luni, 11 martie 2013

Putin despre 8 martie si ...mama pr. Petroniu Tanase de la Muntele ATHOS

 
Este o zi aleasă convenţional (n.r. – legată de mişcarea feministă, dar şi de serbarea femeii sovietice,  Lenin decretând în anul 1921 această zi ca Ziua Internaţională a femeii), dar aşezată nu întâm­plător înaintea unui mare praznic creştinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleană, anume de a umbri sărbătorile creştineşti prin aşezarea altor sărbători populare înaintea acestora şi încetul cu încetul să le şteargă din conştiinţa oamenilor.
Această strategie a prins din păcate în societatea românească, care a rămas cu aceste "false sărbători" chiar şi după ce regimul comunist a căzut, ba mai mult a mai impor­tat un lot proaspăt de sărbători din occident care nu au nimic în comun cu spiritualitatea adânc creştină a poporului român - vezi sărbători ca "Ziua îndrăgostiţilor", "Halloween".
Chipul mamei luminează sufletul oricărui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia şi toată viaţa îi poartă în inimă cele mai alese sentimente.
Modelul prin excelenţă de mamă este cel al Fecioarei Maria, în braţele căreia îşi găsesc alinare toţi cei oropsiţi şi împovăraţi. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminităţii şi afecţiunii materne. Prin Sfânta Fecioară s-a reabilitat neamul omenesc, prin "Fie!" de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a asculta porunca divină rânduită în Eden, prin Fecioara Maria "noua Evă" a fost ridicat blestemul căzut peste neamul ome­nesc, a fost reabilitată femeia.
Zămislirea dumnezeiescului Prunc a arătat vocaţia cea mai înaltă a femeii, aceea de a fi mamă. Multe femei din zilele noastre nu vor însă să-şi mai aducă aminte de această chemare la maternitate care le dă dreptul şi marele privilegiu de a fi "împreună lucrătoare cu Dumnezeu".
Demersul nostru se doreşte a fi o restabilire a sensu­lui original şi adevărat al sărbătorii femeii, care pentru creştini este pe 25 martie de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viaţă şi care s-au ostenit să o ocrotească şi să o desăvârşească curat.

Un sfânt părinte al Bisericii noastre spunea: "Daţi-mi mame creştine şi voi schimba faţa lumii!"
Şi pentru a con­templa chipul unei astfel de mame creştine, iată în contin­uare cum îşi aduce aminte Părintele Petroniu Tănase (trecut la Domnul la 22 februarie 2011) - stareţul Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte - de "icoana smerită a mamei sale": "În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu mare sfinţenie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu ştia carte, avea socotelile ei şi stia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi.
Milostenia îi era grija de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta şi-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tata o mai mustra uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morţilor le ţinea cu mare sfinţenie, în fiecare sâmbătă de dimineaţă dădea de pomană pentru cei adormiţi: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă dusă unei vecine. (...)
Era gospodina neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, opinci, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când nu eram în rânduială.
Evlavia, credinţa, împlinirea datoriilor crestineşti tradiţionale îi erau fireşti, izvorau din toată fiinţa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea (...) În Joia Mare a plecat de dimineaţă de acasă, iar când s-a întors şi am întrebat-o, am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar şi-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cina. "Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut şi eu măcar atâta, am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril, care zace în pat, şi i-am tras o pereche de colţuni noi în picioare." În Vinerea Mare toată ziua a fost cu ochii înlăcrimaţi." Când mă gândesc - îmi spunea ea - câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng şi să răcnesc de durere."
Bătrână şi suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, să sărute mâna bătrânelor şi a văduvelor şi să le strecoare câte un ban în mână. Odată m-a întrebat dacă este bine ceea ce face ea. "Niciodată - mi-a zis - n-am cheltuit aceşti bani pentru mine, ci cumpăr cu ei lumânări şi le aprind la Maica Domnului, iar acasă fac câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat."
A trecut la cele veşnice după o suferinţă de câteva luni. Încă înainte de Postul Sfinţilor Apostoli a atras atenţia surorii Glicheria: "Să chemi pe părintele Ionică să mă spovedească şi să mă împărtăşească." A postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Sâmbătă s-a lăut după obicei şi, în timp ce se pieptăna, i-a zis Glicheriei: "Adă fuga tulpanul să mă îmbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb. " "Unde-s mamă?"- zise Glicheria, uitându-se pe fereastră şi nevăzând pe nimeni. "Lasă - îi zise ea - că au treabă cu mine."(...) Apoi a devenit veselă cum nu era de obicei şi a început să cânte cântări auzite la biserica: "Hristos a înviat", "Câţi în Hristos v-aţi botezat" ,"Naşterea Ta Hristoase", Troparul Rusaliilor şi altele. Şi se ruga mereu: "Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa"; "Doamne nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi."
În ultima zi, luni şi noaptea spre marţi n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în şoaptă. Apoi i-a spus Glicheriei: "Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori şi busuioc..." apoi a şoptit "Iartă-mă!", apoi s-a întors pe o parte şi a adormit ca în somn. Sufletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri şi de necazuri. Faţa îi era liniştită şi un zambet îi încremenise pe buze." (Din volumul "Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească", Editura Bizantină, Bucureşti, 2003)
Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot aşeza în sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iată, icoana cea mai gingaşă în care se descoperă Dumnezeu.
La ţară, bătrânii puneau fotografiile părinţilor lor ală­turi de icoane, nu pentru că-i îndumnezeiau, ci pentru că-i ştiau alături de sfinţii la care s-au închinat toată viaţa cu credinţă.
Ce se cuvine deci să serbăm cu mare fast, "Ziua femeii" sau Buna Vestire "Ziua mamei" ?
Să ne întoarcem la tradiţiile noastre crestineşti şi româneşti, care au făcut să dureze acest popor până astăzi, şi să le sădim şi-n inimile cele curate ale urmaşilor nostri. Marele nostru geograf, creştin şi bun patriot Simion Mehedinţi spunea: "Un neam şi un popor atâta preţuieşte cât a învăţat din Evanghelie!" Parafrazându-l, am putea afirma că valoarea unui neam se vădeşte în numărul de mame creştine

Sursa text– Ziua femeii sau ziua mamei  - Părintele Teofil Anăstăsoaie – crestinortodox.ro
Sursa foto: http://corinabacalu.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu