Într-o adunare, un om credincios a pus odată întrebarea: „Care e cuvântul cel mai lung?” Nimeni nu a putut da un răspuns corect.
Atunci întrebătorul a răspuns el, zicând: „Cuvântul cel mai lung e vorba «veşnicia», pentru că nu se mai gată niciodată”.
A pus apoi o altă întrebare: „Care e cuvântul cel mai scurt?” Răspunsul l-a dat tot el, zicând: „Cuvântul cel mai scurt e vorba «acum», pentru că, îndată ce ai rostit-o, nu mai este; s-a dus”.
„Am pus aceste întrebări – a zis mai departe întrebătorul – să vă gândiţi şi dumneavoastră că «acum» e timpul să câştigăm «veşnicia».
Viaţa noastră e acest «acum», care ţine cât o scânteie. Dar «veşnicia» rămâne pentru totdeauna”.
Viaţa noastră e acest «acum», care ţine cât o scânteie. Dar «veşnicia» rămâne pentru totdeauna”.
„Astăzi
de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre!” (Evrei 3,
7-8). Însă diavolul şopteşte mereu omului vorba: „Măine!… Mâine!…”
Sursa text-Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare religioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu