Se afișează postările cu eticheta Articole. Afișați toate postările

vineri, 19 aprilie 2013

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi... cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului.

Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.

Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.

Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea" zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.

De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit...!") iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar

Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că.... nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!

Pr. Marius Demeter

Sursa:http://luminaortodoxiei.com/ro/

Read more >>

luni, 21 mai 2012

Despre temperamente şi influenţa lor asupra caracterului – Arsenie Boca

În fiecare temperament se află avantaje care trebuiesc dezvoltate şi defecte care trebuiesc corijate. Trebuie să menţionăm că nu se găseşte nici un tip exclusiv, nici pur sangvinic, nici pur nervos şi că nimeni nu se regăseşte şi nu se recunoaşte în mod absolut în nici unul din portretele date de naturalişti.
1. Temperamentul sangvinic este constituit prin predominarea sângelui, care dă un plus de viaţă, circulând cu rapiditate în întreg organismul, răsândind voiciunea şi dispoziţia. De aceea, în general, sanguinul este superficial şi schimbător. Imaginaţia lui puţin vagaboandă îşi formează visuri încântătoare care dispar pentru a face loc altora. Sensibilitatea este vie însă neconstatată, căci sanguinul trece repede de la râs la plâns. De la bucuria delirantă la neagra întristare. Este foarte sensibil la încercări şi suferă la cele mai mici indelicateţi, însă uită uşor. Foarte impresionabil dar schimbător, i se potriveşte proverbul “depărtarea ochilor, depărtarea inimii”. Spiritul sanguinului este scăpător, sesizează repede, dar nu aprofundează, adică cu mai multă lucire decât soliditate. Aceste calităţi de suprafaţă îi aduc totuşi succese: aprins cum este, mişcă suflete şi se lansează în acţiune. Sanguinul este vesel şi amabil, e fericit să trăiască, e bucuria societăţilor. Manifestă mai ales pietate sentimentală, suspină după cer, după eroism, însă cu condiţia să le obţină fără prea mari eforturi.
Ceea ce-i lipseşte sanguinului este voinţa statornică în hotărârile sale. El trebuie să ajungă să-şi stăpânească voinţa, are nevoie de o regulă care să-i susţină voinţa sa pe calea cea bună în mod constant. Sfaturile unui bun prieten îi sunt foarte utile, el are trebuintă să simtă că este iubit, că se interesează de el şi la atenţii răspunde cu multă afecţiune. Dacă cineva îl tratează cu multă duritate sau numai cu indiferenţă îi inchide inima pentru totdeauna.
Sanguinului dacă i se prezintă virtutea în aspectele ei atrăgătoare, repede va înţelege că trebuie să-şi purifice viaţa şi să iubească pe Dumnezeu până la eroism.
2. Temperamentul bilios sau coleric se caracterizează prin voinţa de a lucra şi a se consuma în lucru. Bilioşii sunt impulsivi, pasionaţi şi oameni de voinţă. Sângele lor bogat şi abundent traversează puternic muşchii şi ajunge în vine înnegrit de produsurile arderilor organice. Acete rămăşiţe se depun în straturile pigmentare ale pielii şi de aceea colericii au în general culoarea puţin galbenă. Cum aceste persoane cheltuiesc multă energie, ele sunt de obicei slabe, au trăsăturile ascuţite – trăsături care dau figurii un aspect aspru şi o expresie severă. Caracterele influenţate de acest aspect sunt orgolioase, ambiţioase, independente, geloase, neîncrezătoare, tăinuite şi gata să trateze pe alţii cu trufie, până la cruzime. Ei sunt de o apropiere seacă şi bruscă, de o realţiune dificilă şi dură. Foarte grăbiţi să mustre pe alţii însă ei nu suportă să fie mustraţi. La aceşti mari activi, sensibilitatea nu este deloc delicată. În trebuinţa ce simt de a acţiona, ei nu au timp să asculte suferinţele altora şi nici pe ale lor. Când întâlnesc obstacole devin violenţi şi mânia lor este teribilă şi de temut. Când sunt învinşi păstrează ura în inima lor până ce se răzbună. Avantajele acestui temperament: activitate, energie, voinţă şi iubire de tot ce este frumos şi măreţ. Dacă pot studia, bilioşii acumulează multe cunoştinţe datorită obişnuinţei de a lucra până la oboseală. Asemenea persoane ar fi nepreţuite dacă ele ar şti să-şi stăpânească şi canalizeze energiile. Persoanele bilioase trebuie conduse cu blândeţe şi bunătate căci un procedeu graţios le calmează şi împiedică inflamaţia bilei lor.
3. Temperamentul nervos şi melancolic
Nervoşii sau melancolicii, numiţi atro-biliari (bilă neagră) din cauza tendinţelor spre melancolie, se disting prin predominarea sistemului nervos asupra celorlalte părţi ale organismului. Ei par a avea puţin sânge şi destui nervi – mai multă sensibilitate decât activitate. Culoarea lor este pală, se resimt de cele mai vibraţii ale temperaturii şi mai ales la toate emoţiile sufletului.
Melancolicii sunt de o sensibilitate extremă, vorbesc sub impresiunea momentului şi spun cuvinte pe care le regretă imediat – căci ei nu se mai posedă în aceste momente de exatalţiune. Iubirea şi ura îşi împart viaţa acestor persoane. Din propria lor iniţiativă nervoşii fac puţin, însă când sunt exaltaţi acţiunea lor devine febrilă, chiar violentă, dar ei se uzează repede prin aceste eforturi nervoase.
Sensibilitateaeste mai puţin iute decât la sangvinici, însă mult mai profundă. În timp ce la cea mai mică dificultate sanguinul se agită, nervosul pare calm şi insensibil deşi resimte impresiunea dureroasă până la inimă. În timp ce sanguinul respinge injuria ca pe un cărbune aprins, nervosul o lasă să-l impresioneze.
Nervosul (melancolicul) nu se încrede în sine însuşi. El iubeşte binele, însă se crede neputincios să-l realizeze şi suferă de bolile pe care i le provoacă imaginaţia lui. Nu este lipsit de inimă şi o oferă delicat şi fidel, însă el suferă mai mult decât se bucură: căci sau simte că nu i se răspunde cu aceeaşi dragoste, sau timid şi stângaci, el nu ştie sau nu poate să-şi exprime durerea ce o încearcă.
Într-adevăr nervosul nu este deschis, expresiv ca sangvinul. Neîncrederea sa faţă de alţii măreşte şi mai mult melancolia sa. El atribuie uneori uitărilor aparente, vorbelor banale, procedurilor indiferente, o gravitate pe care nu o au şi vede în cei ce-l supără involuntar, persecutori şi călăi. Dacă-l stăpâneşte vreo antipatie, nu mai poate suporta acea persoană şi obsesia îl duce până la nebunie. Pentru nervos lucrul intelectual este obositor şi nu poate dura la el mult timp.
Cum tot răul la nervos vine de la voinţă, care e supusă la eclipse, nervosul trebuie să se convingă că supărările şi depresiunile vin de la slăbiciunea lui organică. Aceste persoane sunt potrivite pentru activităţile contemplative, căci nefiind aşa de răspândite cu sufletul ca sanguinii, se fixează mai mult şi aprofundează mai bine.
4. Temperamentul flegmatic sau limfatic
Aceste temperament este determinat de predominarea limfei în sânge. Persoanele cu acest temperament au o aparenţă moleşită, un aer de neînsemnătate. Nu trebuiesc confundaţi limfaticii cu apaticii, care sunt leneşi potenţi, şi nici cu amorfii, ci ei sunt persoane de valoare. Sensibilitatea flegmaticilor nu este nici iute, nici fină, ci profundă.
Inteligenţa lor poate să fie deschisă şi chiar judicioasă, însă ea nu este îmbogăţită de imaginaţie. Limbajul lor este just, clar şi pozitiv – mai mult decât este colorat şi antrenat. Ei pot deveni de o mânie şi o ambiţie îndărătnică, care nu dă înapoi dinaintea nici unui exces.
Flegmaticii sunt prudenţi, rezervaţi, nu merg decât la sigur şi ajung la scop fără să jignească pe cineva. Totuşi ei lasă să le scape ocaziuni favorabile – sunt din acei care nu sting fitilul până fumegă încă şi ocolesc obstacolele în loc de a le sfărâma. În timp ce biliosul trebuie înfrânat, flegmaticul trebuie stimulat. Este bine să li se impună o ocupaţie intelectuală sau corporală care să-i absoarbă fără însă a-i copleşi. Judecata flegmaticilor este dreaptă şi înţelege utilitatea observaţiilor şi chiar a reproşurilor adresate lor cu bunătate şi fermitate.
Dacă cineva nu-şi dă seama de ceea ce este, nu înţelege nici trebuinţa de a se corija, de a se îmbunătăţi ca fire.
Pentru a realiza calităţile cele mai de dorit ale caracterelor, să facem un împrumut de la cele 4 tipuri: de la sanguin vom lua buna dispoziţie, de la nervos, profunzimea şi delicateţea sentimentală, de la bilios, activitea şi tenacitatea, de la flegmatic, stăpânirea de sine, prudenţa şi spiritul de continuitate.

Arsenie Boca – Tinerii Familia Şi Copiii Născuţi în Lanţuri

Sursa: aici

Read more >>

miercuri, 16 mai 2012

Calin lupta pentru viata

Sunt si eu mama si ma gandeam cat de greu poate sa fie si ce pot sa fac. Ca orice parinte in fiecare seara ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem sanatosi si noi si copiii si ma rog pentru sanatate. E usor prin cuvinte, dar cred eu ca ar trebui sa II MULTUMIM LUI DUMNEZEU SI PRIN FAPTELE NOASTRE si cum altfel decat ajutand pe cei care sunt la nevoie. Haideti sa ne punem pentru cateva secunde in locul acestor parinti, ca nu ni se intampla nimic rau si SA LE DAM O MANA DE AJUTOR. SA NU CAUTAM MOTIVE PT.A NU AJUTA, sa ne dam toata silinta pentru a reusi sa ajutam.Vrem sanatate si avem, atunci sa ajutam si pe altii sa aiba. SA-I AJUTAM SA SPERE IN CONTINUARE. PUTIN de la NOI POATE INSEMNA MULT pentru el. ARE NEVOIE PE LANGA BANI SI DE RUGACIUNILE NOASTRE.

Buna ziua.

Numele meu este Ramona GRAUR si reprezint Asociatia “Calin lupta pentru viata”. Am un baietel in varsta de 5 ani bolnav de CANCER, care face chimioterapie de 15 luni si pentru care luptam sa strangem fonduri necesare continuarii tratamentului inceput in afara tarii.

Puteti dona 5 euro pentru CALIN, sunand la numarul 0900 900 820, numar apelabil doar din reteaua ROMTELECOM. Acest numar este oferit cu amabilitate de cei de la ROMTELECOM pentru toata perioada 02.05.2012-01.08.2012
Informatii complete puteti gasi si pe site-ul lui CALIN :

www.calingraur.info

sau la

telefon 0721280783 GRAUR RAMONA

Daca puteti retrimite acest email celor din jurul vostru, noi va suntem recunoscatori.

Va multumim.

Parintii lui Calin,

Ramona si Bogdan

Sursa: e-mail

Read more >>

duminică, 6 mai 2012

Sandu Tudor - "Sa crezi, frate, tot ce se va spune rau despre mine. Am fost un pacatos"

__.

Sandu Tudor - "Sa crezi, frate, tot ce se va spune rau despre mine. Am fost un pacatos"

* 50 de ani de la moartea monahului-poet al "Rugului Aprins" *

Aventura si sfintenie

Rar gasesti un om care sa fi trait atat de intens viata, cu placerile si multele ei amagiri de tinerete. Capabil de gesturi extreme, dar si de sfinte fulgerari de regret, Sandu Tudor refuza orice lauda sau judecata pripita, ramanand pe mai departe o enigma, un caz greu si complicat. Cand vine vorba despre marele monah de mai tarziu, e bine sa fii precaut. Observi si recunosti de departe trasaturile lui expresive - trasaturi de actor care stie sa pozeze in fata aparatului de fotografiat. Admiri privirea mandra si plina de incredere in sine, asa cum admiri calitatea impecabila a costumului de tweed englezesc,

fara a sti insa vreodata care era chipul lui cel adevarat - omul frumos, ambitios si elegant din tinerete, sau batranul intelept, tragic si profund, cum il arata o fotografie facuta cu putin timp inainte de arestarea si moartea lui de martir, in penitenciarul de maxima securitate de la Aiud.
Asculti marturii uimitoare despre el. Ii citesti biografia plina de aventuri, de caderi si convertiri miraculoase. Te minunezi si il admiri, dar pe cat incerci sa-l intelegi, pe atat te adancesti in mister si nedumerire. Parintele si creatorul "Rugului Aprins" apare mereu incomod si surprinzator, precum deciziile din viata lui - cea mai importanta fiind sa-si vanda intreaga avere si sa se calugareasca, dupa ce, inainte de a se prabusi cu avionul lui personal, un inger l-a purtat pe palme, lasandu-l usor pe pamant, fara nici cea mai mica zgarietura.
Poet, gazetar, pamfletist, teolog, calugar, preot, duhovnic, isihast si martir, Sandu Tudor a fost in multe omul contrastelor extreme - omul slabiciunilor omenesti, dar si al sfinteniei duse pana la sacrificiu, pana la jertfirea de sine. Cine pretinde ca l-a cunoscut si l-a inteles cu adevarat ori minte, ori nu stie ce spune.

Minunea din temnita Aiudului

De-a lungul vietii a schimbat mai multe infatisari, mai multe stari sufletesti si mai multe nume: Alexandru Teodorescu, fratele si rasoforul Agathon sau ieroschimonahul Daniil. Sandu Tudor e pseudonimul lui de poet si ziarist temut, admirat si hulit deopotriva.

Sandu Tudor si Alex Mironescu

�

Om dedat placerilor si mondenitatilor bucurestene. Om bogat, cu multe proprietati si blocuri situate chiar in centrul Capitalei. Om lumesc si barbat chipes, ca un actor hollywoodian, atragator si trufas, trecut inca de tanar prin experienta a trei casatorii esuate.
Ieroschimonahul Daniil e opusul total al lui Sandu Tudor. E numele lui de preot si de mare duhovnic; nume de staret la misterioasa manastire Rarau din Bucovina si, mai ales, nume de martir - de om care nu a murit, ci, asemenea unui sfant, s-a lasat omorat, dupa ce a savarsit una din marile minuni petrecute in puscariile comuniste, asa cum marturiseste parintele Augustin, de la Manastirea Aiud. Parintele Daniil a fost bagat intr-o iarna la celula numita "Alba" sau "Frigiderul", cum i se mai spunea, la temperatura de -20 Celsius. Era o celula fara geamuri, cu multe gunoaie, umezeala si mucegai inghetat peste tot. Acolo erau bagati toti incomozii regimului, toti cei care trebuiau sa moara. Parintele Daniil a fost aruncat in celula cu un medic, foarte bun prieten de-al sau. Dupa ce gardienii au ferecat usile, pentru a se implini pedeapsa celor 8 zile de recluziune totala, parintele Daniil a privit in jur, a cumpanit, s-a scufundat in tacerea adunata a unei rugaciuni, dupa care, cu o liniste venita parca de pe alta lume, s-a asezat pe burta, cu mainile intinse in semnul Sfintei Cruci, cu fata in toata mizeria de acolo, si i-a spus doctorului deopotriva bland si poruncitor: "Pune-te pe mine!". Doctorul s-a asezat cu spatele pe spatele lui, in aceeasi pozitie de Sfanta Cruce, iar parintele i-a spus asa: "Doctore, nu mai spui nimic altceva, decat numai atat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul"".

Atras, inca de tanar, de mediul monahal

�

Doctorul a facut asa cum i-a cerut parintele, gandindu-se la minunatul sau gest de sacrificiu, prin care il proteja, dar si la inutilitatea lui (era limpede ca aveau sa moara amandoi, in decursul acelor opt zile de pedeapsa), cand, deodata, dimpreuna cu rugaciunea si numele lui Iisus rostit de buzele lui invinetite de frig, s-a cutremurat parca pamantul si o lumina orbitor de stralucitoare a cuprins toata celula. Insotita de o liniste si impacare aproape nepamanteana, lumina a inceput sa creasca in intensitate si sa pulseze in nuante de armonie aproape sonora, de pace interioara si fericire, in timp ce o caldura blanda si invaluitoare venea de peste tot. Nu a trecut mult timp (o ora, doua sau trei), cand usile "Albei" s-au deschis si gardienii s-au grabit sa-i ridice de jos pe cei doi detinuti, cu brutalitate. Fara sa inteleaga prea bine ce se intampla, doctorul s-a supus ordinului si a revenit in celula, unde, spre marea lui uimire, a aflat de la colegii de temnita ca nu statuse doar cateva ore la "Alba", cum credea el, ci rezistase in "celula mortii" 8 zile intregi, mai mult de o saptamana - fara apa, fara mancare, fara somn si fara nimic gros de imbracat, intr-o ghetarie de -20gr. Celsius.

Plangea el, plangeau si taranii bucovineni

Ca sa intelegi ceva din destinul ieroschimonahului Daniil, trebuie sa te imbraci o clipa cu straiele lui ponosite si sa-ti potrivesti pasii tai cu pasii lui. Nu e suficient sa reiei anecdotic legamantul de a se calugari, facut de tanarul Sandu Tudor sub cupola instelata a Athosului, sau sa pomenesti de salvarea lui miraculoasa din accidentul de avion. Nu e suficient sa rasfoiesti ziarele vremii (Gandirea sau Floarea de foc), in care a publicat sute de articole, nici sa-i citesti cartile de memorii.

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

�

Ca sa ti-l apropii pe ieroschimonahul Daniil, mai bine e sa mergi la manastirea Antim, sa-l cauti si sa intrebi de novicele Agathon care, in urma cu zeci de ani, in linistea si tihna turlei sau a Bibliotecii sinodale se intalnea cu marii teologi si carturari ai "Rugului Aprins": Sofian, Ghius, Vasile Voiculescu, Staniloae, Anania, Scrima, Petroniu, Braga, Anton Dumitriu, Alexandru Mironescu sau Ioan Kulaghin. Sa stai si sa-i asculti pe oamenii care l-au cunoscut, trecuti, si ei, intre drepti, cum a fost parintele Adrian Fageteanu, care isi amintea cum tanarul rasofor Agathon, chiar in altar si in timpul slujbei fiind, tasnea uneori de la locul lui si, cu un creion pregatit din vreme, scrijelea infrigurat pe o bucata de hartie ganduri sau capete de versuri ce ii treceau in acel moment prin minte. Sau cum a fost Andrei Scrima (cel ce l-a numit pe prietenul Agathon "octava adevarului") sau parintele Petroniu de la Muntele Athos, care, elev la Seminarul de la Cernica, il asculta pe Sandu Tudor cum predica cele sfinte sub un nuc batran, asemenea "lautarului cu capul plecat pe alauta, rapit de frumusetea cantarii, cu care voia sa atraga toata luarea aminte asupra dumnezeirii si a rugaciunii celei de gand".
La atatia ani distanta de la disparitia sa, Sandu Tudor mai starneste si astazi amintiri, regrete si evocari infrigurate de emotie, incat nu poti sa nu gandesti ce prezenta de foc trebuie sa fi fost. Ce lumina vulcanica si stralucitoare aducea cu sine, de vreme ce fostul mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala, si-l aminteste ca pe "un continuu scandal al adevarului", un predicator care "cand credeai ca a terminat de vorbit, abia atunci incepea", in timp ce "taranii bucovineni stateau cat stateau, oboseau, se asezau in genunchi, ca sa se mai odihneasca, dupa aceea oboseau si genunchii, si atunci se asezau pe sezut, asa, pur si simplu, mai ales femeile, in timp ce el nu obosea niciodata. Continua sa predice, sa pomeneasca despre calea Mantuirii si sa evoce stralucirea sfantului din ziua aceea, cand si incepea sa planga. El chiar traia evenimentul. Traia ca nimeni altul. Traia si se ruga vorbind... Plangea el, plangeau si ei, taranii bucovineni, care il sorbeau din priviri".

Fotografiile din dosarul de securitate

�

Intre cele doua imagini contrastante - imberbul polemist de la Gandirea si staretul muntelui Rarau privind aparatul de fotografiat de parca si-ar fi privit drept in ochi sfarsitul, isi face loc o a treia; imaginea insufletita de marturia unui coleg de celula, care isi amintea cum, inainte de a fi izbit cu capul de treptele din spalatorul de la Aiud, parintele Daniil l-a apucat de mana si i-a zis soptit, la ureche: "Multe se vor zice dupa ce nu voi mai fi... Orice vei auzi rau despre mine sa crezi, ca am fost un mare pacatos!". Ce cuvinte si ce smerenie de sfant! Fie si numai pentru atat, ar trebui sa ne inchinam la icoana suferintei lui Sandu Tudor-Daniil, ucis in 1962 la Aiud, fara nici o vina.

Apostolul muntelui Rarau

Nu trebuie sa avem nici o indoiala - parintele Daniil si-a cunoscut sfarsitul. A discutat indelung cu clipa care il astepta. A cantarit-o si i-a verificat consistenta. A interogat-o usor si a incercat sa vada cat de hotarata este, dar fara alt gand - fara sa ceara ceva sau sa se targuiasca vreun moment. Stia prea bine ca va fi arestat, asa cum stia ca nu va mai iesi viu din inchisoare. Stia totul si, prin urmare, a parasit muntele, coborand la Bucuresti, la Alexandru Mironescu - bunul sau prieten (si el intelectual convertit), unde il vor gasi oamenii Securitatii. Simtea ca decizia era deja luata si nu dorea sub nici un chip ca spatiul sacru de la Rarau sa fie pangarit de cizmele si brutalitatea soldatilor. Pentru parintele Daniil, Raraul era centrul lumii; era al cincilea punct cardinal. El, ca preot si duhovnic, se putea misca, atragand raul asupra lui - Raraul, nu. Ca "Apostol al inaltimilor", cuviosul Daniil trebuia sa protejeze muntele, sa-l apere cum stia el mai bine. Trebuia sa tina curat acest loc de rugaciune si intreaga lui comoara - cele 13 icoane facatoare de minuni, 6 icoane izvoratoare de mir si 7 cu lumina cereasca.

Manastirea Rarau

�

Asa era parintele Daniil - vazator cu duhul. A trebuit sa se intample tot ce s-a intamplat, ca cei ce l-au cunoscut sa-si dea seama ca pentru el timpul era un geam. Vedea totul prin el. Vedea cum obstea de la Rarau se va destrama dupa 1958, iar el va fi smuls din munte, pentru a fi aruncat in adancurile pamantului, de unde nu se va mai intoarce decat in clipa in care obstea manastirii va fi innoita si se va naste a doua oara. Atunci si numai atunci va reveni in "pacea si maretia muntelui Rarau", aratandu-se tuturor celor care vor dori sa-l vada, asa cum s-a si intamplat, intr-un sfarsit de martie 2002, cand staretul Ioan de la Rarau a trait aievea minunea. "In plina noapte, deasupra manastirii Rarau, cerul a pornit dintr-o data sa arda mocnit. Era ca jarul in vatra. Era incandescent. Stea langa stea si lumina langa lumina. Ghirlande si ciorchine. Candelabre si lumanari palpaitoare, ca cele aprinse la pangar. Era aproape miezul noptii si, daca aruncai acul in iarba, il vedeai poate mai bine ca ziua. Apoi, dintr-o data, un brau de lumina s-a apropiat din partea dreapta, peste curtea si turla bisericii, catre hotarul de apus al manastirii. Un brau lat cam de jumatate de metru. Un brau aruncat spre inaltul cerului, care s-a desprins intr-un tarziu in mii si mii de alte lumini. Facandu-ne cruce si putin speriati, cu totii am vazut cum trec prin brau, de trei ori la rand, 7-8 lumini (sau ce-or fi fost), care s-au imprastiat si mergeau asa, parca jucandu-se pe cer. Intr-o secunda era disparuta lumina, intr-o secunda trecea in partea cealalta si din toate partile tasneau prin braul de lumina forme si dare minunate. Trei nopti la rand a tinut spectacolul acesta. Trei zile, in chipul Sfintei Treimi. Multi au zis ca e un semn spre pocainta. Altii, ca ar fi Acoperamantul Maicii Domnului, care, ca la Vlaherne, a acoperit lumea cu Sfantul ei Omofor... Eu insa zic altceva. Pe cer, in noaptea aceea, s-a aratat "Apostolul Raraului", parintele Daniil. S-a aratat in dragostea lui catre noi. O dragoste si un dor pe care nu-l pot cuprinde nici stelele in maretia lor cosmica. Asa am simtit - era el. Era cum il stiam. Pasare de noapte. Noaptea era ziua lui. Cand te duceai la el, vedeai mereu lampa aprinsa la geamul sau. Nici nu ajungeai la treptele chiliei, ca el si deschidea usa. Noi mergeam prin iarba desculti, ca era vara, dar el auzea fosnetul si ne-o lua inainte: "Ce-i fiule?". Stia in rugaciune cine vine si pentru ce. Era un monah desavarsit. Cand facea o rugaciune, se si implinea. Iti punea mana pe cap, iti facea o dezlegare si gata. Dintr-o data, totul era foarte bine. Totul disparea - si ganduri, si pofte, si dureri ale trupului. In urma lui nu ramanea decat o dara de miere. Mila si dragostea lui Dumnezeu".

*
Cei care l-au cunoscut stiu: nimeni nu se compara cu staretul Raraului, parintele Daniil. Cu el, totul parea simplu, fierbinte si direct, ca vorbele acelea pe care, uneori, foarte rar, se intampla sa le rostesti cu toata convingerea, din chiar adancul inimii tale. In tot ce facea, parintele era o flacara si un vartej colosal de energie. Degeaba incerci sa-l intelegi, sa te pui in locul lui. Nu ai cum. Nu ai nici harul si nici arderea lui spirituala. Ca sa-l intalnesti si sa stai de vorba cu parintele Daniil, iti ramane o singura cale - sa-i rostesti numele si sa astepti. Nu trebuie sa-l cauti nici la Aiud, nici la Rarau. Daca ingaduie Domnul, vine el si te gaseste. Te cerceteaza de la distanta, poate iti incearca uneori si rabdarea, pentru ca apoi sa te imbratiseze parinteste si sa-ti dea o ultima lectie de smerenie, soptind ca in curtea inchisorii din Aiud: "Multe se vor zice dupa ce nu voi mai fi... Sa crezi, frate, tot ce o sa auzi rau despre mine. Am fost un pacatos".

Sursa: http://www.formula-as.ro/2012/1012/spiritualitate-39/sandu-tudor-sa-crezi-frate-tot-ce-se-va-spune-rau-despre-mine-am-fost-un-pacatos-14891

Read more >>

luni, 30 aprilie 2012

Lacrima in lemn a lui Iisus

Cimitirul cu doua biserici

- Biserica monument Sfanta Parascheva din Pianu de Sus, jud. Alba -

La Pianu de Sus, Dumnezeu sade adanc in sufletul oamenilor. Intelegi imediat ca esti intr-un loc binecuvantat, de cum vezi dealurile cu verdele lor urias, gradinile pline de roadele fierbinti ale toamnei, satul bogat, cu case frumoase si implinite. Cand am ajuns eu in locul asta stravechi romanesc din judetul Alba, era intr-o dupa-amiaza gemand de lumina de aur a lui septembrie. Venisem sa vad bisericuta de lemn, monument istoric, unica in zona. Dar ma atrasese si numele neobisnuit al satului si-al raului: Pianu, cu rezonanta de instrument muzical. Spre norocul meu, calauza spirituala prin acest vechi colt romanesc avea sa-mi fie chiar parinteleGheorghe Deac, parohul din Pianu de Sus, despre harul caruia oamenii povesteau cu entuziasm. Si la fel despre slujbele sale infocate, ce aduc aici credinciosi din parti indepartate ale Ardealului. Cand l-am cunoscut, parintele m-a privit o vreme tacut, cu ochii lui gravi si adanci. Apoi am inceput sa vorbim.
"Numele raului si al satului nost' pare c-a fost dat de veteranii lui Traian, lasati la vatra aici si contopiti apoi cu dacii. Numele asta, spun multi istorici, e adus din Italia antica" - zice parintele. Mergem spre colina mare a satului, la Cimitirul de Sus, "batran cat lumea". Doua biserici vegheaza marea de cruci. Una sta mai la vale, cladita din piatra. Cealalta e o bisericuta de lemn, pitita intre vaioage. O bijuterie slefuita de vreme, dar cu farmecul inca neatins. Pentru ea venisem la Pianu.

Biserica de brazi

"Eu sunt usa. Prin Mine de va intra cineva, se va mantui. Si va intra si va iesi si pasune va afla".
Prin intunericul laptos al bisericii, cuvintele Evangheliei stralucesc fosforescente din icoana imparateasca. Deasupra lor, mana veche a zugravului l-a pictat pe Iisus binecuvantand agale lumea. O raza de soare palpaie strecurata prin fereastra ingusta. Pe peretii bisericutei, sfintii pictati cu mestesug acum 200 de ani, pe panza lipita de scanduri, parca palpaie si ei. Culorile magnifice li s-au cam topit, calcinate de vreme. Doar sfintii de afara, asezati, tulburatori si hieratici, la intrarea bisericii, isi arata frumusetea dintai.

Iisus Imparat si Deisis

Stau o vreme langa parintele Deac si ascultam linistea binefacatoare si umbroasa a bisericii. Apoi, incet, cu sfiala, parintele incepe sa-mi citeasca pisania scrisa candva cu litere chirilice, pe arhitrava iconostasului: "Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica dintai nu s-a aflat nimeni sa stie cine o au facut si cand. Iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ridicatu-s-au din temelie, cu osardia cinstitilor preoti, popa Moisi si popa Dumitru, popa Ioan si cu toata cheltuiala satului, anul 1761". Il rog pe parinte sa-mi lamureasca misterul bisericii.
"Spun batranii, de la mosii lor, ca mai intai a fost aici o biserica din gradele. Niste nuiele impletite in jurul unor tarusi si tencuite cu pamant. Poate ca prima biserica de gradele era de pe la 1300, de cand e atestat satul Pianu de Sus, sau Pianu romanesc, cum se mai numeste. Sau poate era mai de demult. Iar biserica de lemn s-a ridicat in jurul bisericii de gradele, imbracand-o ca o camasa mai mare. Apoi, biserica dinauntru a fost surpata".
Intre timp, ne plimbam prin cimitirul ce inconjoara biserica de lemn si sfintii ei ganditori. Printre crucile si pomii de la capataiul mormintelor, vad cativa stalpi funerari, in traditia veche. Martori precrestini ai unui crestinism timpuriu.

Stalp funerar

�

Apoi parintele imi spune ca biserica era mult mai mare la inceput.
"La Pianu, era acum trei veacuri o comunitate crestina mare, cu radacini stravechi. Locul acesta este mult mai vechi in credinta decat ne inchipuim". De aceea, biserica de lemn a devenit repede neincapatoare, si oamenii, dupa 50 de ani, au mai ridicat una mai mare, de piatra. Iar biserica de lemn a cazut in uitare. O vreme s-a mai slujit si in ea, apoi tot mai putin. Pana a fost parasita. In preajma primului razboi mondial, era de-acum pe jumatate paragina. Doar icoanele mai rezistau miraculos. Icoanele si sfintii, zugraviti de mesteri din Laz si Rasinari. Mesterii cu arta lor tainica, pierduta azi... In 1918, biserica a fost pur si simplu taiata in doua, sacrificandu-i-se partea putrezita a pronaosului. Si pe locul hacuit din trupul bisericii, pastrand identic conturul, preotii au plantat brazi.
Parintele Deac mi-i arata. Par niste mucenici de frunze, fosnitori. Intre brazi, se afla o cruce de piatra si-o masa de piatra rotunda, pentru slujbe. Crucea e din vremea primilor ctitori. "Au fost pusi aici brazi, pentru ca locul pe care s-a construit o biserica e un loc sacru", spune. "Aici au fost oameni care au stat la sfintele slujbe. Pe aceasta palma de pamant se calca cu sfiala".

Sfintii nestiuti

- Se mai slujeste in biserica veche, "Sfanta Parascheva", parinte?

- Se mai fac slujbe, dar numai afara, sub cerul liber, caci e prea mica si credinciosii sunt multi. Facem slujbe si la Sf. Parascheva, si la Pasti, cand se inconjoara biserica la Denii, in Vinerea Mare, cu toata lumea cu lumanari aprinse. Si tot aici sfintim apa, de Rusalii. Iesim cu tot poporul din biserica de piatra si venim aici, la biserica batraneasca. Oamenii vin acolo unde au stat mosii si stramosii lor si asista la slujba sfintirii apei si a binecuvantarii holdelor.

- Oamenii iubesc biserica batraneasca?

Biserica de lemn, "camasa" pentru biserica de gradele

�

- O iubesc foarte mult si intra cu sfiala acolo, totdeauna. Mai ales cei mai in varsta, care au fost botezati si cununati aici. Si asa cum atatea generatii au reusit sa o pastreze si s-o ingrijeasca, e mai mult decat o datorie morala, in primul rand a preotului, sa faca ceva pentru ca acest monument unic sa fie salvat in al doisprezecelea ceas. Mi-am luat un angajament in fata lui Dumnezeu ca, indiferent ce mi se va intampla, sa acopar biserica iar cu sindrila. Restul e treaba autoritatilor. Biserica fiind monument istoric, de ei depinde restaurarea, pana nu-i tarziu. Vedeti, eu sunt preot de 20 de ani. Am trecut prin multe parohii. Prima mea parohie a fost in judetul Mures. Acolo am pastorit intr-o zona unde s-au intamplat adevarate drame. Satul se chema Teleah. Si mai aveam si cateva sate apartinatoare, de cate 30-40 de locuitori, Mura Mare, Mura Mica. Si inca niste sate care in urma cu 100 de ani aveau populatie romaneasca. Intre timp, s-au maghiarizat. Mai existau acolo cimitire vechi, romanesti. Si mai erau si cativa romani. Ii chema pe toti Ianos Baci, Gyula Baci. Nume maghiarizate. Stiau ca-s romani, dar vorbeau foarte rau romaneste. In alt sat, iarasi, biserica s-a vandut.

Parintele Gheorghe Deac

�

Era o biserica de lemn foarte frumoasa, un pic mai mare decat aceasta de la Pianu. S-a dat pentru materiale de constructii. Pana la urma, a salvat-o cineva si a refacut-o in curtea lui. Apoi au venit cei de la muzeu de la Reghin, au restaurat-o si au facut un muzeu in aer liber. Biserica aceea nu a pierit. Dar am vazut si o biserica de lemn care era doar ruine. N-avea acoperis, era daramata toata. Incet, incet, poate s-ar intampla la fel si cu aceasta biserica a noastra. Si poate n-a fost intamplator ca am trecut prin acea prima parohie. Ca sa nu las aceasta bijuterie sa cada in ruina si nepasare.

- Mai vin oamenii la biserica, parinte? Cum le simtiti credinta?

- Partea buna la Pianu este ca oamenii sunt foarte apropiati de biserica. Vin in numar mare la slujbe. Iar eu fac si in cursul saptamanii Sfanta Liturghie, miercurea si vinerea, cu multa grija fata de credinciosi. Dar ma intristeaza ca satul imbatraneste. Tinerii sunt plecati peste tot in Europa sa-si castige painea. Probabil ca unii dintre ei nici nu vor mai veni inapoi. E trist ca puterea unui sat se pierde in felul acesta. Tinerii au plecat, batranii care vin la biserica in cele din urma vor ajunge acolo unde sunt mosii si stramosii lor.

- In cimitirul dvs. cel cu doua biserici...

- Cand se duc acolo, sa-i pomeneasca pe cei dragi, oamenii nu uita niciodata sa treaca si pe la biserica de lemn. E comoara lor, din batrani. De multe ori, seara, cand ies din biserica mare, vad lumanari arzand pe coasta dealului. Se transmite din generatie in generatie acest obicei frumos, acest cult al mortilor, aceasta legatura nevazuta intre biserica luptatoare, care suntem noi, cei de pe pamant, si biserica biruitoare din cer. Si sa stiti ca ori de cate ori se sapa o groapa in acest cimitir, sunt scoase multe oase la iveala.

Crucea veche si masa

�

Indiferent unde s-ar sapa un mormant, rasar oase. Vechi, cine stie de cand. Caci aici au fost morti care s-au ingropat din cele mai vechi timpuri, de cand noi dainuim ca si crestini. De aceea, din cimitir nu se poate scoate pamant. Exista aceasta randuiala in legiuirile bisericii ortodoxe si in sfintele canoane. Pentru ca oriunde ai sapa, vei gasi oase. Si aceste oase pot sa fie moaste. Nu stim niciodata cand scoatem un os din fundul pamantului, daca nu cumva acel os a fost al unui sfant. Pentru ca in popor sunt si oameni sfinti. Au fost, sunt si vor fi. Dumnezeu intotdeauna si-a avut sfintii Lui.
Am plecat din Pianu, incarcat de tihna bisericii de lemn. Odata cu ea, scris de aceeasi mana veche, de zugrav, pe icoana lui Iisus imparat, inca un cuvant sfant ma urmarea: "Eu sunt Lumina lumii, pre acela ce vine la mine nu voi scoate afara". Brusc, mi s-a nazarit ca biserica din Pianu seamana cu o lacrima in lemn a lui Iisus. Semn de recunoastere al celor ce pornesc spre lumina.

Fotografii de ANDREI CHERAN
http://www.formula-as.ro/2011/987/spiritualitate-39/lacrima-in-lemn-a-lui-iisus-14238

Read more >>

miercuri, 25 aprilie 2012

Marele Duhovnic Justin Pârvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

Părinte, am vrea să le adresaţi câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulţime de credincioşi văduviţi de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.

Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.

Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

Suntem o ţară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinţilor şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în ţara noastră, invazia cipurilor.

extras din Interviul cu Parintele Justin: “Acum a venit vremea sa ne mantuim pe furis”,
din revista ATITUDINI, nr. 18

Read more >>

joi, 12 aprilie 2012

Amploarea persecuţiilor anticreştine şi întunericul informaţional dirijat

Persecuţiile anticreştine iau amploare în tot mai multe ţări islamice ale lumii şi nu numai. Zeci de creştini mor zilnic în Asia şi Africa, dar nimeni nu-i apără. Presa ne arată zilnic curiozităţi despre pisici sau căţeluşi salvaţi „în mod miraculos”, dar masacrele anticreştine sunt tăinuite cu multă grijă. Organizaţiile mondiale sunt tot mai puţin preocupate de respectarea drepturilor minorităţilor religioase, fiind prea mult „ocupate” de apărarea drepturilor celor cu „orientare sexuală netradiţională”.

Este remarcabil faptul că ţările islamice în care au fost implicate trupele NATO, astăzi sunt focare de instabilitate social-religioase, iar creştinii din Irak, Libia, Pakistan, Egipt şi Siria sunt omorâţi în plină stradă sau sunt nevoiţi să se refugieze în alte ţări. Bisericile şi casele lor sunt incendiate, iar persoanele care nu vor să treacă la islam sunt lipsite de orice drepturi sau condamnate în baza unor legi stupide şi criminale.

Recent, noua conducere a Egiptului dorește să adopte „legea shariatului” în ţară, ceea ce îi îngrijorează extrem de mult pe cei circa 10% de creştini. În ultimii doi ani în Egipt au fost omorâţi mai multe mii (!) de creştini, printre care şi mulţi copii.

Situaţia devine tot mai tensionată în Siria, iar specialiştii în politologie şi sociologie sunt convinşi că o intervenţie internaţională ar duce, în primul rând, la masacre anti-creştine imposibil de controlat.

Din păcate, noi nu putem face nimic, pentru că tot mai mult suntem constrânşi în propria casă. La moment acest lucru nu se simte prea mult, dar unele ţări occidentale deja simt aceasta din plin. De aceea, este important cel puțin să fim informaţi despre aceste persecuţii anticreştine din întreaga lume.

Recent, ÎPS Ilarion Alfeev, responsabil de relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a ţinut o conferinţă la această temă, iar un site rusesc (ortodox) va monitoriza informaţiile cunoscute (şi cele tăinuite) despre prigoana anticreştină dezlănţuită în Africa şi Asia. Există şi un site în limba engleză (protestant), care monitorizează problema persecuţiilor anticreştine.

Chiar dacă nu avem un site românesc specializat, sperăm că mass-media din România şi R. Moldova nu va rămâne atât de indiferentă şi, prin intermediul ei, să fim ţinuţi la curent cu această problemă tot mai dureroasă care, mai devreme sau mai târziu, va deveni şi problema noastră.

Ieromonah Petru Pruteanu http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/

Preluare:http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/

Read more >>

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim

Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul camarturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".

Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

Sursa: crestinortodox.ro

Adrian Cocosila

Read more >>

marți, 14 februarie 2012

Intinde o mana de ajutor!

Intinde o mana de ajutor oamenilor din Glodeanu

Fotografiile din acest articol au fost făcute de Ciprian Sterian de la Observatorul Buzoian. Din imagini se vede greul prin care trec acești oameni. După ce o bătrână și nepotul ei au rămas fără casă, a urmat valul de ninsori care a paralizat întreaga zonă. Oamenii au rămas fără apă, curent și alimente, iar mulți dintre ei nici nu au putut ieși din casă deoarece stratul de zăpadă ajunge până la streașini în unele locuri. Utilajele părăsesc zona imediat după plecarea televiziunilor, iar drumurile sunt blocate din nou. Părintele Marian Tudor încearcă din răsputeri să ajute întreaga comunitate, mai ales oamenii în vârstă, bolnavi și izolați.
Doamna Nicoleta Țintea a lansat un apel pentru sprijinul oamenilor din Glodeanu, la care ne alăturăm și noi. Până miercuri, 22 februarie se colectează lumânări, legume ( cartofi, fasole, ceapă, morcovi) și alimente neperisabile (ulei, făină, drojdie, mălai, zahăr, orez, paste, biscuiți, bulion, conserve, zacuscă, borcane cu mazăre, etc). Orice ajutor este important, prin urmare dacă aveți prin casă lumânări pe care nu le folosiți, o pungă de orez, paste, sau orice altceva din ce am menționat mai sus, răspundeți acestui apel luând legătura cu noi prin mail la adresa: contact@asociatiaorthograffiti.ro sau telefon la numerele: 0748.851.336, 0764.665.249 – Miruna Ionescu și 0725.034.037 – Alexandra Nadane.
De asemenea, cei care sunt la distanță, pot face donații în contul RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău.Titular cont: Tudor Marian. Se poate menționa: „Donație pentru alimente” sau „Donație pentru Iulian”, în cazul în care doriți să îi sprijiniți pe Iulian și bunica lui, a căror casă a luat foc luna trecută.
Vă mulțumim!

Read more >>

marți, 3 ianuarie 2012

“Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea”

- De ce spuneti ca e o minciuna? - Pentru ca fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Si nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu. Daca stau mereu in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune, simt adevarul celor spuse de Mantuitorul: “Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mangaiere, echilibru. Abia atunci relatia mea cu alti oameni poate deveni relaxata, neposesiva, iar gelozia, controlul, invidia si toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care traiesc in Dumnezeu nu pot avea decat o relatie foarte buna. Altminteri, eu n-am fericirea si o astept de la celalalt si el o asteapta de la mine. De aici vin atatea dezamagiri, nefericiri si drame. Omul crede ca si-a ales partenerul gresit si de asta nu e fericit. Isi cauta alt partener si, dupa un timp, simte acelasi gol si aceeasi neimplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea gresita la viata, ca tu crezi ca exista o jumatate cu care poti sa formezi un intreg. Noi, de fapt, ne avem radacinile in Dumnezeu, nu in alt om, iar seva, puterea noastra de viata vine de la Dumnezeu si nu de la om. E clar atunci ca implinirea nu poate sa fie decat in El. Nu de la alt om trebuie sa astept fericirea, ci de la Dumnezeu. Daca am acea implinire profunda in Dumnezeu, pot sa am si implinirea familiala, sociala… Si mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimba numai daca vrea. Multi sunt nefericiti pentru ca incearca sa-si schimbe “jumatatea”. Femeile, de exemplu, stiu ca barbatii cu care se casatoresc au anumite defecte, vicii, neimpliniri. Dar se insotesc cu ei, sperand sa-i schimbe. Cand iubesti pe cineva, nu te cazni sa-l schimbi, caci nu vei putea. Roaga-te pentru el, da-i un sfat, o carte, si mai departe ramane lupta lui cu el insusi. Eu pot sa-ti pun in farfurie, dar nu pot sa mananc in locul tau, iti arat drumul, dar nu pot sa merg in locul tau. Parintele Ghelasie de la Frasinei spunea ca nu conteaza atat duhovnicul, cat ravna ucenicului. Duhovnicul poate sa fie un om sfant, dar daca tu n-ai pic de ravna, samanta ta ramane tot neincoltita. Tu insuti trebuie sa pui samanta in pamant, sa o ingrijesti, sa fii gradinarul propriei tale vieti. Problema nu e sa-i schimbi pe altii, ci sa te schimbi pe tine. Odata ce vom face asta mai multi, se schimba si lumea din jurul nostru.

Preot DAN POPOVICI

sursa: e-mail

Read more >>

duminică, 25 decembrie 2011

Începe prigoana împotriva monahilor athoniti, care a fost văzută in duh de Sfinti ai locului?

În prezent, Gheronda Efrem este în Mânăstire, bolnav la pat, cu febră mare, lucru verificat şi confirmat de medicii de la centrul din Karies. Sâmbătă dupămasă a primit vizita Prim-procurorului din Thessalonic, însoţit de Poliţia din Halkidiki şi de alte forţe de ordine (în jur de 50 de persoane), pentru a-l reţine. Reţinerea a fost amânată până când starea sa de sănătate se va îmbunătăţi. Gheronda Efrem a declarat ieri că “sunt monah şi mă voi preda justiţiei; nu-mi pare rău pentru mine, ci pentru cei care au fabricat această maşinaţie”.

Se încearcă distugerea Sf. Munte și a ortodoxiei. Și asta chiar de Crăciun. Pentru mai multe detalii și ce putem face, citiți mai jos.

Primul pas foarte concret în direcția asta a fost arestul preventiv declarat chiar în a...jun de Crăciun... împotriva Părintelui Stareț Efrem, egumenul Sf. Mănăstiri Vatoped. Pretextul a fost că părintele stareț a fost declarat suspect să ...fugă. (!!!) După ce a făcut atâtea călătorii în străinătate și s-a prezentat de atâtea ori personal să dea declarații și cuvântări când ii s-a cerut, acum socotesc că ...o să fugă (???). Dacă ar fi dorit să fugă ar fi putut să o facă de nenumărate ori până acum.

Motivul adevărat este, însă, altul:

După cum se știe, p. Efrem a fost în Rusia cu Sf. Brâu (vezi http://vatopaidi.wordpress.com/2011/11/29/spod54/ ) și a provocat un cutremur duhovnicesc acolo.

Printe altele, p. Stareț Efrem în discuția sa cu conducerea Rusiei a cerut ajutor pentru țara care de fapt îl războiește. Dacă stai aici în Grecia ai înțelege de ce (foamete, sărăcie, nesiguranța zilei de azi (anarhiști, derbedei etc.), nesiguranța zilei de mâine (oricine poate fi dat afară din orice post – înafară de elite bineînțeles). Și toți aici știm (locuiesc în Grecia după cum spuneam) că acestea vin de evreo-americanii care conduc, de fapt, țara.

Pentru că p. Efrem a obținut de fapt promisiunea ajutorului Rusesc, fapt care a bucurat foarte multă lume în Grecia, acum sistemul totalitar care este la cârma țării îi plătesc cu vârf și îndesat. Și prin extensie lovesc și în Sf. Munte cu care are o contră acerbă și în privința actelor cu cip. De asemenea monahii au fost amenințați de către conducerea UE să permită femeilor intrarea în Sf. Munte pentru că altfel vor face pușcărie.

Desigur că lucrurile se preconizau mai de demult după cum lasă să se înțeleagă și http://vatopaidi.wordpress.com/2011/12/19/spod64/

Articole similare în română pe această temă găsiți la http://vatopaidi.wordpress.com/2011/12/25/motivul-detentiei-preventive-a-parintelui-efrem-de-la-man-vatopedi/
(cu un video prezentând întâlnirea p. Arhim. Efrem cu dl. Vladimir Putin)

și http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/12/24/egumenul-efrem-va-fi-intemnitat/

Ceea ce se poate face practic în acest moment este să răspândiți știrea și să mergeți la http://www.freegerontaefraim.com/ro/2011/12/24/30/

și după ce semnați scrisoarea de acolo să o trimiteți la mailul (sau faxul) menționat.

La linkul de mai sus veți afla și mai multe detalii.

Problema este foarte serioasă pentru că într-adevăr vor să distrugă Sf. Munte și să izoleze ortodoxia. Și bineînțeles că dacă valul trece peste Sf. Munte se va extinde și în celelalte țări ortodoxe și va fi foarte greu de stăvilit.Vezi mai mult
Holy Belt Returns Home (Photo Report)- H Αγία Ζώνη επιστρέφει “σπίτι” (Φωτορεπορτάζ) – SPOD – ΠΦΗ (5
vatopaidi.wordpress.comVezi mai mult