Cugetare

Privesc la cerul ce s-asterne,
Iar gandul trece peste zare
Lasand in urma umbre terne,
Dorind lumina cu ardoare.

Astept ca mielul la taiere,
Ca Cel ce e Frumos si Bun
Sa rupa lantul cu putere,
Pacatele sa fie scrum.

Iar aurul ce mi l-a dat
Sa-l lamureasca-n foc si para,
Sa-mi scoata sufletul pradat
Ce l-am pierdut ca pierde vara.

Read more >>

Cuvant de intelepciune al Parintelui Arhimandrit Marcu Manolis (19 august 1937 -16 aprilie 2010)

Părintele Marcu a zis:

” Viaţa duhovnicească este să păşeşti pe zăpadă şi să nu laşi urme “.

” Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea  înseamnă moarte “.

” Cea mai bună lecţie de Ortodoxie sunt sinaxarele Sfinţilor.Aici, credinţa dreaptă şi fapta pe măsură, care ajunge la martiriu.Noi nu cunoaştem primejdia martiriului, dar trebuie să lucrăm martiriul conştiinţei având ca îndrumători pe Sfinţi “.

” Nu e posibil să refuzi ajutorul aproapelui tău, lucru care nu se întâmplă fără jertă.Ajutorul însă nu trebuie să îl dai cu nemulţumire, cu sprânceana ridicată şi discriminatoriu (pe criterii economice, sociale). Toţi sunt fiii lui Dumnezeu, fraţi întru aceluiaşi tată şi robi ai unui singur Domn “

” Harul lui Dumnezeu sprijină în greutăţi”.

” Nimeni, om iubit sau duşman, nu e nimic altceva decât pământ, de aceea să evităm exagerările”.

” Bolile şi nenorocirile cad asupra noastră, dar trebuie să le înfruntăm cu răbdare. Sunt prilejuri de sfinţire , oricât ar fi de insuportabile “.

Şi când extenuaţi spuneam că nu mai suportăm, cu durere ne declara: „V-a părăsit harului lui Dumnezeu”. Atunci ne veneam în fire şi auzeam continuarea: „Rugăciune, copilul meu, rugăciune”.

” Cine suntem noi ca să îi judecăm pe ceilalţi?Toleranţa este semn al sfinţeniei “.

Sursa: aici

Read more >>

SMERITA CUGETARE - Sfântul Ignatie Briancianinov

Ieromonah Ioan Danci:

"SMERITA CUGETARE


[…] <<Smerita cugetare>> pe care si-o scorneste omul dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci când viciul îsi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci când virtutea se înfatiseaza privirilor sale în sfânta ei simplitate, în sfânta si neclintita supunere fata de Evanghelie. Nimic nu este atât de vrajmas smereniei lui Hristos ca „smerita cugetare” dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savârsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamântul unei fatar­nice slujiri lui Dumnezeu. Daca vom privi neîncetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-l vedem în amanuntimea lui, nu vom gasi în noi însine nici o virtute, nu vom gasi nici smerita cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfânta virtute; asa îsi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara înfrânata; asa se ascunde, prin catapeteasma, Sfânta Sfintelor de privirile gloatei. Adevarata smerita cugetare înseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gândi evanghelic.[…]
Smerenia este viata cereasca pe pamânt. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenumaratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adâncului pierzaniei în care a cazut neamul omenesc, iata semnele nevazute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul-Om. Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede în sine multa trufie. Ea se îngrijeste sa afle toate ramurile acesteia; aflându-le, descopera ca înca au mai ramas foarte multe de aflat. Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica îl numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covârsitoa­re si mai ales pentru adânca lui smerenie, parinte pur­tator de semne si purtator de Duh, a spus în înaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavârsit om are în sine ceva trufas. Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai înalta treapta a desavârsirii crestine, a trait într-o vreme îmbelsugata în sfinti, l-a vazut pe Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavârsit pe deplin si în adevaratul înteles al cuvântului. Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mângâie în chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.[…] Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei cu duhul: plânsul este semnul smere­niei, glasul ei. Lipsa plânsului, îndestularea cu sine si desfatarea cu parutele stari duhovnicesti dau pe fata trufia inimii.[…]
Smerenia mincinoasa orbeste omul în asa hal, ca îl sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de înte­les celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, pro­povaduind-o cu mare glas. („Urmarea lui Hristos”, cartea 3, cap.2). Amarnic îsi bate joc de noi minciuna atunci când, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.[…]
Voiesti a dobândi smerenia? Plineste poruncile evanghelice: dimpreuna cu ele se va salaslui în inima ta, daruindu-se ei, smerenia cea sfânta, adica placuta Domnului nostru Iisus Hristos. Începutul smereniei este saracia cu duhul; mijlocul ei este sporirea în ea mai presus decât toata mintea si atingerea pacii lui Hristos, iar sfârsitul si desavârsirea ei este dragostea lui Hristos. Smerenia nu se mânie niciodata, niciodata nu cauta sa placa oamenilor, nu se lasa în voia întristarii, de nimic nu se înfricoseaza. Poate, oare, sa se lase în voia întristarii cel care dinainte s-a recunoscut pe sine vrednic de tot necazul? Poate sa se teama de nenorociri cel care dinainte s-a osândit pe sine la necazuri, cel care vede în acestea mijlocul mântuirii sale? Bineplacutii lui Dumnezeu au iubit cuvintele tâlharului celui cu buna pricepere care a fost rastignit alaturi de Domnul. Fiind în necazuri, s-au obisnuit sa spuna: Cele vrednice dupa faptele noastre luam; pomeneste-ne, Doamne întru împaratia Ta (Lc. 23, 41, 42). Orice necaz ei îl întâmpina prin recunoasterea faptului ca sunt vrednici de el.[…]
Trufia este semnul neîndoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învatatura lui Hristos. Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale; nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. Nu judecati dupa înfatisare, ci dupa roadele lor îi veti cunoaste (In. 7, 24; Mt. 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale (l Împ. 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el (Ps. 88, 21). Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima (l Împ. 16, 7).
Judecatorii cei orbi socot adesea smerit pe cel fatarnic si josnic, care cauta sa fie pe placul oamenilor, în vreme ce el este un hau al slavei desarte. Dimpotriva, acestor judecatori nestiutori le pare tru­fas cel care nu cauta laude si rasplatiri de la oameni, si de aceea nu se târaste înaintea oamenilor, ci este sluga adevarata a lui Dumnezeu; acesta a simtit slava lui Dumnezeu, care se descopera numai celor smeriti, a simtit putoarea slavei omenesti si si-a întors de la ea si ochii si mirosul sufletului sau. „Ce înseamna a crede ?“, a fost întrebat un mare bineplacut al lui Dumnezeu. Acesta a raspuns: „A crede înseamna a petrece întru smerenie si mila”. Smerenia nadajduieste în Dumnezeu, nu în sine si nu în oameni; de aceea, purtarea ei e simpla, fara ocolisuri, statornica, mareata. Fiii cei orbi ai acestei lumi numesc asta trufie. Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile cele pamântesti; în ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, neînvrednicind stricaciunea si desertaciunea nici cu luarea aminte, nici cu cautatura. Sfânta raceala fata de stricaciune si desertaciune este numita trufie de catre fiii stricaciunii si slujitorii desertaciunii.[…]
Tu, care te numeri printre mai marii pamântului, ia seama: înaintea ta se târasc slava desarta, lingusirea, josnicia! Acestea, dupa ce îsi vor fi atins telul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintâi prilej. Niciodata nu-ti revarsa darnicia asupra celui stapânit de slava desarta: acesta, pe cât este de umil înaintea celor mai mari, pe atât este de obraznic, semet, lipsit de omenie cu cei mai mici. Pe cel stapânit de slava desarta îl vei cunoaste dupa deosebita înclinare pe care o are catre lingusire, catre slugarnicie, catre minciuna, catre orice lucru ticalos si josnic. […]"

Sfântul Ignatie Briancianinov

Read more >>

„Lucrarea pocăinţei”, un interviu cu Părintele Melhisedec, stareţul Mănăstirii Lupşa - fragment

Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia şi Radio Reîntregirea au editat CD „Lucrarea pocăinţei”, un interviu cu Părintele Melhisedec, stareţul Mănăstirii Lupşa.

Vă oferim mai jos câteva fragmente din aceste interviu realizat de Părintele Sabin Vodă cu Părintele Stareţ Melhisedec:
„Dumnezeu este ştiutorul inimilor şi aceasta este o mângâiere pentru orice suflet şi mai ales pentru sufletul păcătos, pentru că Dumnezeu înţelege pe om şi îl primeşte pe om aşa cum este.
Dragostea lui Dumnezeu preface toate. Şi încet, încet dacă omul începe să înţeleagă dragostea chemării lui Dumnezeu, pe măsura aceea şi începe să răspundă acelei dragoste, pe care Dumnezeu voieşte s-o împărtăşească cu omul.
Orice mişcare, orice reacţie, orice crâmpei care îndreaptă fiinţa mea spre Dumnezeu este o mişcare a pocăinţei în om.
Dacă oamenii ar cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, toţi ar trăi o viaţă de pocăinţă.
Pocăinţa e legată de smerenie şi smerenia este legată de pocăinţă şi cred că agonisirea unei smerite cugetări nu lasă sufletul să se complexeze.
Fii smerit şi primul pas spre smerenie este simţul realităţii. Acesta sunt acum, Doamne, dar eu nu sunt mulţumit cu ceea ce sunt. Tu nu mă lăsa aşa! Nu ştiu cum mă vei putea face Tu după asemănarea Ta, dar eu dureros văd că acesta sunt, dar Tu nu mă lăsa aşa!
Pocăinţa este însăşi structura vieţii noastre duhovniceşti de după cădere, adică o viaţă în care noi ne întoarcem mereu şi mereu cu faţa către Dumnezeu, ne întoarcem şi ne deschidem harului lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să poată să-şi săvârşească lucrarea de mântuire în sufletele noastre.
Părintele Rafail Noica spunea că este dinamica spre viaţa veşnică, dinamica întru viaţa veşnică. Că dacă simt nevoia să fac o rugăciune, aia e o mişcare a pocăinţei, că dacă simt nevoia să mă port frumos cu fratele meu ca să plinesc porunca Dumnezeului meu, aia e o mişcare a pocăinţei, dacă simt nevoia să postesc astăzi, că e miercuri sau vineri sau Postul Crăciunului sau Postul Paştilor sau Postul Adormirii Maicii Domnului, toate lucrurile astea sunt mişcare a pocăinţei.
Smerita cugetare te ajută să te vezi cum eşti şi să nu te complexezi deloc de ceea ce vezi, ci din contră, să îţi intensifice strigătul: „Doamne, acesta sunt acum, dar nu mă lăsa aşa cum sunt, ci fă-mă cum vrei Tu să fiu!”


Părintel Melhisedec,
Stareţul Mănăstirii Lupşa

Read more >>

Cugetare

Navalnic puhoaiele
Ravasesc noroaiele.
Cade piatra peste piatra,
Nu ramane nici o vatra
Jarul sa-l ascunda-n spuza,
Totul, toate ne acuza!
Trist, ne risipim in lut,
Dorul-dor ramane mut,
Nu tresare nicio vrere,
Timpul orb vama ne cere,
Ceata-nvaluie seninul,
Se usuca-n boaba vinul,
Spicul nu mai face bob,
Sufletul se pleaca rob.
TRUP nu se mai Naste-n paine,
In vin nu TE mai bem pe TINE!
Nu adie niciun vant,
Cald, subtire de DUH SFANT!
Vino, DOAMNE si ne scapa,
Naste cosmosul din apa,
Da-ne-n lumea noua loc
Si BOTEAZA-ne cu FOC!
Sa ne mistuie tarana,
Sa trazneasca-n noi - LUMINA!

Read more >>