marți, 22 noiembrie 2011

Rugăciunea unui teolog


Rugăciunea unui teolog


Cu trei ani în urmă, la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Techirghiol, unde slujeşte marele duhovnic Arsenie Papacioc, am ascultat o predică ţinută de Presfinţitul Ambrozie al Giurgiului, pe care n-am uitat-o până azi. Iată de ce. Preasfinţitul ne-a povestit un episod din tinereţea sa când, student fiind şi având multă dragoste pentru Părintele Dumitru Stăniloae, mergea adesea, împreună cu mai mulţi colegi, să îl asculte pe marele teolog. Dar tinerii studenţi nu se mulţumeau cu aceste discuţii ci, după ce Părintele Stăniloae pleca, îl urmăreau în taină, ca să îl vadă cum se poartă în firescul lui de om, nu doar în înălţimea lui de teolog.
staniloae
Părintele Dumitru Stăniloae
Într-o zi, mergând pe urmele lui, paşii i-au dus, pe Părinte şi pe ucenici, într-o bisericuţă. Acolo, fără să bănuiască defel că este văzut, Părintele Stăniloae a inghenunchiat în faţa icoanei Maicii Domnului şi a început să se roage fierbinte.
Studenţii, curioşi, s-au apropiat încet, să-i audă rugăciunea.
- Maica Domnului, spunea Părintele Stăniloae cu lacrimi în ochi, Maica Domnului, dă-mi simplitate!
Aceste cuvinte, auzite din gura unuia dintre cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, cum îl numise Olivier Clément, a produs o impresie puternică asupra tinerilor urmăritori. Asmenea, şi asupra mea şi, probabil, şi asupra voastră. Există, cu siguranţă, mulţimi de ispite pe lume, mai joase sau mai înalte. Dar putem noi bănui măcar ce înseamnă ispitele unui teolog de o asemenea înălţime spirituală, dacă noi, râmele care scormonim ici colo câte o carte, eşuăm atât de repede în mândrii ieftine şi poleite păreri de sine?
Despre ispitele intelectualilor vremurilor noastre mărturisesc că am vrut să scriu acum două nopţi un articol. Dar nu am reuşit, cu toate că am pierdut bună parte din somn. Nu vă mai întrebaţi de ce. E simplu. Ca să scrii despre astfel de ispite trebuie să le numeşti arătând cu degetul nu spre alţii, ci spre tine.
Dar iată că articolul s-a scris până la urmă singur, fără contribuţia mea. Am realizat că tocmai comentariul unuia din cititorii blogului surprinde foarte bine aceste ispite. Viorel Petcu a reuşit să-l scrie pentru că, aţi ghicit, a avut puterea să pună degetul în pieptul său.
Ispitele unui intelectual ortodox
de Viorel Petcu
Este bine să citeşti, dar esenţial este să trăieşti ceea ce citeşti (desigur mă refer la scrierile ortodoxe). După ce Domnul m-a adus în biserică, la scurt timp am ajuns un devorator de cărţi ortodoxe, dar asta nu m-a făcut un trăitor, ci doar un om informat. Apoi, tot din citire am aflat că nu voi fi mai informat ca un drac, pentru că el ştie mult mai mult despre Dumnezeu, dar nu trăieşte după poruncile Lui.
Uitându-mă sincer asupra vieţii mele trăită în Hristos, am văzut că doar multa citire, fără o trăire a celor citite, m-a făcut un om mândru. Înşelat că trăiesc cea ce am citit, am ajuns să judec semenii după informaţia pe care o aveam şi binenteles că am început cu ierarhii şi cu preoţii. Mi se părea că merit ierarhi şi preoţi mult mai buni decât cei pe care îi aveam, am ajuns să văd greşeli pe care le făceau (în predică şi în slujire) pe care prietenii mei nu le vedeau. La început, credeam că am un spirit de observaţie mai dezvoltat şi de asta văd acele greşeli, dar Domnul mi-a arătat că sunt în înşelare. M-am speriat foarte tare.
De atunci, mă lupt cu înşelarea asta şi credeţi-mă, nu m-am izbăvit de ea. Cumplită patimă este judecarea aproapelui! Greu se scapă de ea. Cred că trăirea celor citite este esenţială şi se face pas cu pas, cu răbdare, temeinic. Mai mult decât citirea este ascultarea de un duhovnic şi la citirea cărţilor ortodoxe. Este bine să citeşti ce îţi spune duhovnicul, apoi să trăieşti cele citite, să le împlineşti. Mergând pe calea asta vei începe să vezi în inima ta şi-ţi vei da seama că nu eşti un ortodox aşa de mare cum te credeai după multă citire.
Înşelarea asta vine şi datorită educaţiei pe care o avem încă de mici, mergem la şcoală, învăţăm, primim note pe ceea ce am învăţat, absolvim şcoala şi uite-aşa ne-am indeplinit scopul. În ortodoxie nu este de ajuns numai să ştii, ci să şi împlineşti ceea ce ai învăţat. Şi este bine să nu judeci după ce ai citit. Atunci când începi să trăieşti ceea ce citeşti şi vezi ce obstacole ai de trecut înlăuntrul tău, cu siguranţă nu te vei arunca prea uşor în judecarea celorlalţi.
Nu spun să nu citim, ci doar să avem luare-aminte ca multa citire să nu ne ducă la visare, la înşelare (aşa cum am păţit eu) sau, Doamne fereşte, chiar la nebunie. Deţinerea de multă informaţie negestionată bine ne aruncă cu siguranţă în madrie sau chiar în slavă deşartă. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se poate face prin cursuri intensive, ci numai prin nevoinţa împlinirii poruncilor Lui, cu rugăciune şi cu citire, dar cu discernământ şi îndrumare duhovnicească.
Modelul academic de studiu nu are legătură cu ortodoxia. Sfinţenia se primeşte după voinţa pe care o avem şi nevoinţa pe care o facem ca să fim în poruncile Domnului. Oamenii simpli sau învăţaţi au aceeaşi cale, îngustă. Toate ereziile au venit de la oameni citiţi, dar tot de la ei avem şi multă înţelepciune, în funcţie de cum şi-au trăit cunoştintele dobândite. Şi acum vedem bătălii de idei duse pe internet în citate din sfinţi părinţi, bătălii duse pe temeiul cunoştinţelor dobândite din citire, etalări de cunoştinţe. Bătălii de idei în care fratele nostru este pus la punct. Din nefericire pentru mine, şi eu particip la ele, dar asta nu însemna că suntem pe cale.
http://viatalatara.wordpress.com/2009/06/02/rugaciunea-unui-teolog/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu