Celebra minune a Sf. Spiridon

Se cuvine să stăruim puțin și asupra cre­dinței neclintite a Sfântului. Următoarea minune va dovedi cu prisosință acest lucru.

Pe când domnea marele Constantin, pri­mul împărat al creștinilor, a avut loc cu­noscutul Sinod ecumenic de la Niceea, unde sfinții părinți s-au adunat pentru a-l anate­miza pe Arie hulitorul, care afirma că Dom­nul Hristos ar fi o simplă creatură a Tatălui, și pentru a apăra adevărul, acela că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl. La Sinod lua parte și Sfântul Spi­ridon, pe atunci în vârstă de vreo 57 de ani.

Împăratul le îngăduise și unor filosofi să participe la Sinod. Aceștia, împăunați de trufie, pricepuți la a învârti vorbele, erau de partea lui Arie și combăteau cu multă în­dârjire adevărul pe care îl apărau părinții. Cu toate acestea, nu reușeau să convingă. Și, pentru că dăduseră greș cu apologia lor îngustă, începuseră să recurgă la alte șire­tlicuri sofistice înșelătoare.

Văzând Sfântul Spiridon viclenia și nerușinarea cu care ritorii cei mult vorbitori își băteau joc de învățăturile ortodocșilor, ceru și el cuvântul. Apropiindu-se, așadar, cu îndrăzneală de filosof, spuse:

– O, filosofule, ascultă-mă acum și pe mine, în numele Domnului Hristos.

Și începu:

Este Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului și al tuturor puterilor cerești; El l-a făcut pe om din țărână, El le-a făcut pe toate cele văzute și nevăzute; numai prin Cuvântul și Duhul Său, a creat cerul, pământul, marea, aerul, animalele; la urmă l-a creat pe om, cea mai minunată dintre făpturile Sale. El a făcut totul: stelele, lumi­nătorii, ziua, noaptea și toate celelalte.

Astfel, noi știm că Hristos este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, credem că S-a născut pentru noi din Fecioară, S-a răstignit și S-a îngropat, iar apoi a înviat și S-a înălțat la cer, dăruindu-ne și nouă nestricăciunea și viața veșnică. Și spunem că va veni din nou să judece pe vii și pe morți, să le judece gândurile, faptele și vorbele. Și credem că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl și vrednic de aceeași cinstire.

Nu ți se par adevărate toate acestea, filo­sofule? întrebă Sfântul Spiridon.

După ce termină de vorbit, Sfântul luă în mâna stângă o cărămidă și atunci se petrecu o mare minune. În aer s-a aprins foc, iar pe pă­mânt s-a vărsat apă. Lutul a rămas în mâi­nile Sfântului. Iar filosoful cel atât de bun de gură până atunci se trezi brusc ca un pește fără de glas.

Episcopii nu mai puteau de fericire că or­to­doxia biruise prin marea minune a Sfân­tului Spiridon și dădeau necontenit slavă lui Dumnezeu.

Sursa: aici