Calea spre mantuire (fragment) de Sf. Teofan Zavoratul

Duhul reuneste in sine sentimentul divinului, nevoia constiintei, nadejdea de mai bine si, in acelasi timp, constiinta a tot ceea ce facem si cunoastem. Consecintele practice ale acestei invataturi despre duh sunt evidente. Fiindca duhul este intr-un fel sufletul sufletului nostru, faptul de a trai dupa duh si de a asculta de exigentele sale va fi norma suprema a vietii crestine. Daca satisfacem nevoile duhului, acestea il invata pe om cum sa-si armonizeze cu ele si celelalte nevoi, si astfel nici satisfactiile sufletului, nici satisfactiile trupului nu vor fi in contradictie cu viata duhovniceasca ci dimpotriva vor conlucra in lucrarea ei.
De aici urmeaza desavarsita armonie a tuturor miscarilor si a tuturor atitudinilor, a gandurilor, a sentimentelor, a dorintelor, a intentiilor, a impresiilor si placerilor. Intr-un cuvant raiul.
Omul total sta deci sub influenta duhului. Insa acolo unde se face "simtita" vocea sa cu adevarat personala sunt "simturile duhovnicesti" si mai cu seama constiinta, afirma Sf. Teofan.
Din unirea sufletului cu duhul, sufletul indrumat de duh nu cauta numai ceea ce este frumos, ci si expresia frumosului in forme frumoase ale lumii nevazute, careia ii apartine duhul prin lucrarea sa. Aceasta nu inseamna ca, atunci cand un om este duhovnicesc, sufletescul si trupescul nu se mai gasesc deloc in el, ci doar faptul ca duhovnicescul predomina, subordonandu-le si patrunzand partea sufleteasca si cea trupeasca.
Ratacirea gandurilor, nestatornicia dorintelor patimase si tulburarea inimii ne nelinistesc mereu, nepermitandu-ne sa facem, macar un singur lucru, asa cum ar trebui, si aproape intotdeauna ne duce pe cai gresite. Aceasta boala nu este naturala, desi este universala si endemica; mai degraba ea este contactata de noi de buna voie.
De indata ce am observat existenta acestei boli sa trecem la eforturile vindecarii ei. Sa ne gandim in permanenta ca, in noi se afla ceva ce nu este bun, care este mereu gata sa ne abata de la calea cea dreapta si sa ne induca in eroare.
Cand duhovnicescul domneste in cineva in modul cel mai inalt, atunci, desi raul prin caracterul si atitudinea sa exclusiva, incearca sa-l domine, omul nu mai greseste. Deoarece, duhovnicia este etalonul vietii umane si ca urmare, omul care a devenit duhovnicesc, este un om adevarat, in timp ce omul sufletesc sau carnal nu este un om adevarat, dupa cum nici omul trupesc nu este un om adevarat, indiferent cat de atragator pare el din exterior.
Omul simplu, care are frica de Dumnezeu este superior omului care se poarta deosebit, si umbla elegant, dar care nu are printre scopurile si dorintele lui arzatoare aceea de a fi placut lui Dumnezeu. Potrivit scopului natural, omul trebuie sa traiasca in duh, sa-si subordoneze totul duhului, sa fie patruns de duh in tot ceea ce este al sufletului si al trupului si in lucrurile exterioare (viata familiala si sociala).
Adevarata fericire a omului este viata in duh, care este sufletul sufletului nostru omenesc, sufletul in sine, este duh nematerial; dar, invelisul sufletului este insasi duhul, care este tot un element exterior nematerial. Trupurile noastre sunt grosiere; dar, acel invelis al sufletului este foarte fin si serveste pe de o parte, drept intermediar intre suflet si corp, iar pe de alta, intre suflet si Dumnezeu Creatorul: prin el, sufletul actioneaza asupra trupului si trupul asupra sufletului care converseaza cu Dumnezeu, in timp ce Dumnezeu il converteste la Sine.
Invelisul sufletului devine luminos sau intunecat, corespunzator starii interioare a sufletului. Cand constiinta, judecatorul nostru incoruptibil, ne vorbeste mustrandu-ne, si spunandu-ne ca nu suntem curati, atunci noi aparem intunecati, in ochii ingerului pazitor si chiar al oamenilor dispusi sa ne analizeze. Cand sufletul este luminos, puterile intunericului, nu se pot uita la el si deci ispitele, scad in intensitate. Dracii incearca sa se tarasca pana la sufletele luminoase, dar trecerea le este barata si sunt izbiti la pamanat de razele luminii duhovnicesti, ca de niste sageti. Asadar ravneste la aceasta. Nu merge dupa ceea ce ti se pare din afara, pentru ca este posibil sa existe altceva vizibil in noi, si aceea suntem noi in realitate.