marți, 30 aprilie 2013

UN OM FERICIT














 

by ortodoxplus

UN OM FERICIT
  Auzit-am că, pe vremuri,
  Dumnezeu ar fi dorit
  Ca să afle, printr-un înger,
  Dacă omu-i fericit!
  Merse îngerul pe cale
  Lumea-ntreaga colindînd,
  Cînd la deal si cînd la vale,
  Pe creştini tot întrebînd.
  Unul zise: - Cum pot oare
  Fericit să mă numesc?
  Să îmi fie cu iertare,
  Nu vezi cît de mult trudesc?!
  Altul zise cu durere:
  - Eu aş fi, dar ce sa fac,
  Fiindcă banii-s la putere,
  Iar eu sunt un om sărac!
  Unul spuse cu mîndrie:
  - Eu am bani, ce pot sa zic?
  Am destulă avuţie,
  Nu duc lipsă de nimic!
  Însă fericit aş spune
  Că nu pot să mă numesc,
  Fiindcă n-am copii pe lume
  Şi încep să-mbătrînesc.
  Altul strigă cu ocară:
  - O, ce fericit aş fi,
  Dacă n-aş avea povară
  O mulţime de copii!
  Nu am ce le da la masă,
  Tare mult mă chinuesc,
  Cum pot oare, cu-aşa casă,
  Fericit să mă numesc!
  Cînd pe altul îl întreabă:
  - Tu eşti fericit, ori ba?
  Dînd din cap, el spune-n grabă:
  - Hm! nu prea mult, măria-ta!
  - Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
  Zise îngerul suav.
  - Aş trăi împarăteşte,
  Dar sunt trist, că sunt bolnav!
  Am umblat prin lumea-ntreagă
  Pe la doctori, dar n-am leac.
  Sunt slabit şi fără vlagă
  Şi nu ştiu ce să mai fac!
  Şi cuprins de întristare,
  Îngerul plecă mîhnit,
  Că în lumea asta mare
  Nici un om nu-i fericit!
  Tot aşa cîrteau creştinii,
  Orşiunde întreba,
  Apăsînd mai tare spinii
  Domnului pe fruntea Sa.
  Şi cu fiece răspuns,
  Pas cu pas Îl aduceau,
  Spre Golgota, în ascuns,
  Şi pe Cruce-L răstigneau!
  Merse îngerul ce merse
  Pînă cînd a întîlnit
  Un om ce sudoarea-şi şterse
  De pe chipul său trudit.
  - Omule, te văd muncind
  Şi esti mult prea obosit,
  Ziua toată robotind,
  Spune-mi: tu eşti fericit?
  Omul se-ndreptă de spate
  Şi, privindu-l pe străin
  Îi spuse cu bunătate:
  Fericit sunt pe deplin!
  Îngerul sări deodată
  Iscodindu-l înadins:
  - Casa ta-i dărăpănată,
  Focu-n vatră ţi s-a stins.
  Ai copii prea mulţi, se pare
  Şi cu greu îi creşti pe toţi,
  Nu ai bani pentru mîncare,
  Şi eşti fericit, socoţi?
  - Eu nu te cunosc, străine!
  Şi nu ştiu de unde vii
  Dar, de vrei, rămîi la mine
  Pînă mîine-n zori de zi.
  Iat-acum se face seară,
  Nu-i bine să mergi pe drum,
  Că sunt oameni răi pe-afară
  Şi flămînd vei fi oricum.
  Nu am bani, nu am avere,
  Nu am casa un palat,
  Am în schimb, o mîngîiere,
  Că am sufletul curat.
  Casa mea dărăpănată,
  Cu căldură te-o primi,
  Chiar de focu-i stins in vatră,
  Om mînca ce s-o găsi.
  Şi cu toţii stînd la masă
  Domnului I-am mulţumi,
  Că spre noi mereu revarsă
  Un noian de bucurii.
  Să fii fericit în lume
  Dacă vrei, nu e prea greu,
  Că averea mea, vezi bine,
  E doar Bunul Dumnezeu.
  El îmi dă mereu putere,
  El mă iarta cînd greşesc,
  El mi-alină orice durere,
  El m-ajută să trăiesc.
  Cine are-aşa avere
  Are tot ce şi-a dorit,
  Are-n suflet mîngîiere
  Şi e-n viaţă fericit!
  Am copii pe lîngă casă,
  Am pămînt să-l pot munci,
  Am nevastă credincioasă,
  Fericit - de ce n-aş fi?
  Îngerul sa-i spună taina
  Ar fi vrut, dar ce folos?
  Se vedea că poartă haina
  Dăruită de Hristos!
  Bucuros, el se întoarse
  Şi zbură spre cer grăbit,
  Fiindcă, în sfîrşit aflase,
  Un om care-i fericit.
  Auzind Domnul îndată
  Le dădu creştinilor
  Pedeapsa meritată
  Pentru necredinţa lor.
  Numai cel ce nu cîrtise
  Fericit în veci va fi,
  Că, din toţi, doar el primise
  Darul de-a se mîntui.
  Cine are-nţelepciune
  Să priceapă, n-ar fi greu:
  Fericirea nu e-n lume,
  Ci e doar în Dumnezeu!!!
  Dac-am fi, din întîmplare,
  Întrebaţi şi noi cîndva,
  Conştiinţa noastră oare
  Ce-ar răspunde: NU sau DA?!
Read more >>

vineri, 19 aprilie 2013

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!



În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!
Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi... cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului.
Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.
Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.
Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea" zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.
De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit...!") iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar
 Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că.... nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!

Pr. Marius Demeter
Sursa:http://luminaortodoxiei.com/ro/
Read more >>