunii şi umilinţelor de tot felul. A câştigat mai mult
prin exemplul personal, respectiv prin abnegaţia cu care-şi împărţea
banii şi hainele săracilor şi cerşetorilor, şi prin cercetarea zi de zi
a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi,
bolnavi, împreună cu care se ruga şi cărora le aducea şi ajutoare
materiale. A ajuns foarte iubit de copii şi cerşetori („regimentul
părintelui loan”, cum li se spunea). Coborându-se în cocioabele
sărmanilor, nu ocolea nici sufletele celorlalte categorii sociale. Pe
toţi îi compătimea, sfătuia, ajuta.
Trăia pe atunci în Kronştadt o văduvă
evlavioasă, Paraskovia Ioanovna Kovrighina, care se mutase în Kronştadt
cu binecuvântarea duhovnicului ei. părintele Ilarion. Ucenic al
Sfântului Serafim din Sarov (t 1833), acesta a îndemnat-o înainte de a
muri, în chip profetic, să meargă la Kronştadt pentru că acolo este un
mare luminător al lui Hristos pe care să-1 ajute şi să-1 slujească.
Aceasta a început să-i ceară părintelui loan – pe atunci încă
necunoscut – să mijlocească în rugăciune pentru oamenii nevoiaşi pe
care-i ştia.
Rugăciunea sa a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări
La început părintele loan n-a îndrăznit,
pretextând nevrednicia sa personală. însă în cele din urmă şi nu de
bunăvoie, s-a lăsat convins. Credinţa copilului în puterea rugăciunii a
reînviat, şi acum preotul matur, cu studii academice, a început din nou
să se roage cu aceeaşi încredere şi la fel de fierbinte pentru oameni,
ca şi băieţelul de şase ani care se ruga pentru ca să înţeleagă semnele
din abecedarul său.
Şi tot ca odinioară, rugăciunea sa din
faţa sfântului altar sau din casele oamenilor a fost ascultată şi a
început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări. Esenţial în ce
priveşte minunile părintelui loan – care era departe de a fi un
taumaturg specializat sau şaman improvizat – e faptul că aceste
vindecări erau numai şi numai efectul rugăciunii. Trebuia să se roage
împreună nu numai preotul, dar şi rudele celui bolnav şi toţi cei
prezenţi, pentru iertarea păcatelor, mântuirea sufletului şi
întoarcerea tuturor la Dumnezeu. Părintele loan ştia foarte bine – o
arată „Jurnalul” său – că nu el, ci Dumnezeu lucrează minuni tot celui ce se roagă cu credinţă în făgăduinţa Domnului: „Toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22).
Fapt
elocvent şi demn de remarcat e că părintele loan nu refuza să se roage
nici chiar pentru cei de alte credinţe şi străini. Deşi era ortodox,
convins de Adevărul dumnezeiesc păstrat în întregimea lui în Biserica
Ortodoxă, nu privea „de sus” la cei de alte credinţe şi nu făcea nici o
deosebire în mijlocirile sale între ortodocşi şi neortodocşi.
Când slujea Sfânta Liturghie se auzeau
mereu nume străine ce aparţineau evident unor oameni de alte credinţe. I
se adresau pentru rugăciune nu numai creştini de alte confesiuni,
catolici sau protestanţi, dar şi necreştini, musulmani, evrei, tătari.
Părintele loan se ruga pentru toţi cei ce credeau sincer în Dumnezeu.
într-o zi a venit la biserică o tătară. „Crezi în Dumnezeu?”, a
întrebat-o părintele loan. „Da”, a răspuns ea. „Bine, îngenunchează şi
roagă-te Dum nezeului tău şi eu mă voi ruga Dumnezeului meu.” Şi
Dumnezeu a împlinit rugăciunea femeii.
între anii 1870-1880 vestea despre
neobişnuitul preot din Kronştadt, despre viaţa sa sfântă, despre
rugăciunile şi vindecările sale a început să se răspândească în Rusia. O
declaraţie de mulţumire publicată la 20 decembrie 1883 într-un ziar de
mare tiraj avea să-1 facă cunoscut întregului Imperiu, de la Baltica şi până în Siberia orientală.
Mii de pelerini vor începe să vină la
Kronştadt pentru mărturisire şi împărtăşire, sute (uneori mii) de
telegrame de mulţumire şi de cerere pentru rugăciune soseau zilnic şi
mai cu seamă în Postul Mare.
Centrul vieţii părintelui loan era însă
săvârşirea slujbelor dumnezeieşti şi mai cu seamă a Sfintei Liturghii.
Prin exemplul şi prin predica sa el arăta concret centralitatea
definitivă şi de neînlocuit a vieţii sacramentale şi liturgice a
Bisericii în viaţa creştină autentică, pentru fiecare credincios în
parte. Există câteva impresionante mărturii care ne descriu în detaliu
felul unic în care părintele loan celebra cultul divin şi Dumnezeiasca
Liturghie în biserica Sfântul Andrei din Kronştadt, în faţa a mii de
credincioşi veniţi din întreaga Rusie (până la 7000-8000 în Postul
Mare).
Era aşteptat de zeci de oameni săraci care-i cereau milostenie
Sculat la ora 4 dimineaţa, îşi spunea
rugăciunile de pregătire ale preotului pentru slujirea Sfintei
Liturghii, plimbându-se prin grădina casei parohiale. La ieşirea din
casă în drum spre biserică era aşteptat de zeci şi zeci de oameni săraci
care cereau milostenie. După împărţirea milosteniei, însoţit de
mulţime, părintele loan intra în biserică pe uşa laterală a altarului,
căci nu era posibil să se pătrundă în biserică pe uşa mare. Deşi era
înghiontit din toate părţile de popor, nu-şi pierdea sub nici un chip
blândeţea şi seninătatea feţei. Se îmbrăca în veşminte roşii (culoarea
sa preferată) şi săvârşea el însuşi slujba utreniei. Nu se lăsa afară
nici o stihiră, nici un canon, se cânta şi se citea tot. Fire iute, nu-i
plăcea slujirea întinsă, lungă. Cerea explicit cântăreţilor şi
diaconilor să cânte şi să citească vioi şi în acelaşi timp lămurit şi,
mai ales, cu inimă, să lovească nu aerul ci inimile cu glasul lor.
Canoanele de la utrenie le citea la strană el însuşi.
Nu
citea, ci vestea cu înţeles, ca într-o convorbire directă cu
Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Pentru ectenii intra
în sfântul altar căzând în genunchi în faţa jertfelnicului, rezemându-şi
capul de mâinile încrucişate sub care se aflau hârtiuţele cu numele
viilor şi morţilor ce trebuiau pomeniţi. In timp ce la strană se citeau
ceasurile, începea pregătirea pentru Dumnezeiasca Liturghie. Dădea o
importanţă deosebită săvârşirii proscomidiei, la care se aduceau în
coşuri mari până la 5000 de prescuri. în timpul celebrării exclama către
preoţii coliturghisitori: „Ce bune sunt toate la noi, părinte! Mare
lucru este această pros-comidie! O întreagă lume e pe sfântul disc! Dar
la alţii [creştini] nu e nimic asemănător. Ei n-au proscomidie!”
„Priviţi, părinţilor! Iată-l pe Hristos! E aici între noi, şi noi lângă
El ca Apostolii!”
Sfânta Liturghie părintele Ioan o celebra
într-un ritm alert, interiorizat, cu cutremur mare, cu rugăciuni şi
lacrimi, dar în acelaşi timp sobru şi plin de măreţie. Departe de orice
pietism şi sentimentalism lacrimogen, încerca să sensibilizeze în toţi
participanţii conştiinţa prezenţei misterului liturgic, ca dar
neasemănat către oameni al iubirii lui Dumnezeu, şi intrare reală a
credincioşilor la ospăţul împărăţiei Sale. „Liturghierul” aproape
că nu-1 mai deschidea, fiindcă ştia pe de rost toate rugăciunile.
Rugăciunile le rostea cu jumătate de glas, concentrat, adăugând însă
foarte mult de la sine, uneori în taină alteori în auz (rugăciunile
acestea adăugate pot fi citite în volumul de faţă). Ecfonisele le rostea
cu ochii închişi, adâncit în sine, trăind parcă pe altă lume. întâia
parte a Liturghiei era pentru el partea rugătoare, de mijlocire a sa
pentru oameni, pentru a căror izbăvire şi mântuire se ruga lui
Dumnezeu cu patos, stăruinţă şi îndrăznire.
Odată cu cântarea Heruvicului începea al
doilea suiş al Sfintei Liturghii. Părintele Ioan se cufunda în
meditaţie asupra adâncurilor tainei mântuirii noastre în Hristos,
retrăind parcă aievea odată cu Vohodul Mare patimile Domnului Hristos:
Gheţi-manii, pretoriul, Goîgota, punerea în mormânt. Adeseori îşi scotea
batista pentru a-şi şterge lacrimile ce i se scurgeau tăcut pe faţă
din adâncul străpungerii inimii în faţa prezenţei reale, vii şi
lucrătoare, în misterul liturgic a însuşi Domnului Iisus. înălţând
inimile tuturor spre cer laolaltă cu îngerii, se ridica odată cu
ridicarea Sfintelor Daruri spre bucuria învierii şi venirii Lui pe
sfântul altar sub chipul Pâinii şi Vinului prefăcute prin Duhul Sfânt în
Trupul şi Sângele Domnului.
Toţi cei din biserică trebuiau să se roage împreună cu preotul chemând pe Duhul Sfânt şi rostind alături de el troparul „Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh…”.îndată după minunea prefacerii euha-ristice îi plăcea să rostească cu glas tare:„Dumnezeu S-a arătat în trup! Cuvântul trup S-a făcut!” Apropiindu-şi
apoi faţa când de Sfântul Disc, când de Sfântul Potir, rostea, ca un
prunc gângurind spre maica sa, marea rugăciune de mijlocire a preotului
pentru întreaga Biserică şi pentru toată lumea. în momentul
împărtăşirii cu Sfintele Taine, părintele Ioan devenea tot flacără şi
se umplea până la lacrimi de o intensă bucurie duhovnicească pe care
căuta zadarnic să şi-o ascundă de coliturghisitorii săi.
ACATISTUL
Condacul 1
Celui ales intre preoti, minunatului
mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, pastorului si invatatorului, celui ce
s-a aratat imparatilor iubitor si intristatilor mangaietor, celui ce a
luminat pamantul Rusiei si toata viata sa a daruit-o slujirii lui
Dumnezeu si a aproapelui indreptand multimea pacatosilor spre pocainta,
multor bolnavi tamaduire de la Dumnezeu dobandind, sa-i aducem lauda ca
unui aparator si grabnic ajutator. Tu, dar, parinte, pentru ca ai
indrazneala catre Domnul, de toate necazurile ne izbaveste, pe noi, cei
care-ti cantam tie: Bucura-te Ioane, noule luminator al Rusiei si
fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Icos 1
Pe ingerul tau pazitor, inca de sase ani
fiind, in lumina nespusa l-ai vazut, Ioane, el spunandu-ti tie ca, dupa
vointa lui Dumnezeu, intotdeauna nevazut sta si pazeste de toate relele.
Prin aceasta din tinerete ales de Dumnezeu pe tine stiindu-te, strigam
catre tine:
Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai aratat “ales” de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce din tinerete te-ai aratat “chemat” al binecuvantarii Lui!
Bucura-te, cel ce pe ingerul tau din tinerete l-ai veselit cu bunele deprinderi!
Bucura-te, ca pentru nimic l-ai intristat!
Bucura-te, ca nevazutul tau pazitor ti s-a aratat!
Bucura-te, ca acela intotdeauna a te pazi ti-a fagaduit!
Bucura-te, odrasla prea iubita a parintilor celor evlaviosi!
Bucura-te, cel ce din pruncie de parintii tai ai fost invatat cu frica de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce cu cumpatare din tinerete te-ai deprins!
Bucura-te, cel ce zilele tineretii tale in saracie si infranare le-ai petrecut!
Bucura-te, ca datorita bunei tale vietuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit!
Bucura-te, ca fata ta cu smerenie era impodobita!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 2
Te vedem, pe tine, de Dumnezeu
inteleptite Ioane, din frageda vrasta umbrit de binecuvantarea lui
Dumnezeu, care in taina te-a condus spre o viata virtuoasa. Pentru
aceea, avandu-te pe tine pilda demna de urmat, cu smerenie cantam lui
Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2
Mintea ta din pruncie in lecturile si
cugetarile Sfintilor Parinti ti-ai cufundat-o, Ioane si din ele te-ai
adapat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfant. Pentru aceasta te
rugam pe tine, roaga-L pe Prea Bunul Dumnezeu sa ne faca si pe noi
partasi la impartasirea aceasta, pe cei ce-ti cantam:
Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai pazit de patimi!
Bucura-te, cel ce harul Sfantului Botez intreg l-ai pazit!
Bucura-te, cel ce ti-a placut a citi din scrierile Sfintilor Parinti!
Bucura-te, cel ce ai patruns cu adevarat intelesul acestora!
Bucura-te, cel ce ai aratat mare sarguinta in aceasta lucrare!
Bucura-te, cel ce in iubirea de intelepciune duhovniceasca si fireasca te-ai aratat desavarsit!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta lumea de inselaciune ai vadit-o!
Bucura-te, ca de acea inselaciune ca un vultur, inteleptule ai scapat!
Bucura-te, minunat si luminat invatator al tarilor din nordul Rusiei!
Bucura-te, cel ce ai izgonit intunericul pacatului din oameni!
Bucura-te, ca tuturor celor ce au venit la tine cu rugaciuni degraba i-ai ajutat!
Bucura-te, prea-puternica mijlocire pentru noi inaintea lui Dumnezeu!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 3
Puterea darului lui Dumnezeu care pe cele
cu lipsa le implineste, din belsug s-a revarsat peste tine, Ioane,
pururi pomenite, cand de Prea Sfintitul Hristofor intru preot ai fost
hirotonit si orasului Kronsdadt ai fost randuit păstor; de atunci ai
inceput a invata oamenii sa slujeasca drept Sfintei Treimi si sa-i
cante: Aliluia!
Icos 3
Avand iubire dumnezeiasca in inima
inteleptule Ioane, si randuiala postului cu strictete pazind-o, ai
biruit toate navalirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin
aceasta, ca un barbat desavarsit ai iesit sa lucrezi tarina Domnului
prin cuvant, ca si cu un plug ai afanat inimile intarite si inghetate
ale oamenilor, incalzindu-le cu rugaciunea si cu iubirea ta si semannd
in ele samanta pocaintei sincere si a credintei vii. Pentru toate
acestea iti cantam tie lauda:
Bucura-te, vas ales al harului lui Dumnezeu!
Bucura-te, locuinta darurilor ceresti!
Bucura-te, cel ce cu toata inima si cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu!
Bucura-te, ca pentru aceasta si intreaga turma pe care ai pastorit-o ai invatat-o a-L iubi pe Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce invataturile Evangheliei si randuielile postului cu frica le-ai pazit!
Bucura-te, ca acestea si pe aproapele tau prin fapte l-ai invatat!
Bucura-te, ca din tinerete peste patimi imparat te-ai aratat!
Bucura-te, slavitule biruitor asupra pacatului!
Bucura-te, ca in lume ca o lumina, exemplu viu ai luminat!
Bucura-te, ca pe pamant ai fost cu intelepicune cereasca daruit!
Bucura-te, stilp neclintit al tarii tale ortodoxe!
Bucura-te, neintarziatule aparator al ortodoxiei si al obiceiurilor celor bune!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 4
Prin furtuna multor necazuri si griji
lumesti trecand, ajuta-ne noua, Parinte Ioane, asa cum si in viata ta ai
ajutat tuturor celor ce cu credinta au venit la tine, ca toti cei
ajutati de tine sa-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
Auzind pe apostolul care zice: “locuinta
noastra este in cer” si dorind a-l urma, aceasta viata vremelnica nu ai
petrecut-o in slujba trupului si-n lucrarea patimilor, Ioane, ci in
curatirea sufletului de intunericul pacatului, caci cu ele nimeni nu
poate intra in Cereasca Imparatie. Prin aceasta avandu-te chip de viata
placuta lui Dumnezeu si ajutor intru toate, strigam catre tine unele ca
acestea:
Bucura-te, luminata stralucire a luminii evanghelice in zilele noastre!
Bucura-te, cel ce sufletelor intunecate esti luminare patrunzatoare!
Bucura-te, ca in scrierile cele Dumnezeiesti ti-ai cufundat mintea!
Bucura-te, ca din ele ai aflat cale dreapta catre Imparatia Cerurilor!
Bucura-te, ca toate faptele tale au fost lumina lumii!
Bucura-te, ca prin tine Tatal cel ceresc minunat s-a proslavit!
Bucura-te, cuvantul tau n-a fost nici chimval rasunator, nici mort sau neajuns!
Bucura-te, cuvantul tau intru adevar viu si lucrator s-a aratat!
Bucura-te, ca prin tine cei morti cu duhul prin credinta inviaza!
Bucura-te, ca prin tine cei cazuti in intunericul pacatului se trezesc la pocainta!
Bucura-te, ca pe tine in zilele noastre Domnul pamantului Rusiei prooroc si apostol te-ai aratat!
Bucura-te, ca in tine dobndind stiinta adevarului ai luat darul
vindecarii si al apararii credintei, neinfricat luptator aratandu-te!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul 5
Stea luminatoare a pamantului rusesc
te-ai aratat, Sfinte Ioane, luminnd intunericul pacatului. prin aceasta
si azi reversi lumina fiilor Rusiei, celor cuprinsi de intunericul
ratacirii, celor care s-au predat in minile necuratilor, ca sa-si
cunoasca ratacirea lor si Domnului intru pocainta sa-I cante: Aliluia!
Icos 5
Vazand poporul rus vrednicia ta de
invatator si rugaciunea ta cea prea-puternica inaintea lui Dumnezeu,
multime multa din diferite parti la tine a alergat, Parinte, auzind de
vindecarile bolilor si de sfaturile tale, iar in necazuri mangiere
cerand, cu multumire tie iti striga:
Bucura-te, Ioane, noule luminator al lumii!
Bucura-te, ajutator nemijlocit prin rugaciunile tale catre Dumnezeu!
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt puternice inaintea Imparatului milostivirii!
Bucura-te, ca starea ta inaintea Lui este izvor al binecuvantarii, care prin tine se revarsa la toata lumea!
Bucura-te, ca prin tine dupa masura credintei se dau vindecarile!
Bucura-te, ca prin tine cei bolnavi scapa degraba de bolile lor, primind sanatate!
Bucura-te, ca prin tine cei pacatosi la pocainta se intorc!
Bucura-te, ca te-ai aratat inteleptitor al celor razvratiti!
Bucura-te, ca prin tine cei ce fara de minte care rad de cele sfinte ale credintei sunt mustrati!
Bucura-te, ca prin tine cei ce rad de faptele tale cele minunate,
venindu-si in sine, sunt primiti de tine ca de un parinte iubitor de
fii!
Bucura-te, mangaiere grabnica a celor ce plang!
Bucura-te, tamaduire binecuvntata a celor neputinciosi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul 6
Propovaduitor al adevarului, parinte
purtator de Dumnezeu fiind, toate ale tale in slujirea lui Dumnezeu si a
aproapelui le-ai dat si jugul preotiei luandu-l nu ai cunoscut linistea
aici, pururea savarsind slujbe dumnezeiesti in biserica si in casele
credinciosilor cantari duhovnicesti cantnd; celor nevoiasi te-ai aratat
ajutator. Si prin aceasta ti-ai atras numele de miluitor fara de
arginti, Ioane. De acestea auzind si noi, slavim pe Dumnezeu pentru tine
cantndu-i: Aliluia!
Icos 6
Hristos, Dumnezeul nostru, stralucind din
fecioara Maria si intunericul inchinarii la idoli izgonindu-l, te-a
aratat pe tine, Parinte Ioane, drept si credincios, propovaduitor al
adevarului inaintea slujitorilor celor inselatori ai vicleanului. Prin
aceasta, avand indrazneala catre Domnul, izbaveste de rautatea si
viclenia acelora pe toti care-ti canta asa:
Bucura-te, slujitorule credincios al lui Hristos!
Bucura-te, intre preoti puternic mijlocitor inaintea Aceluia!
Bucura-te, pazitor neadormit al casei celei Dumnezeiesti!
Bucura-te, cel ce prin sabia cuvantului lui Dumnezeu si a rugaciunii ai alungat pe cei potrivnici!
Bucura-te, cel ce prin scrierile tale pe multi i-ai inaltat la iubirea in Hristos!
Bucura-te, cel ce ai aratat prin cuvantarile tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu!
Bucura-te, lucrarea Duhului Dumnezeiesc aratata in inimile oamenilor!
Bucura-te, cel ce te-ai aratat tainic graitor cu Dumnezeu prin rugaciune!
Bucura-te, cel ce ai pazit minunat cucernicia prin curata casatorie!
Bucura-te, cel ce pe multi fii duhovnicesti prin pocainta ai nascut!
Bucura-te, ca ai ramas si dupa moarte in inimile credinciosilor!
Bucura-te, ca pomenirea ta, ca a unui drept propovaduitor, va ramane in veci!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 7
Vrand Prea Bunul Dumnezeu sa mangie
poporul sau cel bine-credincios si sa-i intoarca pe cei faradelege de la
faptele lor cele rele, te-a aratat pe tine, Ioane, ca pe Iona in
Ninive, vestind mania lui Dumnezeu asupra pamantului Rusiei, venind cu
graba de nu se vor pocai si de nu vor canta cu smerenie lui Hristos
Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7
Un nou necaz si mania lui Dumnezeu am
ajuns sa suferim nevrand noi sa ascultam de glasul tau cel dumnezeiesc,
prin care ai spus: “Stapanirea tarii se va nimici si puterea va ajunge
in mainile slugilor satanei, locuitorii manastirilor vor fi prigoniti,
bisericile se vor inchide si multime de popor crestin va muri cu viata
muceniceasca”. Pentru aceasta la tine, Parinte Ioane, intru pocainta
alergam si cu umilinta strigam: Roaga pe Stapanul Hristos sa-si schimbe
mania Sa in mila fata de noi, cei ce-ti cantam:
Bucura-te, glasul propovaduitor al pocaintei!
Bucura-te, vestitor nemincinos al maniei dumnezeiesti asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, cel ce ai invatat a nu lua in seama parerile lumii!
Bucura-te, indreptator adevarat!
Bucura-te, ca te-ai aratat tare povatuitor al poporului ortodox!
Bucura-te, cel ce ai pazit corabia Bisericii nevatamata de pietrele stramtorilor!
Bucura-te, iubitor al imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca te-ai aratat lor intelept sfatuitor!
Bucura-te, ca i-ai invatat cum sa-si foloseasca puterea lor cu dreptate!
Bucura-te, cel ce cu grija i-ai indreptat catre ascultare si credinciosie!
Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale ai ingradit tronurile imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa judece cu nepartinire poporul!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 8
O cale deosebita si neobisnuita de viata
ti-ai ales, parinte Ioane, traind in lume ca si cum ai fi trait in cer,
in infranare si cucernicie, aducand pururea slava lui Dumnezeu si asa ai
fost pretuit ca mare parinte al Bisericii; pentru aceasta, in ceruri
intru veselie cu Hristos petreci si aduci penru lume rugaciune strigand
neincetat: Aliluia!
Icos 8
Toata lumea ortodoxa te-a cinstit pe tine
nu numai in viata, ci si dupa infatisarea ta inaintea lui Dumnezeu,
Parinte Ioane, pentru ca mare indrazneala ai inaintea lui Dumnezeu si te
rogi pentru binecuvntarea tuturor celor ce alearga la tine si-ti canta
asa:
Bucura-te, rod binecuvantat al unui pom bun!
Bucura-te, cel ce ai fost nascut si educat de un tata preot si de o mama binecuvantata!
Bucura-te, ca educatia pe care ai primit-o a ramas exemplu pentru intregul pamant al Rusiei!
Bucura-te, ca cetatea Kronstandtului prin slavirea ta s-a proslavit!
Bucura-te, caci toata Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune!
Bucura-te, ca vestea despre viata ta imbunatatita a ajuns dincolo de hotarele tarii!
Bucura-te, ca prin scrierile tale ai facut cunoscuta taina comunicarii tale cu Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin aceste scrieri ai stralucit lumina cea duhovniceasca in inimile oamenilor!
Bucura-te, ca in scrierile tale s-a aratat curatia sufletului tau!
Bucura-te, ca prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci si alte popoare si-au cautat mantuirea!
Bucura-te, ca prin acestea adevarata credinta a stralucit alungand intunericul ereziilor!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 9
Nici un cuvant nu este de ajuns spre
lauda ta, Parinte Ioane, caci fiind miscat de Duhul Sfant din tinerete,
cu osardie ai slujit lui Dumnezeu; mai intai te-ai ostenit multi ani sa
inveti invataturile Sfintilor Parinti si apoi i-ai invatat sa cante cu
intelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Oratorul minciunii, Leon cel Neintelept
si toate gandurile lui cele rele, prin tine, Parinte Ioane, s-au vadit
de rautate intarind tu credinta cea ortodoxa prin vestirile tale; pentru
aceasta strigam tie:
Bucura-te, fluiere insuflat de Dumnezeu!
Bucura-te, trambita a Duhului, dulce glasuitoare!
Bucura-te, cel ce prin cuvintele si invataturile tale ai lamurit dogmele credintei!
Bucura-te, ca prin invataturile tale pe cei credinciosi i-ai intarit in ortodoxie!
Bucura-te, ca prin tine legiunile potrivnicilor au fost invinse!
Bucura-te, ca prin tine cel apostat si invataturile lui au fost vadite de inselaciune!
Bucura-te, ca invatatura pagubitoare a aceluia care spunea ca sufletul nu are o existenta personala, a fost invinsa!
Bucura-te, ca prin tine invatatura cea adevarata despre nemurirea si vesnicia sufletului s-au intarit!
Bucura-te, izvor de intelepciune dumnezeiasca!
Bucura-te, cucernicule savarsitor al tainelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, povatuitor de nadejde spre imparatia Cerurilor!
Bucura-te, invatatorule al adevaratei cai mntuitoare!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 10
Dorind a-ti mantui sufletul, pe multi
sfinti ti i-ai luat in ajutor, Parinte Ioane; avand marturisirea
apostolica si patristica a credintei, taria mucenicilor, pururi
petrecand in infranare si smerenie in faptele cele luminate ale
cuviosilor. Prin aceasta cu sfintii petreci neincetat, aduci slava lui
Dumnezeu, pomenindu-ne si pe noi cei ce-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10
Imparatului celui Ceresc te-ai aratat
slujitor credincios si imparatilor celor pamantesti ai fost cinste si
intelepciune, Parinte Ioane, ambilor slujind cu dreptate, dand ceea ce
este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu si pe
toti i-ai invatat sa zica asa:
Bucura-te, robule a lui Dumnezeu bun si credincios!
Bucura-te, slujitor osardnic al aceluia!
Bucura-te, ca toate cele randuite de Dumnezeu cu grija le-ai implinit!
Bucura-te, iscusitule lucrator al poruncilor lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca pururea aminteai de atotprezenta lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta pe acela pururi l-ai avut in minte!
Bucura-te, ca pe cinstitii imparati ai Rusiei ca pe niste slugi ai lui Dumnezeu i-ai cinstit!
Bucura-te, ca i-ai ajutat mult prin sfaturi si rugaciuni sa conduca poporul cu dreptate!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa ocroteasca poporul si Biserica!
Bucura-te, aparatorule de rascoale si de razvratiti!
Bucura-te, cel ce si acum te rogi lui Dumnezeu pentru “imparatia” ortodoxa!
Bucura-te, intarire a sceptrurilor imparatilor celor ortodocsi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 11
Nu este cu putinta, prin lauda, a se
infatisa multimea indreptarilor tale prin Dumnezeu savarsite, prea
minunate Parinte Ioane, cate le-ai savarsit in timpul vietii tale,
bolile vindecand, demonii izgonind din oameni, tamaduind pe cei
stapaniti de patimi, ajutand pe cei saraci si tuturor dupa trebuintele
lor ajutand; pentru aceea toti impreuna striga lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Purtator de lumina si clar vazator te-a
aratat pe tine Domnul in zilele noastre, prevestind mania cea viitoare a
lui Dumnezeu asupra imparatiei ortodoxe, pentru nepocainta poporului,
de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu si cunoscator al destinelor,
te marim pe tine si intru pocainta iti strigam:
Bucura-te, prooroc minunat nemincinos vestitor al celor viitoare!
Bucura-te, propovaduitorule al pocaintei!
Bucura-te, noule prooroc de aceeasi cinste cu acela!
Bucura-te, clar vazatorule al destinelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, vestitorule al maniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, glas dulce glasuitorule al pocaintei!
Bucura-te, impaciuitorule al inimilor celor tulburate!
Bucura-te, puternicule rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Bucura-te, pastorule balnd al oilor celor cuvantatoare!
Bucura-te, cel ce multime de suflete ratacite ai adus Stapanului!
Bucura-te, ca pe multi din temnite si din moarte i-ai scapat!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul 12
Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin
Sfantul Botez si prin hirotonia intru preot Parinte Ioane: prin
sarguinta te-ai facut multora de folos spre slava Daruitorului, intru
lumina vietii tale si a milosteniilor tale pe care le-ai facut, s-a
proslavit Tatal ceresc, si prin multimea laudelor de care te-ai
invrednicit, se inalta Aceluia mareata cantare: Aliluia!
Icos 12
Cantnd viata ta cea din tinerete placuta
lui Dumnezeu si inaltarea ta cea duhovniceasca din putere in putere,
marim sfarsitul tau si inmormantarea cinstitelor moaste, care au aflat
vesnica odihna in biserica cea minunata facuta de tine. Credem insa ca
sufletul se odihneste in locuintele cele prea luminate ale raiului, a
caror mosteni ajuta-ne sa ajungem, pe cei ce-ti cantam tie laude ca
acestea:
Bucura-te, cele ce cursul trecator al vietii l-ai petrecut cu dreapta judecata intru toate pentru Dumnezeu!
Bucura-te, pazitorule neinfricat al Ortodoxiei!
Bucura-te, ca ai ramas cunoscut cu un sfarsit crestinesc al vietii!
Bucura-te, ca ai primit vesnica odihna in cer cu sfintii!
Bucura-te, partasule la bucuria cea vesnica de care sfintii s-au invrednicit!
Bucura-te, ca ai inlesnit mantuirea multor suflete, invrednicindu-le de vesnica fericire!
Bucura-te, ca ai mostenit cu mucenicii cei noi de neam imparatesc imparatia cerurilor!
Bucura-te, ca impreuna cu ei stai inaintea Imparatului slavei si te rogi
pentru izbavirea patriei tale de dusmanii fara de Dumnezeu!
Bucura-te, mare aparatorule al Ortodoxiei!
Bucura-te, neintrecutule luptator pentru cinstea cea sfanta!
Bucura-te, ca prin aratarile tale in vis minuni i-ai adus!
Bucura-te, ca pe neortodocsi la ortodoxie i-ai adus!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condac 13
O, prea drepte Parinte Ioane, nu numai al
Kronstadtului si a toata Rusia, ci, de asemenea, luminator a toata
lumea si mare rugator catre Hristos te-ai aratat! Primeste de la noi
aceasta cantare a nevrednicilor, si cu rugaciunile tale cele bine
placute lui Dumnezeu, izbaveste-ne de necazurile cele vremelnice si
vesnice, ca sa ne invrednicim sa fim cu tine impreuna in Imparatia
Cerurilor vesnic cantandu-i Facatorului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Rugaciune
Parinte Ioane prea minunate, tu cu
faptele tale cele minunate pe multi la Dumnezeu i-ai adus si de daruri
duhovnicesti te-ai invrednicit de la Stapanul aici: ai vindecat bolile,
patimile le-ai starpit, de aceea te rugam, intristarea noastra stinge-o
si ne da noua bucuria cea duhovniceasca in inima si ajuta-ne noua sa fim
partasi la viata ta si la faptele tale cele bune, ca sa ne invrednicim
si noi de Imparatia cerurilor. Amin.
ÎNVĂŢĂTURI
Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi
Sufletul este puternic, de aceea şi poate
„ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate
doborâ lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin
comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când
n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului,
cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune trupul său, ba
chiar şi pe al altora, cu duhul (precum vedem că fac sfinţii). El face,
în timpul rugăciunii, cuvintele acesteia să se prefacă lesne în duh.
Omul trupesc însă se supune la fiecare
pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în
stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi
curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al
trupului.
Din pricina păcatului, omul piere fără
contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi. Acesta
este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Roagă-te de
mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credinţă vie, limpede
văzătoare şi Acela te va mântui. Aşa m-a mântuit şi pe mine în chip
minunat, de mai multe ori. Mântuirea pe care am primit-o a fost tot atât
de vădită ca şi cum m-aş fi găsit în temniţă şi mi-ar fi venit un
izbăvitor să mp scoată de acolo.
Preotul trebuie să experinemteze singur
şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor,
chiar şi atunci cînd aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când
vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru că atunci când se roagă lui
Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe
care mi-l dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie
experinaţă.
Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu!
Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu
cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii
şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte
către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie,
când existenţa trupească sau sufletească îi este stânjenită în vreun
fel, când îl doboară deznădejdea (bolile sufletului) sau patimile
(bolile trupului), când îl ameninţă nestatornicia stihiilor (focul, apa,
aerul, furtunile), când pune început vreunui lucru. Să-şi aducă aminte
atunci de unicul Demiurg, Care a făcut totul din nefiinţă şi Care a dat
făpturilor Sale puteri de tot felul, pentru a face multe şi felurite
treburi.
Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos
Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos;
cum să nu cred că după moarte mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos,
liniştea de după lupta cu vrăjmaşii de pe pământ? Şi aici îmi este greu
fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai
greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va îndepărta pentru totdeauna de
la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul.
Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o
formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va
însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea
chinurilor veşnice.
Încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri
Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor
şi al diavolului, trebuie să ai un ţel pe care să-l urmăreşti
necontenit, străduindu-te să-l atingi, biruind în numele Domnului tot
ce ţi-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest ţel? împărăţia
cerurilor, dumnezeiescul locaş al slavei cereşti, pregătit
credincioşilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice ţintă poate
fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ţi le asiguri pe
acestea. Care ar putea fi ele? Credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai
cu seamă dragostea. Crede, nădăjduieşte, iubeşte – mai cu seamă iubeşte –
fără să ţii seama de nici un fel de obstacole; iubeşte pe Dumnezeu mai
presus de toate şi pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuţi. Dacă
nu te simţi atât de puternic ca să poţi ţine în inimă aceste nepreţuite
comori ale spiritului, îngenunchează mai des înaintea Dumnezeului
iubirii, cere, caută, bate la uşă şi vei primi, vei afla, ţi se va
deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit.
Fie că mergi, fie că eşti aşezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau
lucrezi, roagă-te în toată vremea şi din toată inima, ca să ai parte de
credinţă şi iubire. încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu
înflăcărare şi statornicie; ţi-a lipsit hotărârea nestrămutată de a le
obţine. De acum încolo spune: aşa voi face!
Să nu crezi că te vei putea mântui singur
De vei păcătui înaintea lui Dumnezeu şi
păcatele te vor chinui, te vor arde, grăbeşte-te să cauţi unica jertfă,
veşnică şi vie, pentru iertarea păcatelor şi mărturiseşte-ţi păcatele
înaintea Celui ce s-a dat pe Sine jertfă. Altminteri nu vei mai primi
mântuire de nicăieri. Să nu crezi că te vei putea mântui singur.
Dumnezeu mă milueşte şi-mi dă linişte
Sunt om, în mine lucrează necontenit
mila, dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu mă miluieşte şi îmi
dă linişte. O dată mă pedepseşte şi mă ceartă cu necazuri, pentru acele
porniri ale sufletului că îi sunt potrivnice. E plin pământul de oameni
asemeni mie. Deci şi în Domnul îşi arată mila Sa, adevărul şi dreptatea
Sa, ca şi în mine. Dumnezeu lucrează toate în toţi (1 Corinteni 12, 6)
Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine!
Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că
Hristos Iisus este întru voi? Afară dacă nu sunteţi netrebnici” (2
Corinteni 13, 5). Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine. De fapt, până
acum am fost netrebnic; nu mi-a trecut prin minte şi n-am ştiut bine că
Domnul este în mine. El, Cel Atotsfânt, Se arată atât de prevenitor
faţă de mine şi faţă de cea mai mică scădere a inimii mele. El deşteaptă
în mine hotărârea de a-mi elibera sufletul de cel mai neînsemnat
germene al păcatului, care ar putea să încolţească. Dar – vai! – Satana
mă pândeşte la tot pasul, gata să mă înghită, mă dispută cu Domnul.
Sursa: http://acvila30.wordpress.com/2011/12/19/sfantul-ioan-de-kronstadt-viata-acatistul-invataturi-nu-darui-celorlalti-dupa-cum-merita-ci-dupa-cum-au-nevoie/
Cea
mai frumoasă încheiere şi încununare a acestei prezentări poate fi dată
prin cuvintele celei care veghează şi acum sufletele străbunilor noştri
din Sinai, Sfânta Ecaterina, a cărei ultimă rugăciune, rostită înainte
de a i se tăia capul, a fost:
