Dynamic Glitter Text Generator at TextSpace.net
Multi-styled Text Generator at TextSpace.net

joi, 26 mai 2011

Rugăciune către Maica Domnului - pentru împăcarea celor învrăjbiţi

  O, Maică a Lui Dumnezeu Preasfântă, Multiubitoare, Multpătimitoare, primeşte suspinele noastre mult îndurerate şi ne păzeşte sub  Acoperământul milostivirii Tale, că eşti solire caldă la Bunul Dumnezeu. O, Maica Prealăudată, Ceea ce Te-ai istovit de amărăciune, stând lângă crucea Fiului şi Dumnezeului Tău, ascultă suspinele şi lacrimile noastre şi ne izbăveşte de mâhniri, boli şi moartea cea veşnică pe toţi cei care nădăjduiesc la nespusa Ta milostivire.Ajută-ne Maică Sfântă să nu ne facem duşmani, iar pe cei pe care-i avem Te rugăm iartă-i şi domoleşte-le lor îndârjirea, că şi noi îi  iertăm şi ne rugăm pentru binele şi luminarea lor şi a familiilor lor. Tu Maică, îndrăznire având către Cel Născut din Tine,ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale, ca fără de oprelişti să ajungem în Împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii să-I cântăm Slavă Lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Maică Sfântă Îţi mulţumim pentru toate milele Tale! Amin!


sursa: Ierodiacon Ioan Danci

5 comentarii:

  1. Am citit aceasta rugaciune care mi-a ajutat foarte mult oamenii sunt suspiciosi si nu cred decat atunci cand sunt foarte amarati.
    Eu eram foarte suparata pe o persoana care imi rasese in fata si ma batjocorise pentru un lucru de nimic am zis dimineata rugaciunea ,si am dat chiar de aceea persoana in tramvai vine la mine si ma intreaba ce fac dupa care in aceeasi zii suna sotul ei sa mergem la masa seara ma uimit numai un miracol putea sa fie acesta de la dumnezeu . Am uitat sa mentionez ca nu stiam cum voi reactioana cand ma voi intalnii cu ea pt ca nu v-am spus dar ea stia f bine ca eu am inteles ce sa intamplat si cat de josnic a procedat
    dar Maicuta Domnului a intervenit imediat ce eu i-am citit rugaciunea in aceeasi zi multumesc bunului Dumnezeu si Maicii Domnului care nu mi-a trecut cu vederea nici un gand deci doar m-am gandit la ceva si maicuta a raspuns promt ca o Mama Slava voua pentru toate bunatatile pe care ni le trimiteti in fiecare clipa a vietii noastre. Rugati-va cu incredere raspunsul nu va intarzia Preotul nostru spune Indatorati-l pe Hristos ,el nu ramane niciodata dator doamne ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa rugaciune ,si de mare folos. Doame ajutane!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiu de ce acest numar 7 ma urmareste mereu
    nu stiu care este semnificatia lui dar toata viata simnt ca ma urmareste
    sa va povestesc putin din viata mea
    m-am casatorit la 25 de ani ,2 plus 5 fac 7 ,sotul meu e nascut pe 7 ,fiul meu e nascut pe 7 ,fiica mea e nascuta pe 16 adica tot 7 ,pe baiat l-am nascut la 27 ani ,nr de la poarta casei e 7 dupa 7 ani de casnicie sotul meu m-a parasit si am ramas singura cu 2 copii ,oare ce sa cred ?daca cumva stiti varog sa-mi spuneti ,oare ma voi impaca cu sotul meu dupa 7 ani?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu ce sa mai fac...Logodnicul cu Care trebuia sa ma casatoresc anul trecut nu mai vrea sa auda se minę, śe roaga Lui Dumnezeu sa scape de mine ...Sunt in culmea disperarii...ce sa fac???

    RăspundețiȘtergere
  5. cititi acatistul impacarea celor invrajbiti la icoana 7 sageti

    RăspundețiȘtergere