După care pravila zilnică. Rugăciunea. Un canon zilnic de rugăciune este absolut necesar – fără program şi fără contactul cu Dumnezeu omul se dezintegrează. Dumnezeu a făcut totul în lumea aceasta cu o precizie matematică – toată zidirea are un program. Schimbarea haotică, iraţională a fiecăruia dintre noi este o dovadă a decăderii noastre. Din cauza asta avem nevoie de program care să ne împingă înainte.
În cele din urmă studiul şi rugăciunea liberă. Da, bineînţeles că este nevoie de acestea. Studiul continuu este făclie în întuneric ce ne scapă de iadul relativismului. Temele de studiu sunt temele duhovniceşti: Dumnezeu, relaţia acestuia cu omul, patimile umane şi mijloacele de combatere a acestora. De acestea, depind de fapt, toate celelalte.
Poate părea bizar în societatea actuală înglodată în autosuficienţa hedonismului, însă fără autoanaliza sinceră a ceea ce am făcut, rugăciune şi studiu nu vom putea deveni personalităţile care ar trebui să fim. Să comparăm puţin ceea ce fac monahii seara târziu cu ceea ce se întâmplă îndeobşte în societate seara târziu. Socotesc că e timpul să devenim mai maturi.
Pentru că altfel atunci când ne vom trezi din noaptea în care suntem va fi prea târziu.
Suesa: http://vatopaidi.wordpress.com/2011/12/14/spod62/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu