Acatistul Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos

Condacul 1
Tu,
Doamne, ai ales dintre toate neamurile o Preacurata Fecioara si din ea
s-a nascut cu trupul Fiul Tau, Hristos Dumnezeul nostru, pentru care
noi, robii Tai, Iti aducem, Stapane, cantare de multumire. Tu insa,
avand nespusa milostivire, izbaveste-ne din toate necazurile, pe noi cei
care cantam: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru
noi, Slava Tie.
Icosul 1
Multime de ingeri s-a adunat sa vada
Nasterea cea negraita si vazand pe Ziditorul lor culcat in iesle ca un
prunc, s-au mirat si cu frica mare s-au inchinat Celui Nascut si Celei
ce L-a nascut, cantand:
Slavă Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai nascut din Tatal mai inainte de veci.
Slavă Tie, Cel ce toate le-ai facut impreuna cu Tatal si cu Duhul;
Slavă Tie, Cel ce ai venit sa mantuiesti pe cei pierduti;
Slavă Tie, ca ai luat chip de rob;
Slavă Tie, Povatuitorul celor rataciti;
Slavă Tie, Mantuitorul celor ce pier;
Slavă Tie, Cel ce ai daramat peretele vrajbei;
Slavă Tie, ca iarasi ai deschis raiul cel inchis prin neascultare;
Slavă Tie, ca ai iubit, in chip negrait neamul omenesc;
Slavă Tie, ca ai prefacut in Cer pestera de pe pamant;
Slavă Tie, ca ai facut pe Fecioara care Te-a nascut, Prestol de heruvimi;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, slava Tie.
Condacul al 2-lea
Vazand
Ingerii cei netrupesti pe Stapanul lor luand trup din Preacurata
Fecioara, s-au spaimantat si au zis: preaslavita si nepatrunsa este
pentru noi aceasta Taina si cu frica au cantat: Aliluia.
Icosul al 2-lea
Toata
faptura cea intelegatoare s-a spaimantat si multumind canta taina
Nasterii Tale, Stapane, iar puterile ceresti se bucura, glasuind: Slava
intru cei de sus, lui Dumnezeu, si pamantul cu oamenii se bucura, iar
noi cantam neincetat:
Slavă Tie, Cel ce esti slavit intru cele de sus ca Dumnezeu;
Slavă Tie, Cel ce ai facut pace pe pamant;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai impacat cu Tatal;
Slavă Tie, Cel ce Te-ai aratat noua pe pamant;
Slavă Tie, Cel ce Te-ai intrupat negrait din fecioara;
Slavă Tie, Cel ce ai stralucit ca o stea;
Slavă Tie, ca prin aceasta pe magi i-ai chemat la inchinare;
Slavă Tie, Cel ce ai primit darurile lor cu milostivire;
Slavă Tie, Cel ce ai invatat toata faptura sa slujeasca Tie;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai inteleptit pe noi sa-Ti cantam Tie;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai unit pe noi cu Tine;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai mantuit pe noi;
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, slava Tie.
Condacul al 3-lea
Puternic
intru tarie, Dumnezeu al pacii si Tata al bunatatilor ai venit pe
pamant sa mantuiesti lumea ce pierea in necazuri. Acum, Tu Te nasti la
Betleem, ca un prunc, din Fecioara care s-a arata Maica si Mijlocitoare a
mantuirii tuturor celor ce slavesc intruparea Ta cu cantarea:Aliluia.
Icosul al 3-lea
Avand
pe Maica Ta cea Preacurată rugătoare neincetată, veselindu-ne, cantăm
Taina intrupării Tale, Stapane, si Nasterea din Fecioară bineplacută lui
Dumnezeu, grăind:
Slavă Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi;
Slavă Tie, Cel ce Te-ai născut in chip negrăit din Fecioară;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai arătat nouă adancul iubirii Tale de oameni;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai iubit pe noi in chip nespus;
Slavă Tie, Cel ce ai căutat oaia cea pierdută;
Slavă Tie, Cel ce Te-ai bucurat cu ingerii de găsirea ei;
Slavă Tie, Cel ce ai pus-o pe umerii Tăi;
Slavă Tie, Cel ce ai dus-o la Tatăl;
Slavă Tie, Cel ce ai făcut cu oamenii si cu ingerii o singura turma;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai arătat nouă mare si negrăita milă;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai iubit pe noi mai mult decat toata zidirea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, slavă Tie.
Condacul al 4-lea
Furtună
de ganduri indoite avand mai inainte neprihanitul Iosif, acum,
inlăuntrul pesterii Dumnezeiesti, vede cele peaslăvite. Văzand insă ca
un om se naste din Fecioară, a inteles din lucrare că este Dumnezeu
adevărat si de aceea s-a inchinat, cantand: Aliluia.
Icosul al 4-lea
Auzind
păstorii pe Ingerul ce le-a vestit că s-a născut Mantuitorul lumii in
cetatea lui David, au alergat in grabă si L-au văzut pe Acesta in iesle
ca un miel nevinovat, din pantecele Fecioarei născut, in iesle culcat si
au slujit cu bunăcuviintă Celei ce a născut si in faţa lui Iosif cu
frica au stat, povestind cele spuse lor si inchinandu-se Celui Născut au
zis:
Slavă Tie, Mielul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii;
Slavă Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-ai arătata nouă minuni negrăite;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai invrednicit pe noi să ascultăm cantare ingerească;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai invăţat să Te slăvim impreună cu ingerii;
Slavă Tie, Cel ce ai inţelepţit pe ingeri si pe oameni să-Ti cante Tie;
Slavă Tie, Cel ce ai făcut bucurie pe pamant si in ceruri;
Slavă Tie, că pentru Tine se bucură cele ceresti cu cele pamantesti;
Slavă Tie, ca prin Tine se unesc cele pamantesti cu cele ceresti;
Slavă Tie, Cel ce ai arătat neputincioasă puterea diavolului;
Slavă Tie, Cel ce ne-ai izbavit de chinurile aceluia;
Slavă Tie, bucuria negrăită a celor ce cred in Tine;
Slavă Tie, dulceaţa nespusă a celor ce Te iubesc pe Tine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai intrupat pentru noi, slavă Tie.
Condacul al 5-lea
Steaua
cea mult strălucitoare vestind Nasterea lui Hristos, a fost văzută de
magii cei iubitori de stele si, conducandu-se după ea, au ajuns la Cel
Neajuns, L-au văzut pe Cel Nevăzut si, bucurandu-se, I-au cantat:
Aliluia.
Icosul al 5-lea
Vazand impăratii caldeeni in mainile
Fecioarei pe Imparatul impăratilor, ce stătea ca pe un tron de Heruvimi
si socotind a fi Stăpanul, chiar dacă a primit chip de rob, s-au grăbit
a-I aduce daruri: aur, precum unui Impărat a toate; tămaie, precum lui
Dumnezeu; smirnă, precum unui muritor si, inchinandu-se, I-au cantat:
Slavă Ţie, Cel ce ai răsărit tuturor, lumină;
Slavă Ţie, Cel ce prin stea ne-ai chemat să ne inchinăm Tie;
Slavă Ţie, Cel ce ai mustrat mania de fiară a lui Irod;
Slavă Ţie, Cel ce ai arătat le vedere uneltirea lui zadarnică;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai izbăvit de inselăciunea acestuia;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai invătat să ne inchinam Tie, Soarele dreptatii;
Slavă Ţie, Cel ce ai luminat toate cu lumina cunostintei;
Slavă Ţie, Cel ce prin Nasterea Ta ai lepădat inchinarea la idoli;
Slavă Ţie, Cel ce ai nimicit stăpanirea vrăjmasului pană la sfarsit;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai invătat să ne inchinam Tie impreună si Tatălui si Duhului;
Slavă Ţie, Cel ce pentru noi ai zdrobit capul sarpelui amagitor;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai izbăvit de vesnica moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce pentru noi Te-ai intrupat, Slavă Tie.
Condacul al 6-lea
Vestirile
dumnezeiasti cele pentru Tine, Mantuitorule, implinindu-se, pe pamant
Te-ai arătat, si acum in pestera saracacioasa Te-ai născut din curata
Fecioară. Tu bogat fiind, pentru noi de bună voie ai sărăcit, pentru ca
oamenii să se imbogătească si să-Ti cante cu credintă: Aliluia.
Icosul al 6-lea
Răsărit-ai
din Fecioara si din Maica Ta Neispitită de nuntă, Iisuse, luminand
precum soarele si alungand minciuna intunericului, iar demonii nerăbdand
tăria Ta, Mantuitorule, toti s-au cutremurat si iadul văzand minunea,
s-a temut, iar noi cu multumire iti cantăm:
Slavă Ţie, Mântuitorul lumii;
Slavă Ţie, Sfărâmătorul demonilor;
Slavă Ţie, Cel ce ai infricosat cu nasterea ta pe incepătorul minciunii;
Slavă Ţie, Cel ce ai zdrobit inchinarea la idoli;
Slavă Ţie, Cel ce ai luminat toate cu lumina cunostintei de Dumnezeu;
Slavă Ţie, Cel ce ai izgonit intunericul necunostintei;
Slavă Ţie, Cel ce ca o Piatră ai izvorat tuturor apa mantuirii;
Slavă Ţie, Cel ce ai potolit setea lui Adam si a lui David;
Slavă Ţie, ca prin Nasterea Ta, precum un soare toate le-ai luminat;
Slavă Ţie, Cel ce ai inconjurat pamantul cu razele luminii harului;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai arătata nouă pe pămant făgăduinta;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai izbavit pe noi de blestemul părintesc;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, slava Tie.
Condacul al 7-lea
Vrand
să ne descoperi taina cea din veac ascunsă, din toată zidirea ai ales
slujitori ai tainei, Mantuitorule. De la ingeri pe Gavriil, de la oameni
pe Fecioara, din ceruri steaua, de pe pămant pestera, unde ai binevoit
să te nasti, iar noi, minunandu-ne de intelepciunea Ta cea negrăită,
cantam: Aliluia.
Icosul al 7-lea
Făptură nouă Te-ai arătat,
luand trup Ziditorule al tuturor; din pantece fără sămantă ai răsărit si
păstrandu-l nestricat ne-ai arătat pe Mijlocitoarea mantuirii, iar noi
cantam:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-ai dat nouă Mamă pe Maica milostivirii ce Te-a născut;
Slavă Ţie, că pe aceasta si după Nastere ai păstrat-o Fecioară;
Slavă Ţie, Cel ce ai venit să mantuiesti pe Adam;
Slavă Ţie, Cel ce ai potolit lacrimile;
Slavă Ţie, Cel ce ai venit să mantuiesti toate;
Slavă Ţie, Cel ce ai rupt zapisul păcatelor noastre;
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat chipul smereniei;
Slavă Ţie, Cel ce pentru noi ai sărăcit;
Slavă Ţie, că prin săracia Ta pe noi ne-ai imbogătit;
Slavă Ţie, că ne-ai imbrăcat cu haina mantuirii;
Slavă Ţie, că prin iubirea Ta pe noi ne-ai mantuit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, Slavă Tie.
Condacul al 8-lea
Văzand
străină si preaslavită Nasterea Ta ce s-a săvarsit in pesteră, să ne
instrăinam mai mult de lumea ce desartă si mintea la cele dumnezeiesti
să o suim. Că pentru aceasta s-a arătata Dumnezeu pe pămant om smerit,
ca să-i ridice la Ceruri pe cei ce cantă Lui: Aliluia.
Icosul al 8-lea
Tot
esti iubire, tot esti dulceată pentru cei ce te iubesc pe Tine,
Hristoase Dumnezeule, si coborarea Ta Dumnezeiasca o slăvim, că din
fecioară curată Te-ai născut pe pămant ca să ne ridici la ceruri pe noi,
cei ce Iti cantăm:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu,Cel ce pe pămant Te-ai născut;
Slavă Ţie, Cel ce in chip negrăit Te-ai intrupat din Fecioară;
Slavă Ţie, că Te-ai arătat nouă;
Slavă Ţie, că departe fiind, pe noi la Tine ne-ai chemat;
Slavă Ţie, că esti a noastră bucurie nespusă;
Slavă Ţie, dulceata inimilor noastre;
Slavă Ţie, că prin Nasterea Ta lumina mantuirii ne-ai strălucit;
Slavă Ţie, Cel ce ai vărsat lacrimi pentru mantuirea noastră;
Slavă Ţie, că prin acestea focul patimilor noastre l-ai stins;
Slavă Ţie, că de necurătia patimilor ne-ai spălat;
Slavă Ţie, că din moarte ne-ai curătit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce pentru noi te-ai intrupat, Slavă Tie.
Condacul al 9-lea
Toata
intelepciunea si toata mintea ingereasca si omeneasca nu pot sa
priceapa Taina Nasterii Tale negraite, totusi, preabunule Stapane,
primeste dragostea si credinta noastra si ne mantuieste pe noi care
cantam: Aliluia.
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei mult vorbitori
ii vedem nedumeriti , ca pe niste pesti fara de glas, nestiind ce sa
spuna despre intruparea Ta, Stapane, ca fiind Dumnezeu desavarsit te-ai
aratat si om desavarsit si din Fecioara neispitita de nunta cum Te-ai
nascut? Noi insa nepunand la indoiala aceasta Taina, cu o singura
credinta Te slavim, cantand:
Slavă Ţie, Ipostasul intelepciunii lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, negraita Bucurie a tuturor;
Slavă Ţie, ca pe intelepti i-ai aratat neintelepti;
Slavă Ţie, ca pe cei ce Te-au ispitit i-ai rusinat
Slavă Ţie, ca toata impletitura de basme ai stricat;
Slavă Ţie, ca pe toti i-ai luminat cu lumina cunostintei de Dumnezeu;
Slavă Ţie, ca in toate cu intelepciune ai lucrat;
Slavă Ţie, ca pe multi cu pricepere i-ai luminat;
Slavă Ţie, ca noua calea mantuirii ne-ai aratat;
Slavă Ţie, ca esti adanc neajuns de milostivire;
Slavă Ţie, ca esti noian de bunatati si de iubire de oameni;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai intrupat pentru noi, Slava Tie.
Condacul al 10-lea
Vrand
sa mantuiasca lumea ce se afla pe calea pierzarii, ca un prunc se naste
din Fecioara si in scutece in iesle se infasa, dezlegand legaturile
cele multe ale pacatelor noastre: El este Fiu al lui Dumnezeu si se
arata Fiu al Fecioarei! Si pe toate cu intelepciune le tocmeste ca sa
mantuiasca pe cei ce canta Lui: Aliluia.
Icosul al 10-lea
Peretele
si stalpul rautatii celei potrivnice lui Dumnezeu si rod al faradelegii
s-a aratat Irod , vrand sa ia viata Pruncului Iisus si pe pruncii cei
nevinovati i-a secerat cu sabia, precum spicele necoapte ale tarinii,
iar noi, lepadand orice rautate a inimilor noastre Sa-L proslavim pe cel
ce a venit sa ne mantuiasca si sa-i cantam:
Slavă Ţie, Cel ce uneltirea lui Irod zadarnica ai aratat-o;
Slavă Ţie, ca pruncii ucisi de acesta cu ingerii i-ai numarat;
Slavă Ţie, pierzatorul rautatii;
Slavă Ţie, invatatorul smereniei si indreptatorul celor rataciti;
Slavă Ţie, Cel ce ai luminat tuturor lumina dreptatii;
Slavă Ţie, Cel ce ai invatat pe toti smerenia si blandetea;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai invatat a te cunoaste pe Tine;
Slavă Ţie, ca prin Nasterea Ta ai sfintit pantecele ce Te-a nascut;
Slavă Ţie, Cel ce ai primit daruri de la magi si de la pastori;
Slavă Ţie, ca si pe cele necuvantatoare le-ai invatat a sluji Tie;
Slavă Ţie, Cel ce ai sfintit toata faptura;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, Slava Tie.
Condacul al 11-lea
Toata
cantarea pe care vrem sa o aducem cu vrednicie intruparii Tale, se
biruieste si mai lesne este sa tacem. Caci daca Ti-am aduce cantari
nenumarate, precum nisipul marii, Imparate Preasfant, nimic nu facem cu
vrednicie. Deci cu frica iti cantam: Aliluia.
Icosul al 11-lea
Lumina
Neinserata stralucind din Fecioara Te-au vazut pe Tine cei ce sedeau in
intunericul si in umbra mortii, Mantuitorul nostru, si s-au luminat cu
focul dumnezeirii Tale si Tie, Datatorule de lumina, Ti-au cantat:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Lumina cea neapusa;
Slavă Ţie, Soarele dreptatii, ca prin Nasterea Ta toate le-ai luminat;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai luminat cu multa lumina a cunostintei Tale;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai izvorat noua râul harului cel nesecat;
Slavă Ţie, Cel ce ai adapat cu indestulare pe cei insetati de mantuire;
Slavă Ţie, ca celor ce te iubesc pe Tine le-ai aratat usoare jugul si sarcina Ta.
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai usurat de greutatea pacatelor noastre;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai izbavit de munca vrajmasului;
Slavă Ţie, ca prin venirea Ta pe pamant toate le-ai bucurat;
Slavă Ţie, ca ne-ai bucurat pe noi prin facerea din nou a lumii;
Slavă Ţie, ca te-ai aratat hotar al nadejdilor noastre;
Slavă Ţie, ca noi, fiind vrajmasi cu Tatal nostru, ne-ai impacat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Condacul al 12-lea
Cel
ce ai venit sa dai Har si sa dezlegi pacatele tuturor, prin intruparea
Ta, Mantuitorule, prin aceasta iarta greselile noastre si rupe zapisul
pacatelor noatre, iar noi Nasterea Ta cea nespusa slavind, vom canta
neincetat: Aliluia.
Icosul al 12-lea
Cantand intruparea Ta, Te
laudam, Te binecuvantam si ne inchinam Tie, Mantuitorul nostru, si
credem ca Domn si Dumnezeu esti mantuindu-i pe toti cei ce nadajduiesc
intru Tine si Nasterea Ta negraita din Fecioara o proslavesc si canta
asa:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce esti inchinat intru cei de sus impreuna cu Tatal si cu Duhul;
Slavă Ţie, Cel ce esti slavit de multimile celor pamantesti si al celor ceresti;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai descoperit Taina cea din veac ascunsa;
Slavă Ţie, ca prin Tine ni s-a aratat noua iubirea cea negraita;
Slavă Ţie, Impodobitorul a toata faptura;
Slavă Ţie, Mantuitorul nostru Cel Preamilostiv;
Slavă Ţie, Cel ce intaresti scepturile celor de pe pamant cu smerenie imparateasca;
Slavă Ţie, Cel ce esti Bisericii temelie si intarire;
Slavă Ţie, podoaba si mantuirea tuturor credinciosilor;
Slavă Ţie, Cel ce ii impodobesti pe ierarhii si preotii evlaviosi cu intelepciune si marire;
Slavă Ţie, ca esti trupurilor noastre Doctor si vindecare;
Slavă Ţie, ca esti Podoaba si Mantuitorul sufletelor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce te-ai intrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Condacul al 13-lea
Preadulce
si Preabunule Iisuse, Mantuitorul nostru, Ziditorule si Stapane!
Primeste acum aceasta neinsemnata rugaciune si multumita a noastra,
precum ai primit inchinarea si darurile magilor, si ne pazeste pe noi,
robii Tai, de tot necazul, si ne daruieste iertare pacatelor si ne
izbaveste de chinurile cele vesnice pe noi, cei ce cu credinta slavim
nasterea Ta din Fecioara si cantam Tie: Aliluia.
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul
nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce
slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui
dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne,
slavă Ție.
Apoi se zice din nou Icosul intai si Condacul intai.