Dynamic Glitter Text Generator at TextSpace.net
Multi-styled Text Generator at TextSpace.net

joi, 12 aprilie 2012

Amploarea persecuţiilor anticreştine şi întunericul informaţional dirijat


Amploarea persecuţiilor anticreştine şi întunericul informaţional dirijat

Persecuţiile anticreştine iau amploare în tot mai multe ţări islamice ale lumii şi nu numai. Zeci de creştini mor zilnic în Asia şi Africa, dar nimeni nu-i apără. Presa ne arată zilnic curiozităţi despre pisici sau căţeluşi salvaţi „în mod miraculos”, dar masacrele anticreştine sunt tăinuite cu multă grijă. Organizaţiile mondiale sunt tot mai puţin preocupate de respectarea drepturilor minorităţilor religioase, fiind prea mult „ocupate” de apărarea drepturilor celor cu „orientare sexuală netradiţională”.
Este remarcabil faptul că ţările islamice în care au fost implicate trupele NATO, astăzi sunt focare de instabilitate social-religioase, iar creştinii din Irak, Libia, Pakistan, Egipt şi Siria sunt omorâţi în plină stradă sau sunt nevoiţi să se refugieze în alte ţări. Bisericile şi casele lor sunt incendiate, iar persoanele care nu vor să treacă la islam sunt lipsite de orice drepturi sau condamnate în baza unor legi stupide şi criminale. 
Recent, noua conducere a Egiptului dorește să adopte „legea shariatului” în ţară, ceea ce îi îngrijorează extrem de mult pe cei circa 10% de creştini. În ultimii doi ani în Egipt au fost omorâţi mai multe mii (!) de creştini, printre care şi mulţi copii.
Situaţia devine tot mai tensionată în Siria, iar specialiştii în politologie şi sociologie sunt convinşi că o intervenţie internaţională ar duce, în primul rând, la masacre anti-creştine imposibil de controlat.
Din păcate, noi nu putem face nimic, pentru că tot mai mult suntem constrânşi în propria casă. La moment acest lucru nu se simte prea mult, dar unele ţări occidentale deja simt aceasta din plin. De aceea, este important cel puțin să fim informaţi despre aceste persecuţii anticreştine din întreaga lume.
Recent, ÎPS Ilarion Alfeev, responsabil de relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a ţinut o conferinţă la această temă, iar un site rusesc (ortodox) va monitoriza informaţiile cunoscute (şi cele tăinuite) despre prigoana anticreştină dezlănţuită în Africa şi Asia. Există şi un site în limba engleză (protestant), care monitorizează problema persecuţiilor anticreştine.
Chiar dacă nu avem un site românesc specializat, sperăm că mass-media din România şi R. Moldova nu va rămâne atât de indiferentă şi, prin intermediul ei, să fim ţinuţi la curent cu această problemă tot mai dureroasă care, mai devreme sau mai târziu, va deveni şi problema noastră.

http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/

Preluare:http://www.teologie.net/2012/04/06/amploarea-persecutiilor-anticrestine-si-intunericul-informational-dirijat/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu