duminică, 11 decembrie 2011

Între starea de har şi starea “high”

Între starea de har şi starea “high”

sau despre pericolul etnobotanicelor
Multe mall-uri, multe maşini, mult clubbing, multe supermarket-uri pline cu multe produse, multe şaormerii şi fast-food-uri, foarte multe reclame (pe ecrane, pe panouri, pe stâlpi, pe ziduri, pe ferestre, în metrou şi în autobuze, pe maşini, în pliante, în vitrine, pe asfalt, pe acoperişuri), multe canale la televizor şi multe site-uri pe internet, multe religii, multe ziduri acoperite de graffiti, multe apartamente mici şi mari, multă gresie şi mult plastic, multe telefoane cu multe „minute incluse”, multe studii şi teorii, multe oferte şi promoţii, mulţi specialişti, multe magazine, multe datorii şi ipoteci, multe bănci, multe farmacii, multe cazinouri, multe droguri ilegale şi cu mult mai multe legale…
Societatea modernă, prin excelenţă urbană şi nihilistă, poate fi cel mai bine cuprinsă în două cuvinte: MULT şi NIMIC.
Trăim cu adevărat într-o societate care, prin prea multul ei, ne acaparează mintea în exteriorul nostru şi astfel ne secătuieşte interior. Se comunică mult, dar se spun foarte puţine lucruri ziditoare şi odihnitoare. Se împrumută cuvinte din alte limbi, dar limbajul e tot mai sărac. Se promovează diversitatea, dar se îngustează până la sufocare gândirea – până când e adusă în limitele unuia dintre cele câteva clişee „corecte”.
Mai rămâne foarte puţin loc, foarte puţin timp, foarte puţină energie pentru sensul subţire al vieţii, pentru a construi o relaţie profundă, pentru a percepe lucrurile subtile şi nuanţele, pentru bucurie.
Şi, când totul este îngroşat în jurul omului şi diluat în interiorul lui, acesta caută o scăpare.
În România, 55% din tinerii cu vârste între 16 şi 31 de ani caută această scăpare în droguri. Pentru ei, societatea are multe „magazine de vise” care comercializează aşa-numitele „etnobotanice” – drogurile legale.
Modelul magazinelor de droguri legale a apărut în Anglia şi s-a răspândit apoi în restul Europei. La noi, afacerea a debutat în 2006, când doi studenţi au lansat prima pagină de internet specializată. În 2009 se înregistrau deja peste 300 de astfel de magazine.
Consumul de droguri creşte exponenţial în România, de la an la an. Cantitatea totală de droguri confiscate în 2009 a fost de trei ori mai mare decât cea din 2008, ajungând la 1,6 tone. Cea mai mare răspândire o are consumul de etnobotanice. Numai în primele şase luni ale anului 2010, numărul persoanelor care au ajuns la spital intoxicate cu aceste substanţe se triplase faţă de întreg anul 2009.
Astfel, într-un timp foarte scurt, România a ajuns pe locul 4 în Uniunea Europeană la consumul de droguri (după Anglia, Germania şi Olanda), în condiţiile în care în 2008 nici măcar nu figura în acest clasament sumbru.
Proporţional cu răspândirea drogurilor legale, a scăzut vârsta debutului în consumul de droguri, ajungându-se la vârste timpurii, sub 14 ani. Tinerii înşişi motivează consumul prin faptul că le pot procura foarte uşor, atât în locurile unde îşi petrec timpul liber (cluburi, baruri, concerte), dar mai ales pe internet şi în „magazinele de vise” care au împânzit toate oraşele mari.
Acestea sunt doar statisticile oficiale. Realitatea le depăşeşte.

Ce se ascunde în spatele denumirii de „etnobotanice”?

Adevărul e că nimeni nu ştie cu exactitate.
În Raportul Naţional privind situaţia drogurilor pe 2010, putem citi: „În categoria «substanţe etnobotanice» sunt incluse toate produsele care se găsesc la vânzare prin intermediul reţelelor on-line şi stradale de magazine de tip weed shop sau smart shop. Substanţele regăsite în aceste produse aparţin mai multor clase: canabinoizi sintetici, mefedronă, MDPV etc. Identificarea şi clasificarea exactă a acestora la nivelul unităţilor sanitare din România este foarte dificilă deoarece, în cele mai multe cazuri, nu există o dotare tehnică corespunzătoare. Pe de altă parte, chiar şi în cazul în care spitalul dispune de un laborator de toxicologie dotat corespunzător, atât librăriile de mostre de substanţe, metodele de analiză, cât şi cunoştinţele specialiştilor toxicologi necesită actualizări permanente, care sunt în general foarte costisitoare”.
Nebuloasa care înconjoară compoziţia şi, prin urmare, efectele etnobotanicelor se datorează în primul rând faptului că plantele vândute în magazinele de vise nu sunt doar plante, ci sunt stropite cu substanţe sintetice pe bază de amfetamine sau metamfetamine. În plus, după ce o parte dintre aceste substanţe au fost analizate şi declarate ilegale, au apărut şi mai multe substanţe noi, despre care nimeni nu ştie nimic.

Substanţele etnobotanice au efecte mai grave decât heroina sau cocaina

„Consumul de etnobotanice este mai periculos decât cel de droguri, pentru că nu sunt cunoscute efectele pe care aceste produse îl pot avea şi, prin urmare, medicii nu ştiu ce tratamente pot aplica,” declara în aprilie 2010 Clara Popescu, vicepreşedinta Colegiului Farmaciştilor.
Situaţia se prezintă paradoxal: etnobotanicele se vând legal, deşi nu se cunoaşte aproape nimic despre profilul farmacologic, toxicologic şi de siguranţă al acestor compuşi la oameni. Tipul şi cantitatea de substanţe adăugate pot, de asemenea, să varieze considerabil, iar unii dintre compuşi pot fi puternic activi în doze foarte mici. Drept rezultat, nu poate fi exclusă supradoza accidentală, cu un risc de complicaţii severe psihiatrice sau de altă natură, afirmă raportul alcătuit de Agenţia Naţională Antidrog.
Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman: stări de confuzie, pierderea identităţii, halucinaţii, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului. Substanţele psihotrope sunt cele care acţionează în principal asupra sistemului nervos central, alterând funcţiile creierului, de unde rezultă, spectaculos, schimbări de percepţie, de stare afectivă, de conştiinţă şi de comportament.
Dr. Lucian Vasiliu, de la Spitalul de psihiatrie „Obregia” din Bucureşti, citat de Agerpres, avertizează că „etnobotanicele pot da crize asemănătoare schizofreniei. Din cauza halucinaţiilor, consumatorii pot să devină un pericol pentru ei înşişi şi pentru cei din jur. Unii încearcă să se sinucidă sau să le facă rău celor din familie, fără să fie conştienţi de ceea ce fac. Numai la Spitalul «Obregia» ajung cu ambulanţa în fiecare lună aproximativ 100 de tineri în plină criză provocată de droguri”.
Efectul substanţelor etnobotanice durează puţin, comparativ cu al altor droguri. Acest lucru, în mod paradoxal, este un factor agravant. „Problema este că nu-i suficient să consume un pliculeţ, după o jumătate de oră consumatorii simt nevoia altui pliculeţ – şi, tot aşa, din ce în ce mai mult”.
Prin acţiunea lor chimică, toate drogurile permit creierului să comunice parţial cu subconştientul, adică cu acea zonă a minţii umane la care nu avem acces în mod normal. Dumnezeu a pus un hotar, o limită la ceea ce putem vedea. Când se consumă droguri, acele bariere încep să se prăbuşească – aşa se explică aşa-numitele viziuni. Această anulare a unor bariere creează o falsă senzaţie de putere. Iar omul, ajuns în cea mai neputincioasă stare a lui, este astfel batjocorit.
În mod ironic, drogul imită tocmai starea de har. Omul, prin însăşi firea lui, tânjeşte după Dumnezeu, după bine, după frumos. Harul este o stare de bucurie şi de comuniune cu Dumnezeu, iar drogurile încearcă să reproducă (însă schimonosit) această stare, inducând chimic o stare de euforie artificială. Drogul devine un substitut al vieţii lăuntrice. Când efectul substanţei halucinogene trece, omul este lăsat într-o stare de tristeţe şi deznădejde cumplită. Viaţa devine un iad şi clipa devine din binecuvântare, un chin – şi atunci simte nevoia unei noi „doze de fericire”.
Numărul deceselor cauzate direct sau indirect de consumul de plante etnobotanice este practic imposibil de estimat oficial. În primul rând, pentru că drogurile nu cauzează moartea doar prin supradoză, ci de cele mai multe ori indirect. Multe decese înregistrate oficial ca stop cardiac pot fi corelate cu consumul de droguri. Institutul Naţional de Medicină Legală acuză însă probleme de natură tehnică privind detectarea din probe biologice a acestor substanţe, din cauza concentraţiei infinitezimale a acestora în probele biologice analizate, a lipsei unui standard de lucru şi a informaţiei ştiinţifice insuficiente privind metodele de identificare a acestor substanţe.

„Legalitatea” drogurilor

Sub presiunea opiniei publice, în februarie 2010 Guvernul a emis o ordonanţă prin care 36 de substanţe ce se regăseau în produsele etnobotanice au fost interzise explicit. Reacţia comercianţilor a fost să schimbe rapid compuşii de bază, pentru a evita substanţele aflate pe listă. O altă manevră de a ocoli legea este comercializarea acestora sub numele de „îngrăşăminte pentru plante”, „sare de baie”, „beţişoare parfumate” – care, chipurile, nu sunt destinate consumului uman.
Autorităţile practic nu controlează ce conţine cu adevărat un plic cu astfel de substanţe, ci doar ceea ce scrie pe ambalaj. În plus, lista plantelor interzise poate fi actualizată doar prin hotărâre de guvern, ceea ce face ca procedura să fie greoaie şi lentă.
Restricţionarea ariei geografice în care este permisă funcţionarea unui magazin de etnobotanice (la peste 2 km. de şcoli) şi chiar închiderea cu totul a acestor magazine sunt măsuri insuficiente, atâta timp cât substanţele etnobotanice nu sunt scoase cu totul în afara legii şi pot fi în continuare procurate de pe internet. Legislaţia este slabă, aşa că consumul de etnobotanice a căpătat în România dimensiunile unui fenomen. Mulţi tineri s-au apucat să consume astfel de substanţe halucinogene stimulaţi fiind de preţurile scăzute, dar şi de faptul că le pot cumpăra legal – sub pretextul că ceea ce este legal este permis şi, implicit, inofensiv.
Ingredientele despre care se susţine că sunt din plante ale produselor de tip „spice” nu sunt controlate prea bine nici la nivel internaţional. Însă ţări precum Polonia, Suedia, Danemarca, Anglia, Germania au interzis un mare număr de substanţe identificate ca fiind psihotrope şi psihoactive (Polonia a interzis peste 1200 de astfel de substanţe în numai trei luni).
Deşi sunt considerate droguri „uşoare”, etnobotanicele au efecte dezastruoase şi imprevizibile. Consumul porneşte de la curiozitate şi din dorinţa de a experimenta. Însă experimentarea rareori se opreşte la o singură încercare. Iar dorinţa de a repeta „experienţa” şi de a o intensifica duce de multe ori fie la drogurile „grele”, fie la utilizarea substanţelor etnobotanice ca şi droguri injectabile. Ambele variante au un efect distrugător rapid asupra organismului.
 
Înrobirea ca „fericire condiţionată”

T. are 16 ani, e pasionat de graffiti şi îmi spune că dacă vreau să ştiu „cum stă treaba cu etnobotanicele”, îmi explică el. Mă priveşte cu nişte ochi negri, imenşi, de copil, care contrastează puternic cu vocea şi mai ales cu ceea ce spune. Deşi mă aşteptam să mă lovesc de un zid de reticenţă sau chiar ostilitate, pare încântat că l-am întrebat şi că sunt dispusă să îl ascult.
Începe prin a-mi explica că, pe la 10-12 ani, apare „o veneraţie pentru iarbă”. Chiar şi elevii foarte cuminţi, pe care părinţii nu s-ar aştepta să-i vadă nici măcar cu o sticlă de bere în mână, încep să fumeze. Dacă ştiu aceşti copii că e ceva rău? Da, zice mama că e rău, dar ea zice la fel şi despre heroină. Dacă părinţii prezintă drogurile la grămadă, fără să le diferenţieze, ei îşi pierd credibilitatea. Pentru că niciodată heroina şi marijuana nu vor avea aceleaşi efecte. După un timp, vin prietenii şi-l întreabă: „Nu vrei mai bine, decât să fumăm, să le tragem şi pe nas, că e mult mai tare?” Şi încerci. După, îţi dă o senzaţie de euforie şi energie, şi aşa se ajunge foarte rapid la dependenţă. După primele cinci dăţi, dependenţa e mare.
Ce simte? Prima oară, senzaţia e „minunată”, după aceea se produce un fel de „reacţie adversă a creierului la euforia sintetică” şi se instalează imediat o stare de depresie adâncă. Soluţia? Să mai iei. Şi, aşa, singurul interes pe care ajung să îl aibă în viaţă este: „Ce băgăm azi”. Tendinţa de a consuma droguri odată instalată, nu ai ce face cu ea. T. îmi vorbeşte despre un cult al propriei suferinţe, iar drogurile devin ca un semn al experienţei de viaţă. Mândria şi ruşinea se amestecă chinuitor.
Despre etnobotanice, îmi spune că dau dependenţă mult mai mare decât marijuana. Efectele au o intensitate mult mai mare, se intră de multe ori într-o stare de paranoia şi anxietate profundă. Organismul este cu atât mai slăbit cu cât nu mai mănânci şi nu mai dormi.
Când îi citesc statisticile despre consum, îmi răspunde că probabil la nivel de liceu procentul este cu mult mai mare, poate chiar 80%. Îmi explică că este ceva aproape normal în majoritatea liceelor ca în spatele curţii să găseşti mai tot timpul cel puţin patru persoane care consumă „legale”.
Care este diferenţa dintre drogurile legale şi cele ilegale? Simplu. Primele sunt mult mai puternice şi mai ieftine. Iar cantitatea de care ai nevoie pentru o doză este mult mai mică. De aici şi „popularitatea” uriaşă pe care au căpătat-o.
Când îl întreb cum se împacă dorinţa de libertate a tinerilor cu consumul de droguri, cade pe gânduri. E de acord cu mine că drogul este o înrobire, deşi consumatorii preferă să o numească „fericire condiţionată”.
Pentru tineri, astăzi drogurile au ajuns o formă de recreere ca oricare alta. Şi acesta este poate cel mai îngrijorător aspect. Şi înainte existau consumatori, dar numărul lor era mult mai mic şi totul era încă înconjurat de o aură de pericol şi ilegalitate. S-a ajuns în numai câţiva ani ca drogurile să devină un fenomen şi un mod de viaţă. Şi astfel, pe nesimţite, se produce chiar sub ochii noştri o profundă schimbare de percepţie, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea valorilor înaintaşilor noştri, care acum sunt răsturnate.
Purtăm fiecare dintre noi, adulţii de azi, o responsabilitate pentru starea lucrurilor. Cultura în care trăim este una a negărilor. Se creează un vid care aruncă copiii şi tinerii într-o profundă stare de angoasă, frustrare şi nefericire. Nemaigăsind bucurie şi linişte, ei încearcă să umple golul prin droguri.
Suntem puşi în faţa unui fenomen de distrugere în masă, care aproape că anihilează o generaţie întreagă. Legislaţia este slabă. Lupta este grea. Dar să ne gândim că lupta noilor mucenici din temniţele comuniste a fost incomparabil mai grea, iar jertfa a mers până la ultima picătură de sânge. Ei au murit pentru a ne lăsa nouă o mărturie de credinţă. Unde este mărturia noastră acum? Căci, dacă nu o vom da, generaţiile care vin după noi s-ar putea să nu mai aibă nici voinţa, nici forţa de a opune o minimă rezistenţă răului…
Ioana Pârvu

Articol apărut în nr. 25 din “Familia Ortodoxă”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu