Postul fraţilor călugări de la Muntele Athos. Rânduielile postului athonit, neschimbate de 1.000 de ani

La Muntele Athos, postul nu e o obli­gaţie ţinută doar în perioadele reglementate de calendarul ortodox. A posti reprezintă, de fapt, un mod de via­ţă curent, însuşit de călugări o dată cu jurământul de credinţă şi supunere faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Ajuns la una dintre cele 22 de mă­năs­tiri ale Athosului, monahul renunţă pentru totdeauna la familia sa, la amintirile lumeşti, la condiţia de civil, consacrându-se traiului în post şi rugăciune. "Eu nu mai am dor de ţară, nici de mamă, de prieteni şi surori", îmi mărturisea fratele Ioanichie de la Cutlumuş. "Mama mea e Măicuţa Domnului, iar fraţii mei sunt ceilalţi călugări din mănăstire."

Unii monahi, intraţi la Athos, n-apucă să-şi mai vadă vreodată casa părintească, Muntele Sfânt devenind unica dimensiune geografică pe care ajung să o accepte; uneori, nici atât, pentru că, de o mie de ani, chiar şi vizitele la mănăstirile învecinate sunt restrânse şi supuse strict aprobării egumenului.

În aceste condiţii, hrana trupească devine şi ea reglementată. Regulile au la bază Vechiul şi Noul Testament, dar mai ales învăţăturile lui Grigorie Palama, vremelnic "lo­catar" al Athosului, care, apărând isihasmul, a susţinut ideea că trupul este templul lui Dumnezeu. Prin ur­mare, hrana spirituală (rugăciunea) şi cea trupească (mâncarea) sunt le­gate între ele, prima devansând-o pe a doua în ordinea necesităţilor omului profund religios. Ca într-o ade­vă­ra­tă competiţie, călugării se întrec în post şi renunţare, considerând că nu­mai astfel pot atinge treptele sfin­ţe­niei. Posturile pe care le ţine, în­deobşte, lumea ortodoxă civilă sunt nu­mai repere pentru monahii de la Athos. Carnea, interzisă nouă în meniurile de post, nici nu există în mănăstirile athonite. Buni pescari şi buni grădinari, călugării suplinesc nevoia de proteine din carne prin anumite legume şi peşte, prin fructe de mare şi copturi. Acestea sunt, de fapt, principalele ingrediente ale unui meniu uzual la Athos. Dat fiind că pe teritoriul singurei republici mona­hale din lume fiinţele de sex feminin nu sunt admise, laptele şi derivatele sale se importă şi au un preţ ridicat, constituind uneori un lux. Călugării au în schimb ulei de măsline din belşug şi nu ezită să facă uz de el nu doar în candele, ci, atunci când e dezlegare, şi în reţetele culinare.

Sărace în ingrediente, reţetele Athosului sunt, în compensaţie, bogate în asocieri dintre cele mai neaşteptate de fructe, legume, peşte şi cereale. Experienţa de o mie de ani i-a învăţat pe călugări să-şi prepare un prânz echilibrat, capabil să excite papilele gustative, dar şi să întărească trupul, obligat nu de puţine ori să facă faţă muncilor fizice, în cadrul obştei. Combinaţia este atât de reuşită încât se dovedeşte capabilă să alunge boli incurabile. Cercetări recente au demonstrat că datorită stilului de viaţă şi, mai ales, alimentaţiei, mo­nahii de la Athos nu se îmbolnăvesc de cancer. Doar unsprezece cazuri au fost semnalate, după 1994, în rândul celor peste 1.500 de călugări atoniţi, rata reprezentând nici un sfert din cea înregistrată pe plan mondial. 

Unul dintre cei mai renumiţi bucătari ai Muntelui, călugărul Epifanios, a scris, după 35 de ani de experienţă în trapezele mănăstirilor atonite, o carte în care carnea şi untul lipsesc cu desăvârşire, iar sosurile şi rântaşul sunt total ignorate. "Ne-ar fi de ajuns să mâncăm fierturi de legume sau de peşte, ori fructe de mare, să ne delectăm cu fructe dulci şi cu băuturi naturale, ca să trăim până la adânci bătrâneţi, în rugăciune şi venerare a lui Dumenzeu", îmi spunea părintele toamna aceasta, când l-am vizitat la schitul Milopotamos. Reţetele de post din cartea sa conţin, în mare parte, fructe de mare (aflate din belşug pe Athos datorită poziţiei sale pe o peninsulă înconjurată din trei părţi de mare) şi vegetale. Lipsesc deserturile, conside­rate, probabil, un răsfăţ. Cheia sănătăţii este, în opinia călugărului Epifanios, alternanţa dintre regimul alimentar cu ulei de măsline, în zilele de marţi, joi, sâmbătă, duminică, şi cel fără ulei, lunea, miercurea şi vinerea, la care se adaugă vegetale bogate în proteine, cum ar fi fasolea, lintea, mazărea. Nu e de mirare o asemenea bogăţie de plante, cât timp Muntele Athos e supranumit (desi­gur şi din alte considerente) "Grădina Maicii Domnului". Totodată, res­pec­ta­rea orelor de masă, la intervale egale, este un factor de mare importanţă în susţinerea sănătăţii organis­mului. Se spune despre călugării de la Muntele Athos că sunt cei mai să­nătoşi oameni din lume, în principal da­torită regimului alimentar, adaptat la condiţiile mă­năstireşti, dar inspirat din bu­cătăria mediteraneană, aşa cum este ea cunoscută de milenii. "Spuneţi-i cum vreţi acestui mod de a prepara mâncarea – ne aten­ţi­o­nea­ză că­lu­gă­rul. Spuneţi-i mediteranean, di­e­tetic, monastic, tradiţional... pentru că rezultatul e acelaşi şi îl puteţi ve­dea în efectele acestui regim alimentar asupra sănătăţii: reducerea conside­rabilă a colesterolului, regula­rizarea circulaţiei sangvine..."

Postul, pentru călugării de la Athos, nu e un exerciţiu de în­de­mâ­nare, ci un mod firesc de existenţă. Ma­jo­ritatea îl ţin 200 de zile pe an, mân­când exclusiv alimente preparate din ingrediente locale, de două ori pe zi. Însuşi regimul de masă e regula­rizat de clopoţelul care opreşte des­fă­tările pantagruelice şi pune un termen rezonabil, egal, pentru toţi că­lu­gării adunaţi la trapeză.

BUCĂTĂRIA ATHOSULUI
Sfaturile Părintelui Epifanios
Iată câteva explicaţii ale părintelui Epifanios, care însoţesc bi­blia sa alimentară:
"Prin cartea mea, «Gastronomia Muntelui Athos», aş dori să vă transmit o parte din experienţele câştigate în treizeci şi cinci ani de gătit în Sfântul Munte. N-am participat la cursuri speciale de bucătar şi nici nu deţin astfel de grad. Cu toate acestea, am fost învăţat de călugării bătrâni cum să sotez ceapa la foc blând şi am înţeles că, atunci când ceapa devin uşor rumenită, mâncarea este mai gustoasă. De asemenea, am învăţat că pentru toate felurile de mâncare este multă nevoie de răbdare până la sfârşitul procesului de gătit, până când, de exemplu, fierbe toata apa aflată în exces în tigaie.
De-a lungul procesului de gătit, de la obţinerea de ingrediente, cu­ră­ţare, spălare, tăiere, sărare, gă­titul propriu-zis şi până la servirea fi­nală, trebuie să ne îndreptăm gân­durile noastre mereu la cei pentru care facem tot ce facem, la cei pe care îi iubim".

"Să găteşti pentru îngeri"
"Tot ce facem când gătim este o expresie a iubirii noastre pentru semeni, dorinţa noastră de a le face pe plac. Din cauza dra­gostei noastre pentru cei pentru care gătim, nu trebuie să ne fie tea­mă de greşeli. Dragostea noastră pentru alţii ne conduce la crea­rea de mâncăruri gustoase. Aş dori ca această carte să o păstraţi în mâi­nile voastre, şi în afara re­ţe­te­lor care o să vă ajute, să vă apropiaţi, prin mâncare, mai mult de cei pentru care gătiţi. Des­chi­deţi-vă casa, invitaţi-vă prie­tenii, gă­tiţi împreună, puneţi masa, beţi un pahar cu vin şi bucuraţi-vă... «Bucură-te cu cei ce se bu­cură!», spu­ne Apostolul Pavel. Toa­te mo­mentele fericite şi pli­ne de bucurie din viaţa noastră sunt în­­so­ţite de mâncare bună şi de o masă bună. În continuare, fericitul Pavel spune: «Plângeţi cu cei ce plâng». V-aţi  gândit vreodată că puteţi alina su­fe­rin­ţele unei persoane bolnave printr-o supă fier­binte sau cu un peşte delicios făcut de mâinile voastre? Sfântul Ioan Scă­­r­arul spune că, în timp ce gătiţi, tre­bu­ie să aveţi în vedere faptul că ur­­mează să-i serviţi cu bucatele voas­tre şi pe îngeri... De aceea, oa­menii care mănâncă din mân­ca­rea voastră sunt egali îngerilor..."

De 37 de ani, în Muntele Sfânt, Părintele Epifanios este cel care cunoaşte cel mai bine dintre toţi secretele gastronomiei athonite

Sursa: jurnalul.ro