 |
| |
Rugaciunea lui Iisus
Este necesara rugaciunea lui Iisus - preotilor de mir si mirenilor?
Fragment extras din lucrarea "O noapte in pustie" de Arhimandritului Hieroteos Vlachos,
- dialog purtat intre autor si un staret din Muntele Athos
Trebuie
sa devii constient de necesitatea curatirii de patimi. Nu trebuie doar
sa-ti doresti sa-i vindeci pe ceilalti, ci sa crezi în acelasi timp, cu
putere, ca si tu, asemenea tuturor, esti plin de patimi. Fiecare patima
este un iad.
Rugaciunea
lui Iisus este o doctorie ce curateste sufletul si-l vindeca. Dar asta
nu înseamna ca rugaciunea lui Iisus este esentialul, adica ceea ce
curateste si lumineaza, ci mai degraba mijlocul prin care omul este unit
cu Dumnezeu, singurul Care curateste si lumineaza sufletul. El este
medicul sufletelor si trupurilor noastre, El este „Lumina cea adevarata
care lumineaza pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9). Picaturile
pentru ochi curatesc vederea, iar aceasta curatita este capabila sa vada
deosebirea dintre obiecte. Cu alte cuvinte, orice persoana trebuie
sa-si doreasca sa fie curatita, sa se schimbe si, prin rugaciune, sa
ceara luminare de la Dumnezeu.
— Crezi ca noi, cei care traim în lume putem face ceea ce fac calugarii
pentru aceasta dumnezeiasca lucrare a rugaciunii?
— Chiar daca
nu faceti exact ceea ce fac ei si voi trebuie si puteti reusi multe.
Sigur, trebuie lamurit ca alta este rugaciunea mintii si alta a rosti
rugaciunea lui Iisus. Cu alte cuvinte rugaciunea mintii, asa cum o
practica unii isihasti, presupune o viata fara griji si fara tulburari. Presupune liniste si multe altele. Daca nu puteti practica rugaciunea mintii în lume – si acest
lucru
este foarte greu – trebuie sa va rugati cu rugaciunea lui Iisus în
anumite momente, bine stabilite, sau sa o spuneti de câte ori puteti.
Acesta va va face mult bine.
—Îmi poti arata câteva modalitati practice si folositoare?
—
Separat de slujbele bisericesti, ar trebui sa-ti dedici anumite momente
special pentru a practica rugaciunea lui Iisus, pentru a chema
neîncetat numele lui Iisus. Sa începi putin câte putin si sa continui
potrivit cu setea ta duhovniceasca si harului ce-l simti. Poti începe
prin a rosti rugaciunea o jumatate de ora înainte de rasaritul soarelui
si o jumatate de ora seara, dupa rugaciunea de seara, înainte de
culcare. Este necesar sa existe un program statornic, ce nu trebuie
încalcat cu nici un chip, nici macar pentru lucruri bune. Este posibil,
spre exemplu, ca tocmai în acel moment sa vina cineva sa se spovedeasca.
Daca nu este bolnav, sau daca nu este neaparata nevoie, sa nu amâni
momentul ce l-ai stabilit dinainte pentru rugaciunea lui Iisus. La fel
si cu lucrurile bune. Este necesara si o încapere linistita si izolata,
unde sa nu se auda zgomote, si acolo sa începi sau sa lucrezi rugaciunea
lui Iisus, cum am spus mai înainte. Adica la început trebuie sa
încalzesti inima sau sa citesti o scriere a Sfintilor Parinti, care sa
dea nastere smereniei si apoi, fie cu buzele, fie cu mintea sau cu
inima, potrivit cu nivelul duhovnicesc, spui rugaciunea lui Iisus. Cu
timpul, momentul acordat rugaciunii lui Iisus va spori si va îndulci
inima si vei tânji dupa el. Dar repet, la început avem nevoie sa ne
silim pe noi însine sa spunem rugaciunea chiar si pentru scurt timp. Ne
va face mult bine.
—Este deajuns aceasta scurta vreme?
—
Nu este suficienta, dar când exista dorinta si smerenie, Dumnezeu
împlineste ceea ce lipseste rugaciunii. Daca Dumnezeu arata atâta
milostivire pentru caderile noastre, nu va fi El nespus de milostiv cu
noi în stradania noastra de a ne transforma? El împlineste orice lipsa.
Ia aminte si situatia fiecaruia dintre noi. S-ar putea ca o ora din
rugaciunea ta sa se bucure de mai mare binecuvântare decât multe ore ale
unui calugar, pentru ca tu esti ocupat si cu alte lucruri. Am admirat
discretia acestui calugar aghiorit, a acestui înger întrupat. Distinge
cu o îndemânare admirabila toate problemele si le desluseste pe fiecare
în parte.
—
Sa stii, însa, a continuat el, ca în timpul rugaciunii, cum am spus mai
înainte, diavolul îti va aduce multe ispite. Vor aparea multe
întâmplari care sa te determine sa te opresti din rugaciune. Dar mai
trebuie sa stii si ca Dumnezeu te încearca prin aceste ispite ca sa vada
daca ai într-adevar vointa de a lucra rugaciunea lui Iisus. Într-un
asemenea caz, daca te silesti Dumnezeu va veni în ajutorul tau si va
îndeparta toate greutatile.
—Dar,
Gheron, daca în timpul rugaciunii, îmi vin în minte gânduri de a face
altceva, de exemplu de a pregati o predica sau o omilie sau sa fac ceva
pentru dragostea fratelui meu, trebuie sa le parasesc? Sa nu fac nimic,
nimic?
—
Da, trebuie sa le parasesti. Caci chiar si atunci când vin gânduri bune
în timpul rugaciunii (ma refer la timpul fixat pentru rugaciune), pot
fi folosite de catre cel rau ca sa ne tulbure rugaciunea. Daca diavolul
îsi da seama ca suntem gata sa parasim rugaciunea lui Iisus pentru
astfel de lucruri, ne va aduce multe asemenea gânduri în acel moment,
pentru a ne face sa o amânam. Dar în acest caz, nici nu ne rugam, nici
nu suntem curatiti, nici nu studiem si nici nu ne folosim cu adevarat
fratii. Caci pregatirea unei predici, care a înlocuit rugaciunea, este
fara roade. Nu le va folosi fratilor.
—
Se întâmpla uneori ca ne întoarcem la chiliile noastre istoviti, dupa
ce am cheltuit multa energie, si nu ne mai putem ruga dupa rânduiala
obisnuita. Ce ar trebui sa facem în aceste cazuri?
— Nici atunci n-ar trebui sa renuntam la rugaciunea lui Iisus. Sfântul
Simeon sfatuieste ca slujirea fratilor sa nu fie motiv de a ne lipsi de
rugaciunea lui Iisus, deoarece atunci pierdem multe. Nu trebuie sa
gasim niciodata scuze sa evitam rugaciunea. „În slujire osteneste-te pe
masura puterii tale, iar în chilia ta nevoieste-te în rugaciune cu
smerenie, priveghere si lacrimi neîncetate. Si sa nu ai în minte ca azi
am trudit peste poate, deci sa scurtez rugaciunea pentru istovirea
trupului. Fiindca îti spun ca nu conteaza cât te silesti pentru altii,
peste puterile tale. Caci a te lipsi de ceva atât de însemnat ca
rugaciunea, mare nesocotinta este”. O jumatate de ora de rugaciune a lui Iisus valoreaza cât trei ore de somn adânc. Îndelunga
rostire a rugaciunii lui Iisus îl odihneste pe om si-l calmeaza. Chiar
si din acest punct de vedere, este o doctorie întaritoare pentru
organism.
Asadar
dragul meu parinte, înveleste-ti toate lucrarile în mantia de aur a
rugaciunii lui Iisus. Multi au necazuri si destui frati se mâhnesc si
sufera în nevointa lor duhovniceasca din cauza faptului ca lucreaza mai
mult cu ratiunea, iar nu cu inima. Se chinuie cautându-si gândurile, pe
când daca traiesc în har, gândurile vin, pur si simplu revarsându-se ca
un râu învolburat. De aceea se cearta între ei fratii si nu au pace, de
aceea, atunci când sunt nedreptatiti, se mâhnesc iar nu se bucura
potrivit poruncii lui Hristos. Deoarece nu au nici o legatura cu
rugaciunea lui Iisus. Sfântul Nicodim Aghioritul, urmând o traditie
lunga de câteva secole, spune ca episcopul ar trebui sa fie ales din
rândul calugarilor. Având întelegere calugareasca, el nu se tulbura de
nedreptatiri, defaimari, învinuiri sau ocarile oamenilor, fiind el
însusi primul care recunoaste propria sa pacatosenie si se învinovateste
singur. Astfel el dobândeste toate roadele pe care le-am mentionat mai
înainte, mai ales dragoste, care se revarsa împreuna cu mult har, si
libertate fata de caderea în pacat, dupa cum spun Parintii.
—Ce întelegi, parinte, prin întelegere calugareasca?
—
Înteleg ascultare, smerenie, plângere de sine însusi si o sete
nepotolita pentru rugaciunea lui Iisus. Si în mod deosebit ascultare de
Batrânul duhovnic. Calugarul trebuie sa fie smerit fata de toti oamenii
si smerenia lui trebuie legata de lupta pentru curatirea de patimi. Nu
trebuiesc încercate multe lucruri caci, din nefericire, în aceasta
chestiune suntem influentati de diferite erezii. Cea mai mare lucrare este sa dobândesti smerenie si sfintenie. Atunci suntem cu adevarat bogati.
Biserica
nu este un birou de servicii sociale, ci este vistieria harului
dumnezeiesc. Preotii nu sunt asistenti sociali, ci sunt cei ce calauzesc
poporul lui Dumnezeu. Si acest lucru nu se poate face decât cu smerenie
si sfintenie.
Fara
sfintenie si smerenie chiar si cea mai mare lucrare sociala este curând
distrusa, în timp ce, daca avem viata smerita si sfânta, chiar si cea
mai mica lucrare sociala dobândeste dimensiuni extraordinare. Cu
smerenia trebuie împletita si plângerea de sine, adica
auto-învinovatire. Trebuie sa fim primii care sa ne învinovatim.
Respectul pe care ceilalti ni-l arata, sa întelegem, se cuvine preotiei
iar nu persoanei noastre, pe când învinuirile se cuvin starii noastre
pacatoase iar nu preotiei. Asa vom avea pace si mult har de la Dumnezeu,
si vom alunga orice motiv care ne face sa ne urâm fratii.
Deasemenea
trebuie sa fie si o sete nepotolitapentru rugaciunea lui Iisus. Sa nu
consideram rugaciunea lui Iisus ca pe ceva ocazional, ci drept însasi
viata noastra. Trebuie sa ne miscam înlauntrul rugaciunii. Iar teologia
si predica sa ni se nasca înlauntrul lucrarii sale sfinte. Ar trebui sa
avem propriul nostru program, pe care sa-l respectam în fiecare zi. Când
traim în acest fel, lumea are folos peste masura. Oricine ar fi, preot
sau episcop, ar trebui sa aiba întotdeauna o singura preocupare: sa
nu-si piarda calugaria. Scrie în „Pateric”: „Se spunea despre Avva
Netras, ucenicul lui Avva Siluan, ca si când sedea în chilia sa la
muntele Sinai, cu masura se ocârmuia pe sinesi dupa trebuinta trupului.
Iar când s-a facut episcop la Faran, mult se strâmtora pe sinesi spre
viata cea aspra. Si i-a zis lui ucenicul sau: Avvo, când eram în pustie,
nu te nevoiai asa. Si i-a raspuns batrânul: acolo era pustie si liniste
si saracie si voiam sa chivernisesc trupul, ca sa nu ma bolnavesc si sa
caut cele ce nu aveam. Iar aici este în lume si pricepere si de ma voi
bolnavi aici, este cine sa ma sprijineasca, ca sa nu pierd calugaria”.
Acei ce au întelegerea unui calugar, simt nevoia sa primeasca
binecuvântare, orice lucrare ar avea. Si pe toata durata acesteia, pâna
la încheierea ei se încredinteaza unui episcop ori unui povatuitor
duhovnicesc, pentru ca acestia sa vegheze asupra lor si sa-i îndrepte în
ceea ce fac.
Nu
doresc rasplata pentru aceasta, pentru ca cel ce este slavit sau
rasplatit mai mult decât merita, mult pagubeste. Da, parinte. Si oriunde
ai fi, pe strada, în masina, sau în orice alta parte, sa spui rugaciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul” si „Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, mântuieste-ma”. Ar
trebui sa mergem des la Sfânta Liturghie, pregatiti asa cum se cuvine si
sa ne împartasim cu Preacuratele Lui Hristos Taine. Toata zidirea Îi
multumeste si Îl slaveste pe Dumnezeu. Un preot care nu liturghiseste
este în dezacord cu aceasta minunata lauda. Bine ar fi ca, din când în
când, sa se cânte canonul Domnului nostru Iisus Hristos ce se afla scris
în Ceaslov, asa cum bine ar mai fi sa se citeasca si acatistul Domnului
nostru Iisus Hristos aflat la sfârsitul cartii „Razboiul nevazut” a
Sfântului Nicodim Aghioritul. El ne îndeamna staruitor sa chemam
deseori, prea-dulcele, datatorul de bucurie si izvorâtorul tuturor
bunatatilor, mântuitorul nume al Domnului Iisus Hristos, nu doar cu
buzele, ci si cu inima si mintea.
Ai
de asemenea, marea îndatorire de a te ruga si pentru ceilalti, deoarece
tu esti cel caruia Dumnezeu i-a încredintat poporul Sau. De aceea este
datoria ta sa te retragi si sa te rogi.http://priulianaros.blogspot.com/2011/10/este-necesara-rugaciunea-lui-iisus.html
http://o-viata-frumoasa.blogspot.com/?mid=531
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu