Niciodata duhul nostru
Nu se poate linisti
Daca nu ne dam silinta
"Intru Domnul a trai".
Dupa cum nu tace pruncul
Cand lipseste maica sa,
Tot asemenea si duhul
Nu se poate alina.
Intru Domnul este pacea,
Intru el odihna mea,
Calea cea adevarata
Si acum si pururea.
Cand mintea vrea sa zboare
La Bunul Dumnezeu,
Atunci vrajmasul tainic
Ne bantuie mereu.
Imprastie gandirea
Ca pulberea in vant
Si cauta sa traga
Privirea la pamant.
Priveliste desarta
Ne-arata cel viclean
Ca sa pogoare mintea
Din "vesnicul liman".
Piatra nesimtirii mele
S-a facut ca un mormant
Care vesnic ma apasa
Si ma trage la pamant.
O, de s-ar misca odata
Piatra sufletului meu
Ca sa faca loc luminii
Sfinte de la Dumnezeu.
Intunerice de patimi
Inlauntrul meu domnesc,
Iar vlastarele virtutii
Toate se ingalbenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu