marți, 24 mai 2011

Ascultarea = căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic




     
Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său?
Părintele Rafail: Ascultarea nu este o disciplină. În dreapta slăvire, în ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă, fraţi teologi, Biserica noastră nu reduce Tainele la şapte. Sunt nenumărate Taine, chiar dacă şapte, ba opt ar trebui să numim taine de căpătâi. Care-i a opta? Dacă Nunta-i o Taină, atunci călugăria nu-i şi ea o Taină? Dar bun, hai să zicem şapte Taine de căpătâi, dar multe sunt Tainele Bisericii. Oriunde este vorba de viaţă duhovnicească, este vorba de viaţă tainică, o numim mistică (mistic = tainic). Ascultarea este acea taină în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămâne în voia şi proniile lui Dumnezeu. Şi asta se face prin duhovnic.
Nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului, că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi şi aşa mai departe, pentru chinezi şi pentru români. Avem o Evanghelie, adică buna vestire a învierii din morţi, şi aceleaşi porunci, pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul e acelaşi om ca Adam, ca şi Eva, ca şi mine monahul. Avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu. Ascultarea este acea căutare a voii lui Dumnezeu în care trebuie să intri. Ce gândeşte Dumnezeu? Cine sunt eu? Un mirean de la Bucureşti zicea: aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine.
Asta-i întrebarea de căpătâi şi pe linia aceasta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat, ca să zicem aşa, în această istorie, în plus de cum să-mi găsesc fiinţa cea adevărată, mântuirea mea.
Deci, ascultarea de duhovnic, dacă o înţelegeţi drept, nu este vorba de orizontalism între tine şi duhovnic. Este vorba de căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic şi asta-i înţelegerea dreaptă şi taina aceasta se săvârşeşte în felul ăsta: tu, ca ucenic, ca cel care te duci la duhovnic, fie să te spovedeşti, fie să ceri sfat, cere întâi Domnului în taina inimii tale; de câte ori te vezi păcătos, spune Domnului: uite Doamne că sunt păcătos, iartă-mă, vindecă-mă! Şi cere iertare, iar când te duci la duhovnic cere-I ca prin preoţia duhovnicului, prin lucrarea tainică pe care a lăsat-o Biserica, Taina Spovedaniei, să ţi se ierte păcatele şi nădăjduiesc că de vei face astfel, şi ştiu că dacă o vei face în Duh şi adevăr, cât de puţin, de la fiecare spovedanie o să ieşi mai mult sau mai puţin zburând. Acest zbor nu este doar o stare psihologică, că te simţi psihologic uşurat, ci într-adevăr se întâmplă în Duh o uşurare, de care dă, Doamne, să ai parte acum şi în veci!

Cere mai întâi îndrumare lui Dumnezeu
Dacă te duci pentru un sfat, întâi lui Dumnezeu să-i ceri îndrumare: Doamne, să fac asta sau să fac aia? Spune-mi prin duhovnicul meu! Şi când simţi oarecum, în rugăciune, în viaţa ta, că vine momentul, du-te la duhovnic cu gândul la Dumnezeu, cu atenţia către Dumnezeu şi atunci spune-i duhovnicului problema ta şi pândeşte de la el primul cuvânt. Dumnezeu atotputernic e blând, e acea adiere de glas subţire pe care a auzit-o proorocul Ilie şi de care s-a impresionat mai mult decât de cutremur, de uragan, de foc. Adierea de glas subţire, care e mai rapidă decât toţi dracii dacă lucrăm prin ascultare. Nu întreba pe duhovnic mai departe, primeşte acel prim cuvânt, e cuvântul tău, duhovnicul nu ţi-l poate explica, este dialogul tău intim cu Dumnezeu. Dacă aşa l-ai cerut de la Dumnezeu, dacă în felul ăsta îl vei primi de la duhovnic. De ce să nu cârteşti, de ce să nu te împotriveşti? Fiindcă rişti să lepezi cuvântul lui Dumnezeu. Ba chiar în momentul când îi spui: părinte, explică-mi mai bine, ai rupt firul cu Dumnezeu, ai închis telefonul şi acuma vorbeşti cu aparatul de plastic, dacă-i vorba de telefon, acuma vorbeşti cu duhovnicul ca om. Asta să nu faci! Primeşte cuvântul cu credinţă, cere blagoslovenie şi tu vei înţelege acel cuvânt făcându-l.

Rugăciunea ucenicului face din duhovnic - prooroc
Unul din chipurile ascultării sunt cei zece leproşi. Hristos le-a spus un cuvânt foarte indiferent. Cei zece leproşi au strigat: Mântuitorule, miluieşte-ne şi pe noi! Şi le-a zis: duceţi-vă şi vă arătaţi preotului. Păi, n-avea nici un sens cuvântul acesta, fiindcă ce poate să-mi facă mie preotul, în primul rând. În al doilea rând Moise a rânduit că dacă te-ai curăţit de lepră sau ţi se pare că te-ai curăţat, du-te la preot şi el te va cerceta şi dacă te va găsi curăţit te va înscrie din nou în societate. Dar ei erau încă leproşi. Şi ce-au făcut? S-au întors şi au făcut ascultare, fără să judece, fără să cârtească. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiască care era conţinută în acea poruncă, pe care ei, făcând ascultare, şi-au însuşit-o. Aia i-a înviat din morţi, aia i-a curăţit, aia trebuie să căutaţi voi, ucenicii; iar voi, duhovnicii, trebuie să învăţăm lucrul ăsta, să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt. Şi trebuie să ne nevoim, să desluşim acel cuvânt. Dar nădăjduim că până vom ajunge şi noi să desluşim acel prim cuvânt, dacă voi, ca ucenici, veniţi la duhovnici cu credinţă, credinţa voastră va face din noi prooroci. Dacă tu vii cu inima aşa, cu rugăciune la Dumnezeu şi cu deschidere, tu vei face din duhovnicul tău un prooroc pentru tine, de fiecare dată când vei veni în această ascultare la duhovnicul tău.
Multe s-ar putea zice, cer Domnului să le zică în inima voastră, şi fraţi duhovnici şi cei care vă duhovniciţi.
Părintele Rafail Noica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu