miercuri, 14 septembrie 2011

Închinarea lucrurilor – puterea semnului Sfintei Cruci !


Închinarea lucrurilor – puterea semnului Sfintei Cruci !
 
Închinarea lucrurilor este o mângâiere uitată de creştinii din ziua de astăzi, dar şi o armă deosebit de puternică împotriva diavolului. Lupta diavolului spre a-l surpa pe om şi a-l înşela este una neîncetată şi nemicşorată. Cu cât creştinul se apăra mai puţin, cu atât diavolul caştigă o tot mai mare putere asupra lui şi asupra lumii din jurul lui.
Din ce în ce mai puţini creştini apelează astăzi la această practică a închinării lucrurilor. Mai sunt încă mulţi creştini care zilnic ard tămâie sau smirnă şi îşi tămâiază casa, care aprind lumânarea la rugăciunea de seară, care iau Anafură şi Aghiasmă dimineaţa şi care fac Sfeştanie în casă, de câteva ori pe an. Cu toate acestea, într-o oarecare măsură, ceva lipseşte din viaţa noastră de zi cu zi, şi anume: închinarea lucrurilor.
Biserica a subliniat mereu puterea sfinţitoare a Sfintei Crucii. Este lucru de folos a o purta la gât şi a o privi cu multă mulţumire, însă şi mai de folos este a închina cu semnul ei preaputernic orice lucru care ne cade în mâini, de la mâncare şi până la obiectele cele mari.

Creştinul de rând are şi el putere de a închina lucrurile !

Nu doar preotul are puterea de a închina lucrurile, ci şi creştinul de rând, născut în viaţa cea nouă a lui Hristos în Taina Sfântului Botez, dar şi în cea a Mirungerii, a Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii. Preotul are într-adevar o mai mare putere de a binecuvânta lucrurile – de a le sfinţi, în virtutea harului primit în Taina Hirotoniei, faţă de creştinul de rând, însă aceasta nu-l lipseşte pe cel din urmă de orice putere.
Mulţi sfinţi şi oameni duhovniceşti nu au fost clerici, ci simpli creştini de rând, şi au însemnat cu semnul Crucii pe bolnavi şi i-au vindecat, au însemnat natura şi aceasta i-a ascultat.
Preotul binecuvintează cu mâna în chipul în care binecuvintează Însuşi Hristos, în icoană, ţinând degetele suprapuse precum se vede. Creştinul de rând binecuvintează însă lucrurile aşa cum se închină pe el însuşi, cu mâna pregătită pentru facerea Sfintei Cruci, cu trei degete lipite şi cu celelalte două stranse la baza lor.
În tradiţia ortodoxă rusă, mama îşi binecuvintează copilul, închinându-l pe frunte cu semnul crucii, înainte ca acesta să plece într-o călătorie sau să treacă printr-o greutate. Creştinul îşi închină perna, la culcare, mâncarea, la masă, cât şi orice lucru folosit în cursul zilei, de la paharul cu apă şi până la lopata şi cartea de citit. Aceasta fac şi mulţi dintre părinţii din mănăstiri, simpli călugări, iar nu clerici.

Fiecare lucru poate fi înălţat sau pogorât din rostul lui natural !

Fiecare lucru poate fi înălţat sau pogorât din rostul lui natural, „pentru că orice făptura a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (I Timotei 4, 4-5)
Se poate vorbi de "un botez” al lucrurilor prin închinarea acestora lui Dumnezeu. Până la oferirea lor, înapoi, lui Dumnezeu, lucrurile sunt parcă într-o stare de neîmplinire, de aşteptare a împlinirii cuvântului liturgic: "Ale Tale, dintru ale Tale. Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate.”
Fiecare lucru este un dar, el putându-se întoarce înapoi Dăruitorului – lui Dumnezeu – sau diavolului, celui care nu ne dă nimic, ba mai mult, ne ia cât poate de mult din viaţă şi lucruri, el fiind „tatăl minciunii”, al hoţiei şi al distrugerii.
Scoaterea materiei de sub puterea celui rău şi oferirea ei, înapoi, lui Dumnezeu este ceea ce se înţelege prin „preoţia universală”, prin preoţia fiecărui creştin în parte, ca purtător al mesajului mântuitor adus de Hristos.
După închinarea lucrurilor, acestea se află în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a îngerului lor păzitor. Tot lucrul are un înger păzitor, rânduit de Dumnezeu la crearea lui, şi cu atât mai mult acel lucru care este neîncetat binecuvântat prin rugaciune şi închinarea cu semnul Sfintei Cruci.
Acest lucru este posibil deoarece materia se poate împărtăşi de harul necreat al lui Dumnezeu. Energiile necreate sunt împărtăşibile, iar omul şi materia au puterea de a se împărtăşi de ele. De aceea vorbim despre Sfânta Biserică, despre Sfintele Moaşte, despre Sfintele Icoane, despre Sfânta Aghiasmă, şi alte asemenea lucruri sfinte.
Materia are capacitatea de a primi harul, binecuvântarea şi puterea lui Dumnezeu. Trebuie doar ca omul să îşi dorească acest lucru şi să înalţe lui Dumnezeu toate, spre a le lua înapoi binecuvântate, curate şi încărcate cu putere multă.
Pâinea poate ajunge Trupul Mântuitorului, dat creştinilor la Sfânta Liturghie, dar poate ajunge şi hrană pentru lacomie şi luptă între oameni. Vinul poate ajuge Sânge al Mântuitorului, dat creştinilor la Sfânta Liturghie, dar poate ajunge şi materie pentru beţie şi aprindere trupească. Tot aşa, fiecare lucru poate fi înălţat sau denaturat din rostul lui.
Seara, fiecare creştin trebuie să îşi închine patul şi perna, precum şi este îndemnat la sfârşitul Rugăciunilor de seară, în Ceaslov, după rugăciunea închinată Sfintei Cruci: „Apoi să-ţi săruţi Crucea şi să faci semnul Sfintei Cruci pe locul unde vrei să te culci, de la cap până la picioare, asemenea şi spre toate laturile.”
Femeile creştine de la ţarp încă mai închină cu palma cele pe care le dau de pomană. Astfel, pâinea, colacul, lumânarea, cât şi orice alte lucruri, sunt închinate de ele cu catul palmei, în lung şi în lat, rostind rugăciune de pomenire.
A face semnul Sfintei Cruci pe orice lucru, a închina orice lucru lui Dumnezeu, a face rugăciune pentru orice, aceasta este calea şi lucrarea creştină de zi cu zi. Putem închina maşina, casa, mâncarea, hainele, cât şi orice lucru.

Închinarea lucrurilor şi puterea semnului Sfintei Cruci !

Sfântul Grigorie, Episcopul din Neocezareea, făcătorul de minuni, sărbătorit la 17 noiembrie, închina văzduhul dintr-o capişte idolească, unde rămâne peste noapte. În urma facereii semnului Sfintei Cruci în văzduh, toţi diavolii ascunşi în acea capişte au fugit, lăsând locul curat. Redau, în continuare, fragmentul cu pricina, din viaţa Sfântului Grigorie:
„Sfântul Grigorie, mergând la Neocezareea, în cale sa a avut prilej să dea de o capişte idolească. Era atunci seara şi căzuse şi o ploaie mare, de aceea sfântul a fost nevoit să intre în acea capişte idolească, împreună cu călătorii şi a rămas într-însa. Acolo erau mulţi idoli în care vieţuiau draci şi se arătau aievea slujitorilor lor şi vorbeau cu ei. Deci, înnoptând Sfântul Grigorie acolo, îşi săvârşea obişnuitele sale rugăciuni de miezul nopţii şi de dimineaţă, însemnând cu semnul Crucii văzduhul spurcat de jetfele idoleşti. Iar dracii, înfricoşându-se de semnul Sfintei Cruci şi de rugăciunile Sfântului Grigorie, au lăsat capiştea şi au fugit.
Făcându-se ziuă, Sfântul Grigorie şi-a urmat calea sa, care îi era înainte, împreună cu ceilalţi călători, iar slujitorul cel idolesc a intrat în capişte, după obiceiul său, vrând să aducă jertfă idolilor, însă n-a găsit pe draci, căci fugiseră de acolo. Dar, deşi aducea jertfă dracilor, nu i se arătau, precum se obişnuise mai înainte, încât slujitorul nu pricepea pentru care pricină au fugit zeii săi din capişte. El i-a rugat mult să se întoarcă iarăşi la locul lor, dar ei de departe strigau, zicând: "Nu putem să intrăm acolo, unde a fost străinul acela care mergea din pustie la Neocezareea."
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie despre „şarpe de aramă din pustie”, vorbeşte şi el despre puterea semnului Sfintei Cruci, arătand cum numai privind cineva spre ea (spre închipuirea ei) se vindecă de moarte. Şi tot el zice că dacă numai închipuirea ei avea atâta putere, în pustie, Crucea în sine este cu atât mai tare decât aceea. „Nu era şarpele de aramă ? Şi totuşi ce putere ! Dar cum putea materia moartă să biruie moartea ? Putea pentru că ea reproducea chipul Crucii ! Şi să nu credem în realitatea însăşi a acestei Cruci, când ea avea o astfel de putere atunci, fiind numai preînchipuită ?!”
A face creştinul cruce pe orice lucru, a închina orice lucru lui Dumnezeu, a face rugăciune pentru orice lucru şi pentru orice lucrare, aceasta este calea şi lucrarea creştină de zi cu zi voită şi binecuvântată de Dumnezeu.

Teodor Danalache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu