sâmbătă, 28 aprilie 2012

SMERITA CUGETARE - Sfântul Ignatie Briancianinov

Ieromonah Ioan Danci:

"SMERITA CUGETARE


[…] <<Smerita cugetare>> pe care si-o scorneste omul dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci când viciul îsi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci când virtutea se înfatiseaza privirilor sale în sfânta ei simplitate, în sfânta si neclintita supunere fata de Evanghelie. Nimic nu este atât de vrajmas smereniei lui Hristos ca „smerita cugetare” dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savârsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamântul unei fatar­nice slujiri lui Dumnezeu. Daca vom privi neîncetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-l vedem în amanuntimea lui, nu vom gasi în noi însine nici o virtute, nu vom gasi nici smerita cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfânta virtute; asa îsi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara înfrânata; asa se ascunde, prin catapeteasma, Sfânta Sfintelor de privirile gloatei. Adevarata smerita cugetare înseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gândi evanghelic.[…]
Smerenia este viata cereasca pe pamânt. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenumaratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adâncului pierzaniei în care a cazut neamul omenesc, iata semnele nevazute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul-Om. Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede în sine multa trufie. Ea se îngrijeste sa afle toate ramurile acesteia; aflându-le, descopera ca înca au mai ramas foarte multe de aflat. Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica îl numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covârsitoa­re si mai ales pentru adânca lui smerenie, parinte pur­tator de semne si purtator de Duh, a spus în înaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavârsit om are în sine ceva trufas. Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai înalta treapta a desavârsirii crestine, a trait într-o vreme îmbelsugata în sfinti, l-a vazut pe Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavârsit pe deplin si în adevaratul înteles al cuvântului. Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mângâie în chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.[…] Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei cu duhul: plânsul este semnul smere­niei, glasul ei. Lipsa plânsului, îndestularea cu sine si desfatarea cu parutele stari duhovnicesti dau pe fata trufia inimii.[…]
Smerenia mincinoasa orbeste omul în asa hal, ca îl sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de înte­les celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, pro­povaduind-o cu mare glas. („Urmarea lui Hristos”, cartea 3, cap.2). Amarnic îsi bate joc de noi minciuna atunci când, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.[…]
Voiesti a dobândi smerenia? Plineste poruncile evanghelice: dimpreuna cu ele se va salaslui în inima ta, daruindu-se ei, smerenia cea sfânta, adica placuta Domnului nostru Iisus Hristos. Începutul smereniei este saracia cu duhul; mijlocul ei este sporirea în ea mai presus decât toata mintea si atingerea pacii lui Hristos, iar sfârsitul si desavârsirea ei este dragostea lui Hristos. Smerenia nu se mânie niciodata, niciodata nu cauta sa placa oamenilor, nu se lasa în voia întristarii, de nimic nu se înfricoseaza. Poate, oare, sa se lase în voia întristarii cel care dinainte s-a recunoscut pe sine vrednic de tot necazul? Poate sa se teama de nenorociri cel care dinainte s-a osândit pe sine la necazuri, cel care vede în acestea mijlocul mântuirii sale? Bineplacutii lui Dumnezeu au iubit cuvintele tâlharului celui cu buna pricepere care a fost rastignit alaturi de Domnul. Fiind în necazuri, s-au obisnuit sa spuna: Cele vrednice dupa faptele noastre luam; pomeneste-ne, Doamne întru împaratia Ta (Lc. 23, 41, 42). Orice necaz ei îl întâmpina prin recunoasterea faptului ca sunt vrednici de el.[…]
Trufia este semnul neîndoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învatatura lui Hristos. Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale; nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. Nu judecati dupa înfatisare, ci dupa roadele lor îi veti cunoaste (In. 7, 24; Mt. 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale (l Împ. 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el (Ps. 88, 21). Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima (l Împ. 16, 7).
Judecatorii cei orbi socot adesea smerit pe cel fatarnic si josnic, care cauta sa fie pe placul oamenilor, în vreme ce el este un hau al slavei desarte. Dimpotriva, acestor judecatori nestiutori le pare tru­fas cel care nu cauta laude si rasplatiri de la oameni, si de aceea nu se târaste înaintea oamenilor, ci este sluga adevarata a lui Dumnezeu; acesta a simtit slava lui Dumnezeu, care se descopera numai celor smeriti, a simtit putoarea slavei omenesti si si-a întors de la ea si ochii si mirosul sufletului sau. „Ce înseamna a crede ?“, a fost întrebat un mare bineplacut al lui Dumnezeu. Acesta a raspuns: „A crede înseamna a petrece întru smerenie si mila”. Smerenia nadajduieste în Dumnezeu, nu în sine si nu în oameni; de aceea, purtarea ei e simpla, fara ocolisuri, statornica, mareata. Fiii cei orbi ai acestei lumi numesc asta trufie. Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile cele pamântesti; în ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, neînvrednicind stricaciunea si desertaciunea nici cu luarea aminte, nici cu cautatura. Sfânta raceala fata de stricaciune si desertaciune este numita trufie de catre fiii stricaciunii si slujitorii desertaciunii.[…]
Tu, care te numeri printre mai marii pamântului, ia seama: înaintea ta se târasc slava desarta, lingusirea, josnicia! Acestea, dupa ce îsi vor fi atins telul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintâi prilej. Niciodata nu-ti revarsa darnicia asupra celui stapânit de slava desarta: acesta, pe cât este de umil înaintea celor mai mari, pe atât este de obraznic, semet, lipsit de omenie cu cei mai mici. Pe cel stapânit de slava desarta îl vei cunoaste dupa deosebita înclinare pe care o are catre lingusire, catre slugarnicie, catre minciuna, catre orice lucru ticalos si josnic. […]"

Sfântul Ignatie Briancianinov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu