Dynamic Glitter Text Generator at TextSpace.net
Multi-styled Text Generator at TextSpace.net

luni, 31 octombrie 2011

BOALA ŞI VINDECAREA SUFLETULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXĂ

BOALA ŞI VINDECAREA SUFLETULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXĂ

Principala premisă de la care porneşte acest articol este că Ortodoxia nu  aduce numai un „sistem” de comportare morală, ci mai mult decat atat asigură un tratament vindecător care vindecă cel mai profund aspect al personalităţii omeneşti. Aceasta este învăţătura fundamentală a Părinţilor Bisericii: sufletul omului suferă de o boală care îi perturbă legătura cu Dumnezeu şi cu aproapele, ba chiar şi cu lumea. Întreaga strădanie a Bisericii Ortodoxe stă în a-l duce pe om de la dragostea egoistă şi utilitaristă la dragostea jertfelnică. Dar aceasta presupune vindecarea lui.

1.  Ortodoxia ca metodă de vindecare a sufletului

Ortodoxia nu poate fi privită ca o filozofie, set de doctrine sau o etică seacă, ci ea constituie o metodă de vindecare. Ea îl vindecă pe om. Teologia ortodoxă are legături mai degrabă cu medicina, decât cu filozofia.
Spre deosebire de alte metode psiho-terapeutice umaniste, noi nu încercăm să pătrundem în aşa-numitul subconştient pe cont propriu, cu ajutorul raţiunii, căci aceasta ar putea duce la schizofrenie. Metoda noastră este următoarea: fără a ne lăsa atraşi în auto-analize obositoare, încercăm să ţinem poruncile lui Hristos în viaţa noastră. Iar încercând să ţinem poruncile lui Hristos, vechiul nostru ‘eu’ (cel dinainte de a-l cunoaşte pe Dumnezeu), cu toate patimile şi păcatele sale, se dezvăluie sau ‘iese la suprafaţă’. Urmează apoi o  lungă strădanie a vindecării acestor patimi.
Atâta vreme cât tânjirea sa nu este împlinită şi omul rămâne departe de Dumnezeu, el suferă tot mai mult. Câtă vreme nu-şi împlineşte rostul său adânc pe pământ, adică părtăşia sau comuniunea cu Dumnezeu, oricât ar fi de eficiente tratamentele medicamentoase şi psihanalizele la care se supune, omul rămâne mereu cu o nostalgie şi o căutare tragică.

2. Boala sufletului

Sufletul omului

După învăţătura Părinţilor, omul este după chipul lui Dumnezeu. El nu-şi raportează viaţa la sine, ci la Dumnezeu. Prin harul şi prin voinţa Creatorului, sufletul nu îşi încetează niciodată existenţa, nici chiar după moartea fizică a omului. Dar atunci când el se deconectează de bună voie de la Sursa divină, când nu trăieşte într-un mod adecvat lui Dumnezeu, atunci se află într-un fel de ‘moarte clinică’ sau stare vegetativă spirituală. Prin urmare, noi nu privim sufletul independent de Dumnezeu. Tocmai această afirmaţie arată deosebirea faţă de vechile idei filozofice despre suflet, dar şi faţă de poziţiile psihologice moderne.
Suflet şi trup

De bună seamă că sufletul şi trupul sunt inter-dependente. Sufletul este strâns legat de trup. Părinţii spun că se întâmplă cu sufletul ceea ce se întâmplă cu fierul înroşit în focul unui furnal: se face foc, rămânând totuşi fier după natură. Sufletul este pretutindeni în trupul omului. Tocmai de aceea, în Biserica Ortodoxă spunem că boala sufletului ’contaminează’ şi trupul, tot aşa cum boala trupului molipseşte uneori sufletul. Datorită acestei legături lăuntrice se întâmplă că, deşi sufletul vrea să ajungă la comuniunea cu Dumnezeu, trupul nu primeşte să urmeze sufletului, din pricina patimilor, şi astfel apare oboseala fizică. Atunci ne dăm seama că, deşi sufletul se simte mai curând sănătos, totuşi trupul se simte bolnav şi slăbit. Se adevereşte atunci cuvântul Domnului: „Că duhul osârduitor este, iar trupul neputincios” (Mat. 26, 41).
Ce anume este boala sufletului

Dacă nu cercetăm unde se află boala omului, cum putem şti ce anume trebuie să vindecăm? Chiar în ceea ce priveşte corpul, dacă omul urmează un tratament greşit, nu se va vindeca niciodată. La fel se întâmplă şi cu viaţa sufletului. Iar la întrebarea de mai sus, Sfinţii Părinţi răspund la unison: sufletul este bolnav, deoarece mintea este bolnavă. Mintea, sau “ochiul sufletului” este ceva diferit de raţiune. Iar boala este întunecarea minţii. Şi vindecarea este luminarea ei.
Pentru a înţelege mai bine aceste concepte de insipraţie evanghelică, trebuie să ne referim la cuvintele lui Iisus Hristos:
Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău este curat, şi trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, şi trupul tău e întunecat. Aşadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric”. (Luca 11, 34).
Aşa cum geamurile fumurii ale unei încăperi pot să împiedice lumina soarelui să intre ,tot aşa şi mintea (sau ochiul sufletului), dacă este bolnavă, este incapabilă să sesizeze pe Dumnezeu, Cel ce este Lumina Lumii (Ioan 8, 12).
Apoi, când facultatea mintală a omului nu “funcţionează” cum se cuvine, apar anomalii. Toate patimile se răzvrătesc, iar omul se foloseşte în mod egoist, atât de Dumnezeu, cât şi de aproapele său pentru a-şi întări ‘fericirea’. Este necontenit într-o stare de nelinişte. Sunt creştini care spun adeseori: „Dacă aproapele meu s-ar purta altfel cu mine, dacă aş avea copii mai buni, dacă soţia mea nu ar fi făcut asta şi asta, dacă…, dacă…, probabil că aş fi dus o viaţă creştinească”. Aproape toţi avem impresia că încetarea problemelor exterioare ne-ar face mai buni. Dar adevărata problemă care ne chinuieşte este una lăuntrică, interioară. Şi aceasta este întunecarea minţii. Deoarece, în starea noastră căzută, acuzăm totul, chiar momentele bune din viaţă. Când însă mintea este eliberată prin metoda şi tratamentul duhovnicesc potrivit, omul simte că nu mai are probleme serioase.
Luminarea minţii ne face în stare să vedem dragostea lui Dumnezeu atât în bucurie, cât şi în întristare, în fericire şi în nefericire, în necaz şi în alinare, în aşa-numiţii oameni buni şi în aşa-numiţii oameni răi etc. Astfel încât ceea ce alţii socotesc a fi nenorocire, noi o luăm ca pe o binecuvântare, iar ceea ce alţii iau drept binecuvântare, noi socotim nenorocire.
Aşadar, problema principală a omului este cum să înveţe să-şi vadă starea de boală lăuntrică, care este chiar întemniţarea (încarcerarea) şi întunecarea minţii.
Ce este întunecarea minţii?
Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate enegiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Despărţirea minţii de Dumnezeu îl poate face pe om o fiară. Astfel, din pricina relei funcţionări a minţii, atât patimile trupului, cât şi cele ale sufletului se dezlănţuie. Şi diavolii, sau îngerii căzuţi, care au minţi mult mai ‘performante’ decât a noastră, cunosc bine aceasta, astfel că se străduiesc şi mai mult „să întunece puterea nostră mintală”. Ei ştiu că, dacă întunecă mintea, pot cu uşurinţă să-l
împingă pe om să facă orice voiesc ei. Omul poate ajunge la nebunie; în această stare, putem spune cu certitudine că omul nu se poartă normal. Este antisocial. Un alt simptom al acestei stări este proliferarea imaginaţiei şi a gândurilor negre care ne stăpânesc memoria.
Cu cât omul este mai bolnav sufleteşte, cu atât imaginaţia sa negativa este mai bogată. Cum ne dăm seama că o persoană suferă de anomalii psihologice şi se îndreaptă în mod sigur către schizofrenie ? Starea sa este dezvăluită de iluziile, dezamăgirile şi toate imaginile sale fantastice. Dis-funcţia psihologică este în primul rând o boală duhovnicească, ce duce la moartea minţii.
3. Vindecarea sufletului

Mai întâi, trebuie să subliniem că Biserica este un spital duhovnicesc ce-l vindecă pe om. Biserica nu este o asociaţie de oameni buni şi evlavioşi, ci Trup tainic al lui Hristos (I Cor 12, 27), înlăuntrul căruia oamenii se vindecă. Ea primeşte oameni bolnavi şi vindecă rănile lor duhovniceşti. Putem spune că în Biserică există trei categorii de creştini: prima, a celor netămăduiţi sufleteşte, care nici nu sunt tămăduiţi, nici nu ştiu ce este vindecarea; a doua, a celor care se tămăduiesc, a creştinilor care se străduiesc să se tămăduiască intrând în Tradiţia ortodoxă şi care înaintează statornic spre vindecare. În sfârşit, celei de-a treia categorii îi aparţin Sfinţii Bisericii, cei care sunt deja tămăduiţi duhovniceşte.
Într-adevăr, vindecarea trebuie concentrată asupra minţii (cum am mai spus, înţeleasă nu atât ca raţiune, ci ca ‘ochii ai sufletului’). Mintea oarbă şi cuprinsă de întuneric trebuie luminată şi reînviată. De bună seamă, omul bolnav sufleteşte este plin de patimi, stăpânit de gânduri şi fantasmagorii. Însă omul care vrea să se vindece trebuie să-şi întoarcă atenţia în primul rând asupra acestui aspect. Trebuie să-şi tămăduiască mintea.
Este foarte important felul în care descriu Sfinţii Părinţi vindecarea şi reînvierea minţii. În general, există patru factori lucrători întru vindecarea minţii: credinţa adevărată, conştientizarea bolii, existenţa unui preot tămăduitor şi, în sfârşit, ’metoda’ potrivită pentru reînvierea minţii, care este denumită în limbaj ortodox ”nevoinţă”.

Căi de vindecare

a) Credinţa ortodoxă

Cu adevărat este nevoie de o credinţă tare; căci dacă credinţa se schimbă, se deformează automat şi vindecarea. Spre exemplu: dacă renunţăm la învăţătura că Hristos este Dumnezeu, nu mai putem fi mântuiţi; căci cum ar putea un om să mântuiască un alt om ? Este unul din argumentele principale ale Sfântului Athanasie cel Mare împotriva lui Arie, care susţinea că Hristos nu este increat, ci creat. Dacă tăgăduim că Duhul Sfânt este Dumnezeu, atunci iarăşi tăgăduim mântuirea, ş.a.m.d. Aşadar noi credem şi mărturisim că Hristos e singurul Dumnezeu adevărat; că Biserica este un spital care îl vindecă pe om; că Sfinţii Părinţi sunt adevăraţi vindecători, care vindecă prin puterea lui Hristos; că poruncile lui Dumnezeu sunt asemenea prescripţiilor unui doctor, care pornesc de la boala concretă a omului şi vizează vindecarea lui. Astfel, încercăm să ţinem toate poruncile lui Hristos (cf. Evanghelia după Matei cap. 5-7), iar inima începe încet să se vindece.
b) Conştientizarea bolii

Pe locul doi urmează conştientizarea bolii. Trebuie să fim conştienţi de boala noastră. La fel cum bolnavul îşi dă seama de boala sa şi se duce la doctor spre a fi tămăduit, la fel se întâmplă şi cu boala duhovnicească.
Pentru a conştientiza starea noastra sufletească, ne străduim – după cum am spus – să ţinem poruncile lui Hristos. Făcând aceasta, trupul se supune sufletului, iar sufletul, voii lui Dumnezeu. Dacă nu suntem conştienţi de boala pe care o cauzează păcatul, de confuzia generată de raţiune, de neliniştea iscată de gândurile de nesiguranţă şi deznădejde sau de remuşcări şi de imaginile închipuite, atunci încercăm să cercetăm Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Astfel putem să ne dăm seama de lipsurile noastre sau, mai degrabă, şi chiar mai bine, simţim că suntem bolnavi. Cuvintele proorocilor, apostolilor şi sfinţilor ne sunt un fel de oglindă duhovnicească. Aflând martiriul sfinţilor mucenici, ajungem conştienţi de lipsa noastră de credinţă. Citind despre viata de asceză a atâtor sfinţi, ne dăm seama de inerţia noastră spirituală.
Dar mai există încă două căi de recunoaştere a stării noastre duhovniceşti. Prima este venirea harului lui Dumnezeu în sufletul nostru. Astfel, când harul lui Dumnezeu vine în inima noastră, el ne dezvăluie starea în care suntem. Apostolul Pavel, după vederea lui Hristos în slava Sa, s-a dus în pustia Arabiei şi a trăit în adâncă şi deplină pocăinţă. Pocăinţa este grea pentru omul ne-duhovnicesc. Dar când în sufletul său răsare harul lui Dumnezeu, el îşi vede pustiirea şi începe să plângă.
Există şi o a doua cale prin care ne dăm seama de starea noastră duhovnicească: eşecul total al vieţii noastre. Când ni se iau cele câteva proptele pe care ne-am sprijinit întreaga viaţă, când eşecul în viaţa personală sau în cea familială şi socială ne duce într-o fundătură, atunci, dacă avem o înclinaţie lăuntrică, vom găsi ieşirea, care este Hristos. Deznădejdea lumească împreunată cu nădejdea în Dumnezeu ne poate duce la conştientizarea stării noastre duhovniceşti.
c) Preotul-tămăduitor ortodox

Dar, de bună seamă, se cere şi un tămăduitor duhovnicesc potrivit, spre a fi călăuziţi cum se cuvine. Apostolul Pavel, după vedenia de pe drumul Damascului, s-a întâlnit cu Anania. La fel, fiecare om care păseşte pe calea credinţei, are nevoie de un călăuzitor. Este absolut necesar pentru viaţa sa duhovnicească. Este aproape cu neputinţă ca omul să înainteze fără un călăuzitor. Drumul vieţii duhovniceşti este atât de lung, încât nimeni nu poate călători şi ajunge la capătul său fără o călăuză.
Preotul se cheamă şi părinte duhovnicesc. De ce este părinte ? Fiindcă naşte fii duhovniceşti. Apostolul Pavel foloseşte de mai multe ori termenul, în Epistola către Corinteni spune: „Că de aţi avea zece mii de dascăli întru Hristos, dară nu mulţi părinţi; că întru Hristos Iisus prin evanghelie eu v-am născut pre voi” (1 Cor. 4, 15). El i-a născut prin evanghelie, adică prin dumnezeiasca Descoperire pe care o primise de la însuşi Hristos. Apostolul Pavel primise Descoperirea de la Hristos. Era purtător al Descoperirii dumnezeieşti şi a împărtăşit-o, a predat-o fiilor săi duhovniceşti; şi astfel le-a dat din nou viaţă.
În tradiţia patristică se vorbeşte despre două feluri de botez, întâi, botezul prin apă; iar al doilea, botezul prin Duh. Hristos a descoperit acest adevăr în convorbirea Sa cu Nicodim. El a spus: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Simon Magul, de exemplu, fusese botezat în numele lui Hristos, totuşi nu primise încă Botezul Duhului. Din această cauză, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „A fost botezat, dar nu luminat. Deşi şi-a băgat trupul în apă, sufletul lui nu a fost luminat de Duhul”. Vedeţi cum vindecarea urmează chiar după botezul cu apă, până ce omul primeşte Botezul Duhului – care este luminarea minţii – când se face Templu al Duhului Sfânt ?
De altfel, Sfântul Apostol Pavel îşi arată maternitatea duhovnicească şi faţă de Galateni: „Copiii mei, pre care iarăşi cu durere vă nasc, până ce se va închipui Hristos în voi” (Galat. 4, 19). Preotul este şi doctor ce vindecă bolile duhovniceşti ale poporului. El este cel care vindecă prin puterea lui Hristos – ca un alt Moise – poporul cel nou al lui Dumnezeu şi-l călăuzeşte către pământul făgăduinţei. Din toate aceste pricini cred că termenul de tămăduitor pentru preot – şi mai ales pentru părintele duhovnicesc – nu este nepotrivit.
d) Metoda tămăduirii ortodoxe sau nevoinţă ortodoxă

Liniştirea minţii de involburarea de ganduri
„Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui întru ascuns” (Mat. 6, 6).
Astăzi, mulţi oameni trăiesc într-un fel de închisoare a simţurilor. Suntem închişi în aceasta şi ni se dă voie cel mult să-i înfrumuseţăm atmosfera înspăimântătoare. Dar partea tristă este că nouă ne place să trăim şi să ne petrecem vieţile „întemniţaţi”. Tocmai de aceea cresc atât de mult aşa-numitele probleme psihologice şi chinuitoarele probleme existenţiale, care nu pot fi rezolvate prin soluţiile omeneşti. Proliferarea îmaginaţiei bolnave, divinizarea raţiunii, dezlănţuirea necontrolată a simţurilor şi inexistenţa liniştii lăuntrice ne-au făcut să ne îmbolnăvim. Nu ne mai putem privi drept în ochi.
Mai mult, ne temem de singurătate şi izolare, de aceea nu mai suportăm să fim singuri. De îndată ce intrăm în maşină, deschidem imediat radioul sau casetofonul cu muzica preferată, ca să ne ţină de urât. Întorcându-ne acasă, primul lucru pe care-l facem este să deschidem televizorul, indiferent dacă cineva se uită la el sau nu. Ne-am umplut mintea de gânduri care ne tulbură şi nu ne lasă să gândim în tihnă. Toate acestea şi încă multe altele arată inexistenţa isihiei sau liniştirii lăuntrice a minţii.
Îmaginaţia bolnavă

Imaginaţia este, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însuşire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieşirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.
Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginaţia primeşte aceste experienţe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită şi le păstrează spre a crea necontenit probleme. Astfel, în chip hazliu, am putea spune că imaginaţia este un televizor color inventat înaintea celui real.
Sfinţii Părinţi deosebesc mai multe feluri de imaginaţie; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile aşa-numitelor păcate trupeşti. Prin imaginaţie, simţurile proiectează aceste imagini pe ecranul minţii, continuând s-o ţină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este aşa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi, lăsându-se purtaţi cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulţi oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfăţişează în străduinţa noastră de a-L închipui pe Dumnezeu şi puterile îngereşti în chip raţional, făcând speculaţii despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creştinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniştirii minţii, spre a ajunge la părtăşia şi unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoaşterea Lui. Iar meşteşugul (metoda) isihiei ţine de curăţirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri şi îmaginaţie bolnavă.
Cu cât imaginaţia cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârşia lui se află imaginaţia.
Vedem chiar oameni care merg la biserică şi vor să ducă o viaţă creştinească; dar continuă totuşi să îşi cultive îmaginaţia. Şi-L închipuie pe Dumnezeu, şi-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovniceşti, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări şi înşelări.
Noi, oamenii de azi simţim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţurile şi primind de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar cauzează anomalii fizice. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nu îşi fixeze mintea asupra unor anumite idei.
De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri. Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenţia ca nici un gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniştirea şi rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.
Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra.
Patimile

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, patimile nu sunt puteri care au pătruns în noi – şi trebuie smulse – ci sunt energii ale sfletului care au fost denaturate de păcat şi trebuie deci preschimbate. De exemplu: mânia este firească spre a putea fi întoarsă împotriva diavolului; însă noi o folosim împotriva fraţilor noştri. Bucuria este firească doar când este întru Hristos. Am primit de la Dumnezeu ţinerea de minte a răului tot ca o armă împotriva diavolilor. Am primit dorinţa de adevărata plăcere, care este legată de bunătăţile cele veşnice; însă noi o folosim rău, într-un mod păcătos.
Lupta cu patimile este grea şi primejdioasă, tocmai pentru că ele sunt împletite cu virtuţi şi ţin de vârsta omului şi de felul său de trai. Totuşi, se pot arăta câteva principii generale de vindecare, însă este necesar să subliniez că avem trebuinţă de un preot-tămăduitor care să ne ajute sa ne vindecăm de stările demonice ale patimilor.
a) Un principiu general spune că vindecarea nu înseamnă eliminarea patimilor, ci preschimbarea lor. Dumnezeu ne-a dat dragostea ca să-L dorim pe El, însă noi am întors-o spre cele trecătoare. Acum trebuie s-o preschimbăm, trebuie s-o întoarcem din nou către Dumnezeu. Acelaşi lucru trebuie făcut cu toate patimile.
b) Reorientarea energiilor sufletului se lucrează prin harul lui Dumnezeu, dar şi cu împreună-lucrarea omului. Nici Dumnezeu singur nu poate ajuta, nici omul singur nu o poate săvârşi.
c) Primim puterea şi harul lui Dumnezeu prin rugăciune şi, mai ales, prin taina spovedaniei. Ştim din experienţa personală că spovedania – mai ales spovedania curată – îl uşurează pe om. Dacă învăţăm să ne deschidem lui Dumnezeu, scăpăm de multe probleme care sunt urmarea izolării lăuntrice a sufletului. Spovedania, ca parte a pocăinţei, este încetarea monologului cu sine şi deschiderea dialogului cu Dumnezeul Cel Viu.
d) Trebuie luptat împotriva patimii care ne asupreşte cel mai mult, călăuziţi fiind de părintele duhovnic. Fiecare om are o patimă mai puternică decât celelalte, care-l ţine legat de pământ şi nu-l lasă să se deschidă lui Dumnezeu. Ne dăm multă osteneală să luptăm împotriva acelei patimi, care
poate fi cauza celorlalte. Deci când luptăm cu acea patimă, le vindecăm şi pe celelalte.
e) Nu trebuie să ne hrănim patimile. Când suntem conştienţi de o patimă, încercăm să o lipsim de tot ce o întăreşte. Astfel, încet dar sigur, se ofileşte şi moare. Încercăm să nu le hrănim, adică oprim gândurile şi cauzele care le inflamează. Dacă e vorba, spre exemplu, de patima desfrânării, fugim de toate imaginile, vorbele şi contextele păcătoase care pot să aprindă în noi aceste dorinţe pătimaşe.
f) În învăţătura patristică există îndrumări anume de luptă împotriva fiecărei patimi. Totuşi aceeaşi patimă are trebuinţă de un tratament diferit la fiecare persoană. Doi oameni au patima mâniei; unul se poate vindeca prin liniştirea minţii, celălalt prin ascultare. Din această pricină, acelaşi sfat, aplicat aceleiaşi patimi, poate fi leac unuia şi otravă altuia. Deci este nevoie de un ajutor pe Cale.
g) Sfânta Euharistie (Împărtăşanie)este Taina care deosebeşte clar Biserica de alte religii. Dar, izolată de întreaga sa metodă de tămăduire, dumnezeiasca împărtăşanie nu numai că nu ne ajută, ci chiar ne condamnă (I Cor 11, 23).

Mănăstirile ca loc de terapie intensivă sufletească
Biserica este un spital. Şi, întocmai cum în spitale există un tratament anume pentru fiecare stare, la fel se întâmplă şi în Biserică. Întocmai cum în spital sunt cabinete de tratament ambulatoriu, secţii de terapie intensivă şi secţii de recuperare şi convalescenţă, la fel este şi în Biserică. Parohiile funcţionează ca nişte cabinete de tratament ambulatoriu, pe când mănăstirile ortodoxe sunt unităţi de terapie intensivă. Trecând de treapta curăţirii, pacientul îşi încheie perioada de convalescenţă şi, în final, ajunge la tămăduire, când mintea sa este luminată. Vindecarea se continuă până ce ajunge la vederea duhovnicească şi la neîncetata simţire a lui Dumnezeu.
* adaptare după Hieroteos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia ortodoxă

http://biserica-boras.se/
Read more >>

Lansare de carte: "KALIST MONAHUL, UCENIC AL SFANTULUI NICOLAE VELIMIROVICI"

Marti, 1 noiembrie, ora 17,00 - lansare la Sophia a unei carti a editurii Predania: “KALIST MONAHUL, UCENIC AL SFANTULUI NICOLAE VELIMIROVICI”

Read more >>

duminică, 30 octombrie 2011

Cum vor fi judecati parintii care nu-si educa copiii

Cum vor fi judecati parintii care nu-si educa copiii


 
CELE PAISPREZECE PRICINI PENTRU CARE VOR FI JUDECATI PARINTII CARE NU-SI CRESC COPIII IN FRICA SI CERTAREA DOMNULUI
 
“V-am vorbit deunazi despre pedeapsa copiilor care nu asculta de parintii lor. Astazi am sa va spun ceva  despre cele paisprezece pricini, pentru care se vor judeca parintii care nu-si cresc copiii in frica si certarea Domnului. Si iata ce am a va spune:
1. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si cu cei credinciosi ea se formeaza o data in sanul mamei  (Sirah 1, 14). Ati auzit in dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu porunceste in Legea Veche sa nu trecem cu vederea dobitoacele vrajmasilor nostri, cand acelea vor patimi rau (Iesirea 23, 4-5). Deci prima pedeapsa pe care o da Dumnezeu parintilor care nu se ingrijesc de a-si creste fiii in frica si certarea Domnului este tocmai pentru aceasta  adanca nepasare a lor; caci nevorbind ei a se ingriji de cresterea fiilor lor dupa voia Domnului, prin aceasta ii au mai rau decat pe niste dobitoace straine.
Calul neimblanzit ajunge naravas, asa si un copil lasat in voia lui ajunge rau-crescut (Sirah 30, 8).
2. A doua pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor, de nu vor creste pe fiii lor in frica si certarea Domnului, fiindca ei prin aceasta negrijire ii au mai rau decat pe vrajmasii lor. Mantuitorul nostru nu porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri (Matei 5, 44). Apoi, cata urgie a lui Dumnezeu nu va veni peste acesti parinti care nu-si iubesc pe fiii lor dupa porunca lui Dumnezeu si-i lasa pe ei sa lucreze orice rautate, spre a mosteni focul gheenei?
Cel ce invata pe fiul sau, intarata pe vrajmasi si inaintea prietenilor se va bucura pentru el (Sirah 30, 3). Varga si nuiaua dau intelepciune, iar copilul lasat de capul lui va aduce scarba si rusine parintilor sai (Pilde 29, 15).
3. Iarasi, in Sfanta Scriptura este porunca de a nu defaima pe cei straini (Iesirea 23, 9). Deci a treia pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor, de nu se vor ingriji a-si creste fiii in frica de Dumnezeu, deoarece prin aceasta nepurtare de grija ei se arata fata de fiii lor mai cu nepasare decat fata de un oarecare om strain pe care fiecare este  dator de a nu-l defaima sau de a-l trece cu vederea.
In ce chip miluieste tatal pe fii, asa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El (Ps. 102, 13).
4. Iarasi auzim pe marele Apostol Pavel ca de nu se ingrijeste cineva de cei ai casei lui, unul ca acela s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios; deci a patra pedeapsa a lui Dumnezeu care vine asupra  parintilor este deoarece prin aceasta necesare fata de casnicii lor, ei sunt mai rai decat necredinciosii. Daca insa  cineva nu poarta de grija de ai sai si mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios (I Timotei 5, 8).
5. A cincea pedeapsa vor lua de la Dumnezeu parintii care nu se ingrijesc de buna vietuire a copiilor lor, caci prin aceasta negrija, ei nu necinstesc numai trupurile lor, ci chiar si sufletele lor, care sunt nepretuite inaintea  Domnului, dupa marturia cuvantului care zice: Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Matei 16, 20). Deci, chiar daca numai un fiu ar avea cineva si, prin nepurtarea sa de grija, acesta isi va pierde sufletul, ce raspuns va da acel parinte in fata Dreptului Judecator?
Nu rade cu el, ca sa nu te doara impreuna cu el si mai pe urma sa ti se strepeseasca dintii (Sirah 30, 10).
Nu-l lasa in voia lui la tinerete si nu trece cu vederea greselile lui (Sirah 30, 11).
6. A sasea pedeapsa vor lua acesti parinti pentru ca ei, datorita nepurtarii lor de grija, nu numai pe  casnicii  lor ii defaima, ci si pe insisi copiii lor, care le sunt mult mai apropiati decat casnicii, caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? (Evrei 12, 7).
Daca esti dragastos cu fiul tau, te va infricosa; joaca-te cu el si te va intrista (Sirah 30, 9).
7. A saptea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parinti, atunci cand ei nu numai ca nu poarta de grija de fiii lor spre a-i creste in frica Domnului, ci chiar si pe altii care ar putea sa-i ajute spre acest lucru, nu ii cauta (ex. Duhovnici, profesori buni etc).
Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie sa o aiba; chiar cand va imbatrani nu se va abate de la ea (Pilde 22, 6).
8. A opta pedeapsa a lui Dumnezeu asupra parintilor vine atunci cand ei nu numai ca nu se ingrijesc sa caute povatuitor si dacal pentru fiii lor, ci chiar si pornirea cea buna a lor o opresc si cu orice chip se silesc sa puna piedici obiceiurilor lor cele bune, cum ar fi atunci cand opresc pe fiii lor de a merge la calugarie sau de a vietui in lume cu mare frica de Dumnezeu.
Cearta pe fiul tau si fa-l sa lucreze, ca sa nu se poticneasca intru rusine (Sirah 30, 13).
9. A noua pedeapsa asupra parintilor vine de la Dumnezeu atunci cand nu numai ca opresc pe copiii lor de la fapta buna, ci chiar se lupta pe toate caile spre a-i pedepsi si a nu-i lasa sa lucreze cele bune. Daca Scriptura zice: Nu necajiti pe sluga (Sirah 7, 21-22), cu cat mai mare pedeapsa nu vor lua acesti parinti pentru aceasta rautate a lor?
Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului (Efeseni 6, 4).
10. A zecea pedeapsa vor lua parintii de la Dumnezeu, cand nu se vor ingriji de cresterea fiilor lor in frica Domnului, deoarece pacatul lor nu este numai cu firea mai mare, ci si cu vremea; fiindca mult mai grea si mai mare este osanda celor ce gresesc acum, in legea Darului, decat asupra celor ce greseau in Legea Veche, deoarece Legea  Darului mult mai desavarsite invataturi are in aceasta privinta decat Legea cea Veche, care a fost numai o umbra a Evangheliei (Evrei 10, 1, 2, 27).
Povestiti-le feciorilor vostri, iar ei feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni dupa ei! (Ioil 1, 3).
11. A unsprezecea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parintii care nu-si cresc fiii in frica si certarea Domnului, fiindca in legea Darului, insasi nunta, prin care vin copiii in lume, de mai mare cinste s-a invrednicit de la Dumnezeu, suindu-se la treapta de Taina, prin minune care s-a facut de Mantuitorul Hristos in Cana Galileii (Ioan 21, 8-10).
Binecuvantarea tatalui intareste casa fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie (Sirah 3, 9).
12. A doisprezecea pedeapsa a parintilor care nu si-au crescut copiii in frica de Dumnezeu este intristarea si scarba pe care o vor avea din cauza fiilor celor rau crescuti.
Copiii rai fac viata amara parintilor, si viata amara este mai rea decat moartea (Sirah 30, 17).
Un fecior nebun este nenorocirea tatalui sau (Pilde 19, 13).13. A treisprezecea pedeapsa a parintilor acestora este ca vor fi prigoniti de fiii lor la batranete, asa cum a fost prigonit David Proorocul de fiul sau, Abesalom (II Regi 15), deoarece nu l-a pedepsit atunci cand l-a ucis pe fratele sau, Amon, fiindca il iubea pe el mai mult decat trebuia.
Pleaca grumazul lui la tinerete si bate-l pana este prunc, ca nu cumva, incapatanandu-se, sa nu te asculte (Sirah 30, 12).
14. A paisprezecea pedeapsa si nu ultima, a parintilor care nu si-au crescut fiii in frica si certarea Domnului, este aceea ca ei vor muri cu morti jalnice, de scarbe si de vesti rele, din partea fiilor lor, si se vor duce in munca vesnica, dupa cum s-a intamplat si cu Eli preotul, care a murit de naprasna, auzind de moartea fiilor sai celor rai si nelegiuiti (I Regi 4, 17).
Cel care cearta pe fiul sau va avea multumire si intre cei cunoscuti se va lauda cu el (Sirah 30, 2).
*
 Acestea toate se intampla atunci cand nici parintii si nici copiii nu au frica de Dumnezeu. Dupa  dumnezeiestii Parinti, intelepciunea are doua capete: unul este frica de Dumnezeu, iar la celalalt  dragostea  Lui.  Dumnezeiscul  Prooroc  David  zice  ca  frica  Domnului  este  inceputul intelepciunii; iar fiul sau Solomon o numeste pe ea scoala intelepciunii. Isus Sirah, aratand ca frica Domnului este mai presus decat toate faptele bune,  zice: Frica Domnului mai presus de toate a covarsit.
Cu frica Domnului se abate tot omul de la rau. Cu acesta frica si proorocul David pururea se impodobea spre a nu gresi; de aceea si zice: de-a pururea vedeam pe Domnul inaintea mea, ca sa nu gresesc. Apoi Sfantul Ioan  Scararul ne sfatuieste zicand: „Sa ne temem de Dumnezeu macar cum ne temem de fiara”.
Marele Vasile si Sfantul Dorotei si altii dintre Sfintii Parinti arata ca sunt doua frici de Dumnezeu: Prima este a celor noi incepatori, care nu fac binele pentru Dumnezeu, ci fiindca se tem de muncile viitoare; iar a doua este  frica Domnului cea curata, care ramane in veacul veacului (Psalm 18, 10).
Aceasta se naste din dragostea de Dumnezeu si este o frica fireasca, nu de rob sau sluga, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu; si cu aceasta frica se tem de Dumnezeu toti cei ce Il iubesc pe El foarte. Despre aceasta zice psalmistul: Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui (Psalm 33, 9).
Cu acesta frica nascuta din dragostea de Dumnezeu era imbracat marele Antonie, cand zicea: „Eu nu ma tem de Dumnezeu, fiindca Il iubesc pe El”. Este acea dragoste care scoate afara frica, despre care zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan in epistola sa soborniceasca. Dar sa se stie, ca nu poate cineva sa castige frica cea desavarsita, de nu o va castiga mai inainte pe cea dintai. Asadar, inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea de Dumnezeu sau, mai bine-zis, sfarsitul este desavarsita si curata frica, care se naste din dragostea de Dumnezeu.
Deci  frica  cea  deplina  si  desavarsita  a  sfintilor,  cu  care  ei  se  tem  de  Dumnezeu,  are inaintemergatoare frica cea din nou incepator, care se mai numeste si incepatoare.
Mustra pe fiul tau si el iti va fi odihna si iti va face placere sufletului tau (Pilde 29, 17).”

http://prgabriel.wordpress.com
(Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol. 11)
Read more >>

Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie

Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine's Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow's Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor (All Saint's Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie. Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de... rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc...
Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, "ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele...". Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceasta sarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horror exploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.
America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.
De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea "Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?", 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : "As vrea sa omor pe cineva..." Acesta este impactul sarbatorii !
Ca si in anii precedenti si in acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat aceasta sarbatoare: gradinite si teatre pentru copii speculand momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii nostri isi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta (ii ajuta in acest sens desenele animate cu monstrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror si cartile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.).
Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica.
Atunci cand Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant ridica biserici, americanii abia auzeau de invatatura lui Hristos! De ce ar trebui sa luam aminte acum la ce si cum ne invata ei sa sarbatorim? Sa speram ca ai nostri credinciosi vor intelege desertaciunea acestei false sarbatori si ca pe viitor o vor ocoli. 
Read more >>

Profetii ale Parintelui Arsenie Boca

Profetii despre Romania
 
 
In cele ce urmeaza va supun atentiei o suma de profetii lasate de cel mai mare calugar preot al Romaniei secolului XX – Arsenie Boca. 
 Cine a fost ?
Ca sa intelegeti cine a fost, va relatez urmatoarea frantura de istorie din viata acestui sfant . Anii ’50, Romania era sub ocupatie, parintii si bunicii cominternistilor de azi se straduiau de zor sa ne macelareasca elitele pentru a le lua locul, propovadirea religiei incepea sa fie interzisa, iar acest calugar continua sa faca minuni acolo in munti, la Sambata de Sus, in Fagaras. Noii securisti alergau dupa dobandirea a noi tehnici parapsiholgice. Sa nu uitam ca pana si SSI-ul lui Cristescu, cu tot cu scoala de parapsihologi, fuse-se decimata. Au pus ochii pe Arsenie Boca si pe minunile lui, gandind in micimea lor ca se joaca cu hocus-pocus. L-au luat si l-au inchis intr-o unitate a securitatii din Fagaras, la beci, in lanturi, ca le era frica de el. Ei bine, batut, umilit si nemancat, nu le-a spus decat ca el nu face minuni, ci Dumnezeu lucreaza. In schimb, la fiece 12 noaptea punea genunchii in pamant, moment in care drugurile si lacatele de la usa de otel a beciului sarea, la propriu. Comandantul unitatii , speriat de fenomen si ingrijorat pt soarta sa si a familiei sale, a invitat martori intreaga unitate, cu tot cu familiile acestora, plus ceva cominternisti de la “Centru”. La miezul noptii usile au sarit, ca de obicei, astfel chiar tortionarii au dus cu ei aceasta poveste , relatand-o posteritatii. Securitatea ii spunea “Vrajitorul”. Cine nu stie, a avut domiciliu fortat la Draganescu langa Bucuresti, pana a murit in 1989.

* Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu )

* Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. 
L -am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-¬a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

*Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară , dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara .
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)

*
* Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)

* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (

* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.

* Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.(proteja)
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)

* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu )

* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)

* Făceam serviciul în Braşov , la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus:
Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu )
 
Read more >>

vineri, 28 octombrie 2011


Sfintele Moaste mai fac minuni? 

Sfintele Moaste mai fac minuni?

 
Diavolul il atrage pe om tot timpul prin momeala. Il amageste cu finete. Iar omul care este strain de Dumnezeu, se lasa sedus si cade in pacat. Lucrarea diavolului sta in inselaciune. Una zice si altceva se intampla.

Sfintele Moaste sunt departe de a reprezenta o momeala. Nu au nimic din lucrarea demonilor: ceva sa-ti ia ochii, sa-ti pierzi mintile etc. Si ele castiga lumea fara a oferi ceva spectaculos ochiului trupesc.

Ca sa-l urmeze, diavolul a cautat sa-L seduca si pe Hristos: "Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor; Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si mi Te vei inchina" (Matei 4, 8-9). Si stim ca nu a reusit sa-L desparta pe Fiul de Tata.

Hristos insa, nu le-a propus nimic seducator Apostolilor ca sa-L urmeze: "Iata, va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor". Nu e nimic atragator in aceasta oferta. Si cu toate acestea Apostolii au ales sa moara pentru El.

Cand Hristos ii trimite pe apostoli la propovaduire, le cere: "Sa nu aveti nici aur, nici argint, nici bani in cingatorile voastre, nici traista pe drum, nici doua haine". Prin aceasta porunca, Hristos dorea sa elimine de la ei orice tentativa de a oferi un bun material - bani, haina etc, pentru a-i castiga pe oameni invataturii Sale.

Acelasi lucru se intampla si astazi. Slujitorii nu vorbesc de oferte, promotii pentru a-i atrage pe oameni sa cinsteasca Sfintele Moaste. Si ei vin cu miile in pelerinaj. Au credinta ca daca se apropie de minuni, de sfinti, vor avea parte de minuni in viata: rabdare in orice incercare, iubire fata de orice persoana, bucurie de viata in orice moment etc. Sigur, nu sunt minuni spectaculoase, dar sunt lucruri pe care nu ti le poti explica atunci cand intalnesti persoane care s-au facut partase acestor daruri. E bine ca orice om sa retina ca Dumnezeu este prezent in Sfintele Moaste. Iar acolo unde El este prezent, sunt nelipsite si minunile. Asadar, Dumnezeu face cu noi neincetat minuni, mai ales prin Sfintele Moaste.

Celor care vin la moaste pentru senzational, le amintesc cuvintele Sfintilor Parinti: "De vei vedea pe cel tanar de voia sa suindu-se la ceruri, apuca-l de picior si trage-l, caci nu ii este de folos".

Adrian Cocosila crestinortodox.ro
Read more >>

Patericul


Patericul

Patericul

Patericul este una dintre cartile de seama ale Bisericii Ortodoxe, dupa Sfanta Scriptura, alaturi de Filocalie, de scrierile si de Vietile Sfintilor. "Patericul" este numit astfel dupa cuvantul grecesc "patir", care inseamna "tata", in sensul de "parinte duhovnicesc". Dupa cum ii spune si numele, aceasta carte aduna in ea un buchet frumos mirositor de fapte bune si de vieti curate ale cuviosilor barbati ai lui Dumnezeu.
Ceea ce numim astazi "Pateric" este de multa vreme un gen de literatura duhovniceasca foarte raspandit in Biserica Ortodoxa. Desi exista mai multe "paterice", fiecare manastire si biserica locala putand scrie un "pateric" propriu, ele sunt foarte asemanatoare intre ele, fiecare cuprinzand scurte istorisiri si cuvinte de folos duhovnicesc.
Faptele sfinte mentionate in cuprinsul acestei carti binecuvantate sunt scrise pe scurt, sub forma de "apoftegme" (fraze scurte, proverbe, sentinte). Primele culegeri de asemenea apoftegme au aparut in pustiul Egiptului, in cadrul secolului al IV-lea, cand monahismul a inceput a inflori prin toate ungherele pustiului. Manuscrisele numite "paterice" au aparut din grija parintilor de a nu se pierde sau schimba pildele de vietuire si faptele sfinte ale inaintasilor lor, care pana atunci circulau pe cale orala, de la batran, la ucenic.
Prima adunare de apoftegme cunoscuta este "Patericul egiptean", considerat pana astazi drept "patericul prin excelenta", model al tuturor celor care au urmat lui. Alaturi de acesta, precum si mult dupa acesta, au aparut si alte paterice, dupa cum urmeaza: "Limonariul", "Matericul", "Parinti aghioriti. Flori din Gradina Maicii Domnului", "Patericul atonit", "Patericul de la Optina", "Patericul georgian", "Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev", "Patericul Lavrei Sfantului Sava", "Patericul romanesc", "Patericul Sarovului", "Patericul sinaitic", "Patericul de la Solovet", "Patericul de la Valaam", "Patericul de la Virita", "Matericul Sfintelor Femei din Orientului Sirian", "Patericul Lavrei Sfanta Treime, lavra Preacuviosului Serghie de Radonej", "Patericul Sfantului Grigorie Dialogul" etc.
"Patericul" ne pune deci inainte o colectie de invataturi si de experiente duhovnicesti culese din vietile parintilor cu traire sfanta. Pornind de la unitatea fiintiala a barbatului si a femeii, precum si de la judecata nepartinitoare a lui Dumnezeu, Sfantul Vasile cel Mare afirma insa egalitatea dintre faptele cele bune ale barbatului si cele ale femeii, zicand: "Una este fapta buna a barbatului si a femeii, deoarece alcatuirea lor este de aceeasi vrednicie, precum si rasplata asemenea pentru amandoi."
Deci este gresit a intelege ca "Patericul" este de folos numai calugarilor si barbatilor crestini, iar nu si femeilor. Faptele cele bune nu se impart in fapte barbatesti si fapte femeiesti, precum nici intelepciunea nu se imparte in doua, deoarece deosebirea sta numai in trupuri, iar nu si in suflete. Pentru aceasta, trebuie sa intelegem ca scrierile Sfintilor Parinti nu se adreseaza numai barbatilor sau numai femeilor, ci si unora si altora, fiecaruia dupa trebuinta sa.
Rezumand viata practica infatisata in apoftegmele din Pateric, parintele Teofil Paraian, afirma: "In Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Sa nu traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care, intr-un fel, am putea sa ni le castigam si noi insine. Invatam din Pateric un lucru foarte important: sa ne ferim noi insine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu, pentru ce nu putem face noi."
"Cand vrem sa ne imbunatatim viata si sa ne luminam mintea, trebuie sa scapam de pricinile care duc la patimi. O metoda infatisata in Pateric, in legatura cu despatimirea, este ocolirea pricinilor care duc la patimi, la rautati. Cand cunoastem pricinile patimilor, trebuie sa le ocolim, iar daca nu le ocolim, inseamna ca ne bagam in noi insine pricinile patimilor si avem temeiurile in noi, in legatura cu patimile."
Apoftegma: "Se spune ca la un parinte s-a dus cineva si i-a zis: "Parinte, pe mine ma lupta dracii!" Si cuviosul a zis: "Nu se poate, frate, pe tine sa te lupte dracii! Nu se poate, zice el mai departe, pentru ca dracii se lupta cu oameni mari, ca Moise si ca Ilie, iar pe noi ne lupta patimile noastre si acestia-s dracii nostri: patimile noastre."

Teodor Danalache crestinortodox.ro
Read more >>

Din categoria stirilor horror: ZOOFILII ISI CER "DREPTURILE"


ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
contact@alianta-familiilor.ro
 
27 octombrie 2011

ZOOFILII ISI CER DREPTURILE
Inca nu am scris despre zoofilie. (Pentru cei care nu stiu, putini presupunem, zoofilul este  persoana care intretine relatii sexuale cu animale. Zoofilia mai este cunoscuta si ca “bestialitate” si e pedepsita de lege) O facem astazi dind recent peste un material publicat in publicatia londoneza Telegraph despre o miscare in ascensiune a zoofililor americani si britanici pentru dobindirea de “drepturi”, inclusiv dezincriminalizarea bestialitatii si legiferarea casatoriilor intre finte umane si animale.  
Socati? Asa am fost si noi cind am dat peste notiunea asta bizara acum citiva ani. Auzim tot mai des despre “interspecies marriage” adica “casatoria intre specii.” De unde notiunea asta? Este un produs al evolutionismului si al darwinismului contemporan, si el in continua schimbare. Premisa e simpla. Omul, afirma evolutionistii, este un animal asa cum este un ciine. Se diferentiaza de animale doar pentru ca e numit putin diferit, “animalul uman” (“human animal”). Animalul uman se afla in virful piramidei animalelor, fiind un produs evolutiv al acestora. De ce atunci sa nu se permita si casatorii intre animale, in speta intre animalele de rind si “animalul uman”, adica omul? Restrictionarea casatoriei doar la specia homo sapiens, spun ei, este discriminatorie. Logic si inevitabil, adauga ei, casatoria intre specii e justificata.  
In primavara lui 2004 The Futurist a publicat provocatorul articol “The Transformation of Marriage” (“Transformarea casatoriei”) (il aflati aici: http://www.wfs.org/excerptma04.htm) Afirma, cu totul bizar, ca “the concept of marriage as a socially and spiritually sanctioned partnership need not be restricted to humans alone if the partners to the arrangement are bound by a clear sense of loving and lifelong commitment”. (“conceptul de casatorie ca parteneriat social si spiritual sanctionat social nu trebuie restrictionat doar la fiintele umane atita timp cit partenerii sunt legati de un sens clar al dragostei reciproce si a unei responsabilititati pe viata”). Autorul articolului este Stephen Bertman, profesor emerit de limbi si literatura la Universitatea din Windsor, Canada.  
Intunecimea Libertatii Sexuale  
Asupra zoofiliei redam articolul alaturat publicat pe 5 octombrie in The Telegraph si intitulat “Intunecimea libertatii sexuale: zoofilii americani adopta limbajul egalitatii.” Textul in engleza, intitulat, “The dark side of sexual freedom: American ‘zoofiles’ take on the language of euality” poate fi citit aici: http://blogs.telegraph.co.uk/news/timstanley/100108943/the-gay-rights-movement-has-emboldened-americas-bestiality-advocates/  
Fiecare societate isi are pervertii ei tragici. Ceea ce insa face diferita generatia prezenta de bestiali este sofisticatia lor politica si culturala. Au adoptat limbajul “drepturilor” si incearca sa se identifice cu alte minoritati sexuale. Michelle Bachmann [Nota AFR: candidata crestina la presedintia SUA care se opune drepturilor “minoritatilor sexuale’] trebuie sa fie foarte fericita. Asta intr-o oarecare masura valideaza prezicerea miscarii conservatoare crestine americane ca toata campania pentru drepturi egale a homosexualilor a deschis accidental usa unor cereri mult mai stranii si bizare.  
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA  
Va multumim pentru cele aproape 400 de semnaturi date pentru Declaratia de la Timisoara dupa lansarea, saptamina trecuta, a ultimului apel. Ne-ati ajutat sa trecem peste cele 7.500 de semnaturi propuse. Abnegatia acestui finis puternic ne-a impresionat. Indraznim sa facem inca un apel, de data asta justificat din doua motive. Am trecut de 7.800 de semnaturi si credem ca putem ajunge usor la peste 8.000. In al doilea rind, saptamina viitoare vom finaliza si inregistra in Consiliul Europei un memoriu privind drepturile parentale si dreptul copiilor la o familie traditionala. Declaratia de la Timisoara afirma aceste principii fundamentale. Vom include in memoriul nostru si semnaturile d-tre. Daca e posibil am dori sa inaintam chiar cu mult peste 8.000 de semnaturi. Deci, va rugam inca o data continuati sa semnati, si va multumim. Cu cit avem mai multe semnaturi, cu atit va fi mai bine si vom fi luati mai mult in serios.  
Cum se semneaza Declaratia? 
Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)  
Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”    
Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim. Va rugam deasemenea sa postati declarati peste tot unde avoti posibilitatea.  
LUCA VOLONTE APRECIAT IN SUEDIA
Luca Volonte, delegatul Italiei in Consiliul Europei, crestin si tata a doi copii, este un veritabil campion al valorilor crestine in structurile europene. Prieten apropiat al AFR, d-l Volonte a participat la conferinta anuala AFR de la Timisoara in martie 2010 cind s-a lansat si Declaratia de la Timisoara. Recent, colegii de la Scandinavian Human Rights Committee din Suedia, i-au decernat un premiu bine meritat, The Scandinavian Human Dignity Award. Felicitam si noi pe aceasta cale pe dl Volonte si am dori ca si Romania sa fie reprezentata in forurile europene de barbati si femei distinse care sa promoveze valorile crestine si nu sa le fie rusine de ele. In linkul alaturat puteti vedea fotografii de la evenimentul de decernare: www.scandinavianhumandignityaward.org.  
PENTRU ROMANII DIN CANADA
Activistii canadieni care urmaresc legalizarea eutanaziei si a sinuciderii asistate in Canada au lansat recent actiuni judecatoresti cu acest scop. Comunitatea crestina canadiana a lansat o petitie online care cere guvernului canadian sa respinga legalizarea lor. Rezidentii romani din Canada sunt rugati sa semneze petitia, pe care o gasiti aici: http://www.euthanasiaprevention.on.ca/signonline.htm  
România, printre primele 10 ţări care vor dispărea 
Ne-a atras atentia urmatorul articol publicat ieri in Adevarul. Frecvent atragem si noi atentia in materialele noastre asupra dezastrului demografic cu care se confrunta Romania fara ca liderii tarii sa-l discute sau sa-l confrunte. Cauza lui majora este avortul. In 60 de ani am avortat 22 de milioane de copii nenascuti. Nu e deci de mirare ca ONU prezice disparitia Romaniei in doar citeva generatii. Redam in intregime scurtul dar cutremuratorul articol din Adevarul. Va rugam dati mai departe la cit mai multi sa cunoasca si ei despre acuta criza demografica cu care ne confruntam. http://www.adevarul.ro/life/viata/web-ONU-_Romania-printre_primele_tari_care_vor_disparea_de_pe_fata_Pamantului_0_578942539.html
Dacă nu va creşte rata natalităţii, România va fi printre primele 10 ţări care vor dispărea, se arată într-un calendar al dispariţiei omenirii realizat de cercetătorii ONU. Cercetătorii au stabilit data aproximativă a morţii ultimei femei din fiecare ţară, pe baza ratei actuale de natalitate. Acest lucru semnalează sfârşitul ciclului de reproducere a populaţiei. Primele 10 ţări care vor dispărea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria şi Macedonia, potrivit clasamentului. Ultimele țări care vor dispărea sunt Statele Unite, insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile şi Norvegia. Tările din Africa, Orientul Mijlociu, cu excepţia Iranului, Asia Centrală şi Caucaz vor „supravietui". Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele şi majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia Braziliei şi Chile sunt tările care nu vor dispărea.  
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Colegii din Republica Moldova ne-au trimis urmatorul anunt.  
Cum am anuntat mai devreme in perioada 24-29 Octombrie organizatia noastra l-a invitat in Moldova pe Dr. Paul Cameron, pentru a pune in discutie legea [Nota AFR: propusa] antidiscriminare. Vizita lui a starnit reactii dure in randul homosexualilor. Va atasez linkul de pe situl nostru unde puteti urmari zilnic toate evenimentele legate de activitatea lui P. Cameron in Moldova. http://salvareafamiliilor.com/2011/10/vizita-dr-paul-cameron-in-republica-moldova/ Aici veti gasi poze, linkuri la video, etc. De data asta homosexualii au fost foarte agresivi. Chiar azi au facut un protest sub feresterele cladirii unde am organizat o masa rotunda cu Paul Cameron si reprezentanti ai institutiilor de stat si societatii civile. Gasiti video in linkul de mai sus.  
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro
FACETI-NE CUNOSCUTI! 
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  
ANUNTURI 
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.  
Alianta Familiilor din Romania
Read more >>

joi, 27 octombrie 2011

DESPRE RAI

Ierodiakon Ioan Danci:



DESPRE RAI

"Acum am să vă spun ceva despre Rai într-o istorioară care urmează de aici înainte. V-am spus că marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit veşnic să rămână acolo împreună cu Hristos, învăţătorul său, cu Ilie şi cu Moise, pentru că a gustat câteva clipe din slava raiului şi din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Şi iată ce am a vă spune.

<<A fost în Constantinopol un împărat roman pe la anul 814 şi a avut un frate al său după trup.Acesta nu s-a mai însurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios şi văzând cum trece viaţa aceasta ca fumul şi ca visul, ca floarea şi ca umbra, s-a gândit să se ducă la o mânăstire să se facă călugăr.

Şi s-a dus la o mânăstire din munţii Constantinopolului, la apa Şangarului. Şi-a împărţit toată averea lui şi a dat-o la săraci şi s-a îmbrăcat în rasa călugărească, primind numele de Cozma. Iar călugării ştiindu-l că învăţase carte cu împăratul şi văzând ascultarea şi smerenia lui, l-au pus stareţ; şi a stăreţit timp de 10-12 ani.

Apoi a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut mai mulţi ani, iar în una din zile şi-a dat duhul. Şi s-au adunat călugării care erau aproape trei sute, şi au început a plânge după păstorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma căci aşa îl chema. Şi stăteau uimiţi şi plângeau că un stareţ ca acela nu avusese mânăstirea de la începutul ei.

Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu a înviat.

Când a înviat privea cu ochii, cum stătea culcat cu faţa în sus pe laiţă, în podul casei. Şi cum stătea cu ochii aţintiţi în podul casei, şoptea cu buzele sale încet nişte cuvinte neîncheiate şi neînţelese de nimeni. Şi a stat aşa timp de aproape o zi întreagă. După aceasta a deschis ochii şi când a văzut pe călugări în jurul lui, a început a căuta în sân.

Şi căutând în sân, îi întreba pe călugări: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?" Şi mai trecea oleacă şi iar căuta în sân şi întreba: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?" Atunci călugării au văzut că el a avut mare descoperire şi au început a plânge, zicând:
- Părinte sfinte, dar cum de vorbeşti sfinţia ta acum? Ştii c-ai murit?
- Ştiu.
- Ştii că de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort? Spune-ne nouă, dacă poţi, te rugăm cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore, cât ai fost mort? Şi ce pâine ceri de la noi? Ce bucăţi de pâine cauţi în sân? Două bucăţi de păine uscată.

Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi:
- Dragii mei, adunaţi-vă aici că am să vă spun câte am văzut şi câte am auzit pe unde am fost şi câte mi-a ajutat Dumnezeu să ţin minte. Apoi a început să le spună aşa:
"Ştiu că ieri pe vremea aceasta, am murit. Şi când am murit, au venit în jurul meu o mulţime de diavoli, care de care mai urâţi. Unii boncăluiau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii croncăneau ca şi corbii, alţii şuierau ca şerpii şi toţi se repezeau la mine să mă ia. Şi spuneau: "N-ai făcut pocăinţă destul! Ai fost frate de împărat, ai trăit în palate şi încă nu ţi-ai ispăşit păcatele prin pocăinţă la mânăstire. Eşti al nostru!"

Şi zicea stareţul Cozma: "Eu cât am trăit, aveam în chilia mea icoana celor doi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi m-au luat dracii, unii mă împingeau din urmă, alţii mă trăgeau înainte, alţii mă împungeau, alţii mă muşcau şi mă duceau.

Iar eu strigam la Maica Domnului şi la cei doi sfinţi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul, să vină, să nu mă lase. Şi m-au dus diavolii şi deodată am ajuns la o prăpastie, o râpă, care nu era mai largă decât cât ar arunca un om voinic o piatră, ca o azvârlitură de piatră, dar adâncimea ei era până la iad.

Şi se auzeau în acea râpă, în acea prăpastie mari ţipete, mari vaiete, mari tânguiri. Şi peste toţi care erau acolo înăuntru mergea un rând de foc şi ei strigau: "Vai de noi şi de noi şi de cei ce ne-au născut pe noi". Şi dracii voiau să mă dea în prăpastia aceea.

Deodată s-a făcut o punte mică peste prăpastie, numai de două degete, dar fără bară. Şi ziceau dracii: "Din două una ai să faci: ori te dăm aici în prăpastia aceasta, ori treci puntea".

Şi spunea Sfântul Cozma: "Îmi era foarte greu şi una şi alta. De cad în prăpastie, mi s-a spus că aceea este gura iadului şi mă înghite şi nu mai ies. Ca să mă sui pe punte era de asemenea imposibil că toţi cădeau. Atunci când ei mă târau să mă arunce în flăcări, am strigat: Maica Domnului, nu mă lăsa! Şi deodată a apărut o femeie îmbrăcată în alb, ca fulgerul, şi doi apostoli. Erau Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi a zis Maica Domnului către Apostoli: "Ioane şi Andrei, luaţi sufletul acesta din mâinile dracilor şi-l duceţi până la Raiul desfătării". Şi atunci dracii au fugit toţi, şi m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Şi a zis apostolul: "Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte!" Şi-au sărit ei pe puntea aceea numai de două degete. Şi un apostol mă ducea de mână înainte şi unul mergea în urmă şi mă ţinea.

Şi-am trecut acea mare prăpastie pe puntea cea îngustă, dar la capătul punţii, era un arap care se părea că ajunge până la nori şi limba lui de zeci de metri afară de focşi ochi de flăcări şi acest arap stătea cu o mână deasupra prăpastiei şi mâna aceea care stătea deasupra prăpastiei era umflată ca un stâlp, iar cealaltă era zbârcită şi lungă.

Acela când ne-a văzut pe noi cu greu s-a dat în lături şi scrâşnea cu dinţii la mine: "Mi-ai scăpat de data aceasta, dar ai să mai vii odată pe aici". Şi eu, după ce am trecut de arapul acela, am întrebat pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Sfinţii ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care stă la capătul punţii aceleia pe unde am trecut?
- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii văzduhului.
- Dar de ce are mâna aceea umflată, care o întinde deasupra prăpastiei aceleia?
- De-atâtea suflete câte ia de pe punte, şi-i aruncă mereu în gura iadului. Că veşnic, veşnic vin de pe faţa pământului şi i s-a umflat mâna cât ia de pa punte şi aruncă în iad!
- Dar eu, am întrebat, am să scăp de el?
- Tu ai să scapi, fiindcă ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare şi pe noi. Deci nu te teme de el, căci mergem până la Raiul desfătării.

Şi am mers după ce am trecut de arapul acela şi am dat de nişte câmpii verzi cu milioana de milioane de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu este pe faţa pâmăntului şi cum nu poate să-şi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa: "Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta".

Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, în mijlocul acelei câmpii am zăzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat eu pe apostoli:
- Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care zboară pe aici?
- A auzit de "Sânul lui Avraam"?
- Am auzit în Evanghelie.
- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în "Sânul lui Avraam" şi care au fost drepţi şi milostivi ca el.

După aceea ne-am luat rămas bun, de la acela care zicea că este Avraam şi am pleact zburând; mergeam prin văzduh cu iuţeală mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu curcubee de aur, stăteau la porţi şi aveau săbii de foc; la poartă şi pe poartă era, ca şi cum ar răsări soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat acei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Avem poruncă de la Maica domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul desfătării.

Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate biserici şi palate ale cerului. Nimeni nu putea să numere atâtea biseric, şi atâtea minuni se vedeau, încât limbă de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singură ramură rodeau 60-70 feluri de roade.

Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în cort era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi băututri scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.

Toţi erau de această vârstă, căci la judecată toţi vor învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau negrăită frumuseţe, psalmi şi rugăciuni.

La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altuş de aur, la altul de argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atîta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.

Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnii mei, aici este Raiul desfătării?
- Nu frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.

Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pe cei blânzi! Şi de-abia am ajuns la pământ şi am întrebat:
- Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?

Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:
- N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie? În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Deci aici, frate Cozma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele şi păsările toate sunt după mărimea faptelor bune ale fiecărui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul pe faţa pământului cu post, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere.

De aceea este depărtare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune ale fiecărui suflet care a ajuns aici. Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa merge sufletul ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul.

Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi. Şi la alte porţi în forma fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat:
- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?
Şi au zis:
- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli după Judecata de Apoi.

Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:
- Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.

Atunci ne-au dat drumul şi am intrat.

Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat, care avea douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.

Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici pasăre, nici om, nici fiară, nici îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau:
- Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Acest palat este atât de mare, cât ar merge un om o mie de ani pe jos şi nu-l înconjură. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion şi care-l vor lua Apostolii după Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.

Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului. Şi am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un râu care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:
Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Şi am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi?
- Ai auzit ce zic? Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că aici în frumuseţea aceasta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se vor acoperi fărădelegile.

Atunci am întrebat:
- Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?
Şi a zis:
- Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru că, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.

Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.

Şi spune Sfântul Cozma:
- Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol şi din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo numai câteva minute şi numai am auzit un glas: "Luaţi pe stareţul acesta de aici, şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Trăian!" Că era mânăstirea de la Alfa apropiată de mânăstirea Trăian cum este mânăstirea noastră, Sihăstria, aproape de mânăstirea Secu, aproape. Şi îndată a venit îngerul Domnului, zicând:
- Frate Cozma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării.
- Dar unde suntem?
- Dacă treceam tunelul acesta ajungeam în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. Şi avem poruncă să te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfătării.

Deci, mi-am luat rămas bun de la aceia şi toţi îmi spuneau: "Nu te teme, frate Cozma, că tot aici ai să vii, când va fi sfârşitul tău!" Şi m-au luat pe altă cale şi am trecut şapte iezere de munci, şi m-au dus de am văzut muncile iadului şi am ajuns iarăşi în câmpia aceea unde era Avraam şi ne-am dus la el şi a întrebat Patriarhul Avraam:
- Dar l-aţi dus până la Raiul desfătării?
Iar ei au zis:
- Nu, ci până aproape de Raiul desfătării, căci a venit poruncă de la Dumnezeu să-l ducem în trup şi să învie, căci plâng după el fiii săi duhovniceşti!
Atunci Avraam a zis:
- Dacă se duce înapoi pe faţa pământului şi învie, am să-i dau şi eu ceva.

Şi mi-a dat un pahar de aur cu vin, şi trei bucăţi de pâine albă, curată. Şi-am băut din vinul acela puţin, şi atât era de bun şi dulce că a trecut în toate simţirile mele şi ştiu că am mâncat şi o bucată de pâine şi am zburat din grădinile acelea.

Şi am ajuns iarăşi la arapul acela care se lăuda că am să mai trec şi am trecut iarăşi prăpastia aceea mare pe care o trecusem şi deodată m-am văzut în mânăstire şi acum, cum mă vedeţi.

Ştiam că Patriarhul Avraam mi-a dat trei bucăţi de pâine, şi numia una am mâncat-o şi am băut vin acolo în "Sânul lui Avraam". Însă două bucăţi de pâine au rămas şi ştiu că le-am pus în sân. Aceasta caut eu acum. Vă rog, daţi-mi cele două bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Părintele Avraam, căci ştiam că le-am pus în sân. Şi dacă vreţi, duceţi-vă repede până la Mânăstirea Trăian şi vedeţi dacă monahul Atanasie nu cumva a murit!

Când s-au dus fraţii, atunci îl scoteau pe năsălie din chilie. Şi a spus cuviosul Cozma:
Ştiţi unde se duce Atanasie? Se duce în preajma Raiului desfătării, la acea masă, îngerească, căci am auzit că mi-a spus mie: "Luaţi-l pe acesta de aici, duceşi-l în trup, că plâng călugării după el şi aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Traian". Deci să ştiţi că monahul Atanasie s-a dus în locul meu şi se va bucura în vecii vecilor.

Aşa a fost Sfântul Cozma în Rai şi a văzut acolo şi pământul celor blânzi şi lăcaşul drepţilor. Aduceţi-vă aminte de predica aceasta, de pământul celor blânzi că fiecare îşi împodobeşte acolo pomul şi masa şi bucatele şi poamele şi păsările, toate, după cum se va osteni în viaţa aceasta ca să facă voia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastră este în ceruri. Ferice de creştinul acela care trăieşte pe pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării.

Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate şi bucurie şi pace întru Duhul Sfânt.

Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică să ne ajute la toţi să ajungem şi noi păcătoşii măcar cât de cât să moştenim "un colţişor de Rai", cum spune bătrânul Părinte Paisie câteodată la molitfă, numai să nu fim afară de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereşte, să ne chinuim în veci.>>"
Părintele CLEOPA
Read more >>