Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe
care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar
efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă
nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă
nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a
mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri
îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au
întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor
întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din
Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre
simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.
-
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile
cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în
semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un
şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână.
Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea
rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al
IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină
numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.
Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag
respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor,
neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost
o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în
altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de
închinăciune sau mătănii.
Metanierul, „sabia“ călugărului
Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul
dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de
metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece
ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut
părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau
de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai
ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest
meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine“.
Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le
împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu
picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au
năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros
din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată
fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului
gălăgios.
„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie»
înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este
menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru
de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea
minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“, specifică părintele
Andrei.
Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de
tundere în monahism. Ele sunt „sabia“ sa spirituală, cu care luptă
neîncetat împotriva duşmanului spiritual - diavolul.
Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii
şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism
depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi
metaniile“.
Semnificaţia nodurilor împletite
Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi
folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă,
astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte
aducătoare de noroc.
În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de
noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt
croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de
cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică
a rugăciunii.
În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din
noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra
întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul
Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.
„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare
binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce
pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu
rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie
este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu“, mai spune părintele.
„Munceşte şi te roagă!“
Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară - lucrate cu atâta
migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai
atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este
împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii
răspândite în văzduhuri»“.
Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte
clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face
metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi
dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare
tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să
înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât
lucrarea rugăciunii“.
Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul
metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în
clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un
bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala
rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor
lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o
cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că
la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi
te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt
nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii“.
Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală“
„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de
toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când
cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în
monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de
veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea
albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă
cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce
numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru
viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru - i se spune numele -,
primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre
rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în
auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele
nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre
rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (…).
I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică
mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta,
«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine,
păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport
material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se
realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu
obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că
trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se
întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată
vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus»,
îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»“.
Sursa: Ziarul Lumina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu