Rabdarea

In general, noi ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzand sa anticipam urmarile sau sa evaluam intregul. E adevarat ca, pe vreme de furtuna, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizeaza ploaia si, prin ea, pamantul. E adevarat ca o corabie se poate scufunda in apa oceanului, dar nu e mai putin adevarat ca una ca ea a descoperit America. E adevarat ca pe campul de lupta cad soldati in batalie, dar tot atat de adevarat este ca supravietuitorii asigura victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, si nu anticipam capatul drumului? Sfantul Evanghelist Matei ne istoriseste ca, la un moment dat, aflandu-se Iisus laolalta cu ucenicii Sai, le-a facut urmatoarea marturisire despre Sine: "Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor si-L vor omori si a treia zi va invia". In final, Evanghelistul adauga: „Si ei foarte s’au intristat” (Matei 17, 22-23). Se naste intrebarea: de ce oare s’au intristat, de vreme ce Iisus le vestea invierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipa sa li taie respiratia, pentru ca imediat dupa aceea, la vestea invierii, sa rasufle usurati. Iata insa ca ei au ramas incremeniti in spatiul tenebros al evenimentului, incapabili sa vada mai departe.

Dragii mei, a porni la drum inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori, intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacole, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei sa ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului? Sa faci din el un obstacol transparent, adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna revelatoare.

In zilele noastre se afirma tot mai des ca traim "vremuri apocaliptice". Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvantare a lui Iisus consemnata in Evanghelia dupa Matei: "Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni in numele Meu, zicand: «Eu sunt Hristos!», si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va’nspaimantati, caci toate trebuie sa fie, dar inca nu-i sfarsitul. Ca neam peste neam se va ridica si’mparatie peste’mparatie, si va fi foamete si ciuma si cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar inceputul durerilor nasterii. Atunci va vor da pe voi la chinuri si va vor ucide si veți fi urati de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe altii se vor uri. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi ii vor amagi. Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci. Dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 24, 4-13).

In vremea noastra, nu putini sunt tinerii curati la suflet, bine intentionati si dornici sa se initieze in tainele vietii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adica la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienta, bine pregatiti si gata sa-i asiste pe cei neajutorati, ci prefera sa se cultive prin internet sau televizor, unde nu de putine ori apar profeti improvizati, cu evidenta pofta de publicitate sau stapaniti de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugaciuni generale, colective, cu mare rasunet in popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeste de pe o zi pe alta, uitand ca apocalipsa va veni oricum, ea facand parte din iconomia divina, si ca grija noastra nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevatamati de propriile noastre pacate. De obicei, o furtuna se anunta prin intetirea vantului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin disparitia luminii soarelui in spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panica si spaima. Asa se anunta si vremurile apocaliptice. Eu nu stiu daca ele mijesc sau vor pieri inainte de a se naste, dar stiu sigur ca noi nu impotriva apocalipsei trebuie sa luptam (caci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastra, a fiecaruia, de a o traversa fara vatamari sufletesti, fara vina fratilor de a-si fi vandut fratele, asa cum s-a intamplat in istoria lui Iosif.
Or, pentru aceasta exista o singura arma: rabdarea.
Rabdarea insa trebuie insotita, neaparat, de constiinta ca tot inceputul are un sfarsit, si ca acesta nu poate fi decat luminos. Cartea Apocalipsei e infioratoare, dar ea se termina anuntand Cerul cel nou si pamantul cel nou; si, in final, Noul Ierusalim.

IPS BARTOLOMEU ANANIA