luni, 12 decembrie 2011

Vis de decembrie


             Vis de decembrie

                                                           Potecile pădurii ne dezmiardă,
Un înger pune globuri într-un brad,
Şi focul meu în Tine o să ardă,
Căci te aştept ca pe un suflet drag.

Şi îţi voi cere tot ca am în mine,
La fel şi Tu să mă doreşti în cer,
Căci cerul meu e sângele din vine,
Colindul ce aprinde un mister.

Tu, Dumnezeul care vine iarăşi,
Copilul cel dorit de vinovaţi,
Iisus Hristosul, fără de tovarăşi,
Şi camaradul celor întristaţi,

Peste zăpezi voi pune glod şi sare,
Să se topească tot ce e îngheţ,
Un bulgăr să se vaiete de soare,
Ca să te smulg din lacrimi şi dispreţ.

Nevoitori, noi cei mai albi în fire,
Cu gândul compostat de dăruiri,
Refacem arhetipul de iubire,
Perechea veche, datină de miri.

Şi veşnicia iarăşi o să lege,
De raiul Tău dezmierdul de hai-hui,
Prin rana Ta, prin vinul care drege,
Pe cei ce sunt copiii nimănui.
Şi iată ce pădure ne apasă,
Un infinit de linişte frumos,
      Şi focul meu în Tine o să tacă,
                                   Şi eu mai rog, ca să mă ierţi duios.

Pr. Catalin Dumitrean, Sibiu

http://marius-matei.blogspot.com/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu