luni, 23 aprilie 2012
Axion al PreSfintei Fecioare Nascatoare de Dumnzeu, care se rosteste, cu bucurie pascala, de la Inviere pana la Inaltare
Axion al PreaSfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, care se rosteste, cu bucurie pascala, de la Inviere pana la Inaltare
Ingerul a strigat celei pline de dar: Curata Fecioara, bucura-te, si
iarasi zic: bucura-te, caci Fiul tau a inviat a treia zi din
mormant! Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, caci slava
Domnului peste tine-a rasarit! Salta, salta acum si te bucura, Sioane!
Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui
nascut al tau!
Riscurile cunoaşterii adânci, domnule colonel!
Riscurile cunoaşterii adânci, domnule colonel!
Asa-l cunosteau cei mai multi dintre oamenii simpli, detinuti la Aiud,
in perioada reeducarii sau a autoanalizelor critice: Nea Petrica
Romanul. Mai ales dupa ce, odata, intrebandu-l careva dintre detinutii
mai putin scoliti, de la tara, probabil, “Ce profesie aveti
dumneavoastra, domnule Tutea?”, acesta ii raspunsese simplu: “Roman! Roman de profesie!”.Si “porecla” de atunci, transformata in renume, asa-i ramasese: “Petre Tutea, Romanul”.
Alta data, tot in Aiud, in timpul
unei plimbari in cerc, alaturi de parintele profesor Dumitru
Staniloaie, cand acesta il intrebase serios cum s-ar defini el insusi in
fata unui public de intelectuali, Nea Petrica, plin de umor, ii
spusese:
- In fata intelectualilor? Niste prosti care cauta neafland? Pentru ei… “Popa de tara”.
- Si atunci, unde aveti parohia? il intreba Dumitru Staniloaie.
- Unde sa am parohia, parinte? Unde apuc: la catedre improvizate oriunde si chiar si de la vreun amvon, daca mi se ofera.
Dupa aceea, explicatia data parintelui profesor se adauga poreclei, amplificandu-i faima de “Roman si popa de tara”.
Cine sa se mai fi indoit de asta, cand,
deseori, era vazut in curtea penitenciarului prinzandu-l intamplator pe
cate un tigan sau pe un amarat de rob de mana pe care-l intreba:
- Stii tu, mai Nita, ce-i Adevarul?
Iar amaratul, aproape rastignit pe vreun
perete, sau proptit de ceva, cu galeata sau unealta pe care-o avea in
mana si cu ochii holbati, dadea din umeri a mare si nevinovata
nestiinta. Si vreme de zece, cincisprezece, douazeci de minute, o ora
chiar, dupa aceea, omul nu scapa nelamurit, afland, pentru prima data in
viata lui ce este Adevarul. Si inca intr-o maniera socratica.
Multi zambeau sau se mirau, ascultandu-l
pe Nea Petrica, neindraznind sa-l intrebe ceva ce ei n-ar fi inteles.
Dar asta doar pe loc, caci in celule, pe unde mai putea fi zagazuit,
discutiile continuau la nesfarsit si-ntotdeauna in termenii cei mai
adecvati mediului, circumstantelor si auditoriului. Iar cand – in fata
oamenilor simpli si saraci cu duhul – intelegerea nu era totusi deplina,
ea se transforma in admiratie.
- Ce intelegeti voi, ma, din ce spune Tutea?
ii intrebase o data colonelul Craciun, directorul inchisorii, pe niste
tarani care-l ascultasera pe Tutea vorbind prin cine stie ce colturi sau
cluburi despre indiferent ce subiect.
- Nimic, domnule colonel, da-i naprasnic cand vorbeste! ii raspunsesera in cor taranii.
- Si de aceea cascati gura la el?
- D-aia, da! intarira taranii.
Colonelul, ca sa se poata achita onorabil
de sarcina Reeducarii detinutilor politici din Aiud – inclusiv de cea a
lui Tutea, habar neavand el cu cine avea sa aiba de-a face – primi
“indicatii de sus” care, conform spuselor lui, cu multi ani dupa
eliberarea detinutilor, sunau asa:
“Tu fost de-al lor si ei de-ai tai,
asa ca tu trebuie educi la ei, cum spunem noi, si bati la cur la ei, da’
ei nu trebuie stie ca noi pus la cale asta”. Asa ca ii organizase pe cei mai “concesivi” in cluburi: club pentru intelectuali si club pentru tarani.
Or, la clubul pentru tarani, cei care-l
ascultasera pe Petre Tutea nu voisera sa vina. Ca doar fusese
“naprasnic” popa care-i “spovedea pe unde apuca”!
Cu intelectualii, era altfel: lor le
putea vorbi si le vorbea chiar complicat, dupa prea complicata lor
intelegere. Clar insa. Si atat de clar incat, nu o data, tinu sa asiste
si colonelul la discutii.
Tema pentru autoanaliza nu stiu carui “constient” era: greseala politicii legionare.
Dupa expunere insa, cand Nea Petrica lua
cuvantul, “acuzand” – chipurile! – Legiunea, ii facu acesteia un elogiu
de ramase Craciun cu gura cascata. Si nu se putu abtine sa nu zica:
- Domnule Tutea, pana a nu te cunoaste, tare as fi vrut sa te omor. Dar acum, n-as mai putea-o face!
- Riscurile cunoasterii adanci, domnule colonel! ii raspunse Tutea zambind. Ce sa-i faci, daca suntem amandoi Romani?
Si Craciun mai facu ceva: ii dadu voie sa
umble liber prin inchisoare, la orele cand cei “intelegatori” erau
asteptati la cluburi. Ba-i dadu si un secretar, pe nea Ghinea, ca sa-l
ajute sa scrie tot ce-i trecea prin cap. Ceea ce Tutea nu refuza fatis,
dar nici nu scrise un rand.
- De ce ne stai impotriva, domnule Tutea? il intreba o data colonelul Iacob, adjunctul lui Craciun. Dumneata care stii atat de multe si-ti umbla limba-n gura de pici tot in picioare?
Atat astepta si nea Petrica:
sa-l provoace cineva la discutie si mai ales sa-i puna intrebari.
Raspundea de nu-l mai putea uita niciodata cel care-i punea intrebarea.
Si, nevoind sa-i scape nici Iacob fara un
raspuns, incepu – motivandu-si neconformismul, opozitia si neadaptarea
la imprejurari – sa-i spuna ca “cei ce se scalda cu placere in
fluviul evenimentelor, o fac fie din orgoliu, fie din capacitatea de
adaptare la circumstante, adica din conformism, domnule Iacob, atitudine
specifica plosnitelor. Asa se numeste asta!”.
- Numai ca atunci suferi si consecintele inadaptabilitatii, domnule Tutea!
ii zise Iacob, adresandu-i-se politicos – conform indicatiilor
superiorilor, care inlocuisera cuvantul “bandit” cu cel de “domn”.
- Da, domnule. Din pricina orgoliului,
recunosc, dar de asta ma opun si intru in temnita. Ca altfel, ce-as fi?
Un simplu animal adaptabil. Si nu mi-ar fi convenit. De altfel, in lupta
politica majora, omul care se angajeaza in ea oscileaza intre eroism si
lasitate, ajungand apoi unde am ajuns si eu, adica la carcera, la
izolare si la douazeci de ani de temnita: pretul candidarii la postura
istorica de erou. Dar nu va fie teama de eroi, pentru ca si ei dispar in
fluviile imanente ale istoriei!
- Si atunci?
- Atunci iti mai ramane o singura
posibilitate pentru iesirea din anonimat: sfintenia. Si Sfantul nu se
topeste decat in absolut.
- Aha! D-aia dumneavoastra, legionarii, cautati sa ajungeti acolo!
- Daca ne da mana, domnule colonel! incheie Tutea.
Administratia penitenciarului de la Aiud
avea sa mai vada si sa mai auda multe! Mai ales din gura lui Petre
Tutea! Ocaziile se iveau la tot pasul.
Acuzandu-l cineva, o data, de genialitate
– din pricina caruia isi permitea sa spuna tot ce spunea, pe la toate
colturile -, el dadu din umeri.
- Mare branza si geniile! In fata lui
Dumnezeu nu exista genii; geniile sunt veri primari cu idiotii,
beneficiind de aceleasi considerente si unii, si altii.
- Si noi? Noi, domnule Tutea? Noi, Craciun si Iacob, ce-om fi?
- Ca si noi, doar instrumentele Sale.
- Si atunci, de ce vreti sa ne distrugeti? intreba imprudent un adjutant din administratie, care asistase la discutie.
- Nu noi pe dumneavoastra, ci invers:
dumneavoastra pe noi! ii raspunse Tutea. Si ar fi bine sa nu uitati inca
un lucru: ca dumneavoastra va definiti prin noi, nu noi prin
dumneavoastra.
- Cum vine asta?
- Cum v-am spus; pentru ca, intr-o
relatie de adversitate, un termen – ca dumneavoastra, de pilda – nu
capata dimensiunea dorita decat in functie de cea pe care o are
adversarul cu care se lupta.
- Adica, domnule?
- Adica, simplu: nu esti mare decat in
masura in care adversarul e si mai mare decat tine. Altfel, ce merit ai
mai avea, in competitie cu unul mai mic decat tine? Ati inteles?
Dar pentru ca sa nu se nasca cine stie ce
resentimente, tot el ii asigura pe cei ce-l ascultasera ca-n pofida
celor patimite in urma neconformismului sau istoric, el n-ar fi in stare
sa acuze pe nici un frate al sau de etnie ca l-a asuprit.
- Si stiti de ce, domnilor? Ca sa nu fie
jignit poporul roman. Iar daca asta s-a intamplat totusi, eu nu voi
spune niciodata ca am fost torturat ca roman, ci ca ungur, neamt sau
jidov; ca orice, doar ca roman nu!
Si multi radeau de el, nu insa si cei
ce-i intelegeau slabiciunea pentru neam, sau mai exact pentru felul de a
fi al poporului roman. De aceea, in desele sale elanuri, il considera
si ca “marsul triumfal al lui Dumnezeu pe pamant”.
(Marcel Petrișor – Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși)
Furnizat de Fericiţi cei prigoniţi
luni, 16 aprilie 2012
joi, 12 aprilie 2012
,,Felicitare `` pentru Sfintele Pasti o scrisoare de la pr Adrian Ambrozie, Manastirea Vorona
,,Felicitare ``
pentru Sfintele Pasti
o scrisoare de la pr Adrian Ambrozie, Manastirea Vorona
Dragii mei dragi,
pentru Sfintele Pasti
o scrisoare de la pr Adrian Ambrozie, Manastirea Vorona
Dragii mei dragi,
Vă
scriu aceste gânduri în această sfântă săptămână a pătimirilor Bunului
nostru Prieten și Părinte, când toate eforturile și lucrurile pe care
le facem se contopesc în marea Lecție pe care Hristos ne-o dă și anume
că viața noastră este alcătuită din trei mari zile care se desfășoară,
când pe rând, când simultan dar fiecare se naște una din alta, iar dacă
una ar lipsi, viața s-ar destrăma și ar fi lipsită de sens. Prin urmare
viața noastră este de multe ori o Vinere Mare, adică zile în care ne
ducem crucea pe drumul existenței pietruit cu încercări, dar și zile în
care ducem și crucea celorlalți dragi ai noștri, obosiți sau învinși,
deznădăjduiți sau întristați. Și, ca să-L înțelegem mai bine pe
Hristos,… nu crucea în sine e o povară și nu crucea noastră ne rănește,
ci biciuitoarele vorbe ale celorlalți cu usturătoarele lor priviri, dar
mai ales cuțitul cu lama tocită a nerecunoștinței, ambele provocatoare
de răni adânci, până la os….daa….stăm pe gânduri puțin….parcă se simte
acolo undeva în adâncul pieptului o durere mută….când ascuțită ca de
spini, când paralizantă ca de piron ruginit întors în rana vie, când
sfâșietoare ca de vârf de lance, când amețitoare ca de pumn în tâmple.
DOARE…..chiar
doare …. se simte mult mai bine acum….mă privesc mult mai atent…am
sânge …peste tot, am sânge în rănile mele, pe tâmple, pe obraz…am și pe
mâini și-n gură, am sângele meu vărsat de alții,..am… sângele altora
….vărsat…..de MINE…Ce taină mare…ce dar e sângele fiecăruia pentru
fiecare, ce dar e Sângele Lui pentru fiecare.
Doamne….oare
câte vineri am trecut..?..câte or să mai fie…când iubești, de fapt,
ești un mare donator de sânge, de ființă, de tine….Știi ce e super
interesant – din punctul de vedere al iubirii toți avem aceeași grupă de
sânge.
Din
această Vinere Mare se nasc celelalte două zile,ca două destinații. De
multe ori cădem în Sâmbăta mare, adică ne pogorâm sau suntem pogorâți de
atâta sânge în iad, în tărâmul deznădejdii, al singurătății, al gheții.
Pogorârea aceasta este lină și ademenitoare - și știți de ce, pentru că
durerea jertfei îngheață și nu se mai simte, și, credem noi, că e bine
așa……ah..ce ușurare – ne mințim… lăsându-ne înghețați de Freonul
Indiferenței. Marea ironie a înghețului este…că deși oferă aparența
confortului, …el, înghețând – păstrează intactă rana, cu durerea ei, cu
consecințele ei, cu infecția ei, cu boala ei….cu…moartea ei.
Toți
avem un iad în inima noastră – este locul unde-i băgăm brutal pe toți
cei care nu ne plac, pur și simplu…și…. de multe ori, ca să fim siguri
că stau acolo….îi păzim….deci petrecem cu ei în iadul nostru – câtă
”prudență”…. ucigătoare de timp.
Uneori
ajungem să trăim și cea de a treia zi duminica– ziua normalității, ziua
Învierii. Aici toate sunt la locul lor și toate sunt normale. Ne
dăm seama că e normal să plângi, pentru că numai plânsul aduce
mângâierea după care tânjim atâta, e normal să ai răni căci ele iți dau
curajul și puterea de a lupta, e normal să ai cicatrici căci numai
acestea aduc decorații și respect(scoate lacrimile de la o mamă și truda
de la un tată și vezi cu ce rămâi). Aici ne dăm seama cât e de normal
să fii nedreptățit - ce boala să mai iertăm dacă nu asta, cât e de
normal să fii om, cât e de normal să iubești deci cât e de normal e să
fii nebun,….cât de normal e anormalul credinței și cât de anormal e
normalul lumii acesteia.
Vă
așteptați probabil să vă spun că duminicile vieții noastre sunt zile
ale vindecării(..atâtea răni)…dar eu vă zic…sunteți anormali dacă
gândiți așa….duminicile vieții noastre nu aduc vindecarea rănilor din
suflet ci vindecarea curajului și a înțelepciunii sclintite și luxate,
duminicile ne feresc de normalul cotidian plictisitor și ne refac
anormalul credinței bobului de muștar, a mersului pe mare ca Petru, a
vorbirii în limbile sufletești ale fiecăruia, a aprinderii luminii
Învierii, a negocierii morții cu tine de a nu mai râde de ea în public.
Doar normalul acesta arată exact deșertăciunea atâtor eforturi și jertfe….Bunule…acum sunt…. în pace.
Hai
să mai iubești puțin…îmi spune…El…și cocoșii anunță zorii unei noi
vineri mari, cu ”donațiile ”ei , apoi o nouă lună de sâmbete, apoi iar
secunda Învierii…………….știi Doamne…….ce bine se vede lumea de aici…….de
sus..…și..…mi-e sete….
Te iubesc răstignindu-Te
Te răstignești iubindu-măSursa: e-mail
Amploarea persecuţiilor anticreştine şi întunericul informaţional dirijat
Amploarea persecuţiilor anticreştine şi întunericul informaţional dirijat
Persecuţiile
anticreştine iau amploare în tot mai multe ţări islamice ale lumii şi
nu numai. Zeci de creştini mor zilnic în Asia şi Africa, dar nimeni nu-i
apără. Presa ne arată zilnic curiozităţi despre pisici sau căţeluşi
salvaţi „în mod miraculos”, dar masacrele anticreştine sunt tăinuite cu
multă grijă. Organizaţiile mondiale sunt tot mai puţin preocupate de
respectarea drepturilor minorităţilor religioase, fiind prea mult
„ocupate” de apărarea drepturilor celor cu „orientare sexuală
netradiţională”.
Este
remarcabil faptul că ţările islamice în care au fost implicate trupele
NATO, astăzi sunt focare de instabilitate social-religioase, iar
creştinii din Irak, Libia, Pakistan, Egipt şi Siria sunt omorâţi în
plină stradă sau sunt nevoiţi să se refugieze în alte ţări. Bisericile
şi casele lor sunt incendiate, iar persoanele care nu vor să treacă la
islam sunt lipsite de orice drepturi sau condamnate în baza unor legi
stupide şi criminale.
Recent,
noua conducere a Egiptului dorește să adopte „legea shariatului” în
ţară, ceea ce îi îngrijorează extrem de mult pe cei circa 10% de
creştini. În ultimii doi ani în Egipt au fost omorâţi mai multe mii (!)
de creştini, printre care şi mulţi copii.
Situaţia
devine tot mai tensionată în Siria, iar specialiştii în politologie şi
sociologie sunt convinşi că o intervenţie internaţională ar duce, în
primul rând, la masacre anti-creştine imposibil de controlat.
Din
păcate, noi nu putem face nimic, pentru că tot mai mult suntem
constrânşi în propria casă. La moment acest lucru nu se simte prea mult,
dar unele ţări occidentale deja simt aceasta din plin. De aceea, este
important cel puțin să fim informaţi despre aceste persecuţii
anticreştine din întreaga lume.
Recent,
ÎPS Ilarion Alfeev, responsabil de relaţiile externe ale Bisericii
Ortodoxe Ruse, a ţinut o conferinţă la această temă, iar un site rusesc
(ortodox) va monitoriza informaţiile cunoscute (şi cele tăinuite)
despre prigoana anticreştină dezlănţuită în Africa şi Asia. Există şi un
site în limba engleză (protestant), care monitorizează problema persecuţiilor anticreştine.
Chiar dacă
nu avem un site românesc specializat, sperăm că mass-media din România
şi R. Moldova nu va rămâne atât de indiferentă şi, prin intermediul ei,
să fim ţinuţi la curent cu această problemă tot mai dureroasă care, mai
devreme sau mai târziu, va deveni şi problema noastră.
http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/
Preluare:http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/
http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/
Preluare:http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/
Acatistul Sfântului Nectarie
Acatistul Sfântului Nectarie
După rugăciunile începătoare se citesc condacele și icoasele:
Condacul 1
Pe steaua cea nou strălucitoare a Ortodoxiei, pe al Bisericii nou zid
de apărare, cu bucurie în inimi să îl lăudăm. Slăvit fiind de lucrarea
Duhului, izvorăşti tămăduiri şi har bogat; pentru aceea îi strigăm:
bucură-te Părinte Nectarie!
Icosul 1
Om purtător al bucuriilor celor cereşti, te-ai arătat în lume Nectarie,
arhiereule al lui Hristos, în viaţă neprihănita petrecând, drept,
cuvios şi de Dumnezeu inspirat, în toate dăruit; pentru aceasta şi de la
noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, cel prin care se înalţă cei credincioşi;Bucură-te, cel prin care sunt risipiţi cei duşmănoşi;
Bucură-te, vas aurit al înţelepciunii;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii;
Bucură-te, locaş al sfinţeniei şi al lucrării cereşti;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăţi îngereşti;
Bucură-te, cel care pe deplin Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat;
Bucură-te, a credinţei răsplată strălucitoare;
Bucură-te, mijlocitor al harului, cucernic şi tare;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăveşte;
Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veseleşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 2-lea
Înţelepciune având, încă din tinereţe, de raza cea dumnezeiasca ţi-ai
luminat sufletul şi strălucirii poruncilor celor sfinte ai urmat,
Cuvioase. De aceea, în virtuţi înaintând, de mic copil ai cântat lui
Hristos: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Mergând în oraşul Sfântului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca
îndrumător şi cercetarea celor sfinte ca apărător. De aceea, hrănindu-te
din înţelepciunea cea dumnezeiască, pe cei pe care cu cuvântul tău i-ai
umplut de bucurie sfântă, îi auzi strigând unele ca acestea:
Bucură-te, viţă a veşniciei;Bucură-te, nectar al ambroziei;
Bucură-te, că de Mântuitorul ne-ai fost trimis vindecător luminat;
Bucură-te, că Părinţilor celor din vechime ai urmat;
Bucură-te, piatra cea nouă a zidirii cugetătoare;
Bucură-te, cununa nou împletită, a Bisericii drept măritoare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un trandafir proaspăt înflorit;
Bucură-te, cel ce de Dumnezeu ai fost dăruit;
Bucură-te, steaua cea nouă a credinţei poporului;
Bucură-te, cel ce străluceşti în slava Creatorului;
Bucură-te, bunule chivernisitor al poruncilor cereşti;
Bucură-te, chip al slăvitelor virtuţi îngereşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 3-lea
Slăvita înţelepciune ai căutat-o şi ţi-ai dorit-o din tinereţile tale,
şi pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinţi ca sa te împodobească cu
înalta ei frumuseţe. Pentru aceea Nectarie, cu credinţă şi plecăciune
strigi către Domnul: Aliluia!
Icosul al 3-lea
S-a bucurat sufletul tău, ca oarecând al marilor Părinţi, Vasile şi
Grigorie, mergând la Atena sa dobândeşti învăţătura cea folositoare.
Pentru aceea, cu bucurie îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al luminii celei cereşti;Bucură-te, vlăstar al evlaviei celei îngereşti;
Bucură-te, cel ce ai fugit de amăgirile cele lumeşti;
Bucură-te, că cele spre îndumnezeire nu ai încetat să le doreşti;
Bucură-te, minte purtătoare de Dumnezeu, plină de înţelesuri divine;
Bucură-te, cărbune al dumnezeiescului Duh, focul aprins al cugetării creştine;
Bucură-te, cel ce viaţa fără de pată ai trăit;
Bucură-te, cel ce înşelăciunea lui Veliar ai zdrobit;
Bucură-te, cel ce ai deschis uşa sufletului, iubirii lui Hristos;
Bucură-te, cel în care a înflorit săvârşirea binelui luminos;
Bucură-te, sprijinul cel tare al celor credincioşi;
Bucură-te, săgeata de mult plâns a celor duşmănoşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 4-lea
Având în tine râvna cea dumnezeiască a Cuvioşilor Părinţi, fără
încetare ţi-ai dorit viaţa cea îngerească. De aceea, în Hios, cu bucurie
ai intrat în cerescul cin monahal şi pe vrăşmaşul l-ai lăsat păgubit,
cântând Domnului neîncetat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzit-a Arhiereul Cel dintru înălţime rugăciunea ta, strigat-ai către
Dânsul din toata inima ta. De aceea, degrabă a liniştit apele marii şi
furtuna a potolit. Văzând acestea, cei care au fost salvaţi prin
rugăciunile tale, cu mulţumire şi cu credinţă îţi cântă unele ca
acestea:
Bucură-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecător;Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;
Bucură-te, că în rândul Tuturor Sfinţilor ai intrat;
Bucură-te, vas nepreţuit al darurilor cereşti;
Bucură-te, grădină înflorită a fericitelor virtuţi îngereşti;
Bucură-te, cel ce furtuna marii o linişteşti;
Bucură-te, că strigătul hulitorilor îl potoleşti;
Bucură-te, noule ales al lui Hristos;
Bucură-te, al virtuţilor grădinar cuvios;
Bucură-te, iubitorule de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai fost răsplătit cu bucuria cerească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 5-lea
Sfânt Ierarh te-ai arătat, în aceste vremuri de pe urmă, vrednic de
cinstire, ca oarecând Sfinţii de demult. Căci în acelaşi chip ca şi ei
viaţa ţi-ai petrecut şi slăvite minuni ai săvârşit, izbăvind din toate
necazurile pe cei care strigă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Arhiereu înţelept, ales de Dumnezeu te-ai arătat cu adevărat în ţara
Egiptului, pastor luminat al Pentapolisului, alergând, ca oarecând
marele Pavel, spre viaţa în Hristos. De aceea şi cei credincioşi,
cunoscând virtuţile tale, cu glas de bucurie striga unele ca acestea:
Bucură-te, a cetăţii mărire;Bucură-te, a evlaviei fire;
Bucură-te, cel asemenea Cuvioşilor pustiei;
Bucură-te, podoaba cea nouă a preoţiei;
Bucură-te, vas al blândeţii şi tezaurul iubirii;
Bucură-te, dătătorul păcii şi izvorâtorul milei;
Bucură-te, că Bisericii te-ai arătat strălucitor;
Bucură-te, că celor cuvioşi te arăţi îndrumător;
Bucură-te, chip al trăirii celei neprihănite;
Bucură-te, candela a îndumnezeirii primite;
Bucură-te, că Arhiereu desăvârşit celor înalte slujeşti;
Bucură-te, cuvântător neîntrecut al celor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 6-lea
Văzut-au creştinii din toata Biserica Egiptului, că eşti un adevărat
pastor al Evangheliei. Pentru aceea, mulţimea credincioşilor ce ascultau
cuvântul învăţăturii tale, gândeau că au dobândit un nou Sfânt Părinte,
ce cu putere învaţă. şi împreună cu tine nu încetau să strige Domnului:
Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-ai şi în pământul elen, asemenea unui nou Apostol, luminând
inimile credincioşilor cu focul sfintelor învăţături şi cu razele vieţii
tale, Cuvioase. Pentru aceasta, luminaţi fiind şi noi de strălucirea
ta, îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luminător al Bisericii Domnului;Bucură-te, trâmbiţa cea tare a adevărului;
Bucură-te, cel ce ai avut râvna apostolilor;
Bucură-te, izvorul harului şi al vindecărilor;
Bucură-te, retor îndumnezeit al cuvintelor vieţii;
Bucură-te, ca pline de har sunt omiliile tale, înţelept al cetăţii;
Bucură-te, cel ce cureţi sufletele de robia patimilor;
Bucură-te, că potoleşti pornirile inimilor;
Bucură-te, mare învăţător al credincioşilor;
Bucură-te, ascet tare, al lui Hristos următor;
Bucură-te, că multe ispite ai îndurat;
Bucură-te, că sufletele spre Hristos le-ai îndreptat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 7-lea
Mare între ierarhi şi înţelept între învăţători, dar şi smerit ascet al
lui Hristos n-ai încetat a fi, Cuvioase. De aceea, Părinte duhovnicesc,
al celor ce se pregăteau pentru slujirea preoţească, ai fost chemat. Cu
ei împreună, te slăvim şi strigăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Nectar al dreptăţii şi fruct de viata sfântă, căii dumnezeieşti ai
urmat şi norului duhovnicesc, iar pe noi cei aflaţi la vreme de
strâmtoare, neîncetat ne-ai izbăvit. Pentru aceasta, sufletele noastre
se bucură când îţi cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cărare a bucuriei;Bucură-te, adiere a veşniciei;
Bucură-te, cel ce izvorăşti apele harului;
Bucură-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului;
Bucură-te, primăvara sfinţeniei, ce alungi iarna din gând;
Bucură-te, strălucire ce luminezi întunericul cel adânc;
Bucură-te, cel ce încurci gândurile celor păcătoşi;
Bucură-te, cel ce bucuri inima celor credincioşi;
Bucură-te, sprijin al dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicitorul ereziilor;
Bucură-te, căderea defăimătorilor;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 8-lea
Străine minuni Părinte, izvorăsc din mila ta cea mare şi îi ridică pe
cei aflaţi în dureri. De aceea, şi la Sfânta ta Mânăstire, fără încetare
soseşte mulţime de lume cerând vindecarea şi izbăvirea de boli, cântând
neîncetat: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Liman izbăvitor, în insula Eghina, este Mânăstirea ta, Sfinte. Aici,
sufletele monahiilor le-ai condus duhovniceşte spre mântuire şi le-ai
îndreptat cu înţelepciune spre Hristos. Pentru aceasta, neîncetat se vor
ruga către tine zicând:
Bucură-te, a minţii sfântă lucrare;Bucură-te, ocean de răbdare;
Bucură-te, chip viu al smereniei;
Bucură-te, tezaur sfânt al curăţiei;
Bucură-te, candelă a purităţii şi chivot al nepătimirii;
Bucură-te, locaş al virtuţilor şi sanctuar al cumpătării;
Bucură-te, că spre Dumnezeu conduci mânăstirea ta;
Bucură-te, că toată puterea şi râvna, ţi-ai pus pentru ea;
Bucură-te, al Eghinei strălucit veghetor;
Bucură-te, că degrabă credincioşilor le dai ajutor;
Bucură-te, că pe mulţi din pericole i-ai salvat;
Bucură-te, că pe amăgitorul în prăpastia adâncă l-ai aruncat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 9-lea
Pline de har sfânt şi de miros de bună mireasmă duhovnicească sunt
Sfintele tale Moaşte. Mirul ce izvorăşte din ele bine înmiresmează, nu
doar Sfânta ta Mânăstire, ci şi întreaga insulă a Eghinei, sfinţind pe
aceia care nu încetează a striga către Hristos: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ivorâtoare de har sunt Sfintele tale Moaşte şi de bogate daruri
cereşti. Mulţime de bolnavi sunt vindecaţi şi cei slăbănogi îndreptaţi.
De aceea şi noi, împreună cu dânşii, strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, scăldătoarea vindecărilor;Bucură-te, dezlegarea suferinţelor;
Bucură-te, cel ce degrabă alergi în ajutor;
Bucură-te, că în vis sau în chip tainic te arăţi tuturor;
Bucură-te, fântână ce părintească iubire izvorăşti;
Bucură-te, liman al bucuriei sufleteşti;
Bucură-te, că de îngrozitorul cancer pe mulţi i-ai vindecat;
Bucură-te, că demonilor rană de mult plâns le-ai dat;
Bucură-te, cel ce deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai îngenunchiat;
Bucură-te, că în chip minunat pe credincioşi i-ai ajutat;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a ierarhilor;
Bucură-te, cel ce luminezi mintea neştiutorilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 10-lea
Ajutor şi acoperitor te numesc toţi credincioşii, care s-au îndulcit de
hrană binefacerilor tale. Căci dintre cei ce te-au chemat cu credinţă,
nici unul nu a rămas nemângâiat prin harul tău. De aceea, toţi cu
bucurie cântă: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Vestea minunilor tale s-a răspândit pretutindeni, purtătorule de
Dumnezeu. Iar tu, şi celor de departe, degrabă le-ai venit în ajutor,
salvându-i de pericole şi de necazuri. De aceea, către tine aleargă
zicând:
Bucură-te, că Mare ai fost numit între Părinţi;Bucură-te, că loc de cinste ai între sfinţi;
Bucură-te, că la fel cu cei de demult eşti lăudat;
Bucură-te, că între Sfinţii Părinţi ai fost încununat;
Bucură-te, triumf al credinţei, zid de apărare al creştinilor;
Bucură-te, izvor al harului, ruşinarea necredincioşilor;
Bucură-te, cel ce ne descoperi slava adevărului;
Bucură-te, cel ce pecetluieşti gura păcătosului;
Bucură-te, bucuria şi puterea credincioşilor;
Bucură-te, sprijinul şi întărirea sufletelor;
Bucură-te, cel prin care Hristos se slăveşte;
Bucură-te, cel prin care diavolul se stârpeşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 11-lea
Imne de mulţumire nenumărate îţi înălţăm ţie, Părinte, noi cei izbăviţi
sub acoperământul tău. Căci în toate necazurile noastre, de grabă ai
venit sa ne alungi tristeţea. De aceea, cu ajutorul tău, Îl slăvim pe
Hristos strigând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Ai ars râvna demonilor, cu flăcările minunilor tale şi cu osârdie ai
venit în ajutorul credincioşilor. În suferinţe grele le-ai stins durerea
şi i-ai vindecat de mulţime de boli. Pentru aceea, cu evlavie rostesc
unele ca acestea:
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;Bucură-te, spaima demonilor;
Bucură-te, că pe cei chinuiţi de friguri i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe cei slăbănogi i-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce ai înmulţit apa fântânii secate;
Bucură-te, că ai binecuvântat Eghina cu rugăciuni neîncetate;
Bucură-te, că prin tine mila lui Dumnezeu se arată;
Bucură-te, cel ce seceta ai oprit şi ai dat ploaie bogată;
Bucură-te, izvorul harului nesecat;
Bucură-te, stea care pe toţi i-a luminat;
Bucură-te, cel care al Mănăstirii iscusit duhovnic te-ai arătat;
Bucură-te, că de la monahii imne auzi neîncetat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 12-lea
Harul Mângâietorului, cu bogăţie se revarsă prin Sfintele tale Moaşte
şi, asemenea unui izvor nesecat, adapă sufletele chinuite şi vindeca
bolile trupeşti ale celor ce strigă neîncetat către Domnul: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând împreună cu Cetele cele Îngereşti, imnul Treimii Celei Întreit
Sfinte, priveşte dintru înălţime şi spre noi păcătoşii şi cu
milostivirea ta cea mare, nu înceta să ne ajuţi, pe cei ce cu credinţă
strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al Silivriei;Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, mândria Eghinei;
Bucură-te, păzitorul Eladei;
Bucură-te, chip şi model de cuvios ierarh;
Bucură-te, pavăză şi scăpare pentru orice monah;
Bucură-te, Luceafărul cel nou al Bisericii;
Bucură-te, darul prin care se întăresc cucernicii;
Bucură-te, cel prin care patimile se curăţesc;
Bucură-te, ca prin tine pe Dumnezeu Il slăvesc;
Bucură-te, apărător neobosit al credincioşilor;
Bucură-te, grabnic mijlocitor către Creator;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 13-lea
O, Preabunule Părinte, luminatorul Ortodocşilor, Ierarhule al lui
Hristos, Nectarie! Stând în faţa Tronului lui Dumnezeu, roagă-te
neîncetat pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru întoarcerea
noastră spre înfierea harului. Căci neîncetat către Mântuitorul strigăm:
Aliluia!
Acest condac se zice de trei ori.Apoi se zice iarăşi Condacul Întâi şi Icosul Întâi, şi se face otpustul:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștrii, Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin.
La Manastirea Radu Voda din Bucuresti, in pronaos se păstrează pictura stil Gh. Tattarescu. Tot aici, într-o frumoasă raclă se găsesc părţi din Sfintele Moaşte ale Sfântului Nectarie Taumaturgul.
Hram: Sfânta Treime (Sfânta Troiţă), Sfântul Nectarie Taumaturgul
Stareţ: Arhim. Nectarie Șofelea
Adresă: Str. Radu Vodă, nr. 24 A, sector 4, cod 040275, Bucureşti.
Cont: RO98-RNCB-0075-0352-2809-0001 în RON, deschis la BCR Sector 4
Telefon: Mănăstire: 021-330.73.55, Seminar: 021-330.57.54; 021-330.45.65
Acces rutier: tramvaiele 15, 27, 30; autobuzele 104, 123, 124, 312, 385; Metrou, staţia Piaţa Unirii.
Acces feroviar: Gara Bucureşti Nord (la 5 km.), apoi cu autobuzul 123 sau Metroul, aproximativ 25 de minute în direcţia Piaţa Unirii.
Preluare: http://www.manastirearaduvoda.ro
marți, 10 aprilie 2012
Darul discernământului: Diaconul român
Darul discernământului: Diaconul român
Printre nenumăraţii oameni ce se spovediseră părintelui Sava Duhovnicul era şi un diacon român. De tânăr venise la Muntele Athos, vieţuind aspru în pustie, nu foarte departe de schitul Sfânta Ana Mică. Într-o zi, întristat foarte, diaconul îi spuse părintelui Sava:
- Părinte, rogu-te, nu uita mâine, la Sfânta Liturghie, s-o pomeneşti pe maica mea care-a murit acum trei zile.
Aceste cuvinte „au lovit” auzul părintelui Sava ca nişte cuvinte ce trădau biruinţa diavolului. Bătrânul părinte, ce avea darul discernământului, se tulbură şi cugetă în sinea sa: „Aici duşmanul «a gătit» o mâncare foarte rea. Vicleanul! Cu câtă pricepere rătăceşte şi-ntunecă mintea făpturilor lui Dumnezeu!”
Fără a-şi manifesta în vreun fel neliniştea, încercă să dibuie locul unde se sălăşluise răul.
- Ia spune-mi mai limpede, fiule, ce s-a întâmplat. Mâine se împlinesc trei zile de la moartea mamei tale. Adică s-a strămutat la cele veşnice alaltăieri. A murit în România. Aş vrea să ştiu atunci, cum de-ai aflat de moartea ei, în doar două zile.
Urmă un moment de tăcere.
- Cum? Cum am aflat? prinse a spune timid diaconul. Iată, mi-a spus…
- Cine ţi-a spus?
- Mi-a spus îngerul păzitor.
- Îngerul păzitor? L-ai văzut tu vreodată pe îngerul tău păzitor?
- M-am învrednicit a-l vedea! Şi nu doar o dată sau de două ori. Ci de doi ani îl văd mereu. Mi se înfăţişează şi mă însoţeşte în timpul rugăciunii. Spunem împreună Laudele, facem metanii, avem împreună discuţii duhovniceşti…
Părintele Sava se amărî foarte mult auzind că de doi ani de zile durau acestea. Doi ani nu sunt puţin. Foarte trist lucru să-l laşi pe vrăjmaş ca timp de doi ani de zile să-ţi uneltească propria pieire. Atunci părintele Sava îl întrebă iar:
- Şi de ce, fiule, atâta timp nu mi-ai spus nimic despre asta?
- Mi-a zis îngerul că nu-i neapărată nevoie să vă spun.
Pricepu atunci părintele Sava că are de dat o luptă foarte grea. În primul rând, să-l convingă pe nefericitul diacon că nu avea de-a face cu un înger. Apoi, să se pregătească să înfrunte furia diavolului. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!”, se rugă fierbinte, în taină. Apoi spuse:
- Fiule, eşti încredinţat că cel ce ţi se arată este înger al lui Dumnezeu?
- Sunt încredinţat de aceasta, ba chiar sunt foarte sigur, părinte! Păi ne rugăm împreună şi facem în fiece zi o mie de mătănii. Vorbim despre viaţa de apoi, despre rai… Sigur este îngerul meu păzitor.
Diaconul părea neclintit în credinţa sa. Totuşi, acum începea a avea oarece îndoieli, deoarece avea deplină încredere în duhovnicul său pe care-l ştia luminat de Dumnezeu. însă iar, îşi spunea în sinea sa, cum ar putea diavolul să mă întărească în rugăciune? Căci ştiut este că diavolul îi luptă pe cei ce se roagă.
După ce-au mai discutat o vreme duhovnici şi diaconul, au încuviinţat să-l pună la încercare pe aşa-zisul „înger păzitor”. Părintele Sava îi spuse diaconului:
- Când ţi se mai arată, cere-i să spună „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” Mai spune-i să-şi facă semnul Sfintei Cruci.
Lucrurile însă nu erau atât de simple. Când, vreme de doi ani, te ţine vrăjmaşul în plasa rătăcirii, îţi amăgeşte văzul şi auzul, de-ţi închipui că-l auzi spunând „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi că-l vezi făcându-şi cruce.
Prin urmare, când se duse iar diaconul la părintele Sava, cu o oarecare mulţumire lăuntrică, îi spuse duhovnicului:
- Părinte, lucrurile sunt întocmai cum ţi-am spus. Este înger al lui Dumnezeu! Este îngerul meu păzitor! A spus şi „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi şi-a făcut şi cruce.
Părintele Sava şi-a dat seama pe dată ce se petrecuse. Nu putea foarte uşor să zădărnicească strădaniile viclene, de doi ani de zile, ale destoinicului vrăjmaş. Însă, în timp ce vicleanul ştie a unelti cu multă pricepere, purtătorii de Dumnezeu sunt luminaţi de atotputernica înţelepciune a lui Dumnezeu ce zădărniceşte uneltirile întunericului.
Arunci înţeleptului duhovnic îi veni o idee strălucită. Îndreptându-se spre diacon, îi spuse:
- Ascultă-mă, fiule! Fii atent la această ultimă încercare, prin care se vor limpezi lucrurile, îngerii lui Dumnezeu toate le cunosc, fiindcă li le dezvăluie Dumnezeu. Demonii, dimpotrivă, sunt lipsiţi de această calitate şi multe lucruri le sunt necunoscute. Eşti de acord cu mine?
- Negreşit.
- De vreme ce încuviinţezi, ascultă ce vom face. Eu acum, chiar în clipa aceasta, voi gândi ceva - cugetă ceva împotriva diavolului - ce nu voi spune nimănui. Tu, diseară, să-i ceri „îngerului” să-ţi spună ce-am gândit. Dacă ştie, neîndoios este îngerul lui Dumnezeu. Apoi să vii să-mi spui ce s-a întâmplat.
Întorcându-se diaconul la coliba sa, simţi cum îl cuprinde o nelinişte, ca o presimţire rea. Pe de altă parte, se minuna de ideea pe care o avusese duhovnicul. Acum urma să afle care era adevărul în privinţa „îngerului”.
Îndată ce, noaptea, îi ceru „îngerului” să dea răspuns întrebării privitoare la gândul nerostit al duhovnicului, chipul luminos al „îngerului” fu umbrit de o uşoară tulburare. Părea neliniştit.
- Dar bine, iubite părinte, de ce tu, om superior, eşti interesat de gândurile unui muritor de rând? În aşa hal ai ajuns? Sărace îţi sunt dorinţele. Nu vrei mai bine să mergem astă-seară să-ţi arăt iadul, raiul şi slava Maicii Domnului?
Însă diaconul, care începuse să intre la bănuială, stăruia să-i răspundă la întrebare.
- Fac ascultare duhovnicului meu. Aşa că-ţi cer să-mi spui la ce s-a gândit.
Atunci „îngerul”, prin câteva cuvinte meşteşugite, a încercat să schimbe vorba. Însă diaconul, tot stăruind, îl aducea iar la discuţia de la început. De altminteri, aceste „iscusite” şovăieli ale „îngerului” nu-i făceau o impresie prea bună.
- Să-mi spui ce a gândit duhovnicul meu! Este foarte simplu. De ce te fereşti să-mi răspunzi? Oare nu ştii ce-a gândit bătrânul duhovnic?
Atunci diavolul îi spuse:
- Fii cu băgare de seamă, diaconule! Căci din pricina felului meschin în care te porţi cu mine, rişti să pierzi bunăvoinţa ce-ţi arăt.
- Aşa o fi, nu spun nu. Dar îţi cer ceva foarte uşor. Spune-mi, aşadar, ştii sau nu ce-a gândit duhovnicul?
În clipa aceea chipul luminos al „îngerului” dispăru, ivindu-se o creatură înfricoşătoare, ce scrâşnea din nişte dinţi uriaşi şi care, cu o gură ce-aducea mai degrabă a bot de fiară întărâtată, îi spuse:
- Piei, ticălosule! Mâine la ora asta te-om arde în foc, în iad!
Rămas singur, diaconul fu cuprins de spaimă şi deznădejde. Toată dulceaţa din care se înfruptase timp de doi ani de zile nu putea acoperi amărăciunea pe care-o simţea acum. Dacă nu ar fi fost întărit de departe de rugăciunile duhovnicului, care priveghea şi se ruga pentru el, şi-ar fi pierdut sufletul.
Trecură câteva ceasuri bune până să-şi revină şi să se poată ţine pe picioare. Simţea că nu mai putea rămâne în colibă nici o clipă. Nu se mai simţea în siguranţă nicăieri, decât numai lângă duhovnicul său. Tot timpul cât a mers pe drum n-auzea decât cumplita ameninţare a diavolului: „Mâine pe vremea asta te-om arde-n iad!” Tremura de groază…
Ajunse - nici el nu ştia cum - la coliba Învierii, unde se nevoia părintele Sava. Apucând rasa duhovnicului, nu voia să-i mai dea drumul cu nici un chip. Şi, când veni vremea să se odihnească puţin, nu putu din pricina diaconului înfricoşat!
- Nu te teme, fiule! Linişteşte-te!
- Cum să nu mă tem, părinte, când se-apropie ceasul? Oh, se-apropie ceasul când vor veni să mă ia. Hristoase, mântuieşte-mă!
Într-adevăr, la ceasul sorocit se năpusti asupra lui mulţime de duhuri viclene. Cumplite strigăte de durere şi deznădejde!
- Izvăbeşte-mă, părinte! Pier! Mă iau cu ei! Izbăveşte-mă!
Atunci părintele Sava îngenunche şi, plin de durere, cu lacrimi în ochi, se rugă Domnului să se milostivească de robul Său şi să-i îndepărteze pe demonii cei amarnici. Ruga îi fu ascultată şi astfel sărmanul diacon fu izbăvit „din gura leului”.
Astfel luă sfârşit această întâmplare înfricoşătoare.
(Sava Duhovnicul)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006
Preluare: blogul Sfantul Munte Athos
Read more >>
Printre nenumăraţii oameni ce se spovediseră părintelui Sava Duhovnicul era şi un diacon român. De tânăr venise la Muntele Athos, vieţuind aspru în pustie, nu foarte departe de schitul Sfânta Ana Mică. Într-o zi, întristat foarte, diaconul îi spuse părintelui Sava:
- Părinte, rogu-te, nu uita mâine, la Sfânta Liturghie, s-o pomeneşti pe maica mea care-a murit acum trei zile.
Aceste cuvinte „au lovit” auzul părintelui Sava ca nişte cuvinte ce trădau biruinţa diavolului. Bătrânul părinte, ce avea darul discernământului, se tulbură şi cugetă în sinea sa: „Aici duşmanul «a gătit» o mâncare foarte rea. Vicleanul! Cu câtă pricepere rătăceşte şi-ntunecă mintea făpturilor lui Dumnezeu!”
Fără a-şi manifesta în vreun fel neliniştea, încercă să dibuie locul unde se sălăşluise răul.
- Ia spune-mi mai limpede, fiule, ce s-a întâmplat. Mâine se împlinesc trei zile de la moartea mamei tale. Adică s-a strămutat la cele veşnice alaltăieri. A murit în România. Aş vrea să ştiu atunci, cum de-ai aflat de moartea ei, în doar două zile.
Urmă un moment de tăcere.
- Cum? Cum am aflat? prinse a spune timid diaconul. Iată, mi-a spus…
- Cine ţi-a spus?
- Mi-a spus îngerul păzitor.
- Îngerul păzitor? L-ai văzut tu vreodată pe îngerul tău păzitor?
- M-am învrednicit a-l vedea! Şi nu doar o dată sau de două ori. Ci de doi ani îl văd mereu. Mi se înfăţişează şi mă însoţeşte în timpul rugăciunii. Spunem împreună Laudele, facem metanii, avem împreună discuţii duhovniceşti…
Părintele Sava se amărî foarte mult auzind că de doi ani de zile durau acestea. Doi ani nu sunt puţin. Foarte trist lucru să-l laşi pe vrăjmaş ca timp de doi ani de zile să-ţi uneltească propria pieire. Atunci părintele Sava îl întrebă iar:
- Şi de ce, fiule, atâta timp nu mi-ai spus nimic despre asta?
- Mi-a zis îngerul că nu-i neapărată nevoie să vă spun.
Pricepu atunci părintele Sava că are de dat o luptă foarte grea. În primul rând, să-l convingă pe nefericitul diacon că nu avea de-a face cu un înger. Apoi, să se pregătească să înfrunte furia diavolului. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!”, se rugă fierbinte, în taină. Apoi spuse:
- Fiule, eşti încredinţat că cel ce ţi se arată este înger al lui Dumnezeu?
- Sunt încredinţat de aceasta, ba chiar sunt foarte sigur, părinte! Păi ne rugăm împreună şi facem în fiece zi o mie de mătănii. Vorbim despre viaţa de apoi, despre rai… Sigur este îngerul meu păzitor.
Diaconul părea neclintit în credinţa sa. Totuşi, acum începea a avea oarece îndoieli, deoarece avea deplină încredere în duhovnicul său pe care-l ştia luminat de Dumnezeu. însă iar, îşi spunea în sinea sa, cum ar putea diavolul să mă întărească în rugăciune? Căci ştiut este că diavolul îi luptă pe cei ce se roagă.
După ce-au mai discutat o vreme duhovnici şi diaconul, au încuviinţat să-l pună la încercare pe aşa-zisul „înger păzitor”. Părintele Sava îi spuse diaconului:
- Când ţi se mai arată, cere-i să spună „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” Mai spune-i să-şi facă semnul Sfintei Cruci.
Lucrurile însă nu erau atât de simple. Când, vreme de doi ani, te ţine vrăjmaşul în plasa rătăcirii, îţi amăgeşte văzul şi auzul, de-ţi închipui că-l auzi spunând „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi că-l vezi făcându-şi cruce.
Prin urmare, când se duse iar diaconul la părintele Sava, cu o oarecare mulţumire lăuntrică, îi spuse duhovnicului:
- Părinte, lucrurile sunt întocmai cum ţi-am spus. Este înger al lui Dumnezeu! Este îngerul meu păzitor! A spus şi „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară…” şi şi-a făcut şi cruce.
Părintele Sava şi-a dat seama pe dată ce se petrecuse. Nu putea foarte uşor să zădărnicească strădaniile viclene, de doi ani de zile, ale destoinicului vrăjmaş. Însă, în timp ce vicleanul ştie a unelti cu multă pricepere, purtătorii de Dumnezeu sunt luminaţi de atotputernica înţelepciune a lui Dumnezeu ce zădărniceşte uneltirile întunericului.
Arunci înţeleptului duhovnic îi veni o idee strălucită. Îndreptându-se spre diacon, îi spuse:
- Ascultă-mă, fiule! Fii atent la această ultimă încercare, prin care se vor limpezi lucrurile, îngerii lui Dumnezeu toate le cunosc, fiindcă li le dezvăluie Dumnezeu. Demonii, dimpotrivă, sunt lipsiţi de această calitate şi multe lucruri le sunt necunoscute. Eşti de acord cu mine?
- Negreşit.
- De vreme ce încuviinţezi, ascultă ce vom face. Eu acum, chiar în clipa aceasta, voi gândi ceva - cugetă ceva împotriva diavolului - ce nu voi spune nimănui. Tu, diseară, să-i ceri „îngerului” să-ţi spună ce-am gândit. Dacă ştie, neîndoios este îngerul lui Dumnezeu. Apoi să vii să-mi spui ce s-a întâmplat.
Întorcându-se diaconul la coliba sa, simţi cum îl cuprinde o nelinişte, ca o presimţire rea. Pe de altă parte, se minuna de ideea pe care o avusese duhovnicul. Acum urma să afle care era adevărul în privinţa „îngerului”.
Îndată ce, noaptea, îi ceru „îngerului” să dea răspuns întrebării privitoare la gândul nerostit al duhovnicului, chipul luminos al „îngerului” fu umbrit de o uşoară tulburare. Părea neliniştit.
- Dar bine, iubite părinte, de ce tu, om superior, eşti interesat de gândurile unui muritor de rând? În aşa hal ai ajuns? Sărace îţi sunt dorinţele. Nu vrei mai bine să mergem astă-seară să-ţi arăt iadul, raiul şi slava Maicii Domnului?
Însă diaconul, care începuse să intre la bănuială, stăruia să-i răspundă la întrebare.
- Fac ascultare duhovnicului meu. Aşa că-ţi cer să-mi spui la ce s-a gândit.
Atunci „îngerul”, prin câteva cuvinte meşteşugite, a încercat să schimbe vorba. Însă diaconul, tot stăruind, îl aducea iar la discuţia de la început. De altminteri, aceste „iscusite” şovăieli ale „îngerului” nu-i făceau o impresie prea bună.
- Să-mi spui ce a gândit duhovnicul meu! Este foarte simplu. De ce te fereşti să-mi răspunzi? Oare nu ştii ce-a gândit bătrânul duhovnic?
Atunci diavolul îi spuse:
- Fii cu băgare de seamă, diaconule! Căci din pricina felului meschin în care te porţi cu mine, rişti să pierzi bunăvoinţa ce-ţi arăt.
- Aşa o fi, nu spun nu. Dar îţi cer ceva foarte uşor. Spune-mi, aşadar, ştii sau nu ce-a gândit duhovnicul?
În clipa aceea chipul luminos al „îngerului” dispăru, ivindu-se o creatură înfricoşătoare, ce scrâşnea din nişte dinţi uriaşi şi care, cu o gură ce-aducea mai degrabă a bot de fiară întărâtată, îi spuse:
- Piei, ticălosule! Mâine la ora asta te-om arde în foc, în iad!
Rămas singur, diaconul fu cuprins de spaimă şi deznădejde. Toată dulceaţa din care se înfruptase timp de doi ani de zile nu putea acoperi amărăciunea pe care-o simţea acum. Dacă nu ar fi fost întărit de departe de rugăciunile duhovnicului, care priveghea şi se ruga pentru el, şi-ar fi pierdut sufletul.
Trecură câteva ceasuri bune până să-şi revină şi să se poată ţine pe picioare. Simţea că nu mai putea rămâne în colibă nici o clipă. Nu se mai simţea în siguranţă nicăieri, decât numai lângă duhovnicul său. Tot timpul cât a mers pe drum n-auzea decât cumplita ameninţare a diavolului: „Mâine pe vremea asta te-om arde-n iad!” Tremura de groază…
Ajunse - nici el nu ştia cum - la coliba Învierii, unde se nevoia părintele Sava. Apucând rasa duhovnicului, nu voia să-i mai dea drumul cu nici un chip. Şi, când veni vremea să se odihnească puţin, nu putu din pricina diaconului înfricoşat!
- Nu te teme, fiule! Linişteşte-te!
- Cum să nu mă tem, părinte, când se-apropie ceasul? Oh, se-apropie ceasul când vor veni să mă ia. Hristoase, mântuieşte-mă!
Într-adevăr, la ceasul sorocit se năpusti asupra lui mulţime de duhuri viclene. Cumplite strigăte de durere şi deznădejde!
- Izvăbeşte-mă, părinte! Pier! Mă iau cu ei! Izbăveşte-mă!
Atunci părintele Sava îngenunche şi, plin de durere, cu lacrimi în ochi, se rugă Domnului să se milostivească de robul Său şi să-i îndepărteze pe demonii cei amarnici. Ruga îi fu ascultată şi astfel sărmanul diacon fu izbăvit „din gura leului”.
Astfel luă sfârşit această întâmplare înfricoşătoare.
(Sava Duhovnicul)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006
Preluare: blogul Sfantul Munte Athos
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim
Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim
Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul camarturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.
Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.
Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".
In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).
Floriile si manzul asinei
In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.
Floriile si manzul asinei
In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.
Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.
"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.
Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.
Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).
Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.
Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".
Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".
Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.
Floriile si ramurile de salcie
Floriile si ramurile de salcie
Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.
In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.
Sursa: crestinortodox.ro
miercuri, 4 aprilie 2012
joi, 29 martie 2012
„Lucrarea pocăinţei”, un interviu cu Părintele Melhisedec, stareţul Mănăstirii Lupşa - fragment
Vă oferim mai jos câteva fragmente din aceste interviu realizat de Părintele Sabin Vodă cu Părintele Stareţ Melhisedec:
„Dumnezeu este ştiutorul inimilor şi aceasta este o mângâiere pentru orice suflet şi mai ales pentru sufletul păcătos, pentru că Dumnezeu înţelege pe om şi îl primeşte pe om aşa cum este.
Dragostea lui Dumnezeu preface toate. Şi încet, încet dacă omul începe să înţeleagă dragostea chemării lui Dumnezeu, pe măsura aceea şi începe să răspundă acelei dragoste, pe care Dumnezeu voieşte s-o împărtăşească cu omul.
Orice mişcare, orice reacţie, orice crâmpei care îndreaptă fiinţa mea spre Dumnezeu este o mişcare a pocăinţei în om.
Dacă oamenii ar cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, toţi ar trăi o viaţă de pocăinţă.
Pocăinţa e legată de smerenie şi smerenia este legată de pocăinţă şi cred că agonisirea unei smerite cugetări nu lasă sufletul să se complexeze.
Fii smerit şi primul pas spre smerenie este simţul realităţii. Acesta sunt acum, Doamne, dar eu nu sunt mulţumit cu ceea ce sunt. Tu nu mă lăsa aşa! Nu ştiu cum mă vei putea face Tu după asemănarea Ta, dar eu dureros văd că acesta sunt, dar Tu nu mă lăsa aşa!
Pocăinţa este însăşi structura vieţii noastre duhovniceşti de după cădere, adică o viaţă în care noi ne întoarcem mereu şi mereu cu faţa către Dumnezeu, ne întoarcem şi ne deschidem harului lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să poată să-şi săvârşească lucrarea de mântuire în sufletele noastre.
Părintele Rafail Noica spunea că este dinamica spre viaţa veşnică, dinamica întru viaţa veşnică. Că dacă simt nevoia să fac o rugăciune, aia e o mişcare a pocăinţei, că dacă simt nevoia să mă port frumos cu fratele meu ca să plinesc porunca Dumnezeului meu, aia e o mişcare a pocăinţei, dacă simt nevoia să postesc astăzi, că e miercuri sau vineri sau Postul Crăciunului sau Postul Paştilor sau Postul Adormirii Maicii Domnului, toate lucrurile astea sunt mişcare a pocăinţei.
Smerita cugetare te ajută să te vezi cum eşti şi să nu te complexezi deloc de ceea ce vezi, ci din contră, să îţi intensifice strigătul: „Doamne, acesta sunt acum, dar nu mă lăsa aşa cum sunt, ci fă-mă cum vrei Tu să fiu!”
Părintel Melhisedec,
Stareţul Mănăstirii Lupşa
joi, 15 martie 2012
sâmbătă, 3 martie 2012
Cugetare
Ravasesc noroaiele.
Cade piatra peste piatra,
Nu ramane nici o vatra
Jarul sa-l ascunda-n spuza,
Totul, toate ne acuza!
Trist, ne risipim in lut,
Dorul-dor ramane mut,
Nu tresare nicio vrere,
Timpul orb vama ne cere,
Ceata-nvaluie seninul,
Se usuca-n boaba vinul,
Spicul nu mai face bob,
Sufletul se pleaca rob.
TRUP nu se mai Naste-n paine,
In vin nu TE mai bem pe TINE!
Nu adie niciun vant,
Cald, subtire de DUH SFANT!
Vino, DOAMNE si ne scapa,
Naste cosmosul din apa,
Da-ne-n lumea noua loc
Si BOTEAZA-ne cu FOC!
Sa ne mistuie tarana,
Sa trazneasca-n noi - LUMINA!
joi, 23 februarie 2012
Cele 100 de rugaciuni ale parintelui Marcu de la Sihastria
Cele 100 de rugaciuni ale parintelui Marcu de la Sihastria
"Cine vrea să-şi cureţe conştiinţa şi să-şi lumineze mintea, poate să lucreze acest tipic de rugăciune pe care l-am alcătuit pentru mine şi pe care îl rostesc de fiecare dată când mă trezesc din somn:
1. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei, adică de nouă ori).
2. Tatăl nostru, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
3. Fiul lui Dumenzeu, miluieşte‑mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
4. Duhule Sfinte, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
5. Prea Sfântă Treime, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
Apoi: Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Slavă... Şi acum... Doamne miluieşte (de trei ori).
6. Preasfântă Născătoare de Dumenzeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
7. Doamne Iisuse Hristoase, Miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
8. Sfinte Ioane, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei).
9. Toţi Sfinţii şi Îngerii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul (de trei ori câte trei).
10. Toţi Îngerii şi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine păcătosul (de trei ori câte trei).
11. Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de trei ori câte trei)."
Sursa: Lumea Credintei
Pentru ca suntem in post si intram in Marele Post la fiecare rugaciune sa faca o matanie la fiecare rugaciune (pentru acei care sunt sanatosi si pot sa faca matanii).
marți, 14 februarie 2012
Intinde o mana de ajutor!
Doamna Nicoleta Țintea a lansat un apel pentru sprijinul oamenilor din Glodeanu, la care ne alăturăm și noi. Până miercuri, 22 februarie se colectează lumânări, legume ( cartofi, fasole, ceapă, morcovi) și alimente neperisabile (ulei, făină, drojdie, mălai, zahăr, orez, paste, biscuiți, bulion, conserve, zacuscă, borcane cu mazăre, etc). Orice ajutor este important, prin urmare dacă aveți prin casă lumânări pe care nu le folosiți, o pungă de orez, paste, sau orice altceva din ce am menționat mai sus, răspundeți acestui apel luând legătura cu noi prin mail la adresa: contact@asociatiaorthograffiti.ro sau telefon la numerele: 0748.851.336, 0764.665.249 – Miruna Ionescu și 0725.034.037 – Alexandra Nadane.
De asemenea, cei care sunt la distanță, pot face donații în contul RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău.Titular cont: Tudor Marian. Se poate menționa: „Donație pentru alimente” sau „Donație pentru Iulian”, în cazul în care doriți să îi sprijiniți pe Iulian și bunica lui, a căror casă a luat foc luna trecută.
Vă mulțumim!
miercuri, 8 februarie 2012
Ce sunt şi la ce folosesc metaniile? Cum se împletește un metanier?
Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe
care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar
efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă
nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă
nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a
mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri
îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au
întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor
întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din
Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre
simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.
-
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile
cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în
semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un
şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână.
Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea
rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al
IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină
numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.
Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag
respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor,
neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost
o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în
altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de
închinăciune sau mătănii.
Metanierul, „sabia“ călugărului
Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul
dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de
metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece
ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut
părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau
de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai
ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest
meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine“.
Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le
împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu
picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au
năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros
din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată
fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului
gălăgios.
„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie»
înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este
menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru
de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea
minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“, specifică părintele
Andrei.
Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de
tundere în monahism. Ele sunt „sabia“ sa spirituală, cu care luptă
neîncetat împotriva duşmanului spiritual - diavolul.
Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii
şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism
depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi
metaniile“.
Semnificaţia nodurilor împletite
Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi
folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă,
astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte
aducătoare de noroc.
În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de
noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt
croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de
cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică
a rugăciunii.
În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din
noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra
întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul
Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.
„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare
binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce
pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu
rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie
este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu“, mai spune părintele.
„Munceşte şi te roagă!“
Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară - lucrate cu atâta
migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai
atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este
împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii
răspândite în văzduhuri»“.
Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte
clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face
metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi
dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare
tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să
înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât
lucrarea rugăciunii“.
Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul
metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în
clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un
bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala
rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor
lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o
cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că
la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi
te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt
nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii“.
Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală“
„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de
toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când
cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în
monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de
veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea
albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă
cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce
numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru
viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru - i se spune numele -,
primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre
rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în
auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele
nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre
rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (…).
I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică
mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta,
«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine,
păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport
material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se
realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu
obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că
trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se
întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată
vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus»,
îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“.
Sursa: Ziarul Lumina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)