20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT – Viaţa, Acatistul, Învăţături – “Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie!”

20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT – Viaţa, Acatistul, Învăţături – “Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie!”

SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. 

CITIŢI ŞI: DOUĂ ZILE ÎN KRONSTADT – DIN JURNALUL UNUI STUDENT

SF. IOAN DE KRONSTADT: “Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! Aţi fost duşi în rătăcire! Întoarceţi-vă la adevăr!” – PAPA NU ESTE BINEVENIT ÎN ROMÂNIA ORTODOXĂ!

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. 

Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.  

* 

Viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 oc­tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor­dică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit, după frumoasa datină creştinească păstrată în poporul rus, numele sfân­tului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila (Bulgaria, secolul XI), faţă de care va avea ulterior mare evlavie. în familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profun­zime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus.

Tatăl, care descindea dintr-o familie de preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, era mereu bolnav, decedând în 1851 în vârstă de 48 de ani. Iernile însă, el obişnuia să citească mereu întregii familii din Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor. Mama era un exemplu de devotament şi rugăciune fierbinte şi statornică. Ea va trăi până la adânci bătrâneţi fiind marto­ra celebrităţii fiului ei, care o vizita şi consulta mereu cu respect şi veneraţie.

Tânărul copil va creşte sub dubla fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a maies­tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelenţă, preot.

Ioan ajunge ultimul elev

La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.

Pe baza notelor bune primite este trimis cu o bursă la Academia duhovnicească (teologică) din Sankt Peterburg pe care o va absolvi în 1855 cu titlul de magistru (licenţiat), ca al 35-lea din 39 de candidaţi. Performanţele mai degra­bă mediocre ale studentului Ioan Serghiev în studiul aca­demic se explică în mare parte prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei epocii, în ciuda eforturilor de reaşezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).

Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, câtVieţile Sfin­ţilor şi Comentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hri-sostom, precum şi inspiratele predici teologice ale mitro­politului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viaţa monahală nu-1 atrage. îl înflăcă­rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.

Curând înţelege că impera­tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie­tatea Rusiei vremii sale. în 1851, murind tatăl său şi ră­mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du­pă o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi deznă­dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne­cunoscută. La o serbare după absolvirea Academiei o cu­noaşte întâmplător pe fiica protoiereului Nesviţki din Kron-ştadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care se va şi căsători la scurt timp.

La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt – portul militar al Sankt Peterburgului – în locul socrului său, de eâtre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovniceşti. Păşind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică

Om simplu şi fire ţărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală. Axată fundamental în jurul rugăciunii către Dumnezeu şi pentru oameni, aceasta lua forma slujirii active şi concrete a lui Dumnezeu şi a semenilor. Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt.

Îşi fixează regulile simple ale unei spiritualităţi sacerdotale exemplare, de la care nu se va mai abate. Hră­nită din citirea şi meditaţia asiduă a Sfintelor Scripturi împletite însă strâns cu adâncirea în săvârşirea zilnică a slujbelor dumnezeieşti, încununate de Sfânta Liturghie şi însoţite de o aprofundare a sensurilor teologice ale căr­ţilor de cult, şi, respectiv, cu intensificarea rugăciunii şi meditaţiei personale, a veghii interioare prin invocarea neîncetată a Numelui lui Iisus şi ţinerea unui „jurnal” – această spiritualitate simplă şi la îndemâna tuturor cre­dincioşilor, fără eforturi şi cu obiective ascetice extraordi­nare, trebuia să susţină lucrarea istovitoare a împlinirii practice cu maximă conştiinciozitate a multiplelor îndato­riri şi responsabilităţi pastorale şi caritative.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele­brarea zilnică a Sfintei Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie).

După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi soră -, precum şi retra­gerea discretă şi iubitoare în umbra celui care i-a adus aminte faptul ascetic elementar că, întrucât este preot, nu-şi mai aparţine luişi sau familiei, ci este prin excelenţă un „om pentru ceilalţi”.

Părintele Ioan îşi începe slujirea preoţească într-un moment extrem de defavorabil pentru Biserică. Viaţa reli­gioasă a Rusiei la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului XIX era profund marcată de consecinţele reformelor pe-trine menite să aducă Rusia pe calea modernizării. Practi­când cultul statului şi al naţiunii, regimul ţarist impusese o viziune reducţionistă, formalistă şi utilitarista despre religie şi Biserică, apreciate exclusiv din perspectiva con­tribuţiei lor la menţinerea moralităţii sociale şi susţinerea Imperiului. Educaţia religioasă şi practica liturgică erau dominate de formalism şi ritualism.

Cultul divin ortodox devenise un simplu de­cor ritualist

Spovedania o dată pe an (în Postul Mare) era obligatorie pentru toţi cetăţenii ortodocşi, iar preoţii trebuiau să raporteze la poliţie achi­tarea acestei obligaţii „civice” (aşa-numita govenie). îm­părtăşania era recomandată doar o dată pe an (de Paşti) chiar şi de Catehismul mitropolitului Filaret. Credincioşii trăiau practic izolaţi de viaţa sacramentală şi harică a unei Biserici oficiale degradate la rangul unui simplu sector în cadru departamentului afacerilor interne al statului (ală­turi de poliţie şi jandarmerie).

Nu e nici o mirare că în aceste condiţii cultul divin ortodox devenise un simplu de­cor ritualist ce masca la oraşe materialismul cel mai cras şi indiferentismul spiritual al aristocraţiei şi elitelor, iar la sate obscurantismul şi superstiţiile de tot felul. Situaţia era, evident, agravată de decalajele economice şi sociale consi­derabile, şi de radicalizarea „intelighenţiei”, câştigată tot mai mult de ideile materialiste, socialiste şi revoluţionare

Pe acest fond de insatisfacţie generată de formalismul şi etatismul religiozităţii publice, dar în acord cu linia ge­nerală a reducţiei utilitariste şi ideologice a creştinismului la moralisme, pietisme, gnoze sau utopii secularizate, se înscrie şi deriva unei părţi însemnate a aristocraţiei peter-burgheze ca şi a unor întinse pături rurale spre sectaris­mul de tip neoprotestant. Anii 1860-1870 vor marca ast­fel ascensiunea „ştundismului” în satele din sudul Rusiei, iar în capitala Imperiului de pe malurile Nevei a „schismei din înalta societate” (cum o va numi scriitorul N. Leskov).

E vorba de epidemia de „conversiuni” de tip „revivalist” protestant produsă în nobilimea capitalei de predicile lor­dului G.V. Redstock (1843-1913) din anii 1874,1875-1876 şi 1878. în 1876 adepţii lui Redstock au întemeiat „Socie­tatea pentru promovarea gândirii religioase şi morale” con­dusă de un bogat filantropist din Sankt Peterburg, colo­nelul Vasili A. Paşkov, care şi-a pus palatul la dispoziţia organizaţiei şi a reuniunilor ei. Cenzura şi poliţia secretă ţaristă însă nu vor tolera activismul predicatorial şi filan­tropic al „paşkovismului”, suprimând reuniunile şi deter­minând în 1884 exilarea din Rusia a liderilor mişcării.

Secularizat, acest pietism individualist, moralist şi ni­hilist, îşi va găsi expresia doctrinară şi literară în „tolsto-ism”. Contemporan al părintelui Ioan, Lev Tolstoi (1828-1910) îşi va alcătui între 1880-1896 propriul „creştinism” şi propria sa „Evanghelie”, formulată în polemică deschisă cu statul ţarist şi Biserica Ortodoxă. Premiza fundamentală este cea a contradicţiei pretins ireconciliabile dintre Evan­ghelie şi Biserică, dintre Evanghelie şi civilizaţie (stat, cul­tură, tehnică, ştiinţă). Toate acestea ar bloca accesul la „creştinismul” autentic. Vinovate în primul rând de falsifi­carea Evangheliei prin „absurdităţile” dogmelor şi „super­stiţiile” riturilor ar fi Bisericile. Ele ar „hipnotiza” masele prin seducţia estetică a cultului şi le-ar „idiotiza” prin vio­lenţa ascetică a rugăciunii, posturilor şi supunerii oarbe faţă de autorităţi.

Tot efortul lui Tolstoi se va concentra în direcţia unei recreări a „creştinismului” ca religie morală şi umanitară, antistatală şi antiintelectuală. Ritualurile tre­buie excluse, dogmele eliminate, Vechiul Testament desfi­inţat, iar Noul Testament şi Evangheliile sever epurate de teologia („kabalistică”) paulină şi de miracole (naştere vir­ginală, înviere). întreg „creştinismul” s-ar reduce la „mo­rala” Predicii de pe Munte, concentrată şi ea în cinci pres­cripţii (afirmate sentenţios de prinţul Nehlindov în finalul romanului învierea, 1899) culminând în „neîmpotrivirea la rău”. în ultimă instanţă „sectarismul” educat al tolstois-mului ducea la o versiune nihilistă, gnostică, secularizată», a „creştinismului” constituit printr-un refuz nonviolent, dar nu mai puţin radical şi anarhic, al istoriei, Bisericii, statului, proprietăţii, serviciului militar şi culturii, dublat de o „trezire” morală de tip individualist şi întoarcerea la viaţa „simplă” şi nefalsificată a unui „popor” idealizat.

În criză în societatea Rusiei secolului XIX se afla deci însăşi înţelegerea naturii ecleziale a experienţei creştine, Biserica în specificul identităţii ei spirituale şi practica ei concretă, liturgic-sacramentală şi socială, mistică şi istori­că. O revigorare a conştiinţei ecleziologice axată pe ideea „sobornicităţii” o declanşaseră, ca reacţie, gânditorii reli­gioşi ruşi slavofili (mai cu seamă A. Homiakov). însă pro­iectul lor ecleziologic era unul tipic romantic, naţionalist, pur speculativ şi grevat de tendinţe utopice şi ideologice, fiind orientat în principal în direcţia unei demarcări criti­ce faţă de creştinismul occidental individualist (decăzut), căruia îi contrapunea imaginea idealizată a unui creşti­nism comunitar, autentic, păstrat de „poporul” rus (Bise­rică şi popor se identificau periculos în viziunea slavofilă, în experienţa misticei şi integratoarei „sobornicităţi”, de-ghizament religios al noţiunii „atotunităţii” din idealismul german).

Îşi împărţea banii şi hai­nele săracilor şi cerşetorilor, cerceta zilnic pe bolnavi şi familiile nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi…

Pe acest fond al unei Biserici contestate şi falsificate, denigrate sau inadecvat exaltate, trebuie înţeleasă semni­ficaţia profund teologică şi profetică a activităţii şi gândirii părintelui loan Serghiev din Kronştadt. Cu un remarcabil simţ al concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi comunitară, mistică şi socială a Bisericii. în faţa reducţiei simplificatoare a creştinismului la morală, la etica şi pietatea individuală, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umană întrupată în cult şi cari­tate, ca o comuniune vie („familie”) a oamenilor în Hristos şi Duhul Sfânt, cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii, ca loc al Adevărului şi Libertăţii autentice.

Doar Liturghia şi Tai­nele Bisericii aduc oamenilor eliberarea din sub sclavia torturantă a păcatului şi, astfel, adevărata pace şi bucurie în har şi libertate. Iar un rol hotărâtor în realizarea Bisericii ca realitate mistică şi socială îi revine preotului: om al rugăciunii arzătoare, al Duhului Sfânt şi al iubirii, el este înger în trup, profet şi slujitor al lui Dumnezeu în cultul divin şi păstor al credincioşilor în societate, deschis spre toate nevoile lor, pe calea împărăţiei lui Dumnezeu, al cărei pronaos e Biserica şi Liturghia ei.

Este greu de imaginat un contrast mai puternic ca acela existent iniţial între mentalitatea şi zelul eclezial şi liturgic al părintelui loan şi indiferenţa generalizată faţă de viaţa liturgică a Bisericii din Rusia epocii sale în general, din parohia sa în special. Kronştadtul ducea viaţa deloc vir­tuoasă, plină de patimi şi mizerii morale şi sociale a unui port militar şi loc tradiţional de exil intern pentru declasa­ţii capitalei Imperiului. Plin de marinari, militari şi lucră­tori portuari, de cârciumi, vagabonzi şi prostituate, de cer­şetori şi oameni sărmani, el era departe de a fi o cetate a pietăţii. Dimpotrivă. Mizeria făcea casă bună cu viciul. La început tânărul preot a încercat să întoarcă „oile pierdute” prin discuţii şi predici moralizatoare.

Nu numai că n-a avut nici un succes, dar s-a expus deriziunii şi umilinţelor de tot felul. A câştigat mai mult prin exemplul personal, respectiv prin abnegaţia cu care-şi împărţea banii şi hai­nele săracilor şi cerşetorilor, şi prin cercetarea zi de zi a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi, împreună cu care se ruga şi cărora le aducea şi ajutoare materiale. A ajuns foarte iubit de copii şi cerşetori („regimentul părintelui loan”, cum li se spu­nea). Coborându-se în cocioabele sărmanilor, nu ocolea nici sufletele celorlalte categorii sociale. Pe toţi îi compă­timea, sfătuia, ajuta.

Trăia pe atunci în Kronştadt o văduvă evlavioasă, Paraskovia Ioanovna Kovrighina, care se mutase în Kron­ştadt cu binecuvântarea duhovnicului ei. părintele Ilarion. Ucenic al Sfântului Serafim din Sarov (t 1833), acesta a îndemnat-o înainte de a muri, în chip profetic, să meargă la Kronştadt pentru că acolo este un mare luminător al lui Hristos pe care să-1 ajute şi să-1 slujească. Aceasta a început să-i ceară părintelui loan – pe atunci încă necunoscut – să mijlocească în rugăciune pentru oamenii nevoiaşi pe care-i ştia.

Rugăciunea sa a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări

La început părintele loan n-a îndrăznit, pretex­tând nevrednicia sa personală. însă în cele din urmă şi nu de bunăvoie, s-a lăsat convins. Credinţa copilului în pute­rea rugăciunii a reînviat, şi acum preotul matur, cu studii academice, a început din nou să se roage cu aceeaşi încre­dere şi la fel de fierbinte pentru oameni, ca şi băieţelul de şase ani care se ruga pentru ca să înţeleagă semnele din abecedarul său.

Şi tot ca odinioară, rugăciunea sa din faţa sfântului al­tar sau din casele oamenilor a fost ascultată şi a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări. Esenţial în ce priveşte minunile părintelui loan – care era departe de a fi un taumaturg specializat sau şaman improvizat – e fap­tul că aceste vindecări erau numai şi numai efectul rugă­ciunii. Trebuia să se roage împreună nu numai preotul, dar şi rudele celui bolnav şi toţi cei prezenţi, pentru ierta­rea păcatelor, mântuirea sufletului şi întoarcerea tuturor la Dumnezeu. Părintele loan ştia foarte bine – o arată „Jurnalul” său – că nu el, ci Dumnezeu lucrează minuni tot celui ce se roagă cu credinţă în făgăduinţa Domnului: „Toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22).

Fapt elocvent şi demn de remarcat e că părintele loan nu refuza să se roage nici chiar pentru cei de alte credinţe şi străini. Deşi era ortodox, convins de Adevărul dumneze­iesc păstrat în întregimea lui în Biserica Ortodoxă, nu pri­vea „de sus” la cei de alte credinţe şi nu făcea nici o deose­bire în mijlocirile sale între ortodocşi şi neortodocşi.

Când slujea Sfânta Liturghie se auzeau mereu nume străine ce aparţineau evident unor oameni de alte credinţe. I se adresau pentru rugăciune nu numai creştini de alte confe­siuni, catolici sau protestanţi, dar şi necreştini, musul­mani, evrei, tătari. Părintele loan se ruga pentru toţi cei ce credeau sincer în Dumnezeu. într-o zi a venit la biserică o tătară. „Crezi în Dumnezeu?”, a întrebat-o părintele loan. „Da”, a răspuns ea. „Bine, îngenunchează şi roagă-te Dum nezeului tău şi eu mă voi ruga Dumnezeului meu.” Şi Dum­nezeu a împlinit rugăciunea femeii.

între anii 1870-1880 vestea despre neobişnuitul preot din Kronştadt, despre viaţa sa sfântă, despre rugăciunile şi vindecările sale a început să se răspândească în Rusia. O declaraţie de mulţumire publicată la 20 decembrie 1883 într-un ziar de mare tiraj avea să-1 facă cunoscut întregu­lui Imperiu, de la Baltica şi până în Siberia orientală.

Mii de pelerini vor începe să vină la Kronştadt pentru mărturisire şi împărtăşire, sute (uneori mii) de telegrame de mulţumire şi de cerere pentru rugăciune soseau zilnic şi mai cu seamă în Postul Mare.

Centrul vieţii părintelui loan era însă săvârşirea slujbe­lor dumnezeieşti şi mai cu seamă a Sfintei Liturghii. Prin exemplul şi prin predica sa el arăta concret centralitatea definitivă şi de neînlocuit a vieţii sacramentale şi liturgice a Bisericii în viaţa creştină autentică, pentru fiecare cre­dincios în parte. Există câteva impresionante mărturii ca­re ne descriu în detaliu felul unic în care părintele loan celebra cultul divin şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântul Andrei din Kronştadt, în faţa a mii de credincioşi veniţi din întreaga Rusie (până la 7000-8000 în Postul Mare).

Era aşteptat de zeci de oameni săraci care-i cereau milostenie

Sculat la ora 4 dimineaţa, îşi spunea rugăciunile de pregătire ale preotului pentru slujirea Sfintei Liturghii, plimbându-se prin grădina casei parohiale. La ieşirea din casă în drum spre biserică era aşteptat de zeci şi zeci de oameni săraci care cereau milostenie. După împărţirea milosteniei, însoţit de mulţime, părintele loan intra în bi­serică pe uşa laterală a altarului, căci nu era posibil să se pătrundă în biserică pe uşa mare. Deşi era înghiontit din toate părţile de popor, nu-şi pierdea sub nici un chip blân­deţea şi seninătatea feţei. Se îmbrăca în veşminte roşii (culoarea sa preferată) şi săvârşea el însuşi slujba utreniei. Nu se lăsa afară nici o stihiră, nici un canon, se cânta şi se citea tot. Fire iute, nu-i plăcea slujirea întinsă, lungă. Ce­rea explicit cântăreţilor şi diaconilor să cânte şi să citească vioi şi în acelaşi timp lămurit şi, mai ales, cu inimă, să lo­vească nu aerul ci inimile cu glasul lor. Canoanele de la utrenie le citea la strană el însuşi.

Nu citea, ci vestea cu înţeles, ca într-o convorbire directă cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Pentru ectenii intra în sfântul altar căzând în genunchi în faţa jertfelnicului, rezemându-şi capul de mâinile încrucişate sub care se aflau hârtiuţele cu numele viilor şi morţilor ce trebuiau pomeniţi. In timp ce la strană se citeau ceasurile, începea pregătirea pentru Dumnezeiasca Liturghie. Dădea o im­portanţă deosebită săvârşirii proscomidiei, la care se adu­ceau în coşuri mari până la 5000 de prescuri. în timpul celebrării exclama către preoţii coliturghisitori: „Ce bune sunt toate la noi, părinte! Mare lucru este această pros-comidie! O întreagă lume e pe sfântul disc! Dar la alţii [creştini] nu e nimic asemănător. Ei n-au proscomidie!” „Priviţi, părinţilor! Iată-l pe Hristos! E aici între noi, şi noi lângă El ca Apostolii!”

Sfânta Liturghie părintele Ioan o celebra într-un ritm alert, interiorizat, cu cutremur mare, cu rugăciuni şi la­crimi, dar în acelaşi timp sobru şi plin de măreţie. Departe de orice pietism şi sentimentalism lacrimogen, încerca să sensibilizeze în toţi participanţii conştiinţa prezenţei mis­terului liturgic, ca dar neasemănat către oameni al iubirii lui Dumnezeu, şi intrare reală a credincioşilor la ospăţul împărăţiei Sale. „Liturghierul” aproape că nu-1 mai des­chidea, fiindcă ştia pe de rost toate rugăciunile. Rugăciu­nile le rostea cu jumătate de glas, concentrat, adăugând însă foarte mult de la sine, uneori în taină alteori în auz (rugăciunile acestea adăugate pot fi citite în volumul de faţă). Ecfonisele le rostea cu ochii închişi, adâncit în sine, trăind parcă pe altă lume. întâia parte a Liturghiei era pentru el partea rugătoare, de mijlocire a sa pentru oa­meni, pentru a căror izbăvire şi mântuire se ruga lui Dum­nezeu cu patos, stăruinţă şi îndrăznire.

Odată cu cântarea Heruvicului începea al doilea suiş al Sfintei Liturghii. Pă­rintele Ioan se cufunda în meditaţie asupra adâncurilor tainei mântuirii noastre în Hristos, retrăind parcă aievea odată cu Vohodul Mare patimile Domnului Hristos: Gheţi-manii, pretoriul, Goîgota, punerea în mormânt. Adeseori îşi scotea batista pentru a-şi şterge lacrimile ce i se scur­geau tăcut pe faţă din adâncul străpungerii inimii în faţa prezenţei reale, vii şi lucrătoare, în misterul liturgic a în­suşi Domnului Iisus. înălţând inimile tuturor spre cer lao­laltă cu îngerii, se ridica odată cu ridicarea Sfintelor Da­ruri spre bucuria învierii şi venirii Lui pe sfântul altar sub chipul Pâinii şi Vinului prefăcute prin Duhul Sfânt în Tru­pul şi Sângele Domnului.

Toţi cei din biserică trebuiau să se roage împreună cu preotul chemând pe Duhul Sfânt şi rostind alături de el troparul „Doamne, Cel ce pe Preas­fântul Tău Duh…”.îndată după minunea prefacerii euha-ristice îi plăcea să rostească cu glas tare:„Dumnezeu S-a arătat în trup! Cuvântul trup S-a făcut!” Apropiindu-şi apoi faţa când de Sfântul Disc, când de Sfântul Potir, ros­tea, ca un prunc gângurind spre maica sa, marea rugăciu­ne de mijlocire a preotului pentru întreaga Biserică şi pen­tru toată lumea. în momentul împărtăşirii cu Sfintele Tai­ne, părintele Ioan devenea tot flacără şi se umplea până la lacrimi de o intensă bucurie duhovnicească pe care căuta zadarnic să şi-o ascundă de coliturghisitorii săi.

ACATISTUL

Condacul 1

Celui ales intre preoti, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, pastorului si invatatorului, celui ce s-a aratat imparatilor iubitor si intristatilor mangaietor, celui ce a luminat pamantul Rusiei si toata viata sa a daruit-o slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui indreptand multimea pacatosilor spre pocainta, multor bolnavi tamaduire de la Dumnezeu dobandind, sa-i aducem lauda ca unui aparator si grabnic ajutator. Tu, dar, parinte, pentru ca ai indrazneala catre Domnul, de toate necazurile ne izbaveste, pe noi, cei care-ti cantam tie: Bucura-te Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Icos 1

Pe ingerul tau pazitor, inca de sase ani fiind, in lumina nespusa l-ai vazut, Ioane, el spunandu-ti tie ca, dupa vointa lui Dumnezeu, intotdeauna nevazut sta si pazeste de toate relele. Prin aceasta din tinerete ales de Dumnezeu pe tine stiindu-te, strigam catre tine:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai aratat “ales” de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce din tinerete te-ai aratat “chemat” al binecuvantarii Lui!
Bucura-te, cel ce pe ingerul tau din tinerete l-ai veselit cu bunele deprinderi!
Bucura-te, ca  pentru nimic l-ai intristat!
Bucura-te, ca nevazutul tau pazitor ti s-a aratat!
Bucura-te, ca acela intotdeauna a te pazi ti-a fagaduit!
Bucura-te, odrasla prea iubita a parintilor celor evlaviosi!
Bucura-te, cel ce din pruncie de parintii tai ai fost invatat cu frica de Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce cu cumpatare din tinerete te-ai deprins!
Bucura-te, cel ce zilele tineretii tale in saracie si infranare le-ai petrecut!
Bucura-te, ca datorita bunei tale vietuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit!
Bucura-te, ca fata ta cu smerenie era impodobita!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 2

Te vedem, pe tine, de Dumnezeu inteleptite Ioane, din frageda vrasta umbrit de binecuvantarea lui Dumnezeu, care in taina te-a condus spre o viata virtuoasa. Pentru aceea, avandu-te pe tine pilda demna de urmat, cu smerenie cantam lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Mintea ta din pruncie in lecturile si cugetarile Sfintilor Parinti ti-ai cufundat-o, Ioane si din ele te-ai adapat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfant. Pentru aceasta te rugam pe tine, roaga-L pe Prea Bunul Dumnezeu sa ne faca si pe noi partasi la impartasirea aceasta, pe cei ce-ti cantam:

Bucura-te, cel ce din pruncie te-ai pazit de patimi!
Bucura-te, cel ce harul Sfantului Botez intreg l-ai pazit!
Bucura-te, cel ce ti-a placut a citi din scrierile Sfintilor Parinti!
Bucura-te, cel ce ai patruns cu adevarat intelesul acestora!
Bucura-te, cel ce ai aratat mare sarguinta in aceasta lucrare!
Bucura-te, cel ce in iubirea de intelepciune duhovniceasca si fireasca te-ai aratat desavarsit!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta lumea de inselaciune ai vadit-o!
Bucura-te, ca de acea inselaciune ca un vultur, inteleptule ai scapat!
Bucura-te, minunat si luminat invatator al tarilor din nordul Rusiei!
Bucura-te, cel ce ai izgonit intunericul pacatului din oameni!
Bucura-te, ca tuturor celor ce au venit la tine cu rugaciuni degraba i-ai ajutat!
Bucura-te, prea-puternica mijlocire pentru noi inaintea lui Dumnezeu!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 3

Puterea darului lui Dumnezeu care pe cele cu lipsa le implineste, din belsug s-a revarsat peste tine, Ioane, pururi pomenite, cand de Prea Sfintitul Hristofor intru preot ai fost hirotonit si orasului Kronsdadt ai fost randuit păstor; de atunci ai inceput a invata oamenii sa slujeasca drept Sfintei Treimi si sa-i cante: Aliluia!

Icos 3

Avand iubire dumnezeiasca in inima inteleptule Ioane, si randuiala postului cu strictete pazind-o, ai biruit toate navalirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un barbat desavarsit ai iesit sa lucrezi tarina Domnului prin cuvant, ca si cu un plug ai afanat inimile intarite si inghetate ale oamenilor, incalzindu-le cu rugaciunea si cu iubirea ta si semannd in ele samanta pocaintei sincere si a credintei vii. Pentru toate acestea iti cantam tie lauda:

Bucura-te, vas ales al harului lui Dumnezeu!
Bucura-te, locuinta darurilor ceresti!
Bucura-te, cel ce cu toata inima si cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu!
Bucura-te, ca pentru aceasta si intreaga turma pe care ai pastorit-o ai invatat-o a-L iubi pe Dumnezeu!
Bucura-te, cel ce invataturile Evangheliei si randuielile postului cu frica le-ai pazit!
Bucura-te, ca acestea si pe aproapele tau prin fapte l-ai invatat!
Bucura-te, ca din tinerete peste patimi imparat te-ai aratat!
Bucura-te, slavitule biruitor asupra pacatului!
Bucura-te, ca in lume ca o lumina, exemplu viu ai luminat!
Bucura-te, ca pe pamant ai fost cu intelepicune cereasca daruit!
Bucura-te, stilp neclintit al tarii tale ortodoxe!
Bucura-te, neintarziatule aparator al ortodoxiei si al obiceiurilor celor bune!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 4

Prin furtuna multor necazuri si griji lumesti trecand, ajuta-ne noua, Parinte Ioane, asa cum si in viata ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinta au venit la tine, ca toti cei ajutati de tine sa-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind pe apostolul care zice: “locuinta noastra este in cer” si dorind a-l urma, aceasta viata vremelnica nu ai petrecut-o in slujba trupului si-n lucrarea patimilor, Ioane, ci in curatirea sufletului de intunericul pacatului, caci cu ele nimeni nu poate intra in Cereasca Imparatie. Prin aceasta avandu-te chip de viata placuta lui Dumnezeu si ajutor intru toate, strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, luminata stralucire a luminii evanghelice in zilele noastre!
Bucura-te, cel ce sufletelor intunecate esti luminare patrunzatoare!
Bucura-te, ca in scrierile cele Dumnezeiesti ti-ai cufundat mintea!
Bucura-te, ca din ele ai aflat cale dreapta catre Imparatia Cerurilor!
Bucura-te, ca toate faptele tale au fost lumina lumii!
Bucura-te, ca prin tine Tatal cel ceresc minunat s-a proslavit!
Bucura-te,  cuvantul tau n-a fost nici chimval rasunator, nici mort sau neajuns!
Bucura-te, cuvantul tau intru adevar viu si lucrator s-a aratat!
Bucura-te, ca prin tine cei morti cu duhul prin credinta inviaza!
Bucura-te, ca prin tine cei cazuti in intunericul pacatului se trezesc la pocainta!
Bucura-te, ca pe tine in zilele noastre Domnul pamantului Rusiei prooroc si apostol te-ai aratat!
Bucura-te, ca in tine dobndind stiinta adevarului ai luat darul vindecarii si al apararii credintei, neinfricat luptator aratandu-te!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 5

Stea luminatoare a pamantului rusesc te-ai aratat, Sfinte Ioane, luminnd intunericul pacatului. prin aceasta si azi reversi lumina fiilor Rusiei, celor cuprinsi de intunericul ratacirii, celor care s-au predat in minile necuratilor, ca sa-si cunoasca ratacirea lor si Domnului intru pocainta sa-I cante: Aliluia!

Icos 5

Vazand poporul rus vrednicia ta de invatator si rugaciunea ta cea prea-puternica inaintea lui Dumnezeu, multime multa din diferite parti la tine a alergat, Parinte, auzind de vindecarile bolilor si de sfaturile tale, iar in necazuri mangiere cerand, cu multumire tie iti striga:

Bucura-te, Ioane, noule luminator al lumii!
Bucura-te, ajutator nemijlocit prin rugaciunile tale catre Dumnezeu!
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt puternice inaintea Imparatului milostivirii!
Bucura-te, ca starea ta inaintea Lui este izvor al binecuvantarii, care prin tine se revarsa la toata lumea!
Bucura-te, ca prin tine dupa masura credintei se dau vindecarile!
Bucura-te, ca prin tine cei bolnavi scapa degraba de bolile lor, primind sanatate!
Bucura-te, ca prin tine cei pacatosi la pocainta se intorc!
Bucura-te, ca te-ai aratat inteleptitor al celor razvratiti!
Bucura-te, ca prin tine cei ce fara de minte care rad de cele sfinte ale credintei sunt mustrati!
Bucura-te, ca prin tine cei ce rad de faptele tale cele minunate, venindu-si in sine, sunt primiti de tine ca de un parinte iubitor de fii!
Bucura-te, mangaiere grabnica a celor ce plang!
Bucura-te, tamaduire binecuvntata a celor neputinciosi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 6

Propovaduitor al adevarului, parinte purtator de Dumnezeu fiind, toate ale tale in slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui le-ai dat si jugul preotiei luandu-l nu ai cunoscut linistea aici, pururea savarsind slujbe dumnezeiesti in biserica si in casele credinciosilor cantari duhovnicesti cantnd; celor nevoiasi te-ai aratat ajutator. Si prin aceasta ti-ai atras numele de miluitor fara de arginti, Ioane. De acestea auzind si noi, slavim pe Dumnezeu pentru tine cantndu-i: Aliluia!

Icos 6

Hristos, Dumnezeul nostru, stralucind din fecioara Maria si intunericul inchinarii la idoli izgonindu-l, te-a aratat pe tine, Parinte Ioane, drept si credincios, propovaduitor al adevarului inaintea slujitorilor celor inselatori ai vicleanului. Prin aceasta, avand indrazneala catre Domnul, izbaveste de rautatea si viclenia acelora pe toti care-ti canta asa:

Bucura-te, slujitorule credincios al lui Hristos!
Bucura-te, intre preoti puternic mijlocitor inaintea Aceluia!
Bucura-te, pazitor neadormit al casei celei Dumnezeiesti!
Bucura-te, cel ce prin sabia cuvantului lui Dumnezeu si a rugaciunii ai alungat pe cei potrivnici!
Bucura-te, cel ce prin scrierile tale pe multi i-ai inaltat la iubirea in Hristos!
Bucura-te, cel ce ai aratat prin cuvantarile tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu!
Bucura-te, lucrarea Duhului Dumnezeiesc aratata in inimile oamenilor!
Bucura-te, cel ce te-ai aratat tainic graitor cu Dumnezeu prin rugaciune!
Bucura-te, cel ce ai pazit minunat cucernicia prin curata casatorie!
Bucura-te, cel ce pe multi fii duhovnicesti prin pocainta ai nascut!
Bucura-te, ca ai ramas si dupa moarte in inimile credinciosilor!
Bucura-te, ca pomenirea ta, ca a unui drept propovaduitor, va ramane in veci!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 7

Vrand Prea Bunul Dumnezeu sa mangie poporul sau cel bine-credincios si sa-i intoarca pe cei faradelege de la faptele lor cele rele, te-a aratat pe tine, Ioane, ca pe Iona in Ninive, vestind mania lui Dumnezeu asupra pamantului Rusiei, venind cu graba de nu se vor pocai si de nu vor canta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Un nou necaz si mania lui Dumnezeu am ajuns sa suferim nevrand noi sa ascultam de glasul tau cel dumnezeiesc, prin care ai spus: “Stapanirea tarii se va nimici si puterea va ajunge in mainile slugilor satanei, locuitorii manastirilor vor fi prigoniti, bisericile se vor inchide si multime de popor crestin va muri cu viata muceniceasca”. Pentru aceasta la tine, Parinte Ioane, intru pocainta alergam si cu umilinta strigam: Roaga pe Stapanul Hristos sa-si schimbe mania Sa in mila fata de noi, cei ce-ti cantam:

Bucura-te, glasul propovaduitor al pocaintei!
Bucura-te, vestitor nemincinos al maniei dumnezeiesti asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, cel ce ai invatat a nu lua in seama parerile lumii!
Bucura-te, indreptator adevarat!
Bucura-te, ca te-ai aratat tare povatuitor al poporului ortodox!
Bucura-te, cel ce ai pazit corabia Bisericii nevatamata de pietrele stramtorilor!
Bucura-te, iubitor al imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca te-ai aratat lor intelept sfatuitor!
Bucura-te, ca i-ai invatat cum sa-si foloseasca puterea lor cu dreptate!
Bucura-te, cel ce cu grija i-ai indreptat catre ascultare si credinciosie!
Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale ai ingradit tronurile imparatilor celor cinstiti!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa judece cu nepartinire poporul!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 8

O cale deosebita si neobisnuita de viata ti-ai ales, parinte Ioane, traind in lume ca si cum ai fi trait in cer, in infranare si cucernicie, aducand pururea slava lui Dumnezeu si asa ai fost pretuit ca mare parinte al Bisericii; pentru aceasta, in ceruri intru veselie cu Hristos petreci si aduci penru lume rugaciune strigand neincetat: Aliluia!

Icos 8

Toata lumea ortodoxa te-a cinstit pe tine nu numai in viata, ci si dupa infatisarea ta inaintea lui Dumnezeu, Parinte Ioane, pentru ca mare indrazneala ai inaintea lui Dumnezeu si te rogi pentru binecuvntarea tuturor celor ce alearga la tine si-ti canta asa:

Bucura-te, rod binecuvantat al unui pom bun!
Bucura-te, cel ce ai fost nascut si educat de un tata preot si de o mama binecuvantata!
Bucura-te, ca educatia pe care ai primit-o a ramas exemplu pentru intregul pamant al Rusiei!
Bucura-te, ca cetatea Kronstandtului prin slavirea ta s-a proslavit!
Bucura-te, caci toata Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune!
Bucura-te, ca vestea despre viata ta imbunatatita a ajuns dincolo de hotarele tarii!
Bucura-te, ca prin scrierile tale ai facut cunoscuta taina comunicarii tale cu Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin aceste scrieri ai stralucit lumina cea duhovniceasca in inimile oamenilor!
Bucura-te, ca in scrierile tale s-a aratat curatia sufletului tau!
Bucura-te, ca prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci si alte popoare si-au cautat mantuirea!
Bucura-te, ca prin acestea adevarata credinta a stralucit alungand intunericul ereziilor!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 9

Nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda ta, Parinte Ioane, caci fiind miscat de Duhul Sfant din tinerete, cu osardie ai slujit lui Dumnezeu; mai intai te-ai ostenit multi ani sa inveti invataturile Sfintilor Parinti si apoi i-ai invatat sa cante cu intelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Oratorul minciunii, Leon cel Neintelept si toate gandurile lui cele rele, prin tine, Parinte Ioane, s-au vadit de rautate intarind tu credinta cea ortodoxa prin vestirile tale; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, fluiere insuflat de Dumnezeu!
Bucura-te, trambita a Duhului, dulce glasuitoare!
Bucura-te, cel ce prin cuvintele si invataturile tale ai lamurit dogmele credintei!
Bucura-te, ca prin invataturile tale pe cei credinciosi i-ai intarit in ortodoxie!
Bucura-te, ca prin tine legiunile potrivnicilor au fost invinse!
Bucura-te, ca prin tine cel apostat si invataturile lui au fost vadite de inselaciune!
Bucura-te, ca invatatura pagubitoare a aceluia care spunea ca sufletul nu are o existenta personala, a fost invinsa!
Bucura-te, ca prin tine invatatura cea adevarata despre nemurirea si vesnicia sufletului s-au intarit!
Bucura-te, izvor de intelepciune dumnezeiasca!
Bucura-te, cucernicule savarsitor al tainelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, povatuitor de nadejde spre imparatia Cerurilor!
Bucura-te, invatatorule al adevaratei cai mntuitoare!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 10

Dorind a-ti mantui sufletul, pe multi sfinti ti i-ai luat in ajutor, Parinte Ioane; avand marturisirea apostolica si patristica a credintei, taria mucenicilor, pururi petrecand in infranare si smerenie in faptele cele luminate ale cuviosilor. Prin aceasta cu sfintii petreci neincetat, aduci slava lui Dumnezeu, pomenindu-ne si pe noi cei ce-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Imparatului celui Ceresc te-ai aratat slujitor credincios si imparatilor celor pamantesti ai fost cinste si intelepciune, Parinte Ioane, ambilor slujind cu dreptate, dand ceea ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu si pe toti i-ai invatat sa zica asa:

Bucura-te, robule a lui Dumnezeu bun si credincios!
Bucura-te, slujitor osardnic al aceluia!
Bucura-te, ca toate cele randuite de Dumnezeu cu grija le-ai implinit!
Bucura-te, iscusitule lucrator al poruncilor lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca pururea aminteai de atotprezenta lui Dumnezeu!
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta pe acela pururi l-ai avut in minte!
Bucura-te, ca pe cinstitii imparati ai Rusiei ca pe niste slugi ai lui Dumnezeu i-ai cinstit!
Bucura-te, ca i-ai ajutat mult prin sfaturi si rugaciuni sa conduca poporul cu dreptate!
Bucura-te, ca i-ai invatat sa ocroteasca poporul si Biserica!
Bucura-te, aparatorule de rascoale si de razvratiti!
Bucura-te, cel ce si acum te rogi lui Dumnezeu pentru “imparatia” ortodoxa!
Bucura-te, intarire a sceptrurilor imparatilor celor ortodocsi!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 11

Nu este cu putinta, prin lauda, a se infatisa multimea indreptarilor tale prin Dumnezeu savarsite, prea minunate Parinte Ioane, cate le-ai savarsit in timpul vietii tale, bolile vindecand, demonii izgonind din oameni, tamaduind pe cei stapaniti de patimi, ajutand pe cei saraci si tuturor dupa trebuintele lor ajutand; pentru aceea toti impreuna striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Purtator de lumina si clar vazator te-a aratat pe tine Domnul in zilele noastre, prevestind mania cea viitoare a lui Dumnezeu asupra imparatiei ortodoxe, pentru nepocainta poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu si cunoscator al destinelor, te marim pe tine si intru pocainta iti strigam:

Bucura-te, prooroc minunat nemincinos vestitor al celor viitoare!
Bucura-te, propovaduitorule al pocaintei!
Bucura-te, noule prooroc de aceeasi cinste cu acela!
Bucura-te, clar vazatorule al destinelor celor dumnezeiesti!
Bucura-te, vestitorule al maniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocaiesc!
Bucura-te, glas dulce glasuitorule al pocaintei!
Bucura-te, impaciuitorule al inimilor celor tulburate!
Bucura-te, puternicule rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Bucura-te, pastorule balnd al oilor celor cuvantatoare!
Bucura-te, cel ce multime de suflete ratacite ai adus Stapanului!
Bucura-te, ca pe multi din temnite si din moarte i-ai scapat!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul 12

Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfantul Botez si prin hirotonia intru preot Parinte Ioane: prin sarguinta te-ai facut multora de folos spre slava Daruitorului, intru lumina vietii tale si a milosteniilor tale pe care le-ai facut, s-a proslavit Tatal ceresc, si prin multimea laudelor de care te-ai invrednicit, se inalta Aceluia mareata cantare: Aliluia!

Icos 12

Cantnd viata ta cea din tinerete placuta lui Dumnezeu si inaltarea ta cea duhovniceasca din putere in putere, marim sfarsitul tau si inmormantarea cinstitelor moaste, care au aflat vesnica odihna in biserica cea minunata facuta de tine. Credem insa ca sufletul se odihneste in locuintele cele prea luminate ale raiului, a caror mosteni ajuta-ne sa ajungem, pe cei ce-ti cantam tie laude ca acestea:

Bucura-te, cele ce cursul trecator al vietii l-ai petrecut cu dreapta judecata intru toate pentru Dumnezeu!
Bucura-te, pazitorule neinfricat al Ortodoxiei!
Bucura-te, ca ai ramas cunoscut cu un sfarsit crestinesc al vietii!
Bucura-te, ca ai primit vesnica odihna in cer cu sfintii!
Bucura-te, partasule la bucuria cea vesnica de care sfintii s-au invrednicit!
Bucura-te, ca ai inlesnit mantuirea multor suflete, invrednicindu-le de vesnica fericire!
Bucura-te, ca ai mostenit cu mucenicii cei noi de neam imparatesc imparatia cerurilor!
Bucura-te, ca impreuna cu ei stai inaintea Imparatului slavei si te rogi pentru izbavirea patriei tale de dusmanii fara de Dumnezeu!
Bucura-te, mare aparatorule al Ortodoxiei!
Bucura-te, neintrecutule luptator pentru cinstea cea sfanta!
Bucura-te, ca prin aratarile tale in vis minuni i-ai adus!
Bucura-te, ca pe neortodocsi la ortodoxie i-ai adus!
Bucura-te, Ioane, noule luminator al Rusiei si fierbinte rugator inaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condac 13

O, prea drepte Parinte Ioane, nu numai al Kronstadtului si a toata Rusia, ci, de asemenea, luminator a toata lumea si mare rugator catre Hristos te-ai aratat! Primeste de la noi aceasta cantare a nevrednicilor, si cu rugaciunile tale cele bine placute lui Dumnezeu, izbaveste-ne de necazurile cele vremelnice si vesnice, ca sa ne invrednicim sa fim cu tine impreuna in Imparatia Cerurilor vesnic cantandu-i Facatorului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Rugaciune

Parinte Ioane prea minunate, tu cu faptele tale cele minunate pe multi la Dumnezeu i-ai adus si de daruri duhovnicesti te-ai invrednicit de la Stapanul aici: ai vindecat bolile, patimile le-ai starpit, de aceea te rugam, intristarea noastra stinge-o si ne da noua bucuria cea duhovniceasca in inima si ajuta-ne noua sa fim partasi la viata ta si la faptele tale cele bune, ca sa ne invrednicim si noi de Imparatia cerurilor. Amin.

ÎNVĂŢĂTURI

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi

Sufletul este puternic, de aceea şi poate „ţine” greutatea trupului; acesta însă este neputincios, îl poate doborâ lesne materia, chiar dacă este de o obârşie cu el. Prin comparaţie, şi Dumnezeu, Care este duh, ţine tot universul, ca şi când n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului, cu binecuvântată de Dumnezeu uşurinţă, îşi poate supune trupul său, ba chiar şi pe al altora, cu duhul (precum vedem că fac sfinţii). El face, în timpul rugăciunii, cuvintele acesteia să se prefacă lesne în duh.

Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al trupului.

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi. Acesta este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Roagă-te de mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credinţă vie, limpede văzătoare şi Acela te va mântui. Aşa m-a mântuit şi pe mine în chip minunat, de mai multe ori. Mântuirea pe care am primit-o a fost tot atât de vădită ca şi cum m-aş fi găsit în temniţă şi mi-ar fi venit un izbăvitor să mp scoată de acolo.

Preotul trebuie să experinemteze singur şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor, chiar şi atunci cînd aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru că atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe care mi-l dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie experinaţă.

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu!

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie, când existenţa trupească sau sufletească îi este stânjenită în vreun fel, când îl doboară deznădejdea (bolile sufletului) sau patimile (bolile trupului), când îl ameninţă nestatornicia stihiilor (focul, apa, aerul, furtunile), când pune început vreunui lucru. Să-şi aducă aminte atunci de unicul Demiurg, Care a făcut totul din nefiinţă şi Care a dat făpturilor Sale puteri de tot felul, pentru a face multe şi felurite treburi.

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos

Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moar­te mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăj­maşii de pe pământ? Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va înde­părta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.

Încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri

Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor şi al diavolului, trebuie să ai un ţel pe care să-l urmăreşti necontenit, străduindu-te să-l atingi, bi­ruind în numele Domnului tot ce ţi-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest ţel? împărăţia cerurilor, dumnezeiescul locaş al slavei cereşti, pregătit cre­dincioşilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice ţintă poate fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ţi le asiguri pe acestea. Care ar putea fi ele? Credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai cu seamă dragostea. Crede, nădăjduieşte, iubeşte – mai cu seamă iubeşte – fără să ţii seama de nici un fel de obstacole; iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuţi. Dacă nu te simţi atât de puternic ca să poţi ţine în inimă aceste nepreţuite comori ale spiritului, îngenunchează mai des îna­intea Dumnezeului iubirii, cere, caută, bate la uşă şi vei primi, vei afla, ţi se va deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit. Fie că mergi, fie că eşti aşezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau lucrezi, roagă-te în toată vremea şi din toată inima, ca să ai parte de credinţă şi iubire. încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu înflăcărare şi statornicie; ţi-a lip­sit hotărârea nestrămutată de a le obţine. De acum încolo spune: aşa voi face!

Să nu crezi că te vei putea mântui singur

De vei păcătui înaintea lui Dumnezeu şi păcatele te vor chinui, te vor arde, grăbeşte-te să cauţi unica jertfă, veşnică şi vie, pentru iertarea păcatelor şi mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Celui ce s-a dat pe Sine jertfă. Altminteri nu vei mai primi mântuire de nicăieri. Să nu crezi că te vei putea mântui singur.

Dumnezeu mă milueşte şi-mi dă linişte

Sunt om, în mine lucrează necontenit mila, dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu mă miluieşte şi îmi dă linişte. O dată mă pedepseşte şi mă ceartă cu necazuri, pentru acele porniri ale sufletului că îi sunt potrivnice. E plin pământul de oameni asemeni mie. Deci şi în Domnul îşi arată mila Sa, adevărul şi dreptatea Sa, ca şi în mine. Dumnezeu lucrează toate în toţi (1 Corinteni 12, 6)

Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine!

Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară dacă nu sunteţi netrebnici” (2 Corinteni 13, 5). Cu adevărat, Hristos trăieşte în mine. De fapt, până acum am fost netrebnic; nu mi-a tre­cut prin minte şi n-am ştiut bine că Domnul este în mine. El, Cel Atotsfânt, Se arată atât de prevenitor faţă de mine şi faţă de cea mai mică scădere a inimii mele. El deşteaptă în mine hotărârea de a-mi elibera sufletul de cel mai neînsemnat germene al păcatului, care ar putea să încolţească. Dar – vai! – Satana mă pândeşte la tot pasul, gata să mă înghită, mă dispută cu Domnul.

Sursa:  http://acvila30.wordpress.com/2011/12/19/sfantul-ioan-de-kronstadt-viata-acatistul-invataturi-nu-darui-celorlalti-dupa-cum-merita-ci-dupa-cum-au-nevoie/