vineri, 19 aprilie 2013

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!



În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!
Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi... cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului.
Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.
Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.
Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea" zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.
De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit...!") iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar
 Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că.... nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!

Pr. Marius Demeter
Sursa:http://luminaortodoxiei.com/ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu