Mai bine taran decat oligarh
"Eram foarte bogati intr-o tara in care majoritatea oamenilor nu erau avuti, iar oamenii de afaceri erau tintele favorite ale rapitorilor pentru a se rafui cu aceasta situatie. Era ingrozitor. Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei", a declarat sotia lui Sterligov. Au ales ca locatie o zona impadurita, aflata la 60 de kilometri departare de Moscova, o zona lipsita de luxul cu care s-au obisnuit, dar pe care nu il regreta.
In timp ce averile oligarhilor rusi se diminueaza vizibil din cauza crizei financiare, un barbat, care a facut parte dintre acestia, le ofera un sfat surprinzator: numai credulii mai cred ca banii aduc fericirea, iar o viata bine traita nu are nimic de-a face cu "ochiul dracului", scrie Daily Mail, in pagina electronica.
German Sterligov s-a bucurat de o avere impresionanta, a trait printre vile somptuoase, yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei.
"Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut mintile, dar dupa patru ani se dovedeste ca am facut alegerea corecta. Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine", a declarat German Sterligov, in varsta de 42 ani. Declaratiile acestuia au legatura cu situatiile financiare ale mai multor oligarhi rusi, precum patronul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, despre care se zvoneste ca a pierdut peste 13 miliarde de lire sterline ca urmare a crizei economice globale, cu pierderea a 10 miliarde de lire sterline de catre Oleg Deripaska si cu saracirea cu aproximativ 7,6 miliarde de lire sterline a detinatorului clubului de fotbal englez Arsenal, Alisher Usmanov.
"Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni si am suficiente resurse pentru a supravietui", a continuat fostul oligarh. La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit primul milionar legal rus dupa Revolutia din 1917. Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.
Pentru a se adapta noii vieti, sotia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe si hainele de marca cu fustele lungi si basmaua, precum taranii din romanele lui Tolstoi. Sotii Sterligov si cei patru copii au ales ca resedinta o casa umila, fara electricitate, aflata la 15 kilometri departare de orice alta locuinta. Alyona a nascut cel de-al cincilea copil al familiei in noua locuinta, fiind asistata la nastere de sotul sau.
"Nici intr-un milion de ani nu mi-as dori sa redevin om de afaceri si sa fiu inconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de succes: case in Rublyovka, yachturi si masini Bentley. Sunt fericit cu pacea pe care am gasit-o la tara, alaturi de sotia, copiii si oile mele", si-a continuat acesta confesiunea.
Teama
In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti, brutalizati sau chiar omorati.
"In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea: «Impacheteaza, iar ne mutam». In cercurile in care sotul meu activa aveau loc multe crime", isi aminteste Alyona. Tocmai din aceasta cauza, nu este de mirare ca oligarhii rusi angajeaza o armata de gardieni care sa-i protejeze. Alyona, a carei familie era apropiata cu fostul lider comunist Nikita Hrusciov, a urat dintotdeauna sa aiba servitori.
"Nu-mi doream straini in casa mea. Dar intotdeauna era o exceptie: bodyguarzii inarmati. Dupa ce ne-am mutat in Moscova, dupa o perioada petrecuta in Mayfair (Londra-n.r.), am realizat ca acestia erau indispensabili. Eram foarte bogati intr-o tara in care majoritatea oamenilor nu erau avuti, iar oamenii de afaceri erau tintele favorite ale rapitorilor pentru a se rafui cu aceasta situatie. Era ingrozitor. Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei", a continuat aceasta, in timp ce sotul sau a dat afirmativ din cap.
"Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am scapat", a completat German. Pentru a scapa de amenintari, in era presedintiei lui Boris Eltin, multe cupluri bogate declarau ca s-au despartit si se afisau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atentia de la familia adevarata.
"Se prefacea ca nu mai suntem importanti pentru el si asa prevenea sa devenim tintele rivalilor sau a rapitorilor", a confirmat Alyona. Un factor important in decizia lor de a-si schimba stilul de viata l-a constituit infrangerea lui German in alegerile prezidentiale din 2004, cand invingator a iesit actualul premier rus Vladimir Putin.
"A venit acasa, si-a aruncat jacheta si a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai sa plecam si sa incepem o noua viata»", isi aminteste Alyona, care a fost ceruta in casatorie la doar trei minute dupa ce s-au cunoscut. Au ales ca locatie o zona impadurita, aflata la 60 de kilometri departare de Moscova, o zona lipsita de luxul cu care s-au obisnuit, dar pe care nu il regreta.
Viata la tara
In momentul de fata, familia Sterligov detine doar doua locuinte, una de iarna si alta de vara, aflate la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta. Dupa ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentand vechiul stil de viata si refuza sa se uite la televizor sau sa foloseasca Internetul.
"Nu are rost sa pierdem timpul copiilor nostri utilizand aceste mecanisme de spalare de creier. Mai bine ne asezam la masa si vorbim despre carti decat sa ne uitam la mizeriile de la televizor", a declarat Sterligov. Parintii nu au dorit sa-si dea copiii la scoala, acestia fiind instruiti de un institutor, in timp ce cea mai mare fata invata la Universitatea din Moscova. Familia este foarte credincioasa, respectand obiceiurile religiei ortodoxe.
Cu toate ca s-a retras complet din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit amenintari, iar prima lor cabana a fost incendiata, in timp ce cainele a fost otravit. Casa de iarna are doar doua dormitoare si a fost dotata cu un sistem electric pentru a permite functionarea unei masini de spalat si pentru iluminat. Sterligov si familia sa nu-si doreste sa se intoarca la viata de dinainte.
"Ce sunt acum? Doar un taran oarecare. Un crescator de animale. Nu cred ca Putin se mai teme acum de mine", a conchis fostul oligarh. Sfatul acestuia pentru a infrunta actuala criza financiara este procurarea de alimente pentru a putea supravietui in caz de colaps.
Ecaterina POPESCU http://www.bzi.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu